HISTORIA, Nr. 172, Mai 2016

Anul acesta, data de 10 mai vine cu două aniversări importante. Se împlinesc, înainte de toate, 150 de ani de la venirea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea Principatelor Unite. Domnul străin care i-a luat locul lui Alexandru Ioan Cuza a acceptat să vină pe tronul unei ţări mici de la periferia Europei, fără să bănuiască, probabil, ce-l așteaptă. Avea să afle cât de curând că poporul pe care a jurat să-l conducă avea un caracter incompatibil cu al său – german la origine, sobru și dedicat muncii aproape până la uitarea de sine, Carol nu avea nimic în comun cu stilul latin-oriental al românilor. Pentru România, însă, acesta avea să fie un avantaj extraordinar, așa cum se va dovedi pe parcursul domniei sale de 48 de ani.

A doua aniversare, de 135 de ani, celebrează proclamarea regatului. Căci la 15 ani de la venirea pe tron ca domnitor, Carol I a fost proclamat Regele României – al unei Românii care, cu câţiva ani mai devreme, își cucerise independenţa cu arma în mână. 

Prin urmare, ne întoarcem în timp cu 150 de ani să vedem care au fost pașii – norocoși, am spune, privind în urmă – care l-au adus pe Carol I pe meleagurile românești. Aflăm care a fost contextul geopolitic ce a permis instaurarea unui domn străin la București și intrăm în tainele diplomaţiei europene pentru a vedea cum de a fost propus și acceptat de către marile puteri neamţul Carol, și nu altcineva. Recuperăm, în fine, și povestea României regilor, cea începută cu Carol I, fondatorul Casei Regale a României, și încheiată cu Mihai I, ultimul purtător al Coroanei de Oţel.