Acesta este primul portert al lui Iisus? jpeg

Acesta este primul portert al lui Iisus?

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 4 aprilie 2011

Printre cele 70 de cărţi de metal descoperite într-o peşteră din Iordania, s-ar afla şi un portret al unui bărbat tânăr, cu barbă şi cu păr lung, ondulat, cu o coroană de spini pe cap, despre care se crede că este Iisus. Dacă este original, acesta ar putea fi primul portret al lui Iisus Hristos, poate chiar creat în vremea sa de către cei care îl cunoşteau.

Cartea de metal, un pic mai mică decât o carte de credit, este sigilată pe toate părţile şi are o reprezentare 3D a unui cap de bărbat, pe coperţi. Sub figuri se află un text în vechea scriere ebraică, încă nedescifrat. În mod uimitor,  pe carte apar cuvintele "Salvatorul Israelului"-unele din puţinele cuvinte descifrate până acum.

Proprietarul cărţii este beduinul Hassan Saida din satul arab Umm al-Ghanim, acesta susţine că a moştenit cărţile de la bunicul său. El a refuzat să le vândă, însă două mostre au fost trimise în Anglia şi Elveţia pentru analiză.

O investigaţie a ziarului The Daily Mail arată că documentele au fost descoperite iniţial într-o peşteră din oraşul Saham, din Iordania, acum cinci ani, în urma unor inundaţii şi că Saida ar fi cumpărat cărţile de la un negustor beduin, fiind convins că sunt magice. De atunci, bărbatul ar fi decis să găsească cât mai multe din ele. O parte dintre cărţile găsite până acum au fost furate de muncitorii care lucrau pentru Saida, aceştia purtându-le la gât sau atârnându-le în maşini, ca talismane.Saida nu a avut grijă de cărţi, le-a deschis şi le-a mânjit cu ulei de măsline pentru a le conserva mai bine.Cercetătorii au reuşit, totuşi, să ia câteva exemplare pentru analiză în Anglia şi Elveţia. Ei au descoperit până acum că metalul este din perioada antică romană şi că provine din Mediterană. În aşteptarea altor rezultate, rămân controversele:dacă sunt sau nu originale şi dacă chiar vorbesc despre Iisus şi viaţa lui.Directorul Departamentului de Antichităţi din Iordania, Ziad al-Saad crede că sunt autentice. El crede că ar fi fost create de oamenii lui Iisus, la câteva decenii după crucificarea lui. "Informaţiile iniţiale sunt încurajante şi se pare că ne uităm la o descoperire extrem de importantă - poate chiar cea mai importantă din istoria arheologiei", a declarat Ziad al-Saad.