Dorită de rege, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu e pusă la punct de Gavrilă Marinescu şi Armand Călinescu jpeg

Dorită de rege, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu e pusă la punct de Gavrilă Marinescu şi Armand Călinescu

📁 Monarhia în România
Autor: Florin Şinca

Gabriel Marinescu a fost un duşman de primă mână al Mişcării Legionare. Din calitatea sa de prefect al Poliţiei Capitalei (şi, mai apoi, de subsecretar de stat şi ministru de Interne), dar mai cu seamă din cea de om de bază a camarilei regale, a rezultat poziţia sa de opozant declarat al legionarilor. Asemenea lui Armand Călinescu, Gavrilă şi-a asumat această opţiune şi a acţionat în concordanţă, punând în aplicare decizia lui Carol de exterminare a lui Zelea Codreanu. În 1938, Gavrilă dădea dovadă de exces de zel: îl adăuga pe lista potenţialelor victime şi pe Iuliu Maniu.

Şi Gabriel Marinescu, şi Armand Călinescu erau categorici:şi-ar fi dorit „o exterminare a întregii elite legionare”[1]. Ca şi în cazul măsurilor de pază şi protecţie ale Elenei Lupescu, în privinţa Mişcării legionare, Gavrilă Marinescu „era consultat permanent în această chestiune şi avea la dispoziţie fonduri special destinate”[2]. Potrivit doctorului Şerban Milcoveanu, „în tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov şi Niky Ştefănescu concepeau progresia [reprimării] în trei etape”[3]: internarea în lagăre şi închisori a legionarilor, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, masacrarea tuturor legionarilor, atât din lagăre, cât şi în libertate. Şi, către sfârşitul anilor 1940, tocmai asta îi vor reproşa legionarii lui Gavrilă:apartenenţa la grupul ocult, prigoana informativă şi crunta represiune, inclusiv asasinatul.

2 Asasinarea lui Armand Calinescu jpg jpeg

Spionaj pentru rege

Gavrilă Marinescu îi oferea suveranului informaţii inclusiv despre oamenii din anturajul Palatului. În octombrie 1933, el îi mărturisea lui Armand Călinescu despre prezenţa sa la Sinaia, unde a dat regelui detalii cu privire la legătura lui Puiu Dumitrescu (secretarul particular al regelui) cu doamna Ella Manu. Tot de la Gavrilă a aflat regele că Dumitrescu are legături cu legionarii şi că s-a întâlnit de câteva ori cu Zelea Codreanu[4].

Prigoana legionarilor a fost o acţiune constantă în timpul regimului carlist. În ianuarie 1934, de pildă, comisarii regali de pe lângă Corpul II Armată lucrau la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei pentru cercetarea şi trierea membrilor Gărzii de Fier ţinuţi aici în arest. Comandantul acestora, generalul de divizie Mihail Ionescu, emitea o ordonanţă prin care prelungea „până la 20 ianuarie 1934 ora 19 termenul de predare a armelor, la Prefectura Poliţiei Capitalei, cât şi la legiunile de jandarmi”.

Legionarul Ciumeti e asasinat pentru că ceruse capul Lupeascăi

De cealaltă parte, în mai 1935 s-a întrunit un „Front Constituţional” şi în cadrul său s-a discutat inclusiv crearea unor echipe care să-i lichideze pe deputatul Pleşca, pe Gavrilă Marinescu, chestorul Vasile Parisianu, pe Armand Călinescu şi Mihail Stelescu. De asemenea, s-au omagiat eroii căzuţi sub steagul naţionalist, între cei şase fiind şi Sterie Ciumeti. S-a cerut arestarea asasinilor de legionari, în primul rând a prefectului Poliţiei Capitalei şi a ministrului de Interne[5].

Când, în martie 1937, Ion Antonescu lua masa cu Constantin Argetoianu, generalul reliefa simpatia de care se bucurau gardiştii în rândul armatei şi se temea de izbucnirile de conştiinţă ale legionarilor vânaţi [6]:„Ştii d-ta pentru ce a fost ucis, fără judecată, Ciumeti în ianuarie 1934? Fiindcă într-o consfătuire a gardiştilor, în care s-a discutat executarea lui Duca, a cerut pe lângă capul lui Duca şi pe al d-nei Lupescu. Atât a fost de ajuns pentru ca dl Gavrilă Marinescu să pună pe [Ion] Panova şi pe Călătorescu[7] să-l cureţe. Şi crezi d-ta că aceste două lichele ar fi săvârşit acest omor dacă n-ar fi ştiut că din treaptă în treaptă sunt acoperiţi până sus?”[8]

Conştient de pericolul atentatelor, pentru protecţia miniştrilor, în august 1936, Marinescu a cerut ca fiecare automobil guvernamental să fie dotat cu o mitralieră. Numărul din 18 ianuarie 1934 al ziarului „Curentul”, condus de Pamfil Şeicaru, anunţa „Consfătuirea dela prefectura poliţiei”, în legătură cu ultimele evenimente petrecute în Bucureşti şi în ţară, prilej cu care „s’a luat o serie de hotărâri în legătură cu ordinea publică”. Au participat Gavrilă Marinescu, Eugen Cristescu (director în Siguranţa Statului), inspectorul Vasile Parisianu (şeful Poliţiei Sociale), chestorul Alfred Paximade şi căpitanul Miti Constantinescu (şeful de cabinet al prefectului poliţiei).

