Autor 18531 vizualizări



Brexitul tulbură echilibrul Europei și poate reactiva tradiționala problemă germană. Margaret Thatcher obișnuia să spună că „de la 1870, istoria Europei a fost în mare parte preocupată să găsească formula potrivită pentru a îndigui Germania“. O eventuală apropiere între Berlin și Moscova va forța Polonia să investească într-o mare coaliție regională de contrabalansare, ceea ce în interbelic mareșalul Pilsudski numea Intermarium. Sunt câteva dintre concluziile lui Timothy Less, fost diplomat britanic și directorul unei companii de consultanță specializată în riscuri (geo)politice-Nova Europa.

Este Brexit-ul prima mare fisură a proiectului integrării europene, începutul unor tendințe centrifuge și chiar al dezintegrării Europei instituționalizate? 

Brexitul este un eveniment profund. De la înființarea sa, UE a mers într-o singură direcție: spre o unificare tot mai strânsă. Au existat regrese conjuncturale, precum respingerea Constituției europene în 2005, dar toate au fost temporare. Ieșirea Regatului Unit este primul pas înapoi major în procesul de integrare europeană. Dacă UE se dezintegrează rămâne o întrebare deschisă, dar sunt tot mai pesimist cu privire la perspectivele sale de supraviețuire.  

Brexit-ul ar putea servi drept catalizator pentru declinul UE, prin lansarea unei dezbateri privind reformele necesare expunând o alegere Hobson-iană pentru proiectul european. Fie UE trebuie să adopte o uniune politică în care statele nordice bogate sunt de acord să facă transferuri fiscale mari pe termen nelimitat spre sud, acceptând totodată o amestecare permanentă a populațiilor. Fie UE inițiază o destructurare ordonată, în care puterile care nu pot fi cu succes gestionate la Bruxelles sunt returnate statelor membre. Teama mea este că recunoașterea universală a necesității de reformă combinată cu o lipsă de consens cu privire la forma pe care ar trebui să o ia reforma, va conduce la prăbușirea UE. 

Pentru moment, guvernele naționale din întreaga europă spijină UE și în fiecare țară, o majoritate a alegatorilor acceptă calitatea de membru. Pentru ca UE să se prăbușească, trebuie să crească ostilitatea populară față de UE iar partidele anti-UE trebuie să ajungă la putere sau să-și impună agenda asupra guvernului, așa cum a făcut UKIP-ul în Marea Britanie. 

Un scenariu ar fi cel în care un guvern eurosceptic dintr-un stat puternic, occidental, cum ar fi Franța sau Italia cere concesii majore din partea altor membri, urmând exemplul britanic. În cazul în care întâmpină rezistența celorlalte state interesate de menținerea statu-quo-ul, ar putea fi tentat să-și impună viziunea prin forțarea unui referendum, așa cum au făcut-o britanicii - în fapt un ultimatum pentru a primi ceea ce vor sau altfel aruncă UE în aer. Cazul britanic ne avertizează că atunci când electoratelor li se oferă oportunitatea de a vota pentru schimbare, opinia publică este gata să treacă linia roșie: în Marea Britanie, doar 40% din electorat sprijinea retragerea din UE la începutul din 2016, dar până în luna iunie aceasta a devenit o majoritate. 

O a doua posibilitate este accea în care partidele pro-europene reușesc să rămână la putere și o coaliție a guvernelor occidentale puternice din țări precum Franta, Germania, Italia, Belgia încearcă să impună tot mai multe măsuri integraționiste asupra restului UE, ceea ce poate conduce la dezertarea în masă. Nu doar a țărilor bogate din nord precum Olanda, Finlanda și Danemarca, care refuză să accepte costurile uniunii politice, dar și a țărilor din afara nucleului dur precum Polonia, Ungaria și Republica Cehă, care valorizeaza suveranitatea națională. 

Desigur, există un al treilea scenariu, în care UE își continuă declinul prin lipsa de viziune, fragmentarea spiritului comunitar, politici eșuate și prin răzvrătirea statelor mai mici. Într-un astfel de scenariu, forma exterioară a UE va rămâne intactă, dar instituțiile vor deveni tot mai golite de miez. Comisia va continua să inițieze politici, Consiliul și Parlamentul vor continua să se întâlnească, iar statele membre vor continua să profeseze sprijinul pentru cauza europeană. Dar, în realitate, UE va deveni tot mai irelevantă ca loc în care se face politică și se iau decizii. În schimb, statele membre vor respecta dictatele UE doar atunci când este în avantajul lor, ignorându-le atunci când nu le sunt favorabile și afirmându-se tot mai mult în calitate de actori suverani în sfera internațională.  

Pe termen mai lung, vedeți premisele unei apropieri între Germania și Rusia, a unei convergețe de interese? 

Germania a parcurs o călătorie remarcabilă în ultimele câteva decenii. După ce a fost învinsă și divizată în 1945, a construit cea mai dinamică economie din Europa, pe teritoriul Germaniei de Vest. Apoi reunificarea Germaniei a creat în centrul continentului cel mai mare stat din Europa continentală din perspectivă demografică. Între 1990 și 2000, industria germană a avansat mult în fostul bloc comunist, creând un vast hinterland economic din Estonia până în România. Germania arată ca o putere în ascensiune. 

Până de curând, principala constrângere asupra Germaniei era politică: integrarea acesteia în UE, reticența sa de a-și exercita puterea suverană și angajamentul său pentru o formulă decizională colectivă. Cu toate acestea, chiar și acest lucru a început să se schimbe pe fondul paraliziei instituțiilor UE. În consecință, Germania a devenit cel mai puternic actor suveran din Europa, capabilă să-și impună preferințele sale pe o multitudine de dosare: asupra politicilor din zona euro, redistribuirea migranților, relațiile cu Rusia și extinderea UE în Balcani. 

