Autor 24917 vizualizări


Originară din Sălaj, Eva Mozes Kor a fost deportată în 1944 la Auscwitz împreună cu familia ei. În lagărele naziste, Eva şi sora ei geamănă au fost supuse experimentelor doctorului Mengele. Eva Mozes Kor, celebra supravieţuitoare a Holocaustului, a decedat joi, 4 iulie, la vârsta de 85 de ani, în timpul vizitei anuale pe care aceasta o făcea în Polonia, la lagărul de concentrare de la Auschwitz.

"Cu profundă tristeţe anunţăm trecerea în eternitate a Evei Kor, supravieţuitoare a Holocaustului, avocat al iertării şi fondatorul Muzeului Holocaustului şi Centrului Educaţional CANDLES. Eva a murit liniştită astăzi, 4 iulie, la ora 7.10 ora locală a Cracoviei, în timpul excursiei anuale CANDLES în Polonia. În cei 85 de ani pe care i-a trăit, Eva Kor a marcat vieţile a sute de mii de oameni prin mesajul ei de a trece peste tragedia Holocaustului, de a găsi iertarea şi vindecarea", este mesajul postat pe pagina de Facebook a muzeului pe care Eva l-a înfiinţat în 1984, în memoria copiilor care au murit sau au supravieţuit experimentelor de la Auschwitz.   

 Originara din Porţ, comuna Marca, Eva Mozes Kor a fost deportată în 1944, în lagărul de la Auschwitz, împreună cu părinţii şi sora ei geamănă, Miriam. Cele două copile au supravieţuit experimentelor făcute pe gemeni de doctorul german Mengele.

Sursa: adevarul.ro

""