Urzeala tronurilor: războiul succesorilor lui Alexandru cel Mare jpeg

A fost Alexandru cel Mare otrăvit?

📁 Antichitate
Autor: Ionuț Marcu
🗓️ 13 ianuarie 2014

Cauza morții lui Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile, a aprins numeroase dezbateri între cercetători. În linii mari, s-au lansat două ipoteze:mortea din cauze naturale și otrăvirea.

            Leo Schep, medic specializat în toxicologie la National Poisons Centre, susține, într-un studiu publicat în New Zeeland Herald, că Alexandru ar fi fost otrăvit printr-o băutură care conținea otravă. Cercetătorul a ajuns la concluzia că nu sunt plauzibile ipotezele otrăvirii cu arsenic sau stricnică.

            Vinovată pentru moarte ar fi fost probabil planta steregoaie (Veratrum album), cunoscuta și sub denumirea de spânz-alb. Planta de culoare albă, care devine otrăvitoare prin fermentare, era foarte bine cunoscută de greci.

            Cu toate că cercetarea cauzei morții lui Alexandru cel Mare îi preocupa de mult timp pe istorici și se fac în continuare eforturi pentru elucidarea acestui mister, se pare că încă nu se poate afirma cu certitudine ce l-a omorât pe marele cuceritor.