Actualitate

Constantin Brâncoveanu, mai sfânt decât Ștefan cel Mare?

Autor: Dumitru PARASCHIV | 25230 vizualizări
Prin promovarea imaginii unor personaje istorice în defavoarea altora lasate uitarii, printr-o repetata campanie de propaganda în care legendele, poeziile populare si folclorul muzical au jucat un rol important, s-a ajuns treptat la denaturarea grava a adevarului istoric. Stadiul acestei denaturari ne spune azi ca Stefan cel Mare e cel mai sfânt dintre sfintii nostri voievozi si cel mai important erou national, uitându-se de Constantin Brâncoveanu, de faptul ca 2004 e si "anul Brâncoveanu".

 

Brâncoveanu - domnul celor "25 de ani fara razboaie"

La începutul anilor '90, Biserica Ortodoxa Româna a sanctificat câtiva dintre aparatorii si mucenicii credintei ortodoxe române: eroul necunoscut, Stefan cel Mare, Daniil Sihastru, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai sai si ginerele sau Ianache Vacarescu, Grigore Ghica al III-lea. Capeteniile revolutiei de la 1784, Horea, Closca si Crisan nu au fost sanctificati.

În cele ce urmeaza, doresc sa evidentiez caracterul lui Constantin Brâncoveanu, însemnatatea sa în cultura si politica nationala si internationala, dar în primul rând întâietatea sa în rândul sfintilor voievozi români. Pentru aceasta îl voi pune în antiteza cu Stefan Musat ("cel Mare si Sfânt"). Voi compara doi voievozi care au domnit în timp si spatiu diferite. Expresia "25 de ani fara razboaie" nu ne apartine noua si se refera la domnia lui Constantin Brâncoveanu. "Despot luminat", dar nu tiran, "print al aurului", dar modest, cinstit si incoruptibil, Brâncoveanu a asimilat deopotriva virtutile unui adevarat sfânt, unui mare caracter si unui veritabil politician. Despre persoana sa a scris stolnicul Constantin Cantacuzino, în "Istoria Tarii Românesti", sau Radu Popescu într-o "Istorie a domnilor Tarii Românesti". Ambele lucrari fiind subiective, contra, respectiv pro Brâncoveanu, ne vom folosi de o lucrare neutra si de mult uitata: "Anonimul brâncovenesc" ("Istoria Tarii Românesti de la octombrie 1688 pâna la martie 1617").

Logofat între anii 1682-1688, Constantin Brâncoveanu se tragea din stirpea basarabilor, fiind stranepot al lui Matei Basarab, dar si nepot al stolnicului Constantin Cantacuzino. Despre acest boier, Brâncoveanu spunea: "Ca eu tata n-am pomenit, de vreme ce am ramas mic de tata, fara cât pe dumnealui tata Costandin l-am cunoscut parinte în locul tatâne-mieu", dar va avea o crunta dezamagire. Brâncoveanu nu a vrut sa fie domnitor al Tarii Românesti.

A fost urcat pe tron din vrerea boierilor

Boierii pamânteni, nemaidorind sa îi conduca un cantacuzin, aproape ca l-au fortat sa preia domnia. Zisera cu totii: "Logofete, noi cu totii pohtim sa ne fii domn". El zise "Dar ce as vrea eu cu domniia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea; nu-mi trebuie sa fiu". Iar ei zisera: " Ne rugam, nu lasa tara sa între alti oameni sau rai, sau nebuni sa o strice, ci fii!". Si-l luara de mâini si-l împingeau de spate. A fost uns domnitor la mitropolia Bucurestilor, în prezenta patriarhului bizantin Dionisie si a mitropolitului valah Antim. În biserica, Brâncoveanu a spus: "Domniia aceasta eu nu o pohtesc ca sa-mi înmultesc grijile si nevoile, ci dumneavoastra m-ati pohtit si fara voia mea m-ati pus domn în vremuri ca acestea turburate, încungiurati de osti de vrajmasi; ci dar acum iar întreb: este-va cu voia tuturor?"

Si toti raspunsera: "Toti voim, toti pohtim". Zise iar: "Deaca pohtiti toti, mi-e voia si mie sa-mi dati un juramânt înaintea Lui Hristos precum veti fi cu dreptate si de ar veni vreo primejdie domnii mele, despre vreo parte, sa stati cu mine toti".

Dupa depunerea juramântului de catre boieri, au iesit cu totii din biserica, voievodul fiind întâmpinat de salvele de tun, "însa doua tunuri s-au slobozit, iar unul nu s-au putut slobozi; de care zicea multi ca va fi acesta un semn rau, însa pa urma s-au vazut ca sunt babesti cuvinte".

În tot acest timp, cadavrul domnitorului Serban Cantacuzino, zacea pe catafalcul bisericii Cotroceni, parasit de toti, inclusiv de membrii familiei sale. De aceea, Brâncoveanu însusi i-a organizat o înmormântare crestineasca. "Sarban-voda mortul zacea ca un om den cei prosti, numai cu muierea lui si cu fetele lui plângând... ca avusese nadejde sa puie pe fiiu-sau domn, dar n-au vrut Dumnezeu si tiraniile tatâni-sau, ce facuse boierilor si saracilor tarii si înca de la o vreme nici muierea lui, nici fetele lui nu sadea lânga dânsul, ca-si strângea avutiia si o ascundea, ca-i era frica sa nu-i ia avutiia Constandin-voda; ...zacea pa o masa stârvul, parasit de toti pâna a doaa zi dimineata. Deaci l-au radicat cu cinste domnul si l-au dus la Cotraceni, la mânastirea lui, de l-au îngropat si s-au dus".

Voda Serban, un bun diplomat si om de spirit, la rândul lui, sperase pâna în ultima clipa ca îi va urma la tron fiul sau, Iordache, dar boierii pamânteni erau satui de prigoana Cantacuzinilor.
Astfel, putem spune ca Brâncoveanu a fost primul sef de stat român ales liber si în unanimitate de voturi. "Din elexiea tarii s-au pus Constandin-voda domn". Alegerea a primit girul cancelariilor marilor puteri, care nu aveau sa regrete acest fapt, deoarece aveau sa cunoasca în noul voievod un diplomat exemplar, pentru care pacea era prioritara.

Cantacuzinii uneltesc 25 de ani împotriva Domnitorului

Din momentul acestei alegeri, Cantacuzinii au uneltit timp de 25 de ani împotriva lui Brâncoveanu si nu s-au oprit pâna când nu si-au atins mârsavul scop, croindu-si în acelasi timp propriul drum spre esafod. Ei i-au avut complici pe boierii Balaceni, care "totdeauna îsi întindea mintea dupa niste pareri nebunesti... În zilele lui Antonie-voda, au ucis niste negutatori moscovlii, împreuna cu care erau si calugari mersi pentru mila la Mosc".

Alti complici au fost boierii Stirbesti. Desi câtiva dintre respectivii boieri fusesera condamnati de divan la moarte sau la închisoare pentru diferite infractiuni, Brâncoveanu i-a iertat si i-a gratiat mereu, nestiind pe cine. Nu iubea razbunarea. Era un om blând si iertator, asa cum trebuie sa fie crestinul. Iubitor de cultura si de credinta ortodoxa, Brâncoveanu a sprijinit aceste domenii, neconditionat. Biserica "Sfântu Nicolae", manastirea Stavropoleos din Bucuresti, manastirea Hurezu, manastirea Sâmbata de Sus construita în Ardeal, biserica "Sfintii Împarati Constantin si Elena", din Constantinopol, Spitalul Brâncovenesc, ansamblul arhitectural de la Mogosoaia, înfiintarea unui numar mare de tipografii la Bucuresti, Snagov, Râmnic, Buzau, înfiintarea Scolii Domnesti de la Sf. Sava - iata numai câteva din contributiile lui Brâncoveanu la cultura si civilizatie. Sa nu uitam de lacasele de cult pe care le-a ctitorit la Sfântul Munte Athos, în arhipelagul grecesc si în Bulgaria de azi.

Stilul brâncovenesc si tiparirea de carte

La acestea se adauga renovarea atâtor biserici si mânastiri din vremea înaintasilor. Stilul brâncovenesc s-a impus cu succes în arhitectura ultimelor secole. Este caracterizat de elemente ale arhitecturii taranesti din Muntenia, exprimate la o scara mai mare, îmbinate discret cu elemente bizantine, vizibile în coloanele teraselor si balcoanelor, coloane care de multe ori nu au celebrele ornamente la terminatii, care sa determine un caracter doric, ionic sau corintic. Stilul brâncovenesc mai e caracterizat de pecetea unor basoreliefuri originale, ca celebrul "vultur cruciat", precum si de culoarea alba imaculat a peretilor exteriori. Mai sunt si exceptii, ca în cazul complexului de la Mogosoaia, unde domina culoarea caramizie a materialului de constructie.

În Valahia s-au tiparit cele mai multe carti, atât originale, cât si de traducere. La curtea domneasca, cultura era coordonata de eruditi precum mitropolitul Antim Ivireanul, un alt mucenic al ortodoxiei, cel mai mare autor de oratorie sacra, sau italianul Antonio del Chiaro, autorul unei carti de impresii despre Valahia. Toate acestea au contribuit si la o buna imagine a Valahiei pe plan extern. Domnitorul muntean era un politician abil, un foarte bun diplomat, reusind prin faptele si calitatile sale, dar nu în ultimul rând prin caracterul sau, sa pastreze relatii de prietenie cu marile cancelarii europene, cu papalitatea, dar si cu Poarta, evitând conflictele diplomatice sau armate. "Fericiti facatorii de pace...".

Încearca o uniune cu Moldova

Doresc în primul rând sa subliniez vederile sale unioniste cu caracter pacifist. Prin tratative diplomatice cu Poarta a cautat sa impuna domn în Moldova pe ginerele sau, Constantin, întrerupând evolutia dinastiei Cantemir, dar pentru putin timp. Daca politica lui Brâncoveanu ar fi prins radacina si în Moldova, primul pas spre unitatea nationala ar fi reusit, mai mult, ar fi fost evitat regimul fanariot. Dupa cum s-a vazut, falimentul politic al dinastiei Cantemir în Moldova (1711) si uneltirile viclene ale Cantacuzinilor valahi, descoperite de Poarta în 1716, au aruncat cele doua tari române în bratele regimului fanariot, pentru un secol de coruptie, jaf si umilinta.

Iata ce pericol putea fi evitat daca idealul unionist al lui Brâncoveanu, deloc vitregit de avizul marilor puteri, ar fi reusit. Cu atât mai mult ne putem da seama de primejdia în care au vârât tara unii domnitori lacomi, iresponsabili sau neaveniti.

Un fapt mi se pare, însa, incredibil. Academicianul Dimitrie Cantemir, domnitorul care în fata turcilor a dat bir cu fugitii, în lucrarea sa "Descriptio Moldaviae", care se vrea o capodopera stiintifica, adopta o atitudine foarte partinitoare, care numai demna de un istoric nu este. Dupa combaterea domnitorului Constantin Brâncoveanu si a idealului sau unionist, aproba instaurarea regimului fanariot în Moldova. Aceasta atitudine tradeaza adevaratele sentimente ale lui Cantemir fata de tara sa; dominat de un orgoliu dezonorant, nu dorea sa-si recunoasca esecul politic pentru care era suparat pâna la razbunare.

Un mare câstig era pacea pentru Tara Româneasca, având în frunte un domnitor iubitor de Dumnezeu, la care simplii cetateni erau bineveniti în audienta. Respectul pe care îl impunea în fata marilor cancelarii europene a influentat atitudinea acestora fata de Tara Româneasca. În spiritul sau gândeau si cei mai multi dintre membrii divanului, care la judecata sanctionau foarte aspru pe boierii prinsi ca fura pe oamenii simpli si pe cei saraci. Sfârsitul domniei si al vietii marelui voievod au marcat trecerea sa în rândul mucenicilor Lui Iisus Christos.

Tradarea se împlineste în Saptamâna Patimilor

Cantacuzinii si complicii lor mituisera câtiva mari dregatori turci, pentru a-l minti pe sultan ca Brâncoveanu unelteste împotriva sa. Dezinformarea a prins roade, iar voievodul a fost detronat prin firman de la Poarta, în Joia Mare. Apoi, alaturi de familia sa, a fost dus la Stanbul si închis în închisoarea celor sapte turnuri. Aici au fost torturati. În ziua praznuirii Adormirii Sfintei Maria, pe 26 august (15 august, pe stil nou), sase membri ai familiei Brâncoveanu au fost executati în public la Stanbul. Este vorba de voievod, de patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si de Ianache Vacarescu, ginerele domnitorului. Anterior executiei li s-a propus ca în schimbul vietii, sa treaca la religia musulmana, dar românii L-au ales pe Christos.

"Cu acest fel de multamita s-au aratat Saitanestii (cum erau porecliti de popor Cantacuzinii - n.n.) catra Constandin-voda pentru binele si cinstea care le facuse. Fostu-i-au stins casa, si pe dânsul, si pe feciorii lui... Aici în tara, Stefan-voda (Cantacuzino, noul domnitor - n.n.) cerea averea lui Constandin-voda sa o gaseasca cu mare pohta si o au gasit; ci una au dat-o imbrihorului (reprezentantul Portii la Bucuresti - n.n.) în seama împaratiei, alta au mâncat-o el cu imbrihorul si i-au stins casa din fata pamântului, nu ca unii rude si facator de bine, ci ca unui vrajmas foarte mare ce ar fi fost...". Saitanestii "tuturor domnilor celor mai denainte s-au aratat cu ficlesug si cu raotate, si domnului Constantin-voda înca au început sa-l ficleneasca, de la carele mult bine au avut...".

Noul domnitor Stefan Cantacuzino "era om nestatornic în cuvinte si în fapte, si în jafuri fara cale si fara dreptate, atât cât n-au ramas episcop egumen, calugar, negutatoriu, boieriu mari si mici, care sa nu fie jafuiti si pradati...".

Tradatorii nu se bucura prea mult
 
Cantacuzinii nu au savurat prea mult timp roadele tradarii. "Întâia minune au fost ca, trimitând Stefan-voda pe doamna-sa si pe coconii lui la Mânastirea De-un-Lemn, unde este o icoana a Maicai Preacestii, facatoare de minuni, pentru închinaciune si pentru chip de evlavie, întâmplându-sa în ziua de Sânta Mariia mare, adeca adormirea Preacistii... în care zi si la Tarigrad au taiat pe Constandin-voda si coconii lui (o minune!), într-aceeasi au lovit pe aceasta doamna a lui Stefan-voda nevoie, lovitura, îndracire cât s-au spariiat toti câti era acolo cu dânsa si sa mira ce sa-i faca. Si multa vreme cu acea îndracire au fost".
Demonizarea primei doamne a tarii, a carei exorcizare nu stim daca s-a realizat, l-a atâtat si mai rau pe tiranul Stefan Cantacuzino, care, sub pretextul ca sotia sa ar fi fost fermecata de calugarite, a ordonat persecutarea acestora si chiar spânzurarea unora dintre ele.

"Aceasta pocainta facea ei pentru pacatele lor. Si nu s-au îndastulat Stefan-voda numai pe moartea lui Constandin-voda si a feciorilor lui". Dupa nici doi ani de domnie, cei care i-au grabit moartea sfîntului mucenic Constantin, aveau sa fie executati în acelasi loc. La 6-7 iunie 1716, Stefan Cantacuzino si tatal sau stolnicul Constantin, au fost decapitati la Constantinopol.

Dupa mai bine de un veac, manastirea Cotroceni, ctitoria lui Serban Cantacuzino a fost devastata si jefuita, iar mormintele ctitorului si ale familiei sale au fost profanate cu salbaticie de pandurii lui Tudor Vladimirescu.

Aceiasi panduri au jefuit si incendiat în 1821 palatul brâncovenesc de la Mogosoaia. Despre campania de jafuri, devastari, crime si violuri, întreprinsa în Muntenia de panduri ai lui Vladimirescu, de care însusi acesta fusese îngrozit la un moment dat, s-a scris foarte putin. Asemenea fapte nedemne, la care nici eteristii nu s-au dedat, nu anuleaza însemnatatea revolutiei de la 1821, dar s-au rasfrânt negativ asupra sanselor acesteia si asupra vietii marelui Tudor Vladimirescu.

Stefan cel Mare - domn al Moldovei la 17 ani

Pentru personalitatea lui Stefan cel Mare am apelat la Letopisetul lui Grigore Ureche, o cronica nepartinitoare pentru care cronicarul a apelat la studiul comparativ al mai multor izvoare.
Joi, 12 aprilie 1457, Stefan Musat, venind cu oaste mare din Muntenia, l-a înfrânt la Doljesti pe domnitorul Petru Aron. La nici 17 ani, în prezenta multor calugari si a mitropolitului Teoctist, a fost ales domn al Moldovei. A fost domnitorul care a adus Moldova la fruntariile ei firesti, prin eliberarea teritoriilor din sud-est si din nord. În plus, a cucerit si Pocutia. Opera lui Stefan a fost numita de unii "Moldova Mare".
Argumentul de "Moldova Mare a Sfântului Stefan" e folosit dupa 1990 de unii revizionisti de la Chisinau, pentru a formula pretentii teritoriale la adresa României. Primele campanii militare în sensul reintegrarii teritoriale au fost întreprinse cu succes pentru cucerirea cetatilor Chilia si Cetatea Alba: 1462-1465.

Cel mai razboinic dintre voievozii Europei

Caracter razboinic, a luptat în peste 40 de razboaie, de cele mai multe ori în prima linie, expunându-se mereu pericolelor si fiind ranit nu o data. Sub acest aspect, nu l-a egalat nici un voievod european. Dar trebuie spus ca unele razboaie le-a initiat fara motiv, provocând altele si mai grave. La ele ne vom referi în continuare. Acest aspect e mai putin cunoscut si s-a conturat la putin timp de la venirea la putere a voievodului. "Nu cerca sa aseze tara, ci de razboiu sa gatiia". "Fiindu Stefan-voda om razboinic si de-a pururea tragându-l inima spre varsare de sânge, nu peste vreme multa, ...în anii 6969 (1461)... s-au dus în Ardeal de au pradatu Tara Sacuiasca. Nici au avut cine sa-i iasa împotriva (secuii nu erau tolerati de regatul maghiar-n.n.), ce dupa multa prada ce au facut, cu pace s-au întorsu înapoi".

Acesta a fost pretextul unui lant de razboaie cu Matei Corvin, între care Stefan a mai pradat o data Tara Secuiasca. Acest tinut, atunci, ca si acum, era parte integranta a tinutului românesc Transilvania. O campanie de jaf asupra unui tinut românesc si o campanie de eliberare si reîntregire nationala, sunt doua lucruri total diferite.

Radu cel Frumos, nu a fost homosexual

Radu-voda a fost pe nedrept trecut într-o lumina negativa de catre cei specializati în adularea anumitor personaje în detrimentul altora. S-a spus ca ar fi fost vândut turcilor, pentru a se gasi un pretext campaniei de jaf pe care a pornit-o Stefan Musat în Valahia, dar atunci când voievodul moldav a acceptat sa plateasca tribut turcilor nu a mai spus nimeni ca ar fi vândut lor. Dar cel mai grav pentru imaginea tânarului voievod muntean a fost atribuirea pe seama lui a unei întâmplari ireale, aceea ca, vrând-nevrând, a acceptat avansurile homosexuale ale sultanului.

Izvorul istoric despre aceasta întâmplare ar fi o cronica turceasca. Lumea va sti, însa, ca lucrurile stau cu totul altfel si apelam în acest sens la obiectivitatea unui istoric european al vremii: "Împaratul dorind sa aiba relatii cu acest baiat, era cât pe ce însusi sa moara de mâna aceluia. Caci fiindu-i drag baiatul, îl chema la petreceri si, închinând cu patima paharul catre el, îl chema în camera de culcare. Si baiatul, fara a banui ca va pati asa ceva din partea împaratului, l-a vazut pe împarat repezindu-se la el pentru un lucru de asa fel si s-a împotrivit si nu se da la dorinta împaratului. Si-l saruta împotriva voiei lui si baiatul, scotând un pumnal, îl loveste în coapsa pe împarat si asa îndata a luat-o la fuga, pe unde a putut... Iar baiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, a fost ascuns". (Laonic Chalcocondil, "Expuneri istorice", vol. X)

La putin timp dupa aceasta, Radu cel Frumos (Draculea cel Tânar) ajunge domn al Valahiei, la rugamintea boierilor, satui de pornirile sadice si tot mai dese ale lui Vlad Tepes. Radu-voda întelege ca decât sa te pui rau cu un asemenea vecin ca Imperiul Otoman, mai bine te împrietenesti cu el. Subliniem, Valahia era vecina cu acel imperiu. Sub amenintarea armatelor turcesti si neavând, practic, nici un aliat, face alianta cu sultanul, asigurând linistea si pacea în tara.

Domnia sa si linistea tarii au fost întrerupte doar de Stefan cel Mare. Totul începe cu o expeditie de prada. În 1470 "întra zavistiia între Stefan-voda si Radul-voda, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omenesti de ce are, de aceia pofteste mai mult, de nu-i ajunse lui Stefan-voda ale sale sa le tie si sa le sprijineasca, ci de lacomie, ce nu era al lui, înca vrea sa coprinza. Strâns-au tara si slujitorii sai si au intratu în Tara Munteneasca, de au pradatu marginea, fevruarie 27 dni si au arsu Braila în saptamâna alba, marti".

Stefan rapeste pe sotia si pe fiica lui Radu cel Frumos

O provocare care a adus alte razboaie. Pe 7 martie 1471, la Soci, Radu-voda raspunde provocarii, însa fara succes. Aproape toti prizonierii au fost taiati de Stefan. Doar 2 boieri au fost iertati, iar Radu a scapat cu fuga. În 1473, Stefan-voda ataca iar Muntenia, impunând domnitor pe Laiota Basarab pentru scurta vreme. Din aceasta expeditie, Stefan se întoarce cu doua trofee mult râvnite: Maria si Voichita, sotia, respectiv fiica lui Radu cel Frumos, pe care le rapeste si le duce la Suceava. Si mai târziu, în 1484, "Stefan-voda au pradatu si au arsu toata Tara Munteneasca".

Sotiile lui Stefan cel Mare
 
În 1463 s-a casatorit cu Evdochia, fiica împaratului de la Kiev. În 1472, s-a casatorit cu Maria de Mangop, din Cnezatul Crimeii, ale carei grade de rudenie coborau în timp pâna la dinastia bizantina a Paleologilor. Dupa numai un an, în 1473, Stefan le aduce la Curte, în compania primei doamne, pe sotia si pe fiica lui Radu cel Frumos. Supararea Mariei de Mangop care de când tatarii au cucerit Crimeea a fost marginalizata de domnitor, era acum si mai mare. A murit suspect de prematur la 19 decembrie 1477. Stefan se casatoreste cu Voichita, fata lui Radu-voda.

