Au fost descoperite scheletele a două persoane ținându se de mână jpeg

Au fost descoperite scheletele a două persoane ținându-se de mână

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 24 octombrie 2011

Scheletele a doi îndrăgostiţi din timpul Imperiului Roman au fost descoperite de un grup de muncitori care lucrau la renovarea unui palat din Italia, informează Daily Mail. Cei doi au fost îngropaţi împreună acum 1.500 de ani în Modena, femeia şi bărbatul părând a se fi ţinut de mână în clipa în care şi-au găsit sfârşitul.

Femeia pare să aibă figura întoarsă spre presupusul ei partener, iar oamenii de ştiinţă susţin că ar fi fost înmormântaţi cu faţa întoarsă unul spre celălalt:"Credem că au fost îngropaţi uitându-se unul la celălalt. Poziţia vertebrelor bărbatului sugerează că, după moarte, capul său a fost rotit. Am fost implicat în multe săpături, dar niciodată nu am fost atât de impresionat", a declarat directorul excavării, arheologul Donato Labate, pentru Discovery News.

Mai multe inundaţii s-au petrecut, în perioada îndelungată de timp scursă de la moartea presupusului cuplu, în zona în care aceştia au fost înmormântaţi, în apropierea râului Tiepido, şi se crede că acesta ar fi motivul pentru care bărbatul nu s-ar mai afla faţă în faţă cu femeia. Scheletele descoperite vor fi studiate de un antropolog de la Universitatea din Bologna, Giorgio Gruppioni, pentru a se afla vârstele persoanelor, relaţia exactă dintre acestea şi cauza morţii celor doi.

Kristina Killgrove, biolog-antropolog la Universitatea din Carolina de Nord, este şi ea de părere că cei doi ar fi fost un cuplu., , Nu ar fi nimic surprinzător pentru antichitate ca doi soţi să moară în acelaşi timp:când epidemii precum ciuma neagră, care a făcut ravagii în Europa, lovea un membru al unei familii, partenerul său îl urma pe cel care era îngropat. Mulţi dintre cei care îi înmormântau pe aceşti oameni credeau că este la fel de important să fie alături de jumătatea lor şi în moarte, aşa cum au fost în timpul vieţii", a declarat ea pentru Discovery News.

Sursa: http://www.gandul.info