 „Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu:numai Codreanu, Maniu nu”

„La 28 noiembrie [1938] Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”[9].

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, iniţiatori fiind regele, Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranşant reputatul istoric Ioan Scurtu[10]. Plănuirea unui asasinat de asemenea amploare (Codreanu şi cei 30 de legionari) îi introduce pe Carol, Marinescu şi Călinescu în categoria de „criminali”[11]. Aşa cum avea să scrie preotul Ştefan Palaghiţă, „… bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu”[12]. În memoriile lui Armand Călinescu, găsite la 23 august 1944 în casa de fier a locuinţei de la Băneasa a mareşalului Antonescu[13], există o însemnare din 28 noiembrie 1938:„Gavrilă la mine:Codreanu şi Maniu. Eu:numai Codreanu, Maniu nu”. Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că regele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât şi a lui Maniu, prin omul său, Gavrilă Marinescu[14]. Reţinem şi nota lui Armand Călinescu;aceasta întăreşte necesitatea represiunii care câştiga teren în mintea lui Carol:duminică, 28 februarie 1937, după ce s-a întors de la Sinaia, regele l-a chemat pe Gavrilă şi i-a declarat că „s-a convins de primejdia Gărzii de Fier şi de necesitatea represiunii”[15].

Nu un asasinat, ci un şir de asasinate între legionari

După introducerea pe întreg cuprinsul ţării a stării de urgenţă şi de asediu, la 29/30 noiembrie 1938, în satul ilfovean Tâncăbeşti, 14 legionari în frunte cu Codreanu, „Decemvirii” şi „Nicadorii” au fost asasinaţi prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu-Sărat la Bucureşti. Împuşcaţi apoi pentru a se invoca pretextul fugii de sub escortă, au fost băgaţi într-o groapă comună la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se câteva damigene de vitriol. Au fost împuşcaţi apoi avocatul Nicolae Făgădaru şi alţi doi legionari lângă Cluj. În subsolul de la Prefectura Poliţiei Capitalei a fost ucis locotenentul Nicolae Dumitrescu şi prof. Vlad Cristescu. S-a spus că s-a sinucis, dar în realitate a fost „ajutată” să se sinucidă, legionara Constanţa Grecu. Alţi şase legionari au fost omorâţi în timpul transportării în duba Poliţiei Capitalei. În ziua execuţiei asasinilor lui Armand Călinescu, în beciul Prefecturii Poliţiei Capitalei au fost omorâţi trei legionari. Ordinul a venit de la regele Carol al II-lea. Aceste asasinate regale vor constitui, de fapt, mobilul asasinatelor de la Jilava, din noiembrie 1940, cărora le va cădea victimă însuşi generalul Marinescu.

Mai târziu, la 21/22 septembrie 1939, au fost asasinaţi 13 legionari în închisoarea Râmnicu Sărat, 44 în închisoarea Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleşi la întâmplare în fiecare judeţ, în total 252. Regele însuşi însemna:„E o măsură oribilă, de fapt în afară de lege”.

Note

[1]A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol.3, p. 193.

[2]C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 118.

[3]Apud C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 129.

[4]A. Călinescu, Însemnări politice, p. 188.

[5]P. Ţurlea, Carol al II-lea şi Camarila Regală, p. 249.

[6]C. Argetoianu, Însemnări politice, vol. 2, 1 ianuarie 30 iunie 1937, p. 142.

[7]Nu ştim dacă este vorba de colonelul Alexandru Călătorescu, comandantul jandarmilor pedeştri, ori mai degrabă de chestorul Radomir Călătorescu, chestor la sectorul 2.

[8]Chestorul Călătorescu a fost implicat într-o afacere financiară ilegală, s-au făcut presiuni să fie achitat, în cele din urmă i s-a dat o pedeapsă modică. Chestorul Ion Panova a fost asasinat la Jilava, odată cu Gabriel Marinescu. Prin urmare, din informaţiile generalului Antonescu, reieşea că Gavrilă Marinescu i-a instigat pe cei doi subordonaţi să-l ucidă pe legionarul aromân.

[9]M. Sturdza, România şi sfârşitul Europei. Amintiri, p. 161.

[10]I. Scurtu, Regele reîntregirii. Regele contestat. Regele detronat, în „Dosarele istoriei”, An XI, nr. 5 (117) 2006, p. 42.

[11]A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 3, p. 200.

[12]Pr. Şt. Palaghiţă, Istoria Mişcării Legionare, p. 31.

[13]Această vilă a fost construită în anii 30 de către Nicolae Malaxa pentru prof. Nae Ionescu. După moartea acestuia (1940), a fost reşedinţa lui Ion Antonescu. Acum este sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, bd.Ion Ionescu de la Brad nr.3.

[14]C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 131.

[15]A. Călinescu, Însemnări politice, p. 338.