historia ro HISTORIA, Nr  176, Septembrie 2016 jpeg

HISTORIA, Nr. 176, Septembrie 2016

Trecerea entuziastă a Carpaţilor de către trupele române în 1916 a fost urmată imediat de dezastrul și umilinţa înfrângerii de la Turtucaia. După care au venit degringolada militară și prăbușirea moralului unei întregi naţiuni. Ofensiva în Nord a fost oprită, s-a încercat revenirea în Sud, pentru ca, din tot acest haos, să se nască un șir întreg de înfrângeri care a culminat cu ocuparea Capitalei și retragerea în Moldova.

Celebrăm victoriile, dar ce facem cu înfrângerile?

Paradoxal, la originea răului stă raportarea la o victorie și nu șocul unei înfrângeri. Victoria din 1913, când România a trecut Dunărea și a impus pacea de la București, a fost teribil de prost înţeleasă. Clasa politică s-a văzut în situaţia de a poza în arbitru al Balcanilor. România era noua putere regională. Un triumf garnisit bine cu anexarea Cadrilaterului. Eram buni, eram puternici, eram eroi. Ce mai conta că Armata nu se luptase cu nimeni? Că organizarea și logistica erau la pământ? Că serviciile sanitare erau dezastruoase? Că trupa era neechipată și prost instruită?