Bustul pierdut al Reginei Sissy a fost descoperit în subsolul unui muzeu jpeg

Bustul pierdut al Reginei Sissy a fost descoperit în subsolul unui muzeu

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 30 septembrie 2011

Bustul original de bronz, crezut dispărut, al Reginei Elisabeta a Austriei, cunoscută mai degrabă sub diminutivul Sissy, care a fost amplasat pe Cetăţuia din Cluj, a fost descoperit din întâmplare săptămâna trecută.

Lucrarea lui Strobl Alajos a intrat in patromoniul Muzeului de Artă la 8 aprilie 1955. De atunci opera de artă zace în depozitul Muzeului şi nu a fost expusă niciodată. Reprezentanţii Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT) intenţionau să realizeze o copie după bustul crezut pierdut şi să o reamplaseze în apropierea Podului Elisabeta, restaurat recent de municipalitate.

“Vom realiza şi copia şi o vom amplasa în curtea bisericii reformate de pe strada Donath, dar am descoperit că originalul se află în depozitul Muzeului de Artă. Se afla în stare bună, are câteva urme de gloanţe, probabil din Primul Război Mondial. Vom depune un proiect la Primărie în vederea restaurării bustului şi a soclului şi reamplasarea acestuia în locul original”, a declarat pentru citynews.roGergely Balazs, vicepreşedintele regional al CNMT.  Strobl Alajos a realizat patru astfel de busturi ale reginei, amplasate în oraşele Budapesta, Miskolc, Presov şi Cluj.

“Bustul a fost dezvelit într-un cadru deosebit de festiv în 16 iunie 1901 la ora 11. Opera de artă a fost donaţia lui Bolonyi Jozsefne, iar soclul a fost realizat de Pakei Lajos şi a fost destul de costisitor. S-a amplasat pe drumul de promenadă realizat dinspre Parcul Central pe Cetăţuie, care de asemenea poartă numele reginei Elisabeta. Dupa 1919 bustul a fost îndepartat de autorităţile române, iar în 1940 autorităţile maghiare l-au reamplasat. După 1945 bustul a dispărut din nou de pe soclu şi nu s-a mai ştiut ce s-a întamplat cu el. Am aflat şi eu recent că se află în subsolul Palatului Banffy”, a spus istoricul Asztalos Lajos, autorul cărţii “Kolozsvár. Helynév-és településtörténeti adattár” (Cluj. Culegere de date istorice despre locuri şi aşezări).

Sursa:http://www.citynews.ro