Autor 10915 vizualizări


În anii '50, mai multe ţări au testat bombe nucleare. Puţină lume ştie că dovezile acestor teste continuă să existe şi astăzi în muşchii oamenilor.

Cum este acest lucru posibil? Mulţumită C-14 (carbon-14), un izotop radioactiv al carbonului. Între 1955 şi 1963, folosirea bombelor atomice a dus la dublarea cantităţii de carbon-14 din atmosferă. Radiocarbonul există în aer, iar plantele îl inspiră în procesul de fotosinteză. Animalele consumă aceste plante, iar noi mâncăm aceste animale, astfel că C-14 ajunge în corpul nostru, rămânând în ţesuturile noastre. La fiecare 11 ani, cantitatea de carbon-14 din atmosferă se înjumătăţeşte.

Cercetătorii au descoperit că măsurarea cantităţii de carbon-14 din diferite ţesuturi ale corpului unei persoane dezvăluie când s-au format respectivele ţesuturi. Pentru că ştiu cât carbon-14 exista în atmosfera în fiecare an, ei pot compara acea cantitate cu nivelul de C-14 din ţesut pentru a identifica o dată precisă.

Aşadar, fără ca acest lucru să fie intenţionat, experimentele nucleare efectuate în secolul trecut oferă doctorilor posibilitatea de a înţelege când se formează ţesuturile, cât durează şi cât de repede sunt înlocuite. 

Un studiu efectuat de o echipă de cercetători danezi a studiat tendonul lui Ahile. Aceştia au descoperit că ţesutul persoanelor care erau copii sau adolescenţi în perioada testelor nucleare conţin o cantitate mare de carbon-14. „Putem observa în tendoane că prezintă o «amintire» a bombei atomice”, explică Katja Heinemeier, coordonatoarea studiului şi totodată cercetător la Universitatea din Copenhaga.

Aceeaşi tehnică a fost folosită de cercetători pentru a stabili cât de des sunt înlocuiţi neuronii din creierul uman. Graţie datării cu C-14, oamenii de ştiinţă au descoperit că oamenii, spre deosebire de celelalte mamifere, nu îşi înlocuiesc neuronii din bulbul olfactiv, ceea ce poate fi explicat de faptul că majoritatea oamenilor depind foarte puţin de simţul mirosului.

De asemenea, botaniştii folosesc la rândul lor „explozia” de C-14 din atmosferă pentru a studia copacii. Fiecare copac din lume care era în viaţă în 1954 poartă amprenta exploziilor nucleare, fie că este vorba de copaci din Thailanda, Mexic, Brazilia sau din zonele nordice ale planetei. Atunci când cercetătorii studiază un copac din pădurea amazoniană ce nu prezintă cercuri de creştere (mulţi copaci tropicali nu au astfel de cercuri), aceştia studiază dacă arborele prezintă o creştere bruscă a cantităţii de C-14 în lemn. Dacă aceasta este prezentă, atunci „ştiu că tot lemnul care a crescut dincolo de acel punct este de după 1954”, spune Nalini Nadkarni, profesor de ecologie la Evergreen State College.

Această metodă nu va putea fi folosită pentru totdeauna. Pe măsură ce nivelul de carbon-14 din atmosferă revine la nivelul de bază, tehnica va deveni inutilă. Aşadar, oamenii de ştiinţă mai pot să folosească această formă unică a datării cu radiocarbon pentru câteva decenii, înainte ca aceasta să devină inutilă. Asta, desigur, dacă nu vor mai fi folosite alte bombe atomice în viitor.

""