Autor 439 vizualizări


Şi după predarea baghetei de redactor-şef, de la Ovidiu Nahoi la Ion M. Ioniţă, revistele „Historia” şi „FP România”, ambele editate de Adevărul Holding, evoluează în continuare într-un paralel care e şi împreună. Ca dovadă, lansarea celor mai noi ediţii – având pe copertă subiectele „Nicu Ceauşescu – singurul interviu acordat presei române”, respectiv „Îmbătrânirea globală” – a fost nu doar simultană şi în acelaşi loc, dar a avut şi o temă comună. Împlinirea a 70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, de către legionari, poate fi şi un bun prilej de analiză a riscurilor populismelor de astăzi. Au fost invitaţi să descifreze contextul crimei, dar şi actualitatea actului, Adrian Cioroianu, Vlad Nistor şi Andrei Ţăranu.

A fost invocată, mai cu seamă, acea scrisoare trimisă de Zelea Codreanu lui Iorga, în care istoricul era acuzat că face compromisuri, că a încurajat avântul naţionalist al tineretului pentru ca, mai târziu, să îmbrace haina susţinătorului lui Carol al II-lea. Istoricul a făcut publică scrisoarea cu pricina, Căpitanul a fost arestat şi, mai târziu, ucis din ordinul lui Carol. Şi de-aici, ideea că Iorga ar fi fost autorul moral al asasinării lui Codreanu, de-aici ideea răzbunării.

A contribuit asasinatul la mitologizarea intelectualului Iorga? Într-adevăr, s-a reţinut doar statura intelectuală, nu şi eşecurile din postura de şef de guvern sau de universitate. Pe de altă parte, l-ar fi executat şi comuniştii;aşa, doar i-au scos memoria de la naftalină, când le-a fost util. S-a trecut astfel de la populismul extremei drepte la cel al extremei stângi.

Populismul normal
Cu discuţia ajunsă aici, Adrian Cioroianu a invocat cultura politică a românilor:de ce nu reţinem din istoria ţării şi cărturarii sau modernizatorii, ci numai războinicii şi călăii? Efectul e că încă ne mai dorim lideri salvatori prin mână forte.

Invitat al invitaţilor, Gabriel Marin, Ph. D şi profesor la Universitatea din Ottawa, a primenit discursul. Existenţa lui Gigi Becali sau a PRM în peisajul politic românesc e chiar OK, întrucât populismul e o parte a sistemului democratic, ca necesara defulare a unor frustrări pe care democraţia nu poate să nu le producă. Există şi în Quebec, doar că acolo e civic. Tot universitarul român plecat în Canada a invocat şi echivalentul moldovenesc al populismului – teoria fiind că acolo unde au loc schimbări apar şi nostalgicii.

Studenţii din sală au fost interesaţi de pierderea suveranităţii în favoarea Uniunii Europene, de tarele globalizării – dar au pus şi întrebarea fiecărei generaţii tinere:ce pot face eu pentru a face situaţia mai bună? Să votaţi bine, a fost singurul răspuns.