Avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin, interzis în spațiul aerian românesc  jpeg

Avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin, interzis în spațiul aerian românesc

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 28 iulie 2017

România nu a fost de acord ca avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin să traverseze, vineri, spațiul aerian al țării, au declarat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Reprezentanții MAE au precizat pentru Agerpres că motivele deciziei nu pot fi detaliate. Rogozin urmează să facă o vizită la Chișinău și apoi în Transnistria. Vicepremierul rus a comentat decizia autorităților române de a interzice aeronavei în care se afla oficialul rus să tranziteze spațiul aerian al României.

„Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor”, a scris Rogozin pe contul său de Twitter.

Aeronava în care se afla Rogozin, a aterizat la Minsk, pentru a fi alimentată cu combustibil. Potrivit deschide.md, Dmitri Rogozin a declarat pentru agenția TASS că „în timpul zborului, dispeceratul Român de la București a luat legătură cu dispeceratul avionului, pentru a preciza lista pasagerilor și pentru a se convinge că la bordul avionului se află delegația rusă și liderul ei. După aceasta am fost anunțați că ne este interzis să intrăm în spațiul aerian al României. Piloții au luat legătura cu Budapesta și am cerut ca eu, împreună cu delegația, să coborâm în capitala Ungariei, avionul să plece în Moldova, iar în privința delagației urma să se clarifice Ministerul de Externe al Rusiei. Totodată, piloții au vrut să se înțeleagă să alimenteze avionul în Budapesta, însă Ungaria a refuzat să ne lase să aterizăm la Budapesta”.