Amintirile primului soldat Aliat ajuns în lagărul Bergen-Belsen

Autor 7878 vizualizări


Recent,în Marea Britanie a fost publicat un nou volum de memorii despre Al Doilea Război Mondial. Semnat de lt. John Randall,The last gentleman of the SASprezintă memoriile primului soldat Aliat ajuns la lagărul de concentrare Bergen-Belsen,scrie DailyMail.

Se întâmpla în ziua de 15 aprilie 1945. Doi ofițeri SAS (Special Air Service) se aflau în fața unor impresionante porți de fier;credeau că se află la intrarea unei simple reședințe. Dincolo de porți însă,cei doi soldați britanici (Randall și un șofer) au dat de un luminiș în care se aflau,dispuse pe mai multe rânduri,numeroase colibe de lemn. Puțin mai încolo,erau doi soldați SS pe care,spune Randall,în mod normal i-ar fi împușcat pe loc;în acel moment însă,cei doi nu păreau să reprezinte o amenințare.

În schimb,atenția lui Randall s-a îndreptat către colibele din lemn,de unde începuseră să iasă mai multe persoane,figuri aproape scheletice,murdare,îmbrăcate în haine extrem de ponosite sau chiar dezbrăcate. Randall și-a dat atunci seama că nimerise într-unul din faimoasele lagăre de concentrare naziste și că avea în față prionieri evrei. Străduindu-se să reziste mirosului puternic,Randall a stat puțin de vorbă cu prizonierii,spunându-le că soldații Aliați sunt în apropiere și că,în curând,vor sosi și alte persoane care să-i ajute.

Una dintre primele personae cu care a vorbit atunci a fost Mady Goldgruber,o evreică de origine maghiară în vârstă de 15 ani,pentru care soldații britanici au reprezentat un adevărat miracol.

Îndepărtându-se de grupul de prizonieri,șoferul lui Randall a oprit mașina lângă ceea ce au crezut a fi o bucată de pământ cultivată cu cartofi. S-a dovedit a fi o groapă comună,unde fuseseră aruncate sute de cadavre.

Asta a descoperit John Randall în acea zi de aprilie la Bergen-Belsen,lagărul de concentrare unde se aflau mai bine de 50.000 de prizonieri,aproape toți bolnavi și în pericol de moarte,și rămășițele altor 13.000 de personae.

Cea mai mare parte a memorialisticii despre Belsen pornește de la opera unui ofițer britanic pe nume Llewellyn Glyn Hughes,figura cel mai des asociată eliberării lagărului. Ajungând aici la scurtă vreme după Randall,Glyn Hughes a fost cel care,în calitate de doctor,s-a ocupat de îngrijirea bolnavilor. Acum descoperim însă că Randall,astăzi în vârstă de 94 de ani,a fost primul soldat Aliat ajuns în lagăr.

FOTO Imagini realizate de fotograful LIFE George Rodger în aprilie 1945

Soldații germani s-au oferit să le facă un tur al lagărului

Germanii pe care i-au întâlnit acolo erau ultimii membri ai administrației lagărului. Printre ei se aflau și comandantul lagărului,Josef Kramer,și Irma Grese,cea care se ocupa de femeile prizoniere. Randall își amintește că Josef Kramer a venit pur și simplu la el pentru a se prezenta și că s-a oferit să le facă „un tur al lagărului.”

I-am urmat. Am deschis ușa uneia dintre colibe și am fost copleșiți de duhoare. Figuri sfrijite se uitau la noi,cu teamă și surprindere,de pe rândurile de paturi. Printre ele,pe aceleași paturi,se aflau și cadavre.” În acel moment,lui Randall și șoferului său li se alăturaseră deja alți doi ofițeri SAS,maiorul John Tonkin,și Sgt.-Major Reg Seekings. Părăsind una dintre colibe,soldații britanici au văzut cum unul dintre gardienii germani băteau un prizoneri. Înfuriat,Seekings i-a cerut lui Tonkin permisiunea de a-i da o lecție gardianului,pe care l-a lovit în față. Apoi,Kramer și Grese au fost puși sub arest;cei doi aveau să fie spânzurați în acel an,în decembrie,după un proces care a șocat lumea întreagă prin mărturiile prizonierilor.

Randall a părăsit lagărul după o oră,căci misiunea sa de recunoaștere nu se terminase încă. În plus,el nu avea cu ce să-i ajute pe prizoneri,care aveau nevoie de îngrijiri medicale. Ajutorul avea să sosească la scurtă vreme,împreună cu doi jurnaliști britanici,între care și Richard Dimbleby,autorul unui raport despre Bergen-Belsen pe care,inițial,BBC-ul nu a vrut să-l facă public crezând că scenele descrise nu sunt reale. În cele din urmă însă,raportul lui Dimbleby a fost publicat și a adus în atenția lumii întregi atrocitățile de la Belsen.

Acea zi de la Belsen a fost cea mai oribilă zi din viața mea. Am văzut totul:cuptoarele în care mii de oameni fuseseră arși de vii;groapa – de 3 metri adâncime – mare cât un teren de tenis,în care în care fuseseră îngrămădite cadavre;buldozerele britanice,săpând o nouă groapă pentru sutele de morți. Colibele întunecate,murdare,în care morții și cei aflați pe moarte stăteau unii lângă alții.”

Pentru Randall,războiul s-a terminat când a fost martorul predării germanilor,însă momentele petrecute la Belson îl vor bântui toată viața. Mirosul îngrozitor,mai ales,avea să-i dăinuie în memorie pentru totdeauna. „Duhoarea era îngrozitoare. Era un amestec de carne putrezită și excremente – un miros de care nu am reușit să scap săptămâni întregi. Mă trezeam în mijlocul nopții cu mirosul acela în nas.”

După Armată,Randall a încercat să lase în urmă amintirile războiului. Însă în urmă cu zece ani,a fost intervievat de un ziar cu ocazia împlinirii a șase decenii de la eliberarea lagărului Belsen. Pentru o doamnă în vârstă de 75 de ani pe nume Mady Gerrard,din Țara Galilor,articolul – și poza alăturată a tânărului lt. Randall – a trezit multe amintiri. „Am țipat,își aduce aminte Mady,pentru că în fața ochilor mei era chipul pe care îl păstrasem în minte timp de 60 de ani.” Mady Gerrard este,bineînțeles,Mady Goldgruber,care a supraviețuit războiului și a reușit să-și facă o nouă viață în SUA și Marea Britanie.

După ce a citit articolul,i-a scris imediat o scrisoare lui Randall,cu care a vorbit ulterior la telefon. Astfel,la șase decenii de la prima lor întâlnire,cei doi s-au întâlnit din nou,de data aceasta la Londra,unde au stat de vorbă câteva ore bune. Iar când Mady a publicat o carte despre viața ei,John Randall a semnat prefața,prin care îi asigura pe cititori că nimic nu se poate compara „cu experiența de a fi văzut cu proprii mei ochi adevărata oroare a situației de la Belsen.”