Actualitate

Piaţa Tahrir: Revoluţia din Egipt

Autor: Alexandru Livia-Irina | 601 vizualizări

“Piaţa Tahrir: Revoluţia din Egipt” este un documentar despre revolta populară din Egipt, în regia lui Jon Alpert şi a lui Matthew O'Neill. Documentarul însumează 36 de minute şi prezintă modul în care egiptenii au doborât, în numai 18 zile, un regim totalitar cu o durată de peste 30 de ani.  Joi, 28 noiembrie 2013, ora 20:00, aveţi ocazia de a viziona documentarul pe HBO şi HBO HD.

Piaţa Tahrir este una din principalele pieţe publice din Cairo şi punctul central al desfăşurării Revoluţiei egiptene din anul 2011 împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak. Documentarul este cronica unei revoluţii moderne, iar telespectatorii sunt purtaţi pe străzile din Cairo şi în Piaţa Tahrir pentru a înţelege pasiunea şi dorinţa de evoluţie a unui popor constrans de regimul politic. Pe 25 ianuarie 2011, mii de egipteni s-au strâns în piaţa Tahrir ca să ceară, paşnic, demisia preşedintelui Hosni Mubarak, cel care se afla la putere de 30 de ani. Impulsionaţi de proteste similare din alte ţări arabe, egiptenii din toate zonele şi păturile sociale au ocupat piaţa Tahrir pentru 18 zile, iar protestele au culminat cu un succes naţional pe 11 februarie, când Mubarak şi-a anunţat demisia.

Piaţa a devenit un simbol nu doar pentru poporul egiptean, iar o serie de personalităţi au vizitat locul după momentul revoluţionar: David Cameron, Hillary Clinton şi Catherine Ashton fiind doar câteva exemple.

Documentariştii Jon Alpert şi Matthew O’Neill, câştigători ai unui premiu Emmy, au înregistrat sentimentele protestatarilor chiar din primele zile ale revoltei şi au captat bătăliile teribile cu forţele pro Mubarak. Documentarul ne oferă o perspectivă unică, fierbinte, asupra celei mai mari revolte din istoria Egiptului.



Ziare.com
Comentarii

dictatura militara egipteana

ma lasi… ?

Au doborat egiptenii un regim dictatorial?

Eu cred ca americanii l-au doborat dupa ce i-au pus in vedere lui Mubarak sa se retraga, ca sa nu pateasca ce a patit Gadafi.

Si in locul regimului dictatorial s-a instaurat o dictatura militara care a dat o lovitura de stat de putina vreme:
- partidul islamist care cistigase alegerile a fost inlaturat de la putere de catre militari

Halal démocratie de import in Egipt!

Postat de: Anonymous, 26 Noiembrie 2013 |

Publică un comentariu nou

Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

 HISTORIA, Nr. 152, Septembrie 2014

HISTORIA, Nr. 152, Septembrie 2014 -
01 Ianuarie 1970

Luna aceasta, când se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Carol I, întemeietorul dinastiei române, recuperăm conştiincios, pentru istorie, ultima perioadă din viaţa suveranului şi zilele de tristeţe profundă, atotcuprinzătoare, pe care le trăieşte România în toamna lui 1914. E o veste care lasă ţara fără grai – cu a sa domnie de 48 de ani, mai lungă decât a lui Ştefan cel Mare, Regele părea etern .

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI