HISTORIA, Nr. 166, Noiembrie 2015

HISTORIA, Nr. 166, Noiembrie 2015

Dedicăm dosarul acestei ediții a revistei „Historia” soldaților români căzuți la Stalingrad. Nu se împlinește o dată rotundă de la desfășurarea bătăliei. Cititorii noștri știu că un număr special a fost în întregime dedicat Stalingradului, în 2012, la împlinirea a 70 de ani de la titanica încleștare de pe malurile Volgăi.

De data asta, s-a petrecut un lucru pe care puțini îl mai sperau. A fost inaugurat în cadrul Complexului Comemorativ Internațional de la Rossoșka Cimitirul de Onoare al Militarilor Români căzuți la Stalingrad. Complexul este amenajat la 38 de kilometri de Stalingrad, acum Volgograd, și aici vor fi regrupate osemintele militarilor români înhumați în peste 70 de cimitire din fostul teatru de operațiuni.