Conform lui Ureche, Stefan a facut-o doamna pe Voichita înca din 1473. Când era proaspat casatorit cu Maria de Mangop! De-a lungul domniei sale, Stefan a rezistat atacurilor polone. Împacarea a venit în anul 1501. Prin aceasta pace, Stefan îl atrage în Moldova cu viclesug pe Petru Aron, decapitându-l în acelasi an. Razbuna astfel moartea tatalui sau Bogdan. Pacea cu polonii a durat putin. În 1504, Stefan tradeaza pacea, ataca Tara Leseasca si cucereste Pocutia, pe care o încorporeaza statului moldav. Teritoriul fusese stapânit si de Alexandru cel Bun. Stefan a murit în acelasi an, marti, 2 iulie. Spre sfârsitul sau, Stefan i-a chemat pe membrii administratiei centrale si locale, "aratându-le cum nu vor putea tine tara, cum o au tinut-o el, ci socotindu din toti mai puternicu pre turcu si mai înteleptu, au dat învatatura sa sa închine turcilor".

"Fost-au acestu Stefan-voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospete omorea fara judetu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul lui îl stiia acoperi si unde nu gândiiai, acolo îl aflai".

Ridica 44 de manastiri

Tezaurul pe care Stefan cel Mare l-a lasat crestinatatii, nu a mai fost egalat de nimeni, nici pe plan european: 44 de manastiri, carora le-a imprimat propriul stil arhitectonic. Un merit incontestabil al voievodului, care daca nu ar fi direct proportional cu perioada domniei sale, ar fi un record. Alti sefi de stat europeni poate îsi construisera tot atâtea palate. Nu trebuie sa generalizam, ci sa accentuam.
E necesar a sublinia rolul fiecarui element istoric si a atribui meritele doar aceluia caruia îi apartin. Trebuie sa precizam ca principalul bastion al crestinatatii în calea expansiunii otomane îl constituia Valahia (Tara Româneasca), nu Tarile Române.

Când vorbim de apararea spatiului românesc fata de turci, ne referim la Tara Româneasca. Apoi, în cazuri eventuale, ne referim la Moldova, stat caruia nu trebuie sa îi atribuim meritele unor voievozi valahi (nici invers, desigur) si sa nu uitam de Transilvania. Atunci când ne referim la apararea ortodoxiei în fata pericolului de impunere a unei noi religii de stat, vorbim în egala masura la Valahia si Moldova, deoarece asemenea pericol (care nu a fost permanent!), pândea din diferite directii. Iar când ne referim la apararea crestinatatii, subliniem mai întâi rolul Tarii Românesti, care de foarte multe ori a facut fata singura amenintarilor. Uneori a existat o comuniune cu Moldova, Transilvania si cu puterile Europei, ca pe timpul cruciadelor târzii.

Tara Româneasca era vecina cu Imperiul Otoman, pe toata granita sudica si uneori estica, vecinatate care depasea 800 de kilometri. Conducatorii de aici trebuiau sa fie foarte vigilenti si buni negociatori. Aici nu te puteai juca de-a razboaiele, de-a expeditiile de prada, mai ales când, de multe ori aveai dusmani mai mari în nord: Regatul Ungar si, imprevizibil, Moldova.

În asemenea cazuri, pentru a-ti asigura securitatea, trebuia sa alegi cel mai "bun" rau, daca mai aveai ceva de ales: o alianta cu Imperiul Otoman.

Turcii au impus domnitorul dar nu si pagânizarea

Înalta Poarta nu trebuie privita ca o sperietoare. Dintre toate imperiile care au dominat Tarile Române, Poarta a oferit cel mai liberal regim. Mai întâi, pentru ca nu a impus nicicând Moldovei si Valahiei religia musulmana.

Comparativ, daca Valahia si Moldova ar fi fost atâtea secole sub dominatie ungara, respectiv habsburgica sau polona, situatia ar fi fost cu mult schimbata în defavoarea românilor, iar ortodoxia, foarte mult afectata. Acest lucru avea sa-l recunoasca si Stefan spre sfârsitul vietii, când aprecia ca prefera "semiluna turcului" decât dominatia ungara sau polona. Poarta nu mai trebuie privita ca un inamic public nr. 1. Iar daca politica româneasca nu a fost capabila sa-si asume propriile greseli, am dorit sa subliniez aici motivele care au dus la aruncarea Tarilor Române în bratele regimului fanariot si înapoi cu cel putin doua secole de la progresul social-economic!!!

De asemenea, trebuie facuta si o diferenta între a-ti apara tronul, respectiv a-ti apara tara de turci, deoarece pretextul a creat întotdeauna confuzia. Atunci când nu le convenea atitudinea unui domnitor, otomanii mai întâi avertizau, iar în caz extrem atacau militar tara nesupusa. Scopul, asa cum istoria a dovedit, nu a fost ocupatia militara sau pagânizarea tarii respective. Turcii impuneau un domnitor de încredere tot din rândul boierilor români, ba chiar din dinastia nesupusului. Dupa aceea îsi retrageau trupele. Aparându-si cu vitejie tronul, Stefan cel Mare a înteles la un moment dat, atunci când tara era secatuita de atâtea razboaie, ca trebuie sa plateasca tribut turcilor. Nici atunci când turcii aveau sa-si piarda definitiv încrederea în domnitorii români, la începutul secolului XVIII, când au impus domnitorii fanarioti, nu au pagânizat sau ocupat militar Tarile Române. În Evul Mediu, Moldova, desi vasala turcilor, nu a fost mereu vecina cu Imperiul Otoman, mai ales când avea la granita de sud-est temutul Hanat al Hoardei de Aur, pe care a stiut sa si-l faca aliat. Dar Tara Româneasca a avut mereu în vecinatatea sudica un imperiu de sute de ori mai întins, mai puternic si mai populat.

Comparatie între cei doi domni-sfinti

Revenind la antiteza sfintilor, e timpul sa îl comparam obiectiv pe Constantin Brâncoveanu cu Stefan Musat. Primul a fost omul pacii, iar celalalt al razboiului. Pentru un sef de stat, calitatea de a putea preveni razboaiele primeaza în fata aceleia de a sti sa le porti. Stefan cel Mare, pe lânga faptul ca a opus o rezistenta de netagaduit în fata turcilor, s-a dedat si la fapte fara sens, care au periclitat siguranta statului moldav si au dus la sacrificiul atâtor cetateni moldoveni, dar au si tulburat linistea fragila din Tarile Române. E vorba de campaniile de jaf în Ardeal si Valahia, de provocarile care au atras Moldovei atacuri repetate din partea maghiarilor si otomanilor. Daca cineva e viteaz si doreste neaparat sa se afirme, neavând însa un motiv, poate gasi un pretext. Dar nu are decât sa o faca de unul singur, pe proprie raspundere, nu sa pericliteze viata cetatenilor si siguranta statului.

Brâncoveanu - un diplomat de exceptie

Constient ca e seful unui stat mic si vasal, a gasit de la început calea de împacare cu toate marile puteri vecine, dar si cu celelalte tari ale Europei acelor vremi. Contributia sa la pacea Europei a fost semnificativa, iar pe acest fond cultura si civilizatia au progresat. O generatie întreaga de cetateni ai Tarii Românesti nu au mai cunoscut razboiul. Mamele si-au putut creste în pace copiii, lacrimile razboiului transformându-se în zâmbetul pacii, iar acesta mi se pare cel mai important lucru.
Aliante politice a stiut sa negocieze si Stefan Musat: cu sultanul, regele polon, regele ungar, tarul sau cu hanul tatar. Dar daca dorinta aventurii razboiului nu ar fi primat, lasând loc diplomatiei, pacea nu ar fi fost doar provizorie. În istorie ar fi ramas doar multiplele înfrângeri ale dusmanilor pe linie defensiva, rezistenta prin care Stefan si-a salvat tara de la dezastru si campaniile militare eliberatoare.