Din această perspectivă întrebarea cheie în politica europeană, în următorul deceniu este: ce va alege Germania să facă cu puterea sa tot mai mare? Relația dintre Germania și Rusia va fi extrem de importantă în modelarea politică a Europei. Istoria relațiilor germano-ruse a oscilat între perioade de strânsă colaborare și adversitate intensă. Dar, pariul meu este că cei doi vor colabora, din cauza naturii complementare a celor două economii. Ca importator, Germania va continua să aibă nevoie de energie din Rusia, mai ales după ce a decis să-și închidă capacitatea sa nucleară, la sfârșitul deceniului. 

În calitate de investitor, Germania va avea nevoie de forță de muncă din Rusia. Europa Centrală devine tot mai scumpă și nu poate absorbi mult mai multe investiții străine directe din cauza unui deficit de lucrători calificați. În schimb, Rusia are o forță de muncă imensă pe care producătorii germani o pot utiliza. Între timp, ca exportator, economia Europei, pe fondul dezintegrării zonei euro ar putea întra într-o zonă de turbulență, ceea ce va crește importanța Rusiei ca piață. 

La rândul său, Rusia va primi Germania cu brațele deschise. În ultimii ani, președintele Putin a oprit declinul economiei, în pofida efectului recent al sancțiunilor și al scăderii prețului petrolului. Cu toate acestea, el nu a reușit să pună în aplicare reformele politice și economice necesare pentru modernizarea economiei ruse și care să asigure creșterea pe termen lung. În acest sens, o ofertă germană de a-și exporta gratuit tehnologia sa către Rusia, creând locuri de muncă și oportunitate, poate deveni o ofertă de nerefuzat pentru Moscova. 

Încă mai există puncte tensionate în relațiile dintre cele două părți, precum problema implicării Rusiei în Donbas, eșecul de a se conforma acordului de pace Minsk II precum și ocupația Crimeii. Dar cred că aceste probleme vor fi în cele din urmă periferizate, mai ales dacă Merkel este înlocuită după următoarele alegeri cu un lider de dreapta, care plasează interesele naționale principale ale Germaniei peste preocupările reziduale cu privire la interferența rusă în Ucraina. Rezultatul este că Rusia va avea acordul tacit al Germaniei de a-și urmări ceea ce consideră drept interesele sale strategice în propria sa “curte”, inclusiv restaurarea unui guvern pro-rus în Ucraina. 

 Care ar fi consecințele unui rapprochement germano-rus pentru statele Flancului Estic? Există o mare nervozitate pe această temă în regiune. Polonia a reluat de curând ideea interbelică a Intermariumului. 

Desigur multe dintre țările Flancului Estic nu vor privi cu simpatie aceste tenținde. Elementele anti-rusești din Ucraina vor intra justificat în panică, iar națiunile baltice, deja temătoare de revanșismul rusesc, vor vedea o Germanie puternică propunând un aranjament care are ca scop să rezolve chestiunea Ucrainei în favoarea Rusiei. Cu toate acestea, oricât de benigne ar fi intențiile Germaniei, ele pot provoca consternare într-o regiune fragilă, unde interesele rămân de sumă-zero, memoria istorică este vie și toată lumea este tensionată. În loc să genereze o de-escaladare a tensiunilor, o apropiere a Germaniei de Rusia va alimenta, probabil, temeri deja existente, accelerând unele dintre tendințele regionale deja în curs de desfășurare, precum reînarmarea Poloniei și a statelor baltice, eforturile de a implica suplimentar SUA și Marea Britanie în Europa de Est, precum și cristalizarea unei noi alianțe de securitate centrată pe Polonia, care include statele baltice, România, Bulgaria și Ucraina. 

Apariția unor Intermarium este, în primul rând, un răspuns la amenințarea Rusiei. Și în spatele acesteia este teama că garanția de securitate oferită de NATO nu este la fel de credibilă în realitate pe cât este pe hârtie. La fel ca în UE, NATO este o organizație unde prea multe dintre statele membre au interese și optici divergente, și nu există nici un consens cu privire la modul cum trebuie gestionată Rusia. 

Pentru fiecare șoim există un porumbel mulțumit să întoarcă spatele Crimeii și să-și normalizeze relațiile cu Rusia. Acțiunile politicienilor polonezi sugerează faptul că ei au decis să-și poarte singuri de grijă prin coagularea unei alianțe regionale, sprijinită de americani și britanici, care într-o Europă post-Brexit își vor relua rolul istoric de a interveni selectiv în Europa pentru conservarea păcii și a balanței regionale de putere. 

Nu mă aștept ca Germania și Rusia să creeze o alianță formală, ci să dezvolte relații apropiate bazate pe un interes economic comun. Cu toate acestea, chiar și acest lucru va avea drept efect slăbirea NATO provocând consternare în Marea Baltică și generând un impuls pentru coagularea unui Intermarium. 

Ca o notă de subsol, cred că Polonia se va lupta să coopteze și alte state din Europa Centrală în alianța sa anti-rusă, iar V4 va înceta să funcționeze. Dovezile până în prezent conturează faptul că Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, precum și Austria, Croația și Slovenia, preferă să balanseze între Germania și Rusia, decât să aleagă una dintre părți, astfel încât orice Intermarium va fi limitat la statele aflate în proximitatea Rusiei. 

Interviu realizat pentru Defence Matters de Octavian Manea