A fost găsită veriga lipsă din istoria umanităţii jpeg

A fost găsită veriga lipsă din istoria umanităţii

📁 Antichitate
🗓️ 6 aprilie 2010

Potrivit schemei evolutive, specimenul descoperit se situează între australopitec, ce este considerat a fi încă o maimuţă din punct de vederea al caracteristicilor de dezvoltare (acum 3, 9 milioane de ani) şi "homo habilis", considerat a fi strămoşul nostru (2, 5 milioane de ani).Noii specii nu i s-a atribuit încă un nume şi nu s-au făcut deocamdată declaraţii oficiale referitoare la această descoperire. Meritul aparţine unor cercetători din cadrul Universităţii Witwatersrand din Johannesburg, care au făcut săpături în zona Sterkfontein, Malacapa din Africa de Sud.Profesorul Lee Berger este cel care deţine onoarea de a fi considerat descoperitorul strămoşului nostruÎn trecut au mai fost descoperite resturi fosilizate care să ateste existenţa unei aceste interspecii, dar până acum nu au fost găsite fragmente osoase. Specialiştii din Lodra, care au văzut şi făcut primele aprecieri asupra scheletului, sunt de părere că acesta este din perioada în care oamenii începeau să facă primii paşi în poziţie verticală.Profesorul Phillip Tobias, cel care a găsit în anul 1964 primul schelet al unul Homo Habilis, s-a declarat de-a dreptul entuziasmat de această nouă descoperire:"una e să găseşti resturi de craniu şi câţiva dinţi, alta e să găseşti un schelet, cu craniu şi fragmente dentare", a declarat celebrul profesor