Stefan vine la putere cu forta armei

Daca Stefan a venit la putere prin forta armei si cu sprijin militar extern, Brâncoveanu avea sa vina la putere pasnic, prin vointa unanima a boierilor pamânteni. Remarcam, iata, si meritul acestora prin buna alegere de care au dat dovada. Au avut în istorie putine momente când s-au putut exprima în mod liber. Daca Stefan avea obiceiul de a-si decima cu regularitate boierii sau alti cetateni chiar si "fara judet", Brâncoveanu îi ierta nu o data pe tradatori si pe hoti, chiar daca divanul boieresc îi condamnau la moarte.
Dar chiar cei pe care i-a gratiat aveau sa-i urzeasca moartea, ceea ce denota ca nici chiar atât de îngaduitor nu e bine sa fii.

Stefan cel Mare a reusit sa-si scuteasca tara o buna perioada de tributul la turci. Dar daca, pâna la urma a acceptat si el plata tributului, precizam ca acesta avea sa coste Moldova mai putin decât conflictele datorate neplatii acestuia. Brâncoveanu s-a conformat platii tributului, dar acesta nu era exagerat comparativ cu ceea ce avea sa urmeze dupa el.

Nici Stefan, nici Brâncoveanu nu si-au supus cetatenii darilor excesive si nu au profitat economic de pe urma lor. În timpul acestora, românii îsi puteau exercita profesiile în mod liber. Raportat la anii de domnie, Brâncoveanu a construit nu mai putine biserici decât Stefan în primii 25 de ani de domnie. Meritul de a fi ctitor de biserici nu l-a ocolit pe Brâncoveanu, dar nu prea îl aminteste nimeni si în nici un caz nu a fost un argument al sanctificarii sale.

Daca Brâncoveanu nu ar fi murit ca un mucenic, probabil nu ar mai fi fost nicicând sanctificat. Pe de alta parte, argumentul prin care Stefan cel Mare a fost sanctificat e tocmai numarul bisericilor pe care le-a construit. Dar ce e mai important? Brâncoveanu a ctitorit biserici nemotivat de planuri militare, neconditionat de câstigarea vreunui razboi, ca Stefan Musat. În istoria Rusiei exista câtiva tari care pe timpul domniei lor au ctitorit zeci de biserici, contribuind astfel la propasirea ortodoxiei, dar acesta nu a fost un argument ca sa fie sanctificati. Si nici nu au fost.

Brâncoveanu, spre deosebire de Stefan, a construit multe lacase de cultura laica, e drept, într-o perioada de pace. Contributia ambilor voievozi la ortodoxie a fost fundamentala si de departe cea mai însemnata în rândul voievozilor români. Moral, Brâncoveanu, spre deosebire de Stefan, a fost un adevarat crestin. A fi un bun familist, facator de pace, blând, iertator si a nu fi lacom, sunt calitati crestinesti.

Brâncoveanu - un bun familist, Stefan - un iubitor de femei frumoase

Poligamia, lacomia, iutimea la mânie, pedepsirea fara judecata, razbunarea, dimpotriva. Asta nu înseamna ca voievodul moldav nu a facut fapte demne de un crestin. Daca sanctificarea lui Brâncoveanu a venit oficial foarte târziu, nu trebuie sa gasim aici vina Bisericii Ortodoxe Române, care e de sine statatoare doar din 1925. Pâna atunci apartinea direct de Patriarhia de la Constantinopole. Aceasta din urma, daca ar fi avut curajul, i-ar fi sanctificat pe voievod si pe familia sa chiar în 1714.
S-a vehiculat ipoteza ca Brâncoveanu ar fi apartinut francmasoneriei. Nu e nimic cert, dar daca ar fi adevarat, voievodul s-ar fi numarat printre sutele de oameni de cultura care au cinstit cu prezenta lor celebra organizatie.

Horea, Closca - respinsi de la sanctificare pentru ca au fost francmasoni

Horea si Closca, propusi si ei în 1992 pentru sanctificare, nu au fost declarati sfinti sub motivul ca au apartinut francmasoneriei, cu toate ca au murit, printre altele, pentru credinta crestin-ortodoxa. Drepturile bisericii ortodoxe din Ardeal se constituiau în prevederi ale programului revolutiei de la 1784. Si în cazul lui Horea istoria se deformeaza treptat, prin evidentierea la superlativ a lui Avram Iancu. Nu doar temporal, ci din toate punctele de vedere, rolul "împaratului" Horea primeaza fata de cel al "craiului muntilor".

Horea s-a ridicat la lupta fara nici un sprijin, în mijlocul dusmanilor si, atât de important, într-un context politic intern si international total defavorabil. Într-o Europa absolutista, cu câtiva ani anterior revolutiei franceze, Horea propaga principiile esentiale ale libertatii si egalitatii. Tot ce avea sa faca Avram Iancu avea sa fie dintr-o perspectiva net favorabila si într-o Europa revolutionara, dupa ce principiile revolutiei de la 1784 s-au concretizat în mare parte.

Tocmai aici e rolul lui Avram Iancu: acela de continuator, de urmas al lui Horea. În istoria crestinismului, multi mucenici fusesera cândva nu masoni, ci pagâni sau aprigi persecutori ai crestinilor.
Când, spre exemplu, vom afla cu certitudine ca Brâncoveanu ar fi fost mason, ce vom face? Vom anula voievodului titlul de sfânt?!

Indiferent de parerea oricui, atunci când cineva moare pentru Hristos si pentru Biserica Crestina, devine prin jertfa sa sfânt mucenic. Acestia primeaza. Dupa aceea urmeaza ceilalti, fiecare cu rolul sau. Trebuie sa ne privim istoria asa cum a fost. A fost suficient de mult falsificata în vremea regimurilor totalitare. Iar daca avem nevoie de simboluri, de eroi-emblema, de sfinti, avem de unde selecta. Numai sa o facem dupa criteriile obiective.



Ziare.com
Comentarii

stefan

Sfant si neinfricat

Postat de: Anonymous, 31 Iulie 2013 |

argument

poporul a hotarat si a ales intotdeauna.STEFAN CEL MARE SI SFANT=cel mai mare roman!restul e doar pierdere de vreme...

Postat de: Anonymous, 08 Octombrie 2011 |

"E vorba de-o tara, de

"E vorba de-o tara, de decenii si genii, de romani ce n-au pierit de-a lungul vremii"- Mari romani, Parazitii.
Ce spui e fals! Daca vrei un exemplu de mare roman iti pot da unul Carol I. El care era neamt, a spus in momentul venirii in tara "De astazi sunt roman"...si nimeni nu il poate acuza ca nu a fost asa. Nici pe el si nici pe Ferdinand, care a luptat impotriva tarii lui.

Postat de: Anonymous, 02 Iulie 2012 |

Subiectivism al minciunii

Asta sa o crezi tu, daca vrei, ca acel domnitor a fost cel mai tare patriot roman. El a atacat Tara Romaneasca- singura care se numea romaneasca- de cateva ori, in scop de jaf, de interese politice personale, tulburand pacea tzarii si a facu mult rau romanilor, in spicial acelor militari romani. De asemenea, a atacat in scop de jaf Ardealul. Astea, ca o completare la informatiile- multe din ele adevarate, in sens vreal, despre acel domnitor moldovean, altfel curajos si strateg. Nu place obiectivismul istoric lasilor antiromani si extremisti.

Postat de: Anonymous, 21 Decembrie 2011 |

cel mai prost si tampit articol(vai de cei care nu stiu istorie)

am spus in titlu.

Postat de: Anonymous, 08 Octombrie 2011 |

Articol excelent

Articolul este absolut exceptional, foatte obiectiv, numai ca tu, antiroman extremist de tipul patriotismului local, probabil nu vrei sa citesti decat vechile clisee de propaganda asazis istorica. Plus ca nu respecti dreptul la libera exprimare.

Postat de: Anonymous, 21 Decembrie 2011 |

Iagnorantii si subiectivi lasi

Lasii posteaza sub titlul de Anonim sau sub un nume fals. Este un articol mult mai obiectiv decat altele, dar nu preferi o parere istorica si un adevar obiectiv, care iti contrazice parerea subiectiva despre idolii tai. Dai astfel dovada de lasitate si ignoranta, ca atatia tembeli, falsi istorici. Preferi ridicarea in slavi a idolilor tai, asa cum atzi fost obisnuiti cu o istorie falsa, care sa va linisteasca pornirile ultranationaliste, estremiste si de patriotism local estremis.

