Au fost publicate fotografii inedite de la vizita președintelui american Gerald Ford în România jpeg

Au fost publicate fotografii inedite de la vizita președintelui american Gerald Ford în România

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 2 august 2021

Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe au publicat pe pagina de socializare a instituției fotografii inedite de la vizita președintelui american Gerald Ford în România din 2 august 1975.
Acum 4️5 de ani, președintele Statelor Unite ale Americii, Gerald Ford, vizita România, venind de la Helsinki, unde semnase Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, alături de alți 34 de șefi de state.


România a avut relaţii speciale cu Statele Unite ale Americii încă din anii 1960-1970, materializate inclusiv prin vizitele presedinţilor Richard Nixon (2 august 1969) şi Gerald Ford (2 august 1975). Vizita președintelui Gerald Ford avea loc la exact 6 ani de la prima vizită a unui preşedinte american în România - Richard Nixon. Vizita istorică a președintelui Nixon avusese loc în contextul apropierii de Occident a României și condamnării politicii externe agresive a Uniunii Sovietice, care invadase Cehoslovacia, înăbușind Primăvara de la Praga.

Vizita în România a președintelui SUA, Gerald Ford, a ilustrat bunele relații, materializate inclusiv prin încheierea la 2 aprilie 1975 a Acordului privind Relațiile Comerciale dintre Statele Unite ale Americii și România. Acest acord a intrat în vigoare la 3 august 1975, în contextul vizitei oficiale a președintelui american la București. În aceeași zi a intrat în vigoare “clauza națiunii celei mai favorizate” acordată României de către Statele Unite ale Americii.

Acest episod se înscrie într-o lungă și bogată istorie comună, România și Statele Unite ale Americi aniversând anul acesta 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, scriu cei de la


2z2 jpg jpeg
3z2 jpg jpeg

Mai multe fotografii, pe pagina de socializare a Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.