Postat de: Anonymous, 21 Decembrie 2011 |

Obiectivul da raspunsuri subiectivilor

S-au facut cateva comentarii adevarate, iar altele total subiective si rautacioase. Cand publici articole revolutionare, care zguduie cartea de somn usor, de a dormi linistit a unei istorii scroise propagandistic, e normal sa ii delirezi pe ignorantii sau nemernicii rautaciosi obisnuiti sa inteleaga ca istoria consta in cantece patriotice si citatele partiale din Herodot. Nu, nu. Istoria este aceasta. Iar aceasta- cea de mai sus- e doar o parte din adevarata istorie a Romaniei- sa se faca asta si in alte tari- si cred ca se face, iar atunci toata istoria lumii se va rescrie, treptat, capitol dupa capitol, in sens obiectiv. Paraschiv nu avea cum sa se refere aici la toate aspectele istoriei si sa citeze toate documentele. Templele jefuite de Vladimirescu erau unele monumente istorice, adica si monumente istorice, ba, Anonimule. Si daca nu erau declarate si monumente asta nu inseamna ca nu aveau si erau ele insele si patrimoniu. Nu s-a spus ca s-a facut bine sau rau prin jefuire, s-a adus numai povestirea despre revolutia din 1821 la un aspect obiectiv, adica s-a combatut cu informatii propaganda comunista si ante- comunista, ca bla-bla-bla, numai asta a insemnat acea revolutie. Nu s-a scris ca Horia a fost condamnat pentru ca a luat apararea Bisericii, insa apararea ortodoxiei era unul din obiectivele curajoasei Revolutii de la 1784. Da, Biserica Ortodoxa Romana a devenit oficial propria sa administratoare, aparand primul patriarh Roman, in 1925, nu in 1885 sau 1895. Chiar daca procedura autocefaliei s-a declarat, respectiv demarat in 1885, i-a s-a implinit numai in 1925. Radu cel frumos, pentru faptul ca a fost un bun strateg in Anatolya si beneficia de increderea Sultanului nu dovedeste ca era iubitul aceluia. Dovedeste ca era un om de incredere. Inseamna ca toti strategii in care Sultanul erau iubitii aceluia? Cata gandire limitata! Pai Radu nu trebuia sa fie loial lui Stefan cel Mare, ci Tarii sale Romanesti, ca Tara sa nu era suzerana Moldovei, iar pe de alta parte era mai aproape de Turci, decat Moldova, era chiar vecina cu Imperiul, iar Radu incerca sa pastreze pacea- cel mai de pret avut pentru un popor- in Tara sa speriata de sadism si de rasboaie. Incerca sa fie un bun diplomat, strateg bun se dovedise a fi fost si sa aiba pace in tara lui, ca si Stefan fusese mult timp suzeran Portii si a acceptat inclusiv in ultima parte a domniei tributul catre Poarta. Citeaza tu un alt document care sa dovedeasca ce ai spus. Sigur, orice informatii adevarate si obiective ii deranjeaza pe subiectivi si pe ignoranti. Tara Secuiasca a fost atacata de Moldova in scop de jaj, care e chestia? Vrei sa spui altceva decat spun chiar cronicile moldave- unde apare si termenul de Tara Secuiasca? Citeaza documentrul, dar nu acuza si batjocorei munca unor oameni. Sunt multi ignoranti si subiectivi in tara asta, sensibili la diversiunea prin muzica si portretele cu diverse portrete, cu sau fara barba. Puneti mana si informati-va, ba, invidiosi subiectivi, ignoranti si neinformati si scrieti si voi asemenea articole, daca stiti sa scrieti.

Postat de: Anonymous, 28 Mai 2011 |

Slab articol

Parerea subiectiva si nefondata pe adevarul istoric a autorului este insirata in acest articol dezlanat, cu argumente puerile si chiar ridicole. Cum naiba, toti neavenitii se apuca de istorie?

Postat de: Anonymous, 17 Decembrie 2010 |

masoneria e o organizatie satanista

care lupta pt. eliminarea crestinismului adevarat si inlocuirea lui cu adorarea zeului lor baal, care e satana. cine nu crede sa-l citeasca pe albert pike, taticul masoneriei. de aceea biserica ortodoxa nu i-a facut sfinti pe horia si closca. satana nu trebuie sa fie sanctificat. desi dupa cum se pare, vor veni si acele vremuri. oricum, horia si closca au luptat pt. o viata mai buna, nu pt. apararea ortodoxiei.

Postat de: Anonymous, 17 Decembrie 2010 |

despre sfinti

cun sunt romanii asa sunt si sfintii lor de tot rasul

Postat de: Anonymous, 09 Decembrie 2010 |

Brîncoveanu

A fost un idiot ca mulţi dintre voi.

Postat de: Anonymous, 07 Decembrie 2010 |

despre Cantemir si altele

Incercarea lui Brancoveanu de a-si impune ginerele pe scaunul Moldovei, nu poate fi inteleasa ca o incercare de uniunie a celor doua principate, ci doar ca o dorinta a lui de a-si imbogati familia. Domni din aceasi familie au mai domnit in principate si ele nu au fost unite pana in 1859.
De unde ati dedus ca, Cantemir in "Descrierea Moldovei", aproba stapanirea fanariota in Moldova?
Cantemir a fost infrant la Stanilesti sub comanda suzeranului sau din acel moment, Tarul Petru. El nu a fugit, cum afirmati dumneavoastra, lupta a fost perduta, iar el nu mai putea ramane in Moldova.
Jaful pandurilor lui Vladimirescu , nu poate fi explicat dacat ca un jaf asupra biserici foarte bogate si opulente intr-o tara foarte saraca si pustiita de razboi. Pe atunci bisericile si manastirile nu erau intelese ca si monumente.

Postat de: Anonymous, 05 Noiembrie 2010 |

idiot secularizat

nu calitatea de monument ar trebui sa impiedice pe oricine sa prade o biserica,ci aceea de templu viu al lui Dumnezeu
nu te poti dezbara de tarele comunistoide nici macar ca sa salvezi aparentele

Postat de: Anonymous, 07 Iunie 2014 |

"Sfintii"

Religia crestina este monoteista dar se pare ca este in firea oamenilor sa refaca Olimpul si sa fie "cum in Cer,asa si pe pamint"-inversat.Dumnezeu este prezentat ca un monarh oriental caruia trebuie sa i te prosternezi,sa-i saruti poala vesmintului si sa-i aduci nesfirsite osanale.Pai normal ca trebuie sa aiba si o "curte regala",sa fie inconjurat de sfinti si ingeri prin intermediul carora sa-ti pui "pile" si sa obtii ingaduinta fata de pacate.Cu danii si multa tamiie poti sa obtii iertare pentru orice si fericirea vesnica.Sa zicem ca ajunge pe linia asta.Si iata ca a aparut cultul sfintilor,si, desi nu avem nici o confirmare de a seful suprem ca este de acord cu asta sau cu cei propusi,lumea se inghesuie la moaste inclusiv pentru a cistiga la loto sau pentru a nu fi prinsi la furat.Pai cum sa nu fie impinsi in fata regii si conducatorii militari carora li se uita pacatele "lumesti" in numele unor fapte placute lui Dumnezeu.Si atumci,pentru ce facem gilceava?Am primit cumva o reparetitie numai pentru un conducator din rindurile romanilor si trebuie sa alegem?Daca tot e sa fie "fara numar",faceti-l si pe Brincoveanu,pe Cuza,Antonescu sau Basescu ca e loc.Sfintii creati de Biserica Catolica sunt ca nisipul marii.Au si ungurii destui,pe ce sa ne certam?

Postat de: Anonymous, 05 Noiembrie 2010 |

de ce rascolim istoria?

Nu ne putem mandri cu prezentul ci numai cu inaintasii. Daca ii denigram si pe aceia, cu ce o sa ne mandrim? Ca suntem un popor de nimic? Credeti ca occidentalii nu au si ei istoria usor transformata, mistificata? Desteptati-va oameni buni!

Postat de: Anonymous, 05 Noiembrie 2010 |

biserica greco-catolica ?

sa continuam oare, sa trecem cu vederea, insignifiantul fapt ca biserica romana unita cu Roma (greco-catolica) a aparut ca institutie in urma emiterii unor documente din perioada 1698-1700. adica, tocmai in mijlocul "mandatului" lui Brancoveanu, care ar fi trebuit sa aiba o oarece atitudine fata de necazul mitropoliei Ungro-Vlahiei, cauzat de acest demers "eretic si barbar". dupa 1848 ar fi fost si "anti-national". dar nu prea se gasesc protestele lui Brancoveanu. sau nu circula. greco-catolicii il considera pe acesta intemeietorul biserici lor. voci autorizate l-au "demascat" drept Principe al Sf.Imp.Romano-German (Balaceanu-Stolnici). in loc de proteste, se aude ca pivnitele Vaticanului contin , nu numai corespondentele domnitorului, dar si facturi pe care le-a achitat pt. lucrari pe la Sambata si in alte locuri. poate ar trebui adaugate si aceste mici aspecte la analiza asupra greutatii sale de sf. ortodox. (pravo-slavnic). argumentul ca a patit ce a patit de dragul ortodoxiei, s-ar putea sa inceapa sa se subrezeasca in fata posibilitatilor de a se informa ale noilor generatii. dealtfel, in istoria acestui neam mai putem gasi cativa domnitori ortodocsi, care nu au avut niciun fel de probleme. noi insa, ne bazam stima nationala pe astfel de argumente si intrebam la un moment dat de ce suntem unde suntem pe scara civilizatiei, iar restul lumii ne respecta asa cum ne respecta. Si totusi, avem specialisti care studiaza istoria (isi castiga painea cu care isi intretin familiile din asta) pentru care astfel de detalii vor mai ramane ceva vreme lipsite de importanta. Dar nu pt. totdeauna.

Postat de: Anonymous, 05 Noiembrie 2010 |

C Brancovenu

Va rog sa nu omiteti ca darile in timpul lui Brancoveanu erau imense(printul aurului) ,biserica Stavropoleos an fost ctitorita de Nicolae Mavrocordat (Domn al Valahiei, 1719-1730)si orientarea pro austriaca era mai mult decat evidenta (trupe austriece in Valahia) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Postat de: Anonymous, 28 Noiembrie 2012 |

Cum ne privin istoria

Un om care-si vede familia macelarită inainte de a muri si el cum este. Cum este acel om Brancoveanu care a refuzat da treacă la religia islamică.?
Am ajuns sa intinam totul. Nenoricierea celor 50 de ani de comunism si internationalism ne face ca sa consideram ca toate personajele istorie noastre sunt niste nimeni (demitizam istoria). Dar n u intelegem ca dincolo de omul politic si conducator fiecare dintre ei a fost un om cu pacatele şi minusurile sale.
Aud tot timpul ca poporul roman a fost las in timpul comunismului, dar uitam rezistenţa din munti.
Aud ca nu am fost lasi si tradatori in doua razboie dar se uita ca mai intai am fost noi tradati.
Uitam ca a existat o Escadrila albastra a caroa aviaone au fost pilotate de femei in timpul celui de-al doile razboi mondial, dar numele lor nu este pomenit nicăiri.
Uitam sacrificiile facute de cei dinaintea noastra care insa nu s-au plans, care au murit in lagare de prizonieri, care au ajuns in Siberia, dar noi suntem cei care am produs genociduri.
Demitizam pe Eminescu care a devenit deset, dar uitam ca a creat limba literara pe care o vorbin astazi.
Ii vedem pe Noica, Eliade, Cioran ca pe legionari, dar uitam ca au fsot nationalisti in sensul bunm al cuvantului si ce au dorit a fost doar gasirea unui distin istoric pentru poproul roman. Uitam ca fara ei cultura roamana ar fi mult mai saraca.
Francezi o au pe Ioana D'Arc dar uitam ca a existat o Ecaterina Teodoeroiu
Am fost pe jumatate din globul pamantesc şi am fost fericit ca am intialnit oameni şi locuri noi, iar singurul lucrul care-l cer este sa incercam sa ne respectam noi pe noi asa cum trebuie sa-i respectam pe celilaţi. Daca nu facem acest lucru nu ne va respecta nimeni. Daca acest lucru se numeste nationalism atunci eu sunt unul dintre ei.

Emil

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Despre sfinti

Dupa traditia bisericii mucenicii sunt pe cea mai inalta treapta a sfinteniei(dupa Feciara Maria, Sf Ioan Botezatorul si sfintii apostoli) pentru ca dau cea mai mare jertfa, propria viata. Asa ca Biserica Ortodoxa Romana recunoaste primatul Sf Mucenic Constantin Brancoveanu fata de Sfantul Voivod Stefan Cel Mare. Dar cum Iisus le-a cerut apostolilor sa fie "curati ca porumbeii si intelepti ca serpii" abilitaea voivozilor de a lupta in razboiaie era la fel de importanta cu abilitatea de a pastra pacea. Faptul ca Moldova si Tara Romaneasca nu au fost transformate in pasalacuri se poate datora si rezistentei armate puternice in fata turcilor, care s-au multumit cu tributul, spre deosebire de Ungaria care nu a avut acest privilegiu dupa ce a fost cucerita de turci.

Anonim

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Paraschiv si istoria...

De multa vreme nu am mai citit un articol mai prost, care arata ca ori dl. Paraschiv nu este istoric, ori are o grava problema de intelegere a epocilor despre care discuta din perspectiva celor doi domni alesi pentru comparatie. Ma refer la raporturile cu Imperiul Otoman in vremea lui Stefan cel Mare si a lui Brancoveanu.
Este evident ca dl. Paraschiv nu intelege nimic din rostul incursiunilor in Ardeal ale lui Stefan cel Mare, pentru ca nu stie (de vreme ce nu o spune) ce s-a intamplat cu Petru Aron, predecesorul sau la tron si ucigasul tatalui lui Stefan, Bogdan al II-lea, la o nunta, la Rauseni. Dupa cum este iar evident ca dl. Paraschiv nu intelege motivele pentru care Stefan cel Mare sta cu ochii pe Tara Romaneasca si incearca sa intervina mereu acolo pentru a asigura pe tronul tarii a unui domn loial lui, nu turcilor. Aici nu e vorba de Radu cel Frumos sau Laiota, ci de atitudinea acestora fata de Imperiul Otoman.
Si, in fine, dl. Paraschiv crede ca Radu nu era homosexual, invocandu-l doar pe cronicarul Chalcocondyl, relatand un episod in care domnitorul de mai traziu si-a aparat virginitatea in fata lui Mehmed II. Dar, 1.) la seraiul sultanilor otomani, asemenea relatii erau arhiraspandite si, 2.) daca Mehmed II ar fi fost atat de nesigur pe "iubitul" sau ori acesta era atat de indignat de comportamentul agresiv sexual al lui Mehmed II, sultanul nu-l trimitea pe Radu sa infranga o revolta din Anatolia si nu-l lua partener intr-o expeditie impotriva lui Uzun Hasan.
Mai cercetati asupra colaboratorilor... Parerea mea!

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

jik

mdea...unguri nenorociti!!!

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Era frumos daca erau citate si argumentarea BOR pt canonizare

BOR face pentru orice canonizare o argumentare serioasa care sa motiveze gestul facut, pentru a elimina orice discutie asupra motivatiei gestului sanctificarii.

Ar fi bine sa existe si o continuarea acestui articol inserate si argumentele BOR. De fapt asa era normal sa fie facut chiar din acest articol.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

pt.ploconu'

ai date statistice cu numarul romanilor din Transilvania din sec. XV-XVI?Ma indoiesc!Faza cu "pierderile masive de vieti omenesti datorate razboaielor" e propaganda ungureasca clasica "daca nu ne decimau mongolii lui Ghengis Han nu erau asa multi romani in Transilvania"!Adica pe romanii care hamaleau 7 zile din 7 pentru grofi,nu-i sacrificau ungurii in razboaie?Ei doar se inmulteau in timp ce ungurii neinfricati se jertfeau pe campurile de lupta?
Pentru cel cu libertatea confesionala din Ardeal:ea exista,dar nu pentru ortodocsi...

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

laudabila initiativa de de-mistificare

insa ar trebui spus mult mai multe:
- despre viata taranilor moldoveni in timpul lui Stefan (legati de glie si daruiti manastirilor..., in timp ce in Valahia lui Radu cel Frumos nu exista asa ceva).
- Rapirea Voichitei este practic un incest fiindca dupa unii istorici Stefan si Radu erau inruditi
- caracterul nestatornic al lui Stefan trebuie analizat si in urma tradarii si atacului impotriva lui Vlad (fostul sau aliat), cand acesta era incercuit de turci
- povestea despre moartea lui Brancoveanu este putin credibila si nu este acceptata de istorici
- In Istoria Bisericii Romanesti Iorga spune ca Brancoveanu nu s-a ridicat la nivelul predecesorului sau Cantacuzino din a carui initiativa s-a tradus biblia, samd
- si multe, multe altele pe care istoricii ar trebui sa le faca cunoscute, chiar daca multimea indoctrinata de secole cu istoria din manualele scolare sa se simta ofensata.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Tara Secuiasca

Stimate Domnule Paraschiv,

Va rog sa explicati cum era in sec XV. Tara Secuiasca si Ardealul un tinut romanesc???

Articolul face cateva declaratii indraznete, categoric, dar din pacate nu se poate indeprata de linia nationalista din istoriografia oficiala (in legatura cu Transilvania, Tara Secuiasca, reintregirea natiunii, Horia, etc.). Pacat.

T.R.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

sfinti?

au fost curvari si pacatosi calificati dupa toate canoanele bisericesti Dupa ce criterii au fost declarati sfint? asa poate peste 30 de ani vom auzi despre sfintii basescu si udrea !!!!!

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Biserica Ortodoxa Romana - autocefalia

Sunteti in eroare. Biserica romaneasca este de sine statatoare din 1895, de pe vremea regalitatii; de fapt, dupa 4 ani de la momentul in care domnitorul devine rege.
In 1895, Biserica Ortodoxa Romana a devenit autocefala; ceea ce inseamna - banuiesc ca o explicatie etimologica sunteti in stare sa va dati singur - ca devine de sine statatoare( sfinteste Sfantul si Marele Mir cu participarea tuturor membrilor sfantului Sinod - nu il mai primeste de la Constantinopol, isi da propriile legiuiri si canoane, mitropolitul Ungro-Vlahiei ( Munteniei ) devine mitropolit primat si "seful " Sfantului Sinod etc
In 1925 administrarea suprema a Bisericii 'urca' la rangul de Patriarhat si mitropolitul primat devine patriarh. In urma Marii Uniri si este ales un episop din Ardeal(Caransebes), originar din Toplita, tocmai pentru a oferi Transilvaniei 'o recompensa' morala pentru pastrarea capitalei la Bucuresti.
Patriarhatul nu a avut nicio legatura cu independenta administrativa a Bisericii care era realizata din 1985, ci cu importanta administratiei eclesiale si a reprezentarii supreme a Bisericii in fata celorlalte Biserci Ortodoxe surori.
IM

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Eroare

Anul corect pentru atocefalia BOR este 1885, mai ales ca precizati faptul ca de 4 ani Carol I era rege. Carol I e rege din 1881, deci naul corect este 1885.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Blasphemer

Brancoveanu a murit pentru Hristos? Poate daca esti elev de clasa a IV-a ai mai inghiti o astfel de baliverna. Brancoveanu i-a suparat pe turci si urma sa plateasca oricum. Restul sunt povesti de adormit copiii.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Blasphemer

Intrebarea corecta era: "Cine e mai putin sfant?"... Sunt amandoi asa de sfinti, ca s-a spurcat Raiul cu ei...

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Domnitori sfinti

Fifty - fifty.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Oare?

"Horea si Closca, propusi si ei în 1992 pentru sanctificare, nu au fost declarati sfinti sub motivul ca au apartinut francmasoneriei, cu toate ca au murit, printre altele, pentru credinta crestin-ortodoxa."
Fals. Austriecii i-au executat ptr. altceva, nu ptr. religia sau romanismul lor. dealtfel Ardealul a fost prima tara din lume, in care, cu mult inainte de Horea s-a decretat libertatea confesionala.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

Ploconul

"Acesta a fost pretextul unui lant de razboaie cu Matei Corvin, între care Stefan a mai pradat o data Tara Secuiasca. Acest tinut, atunci, ca si acum, era parte integranta a tinutului românesc Transilvania. O campanie de jaf asupra unui tinut românesc si o campanie de eliberare si reîntregire nationala, sunt doua lucruri total diferite."
D-le paraschiv, Transilvania NU a fost "tinut romanesc", decit doar dupa 1918-1920. Numarul romanilor in perioada mentionata de dvs. a fost mult prea mic (conform documentelor vremii) ca sa putem vorbi de un "tinut" romanesc. Romanii devin majoritari in ardeal doar in a doua parte a sec. XVIII., si asta datorita pierderii masive de vieti omenesti datorata razboaielor in cara tara a fost implicata.

Postat de: Anonymous, 04 Noiembrie 2010 |

majoritari dintotdeauna...

Romanii au fost dintotdeauna majoritari in Transilvania!!!
Cronicile care nu ii socoteau pe iobagii transilvani la numaratoare te face sa crezi ca au devenit majoritari abia dupa 1918?
Ca a fost sau nu teritoriu romanesc asta este altceva, facand parte din coroana ungara... dar avand in vedere ca Matei Corvin a fost jumatate roman (daca asta este intru-totul adevarat) se poate spune ca Transilvania a fost dintr-un punct de vedere... tot tinut romanesc si unguresc... oarecum, nu?!
Ca doar nu se duceau ungurii sa se lupte doar ei cu inamicii... fara sa se bizuie pe soldatii inregimentati de pe mosiile grofilor...
Si gata, peste noapte romanii care neavand ce face, ne-mergand la razboi se pusera pe facut copii, ca aveau de toate si doar copiii le mai lipseau, nu?!
Cat timp Gyuri era la razboi Ion se lupta cu Szuszana...intre doua reprize... cat se mai odihnea Maria, nu?!
Si astfel romanii au devenit majoritari... nu?!

Postat de: Anonymous, 07 Noiembrie 2010 |

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

Te abonezi la Historia şi câştigi
Realitatea.net

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014 -
14 Iulie 2014

La mai puţin de patruzeci de ani de la publicarea Ocolului pământului în 80 de zile al lui Jules Verne, Dumitru Dan, unnecunoscut, face, cu resurse proprii, o remarcabilă călătorie de ocolire a pământului pe jos, pe o distanţă de 100.000 de kilometri. La concursul iniţiat în 1908 de Touring-Club de France, menit să stimuleze cunoaşterea lumii şi turismul, românul se înscrisese alături de alţi trei colegi şi prieteni, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, cu toţii studenţi la Paris; însă în 1916, când Primul Război Mondial întrerupe cursa, Dumitru Dan rămăsese singur – şi parcursese 96.000 de kilometri din total, după ce traversase continente, mări şi oceane (pe punţile vapoarelor, călătorii români mărşăluiau câte 10-12 ore pe zi, cu pedometre rudimentare montate la picior).

Vedeţi mai multe detalii

Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI