600 de fotografii cu Hitler, vândute pe milioane de euro
Câteva sute de poze cu Adolf Hitler, realizate de Heinrich Hoffmann, fotograful său personal, au fost descoperite în aceste zile, urmând ca ele să fie vândute contra unei sume cu şase zerouri.
Pozele, care îl prezintă pe Hitler aşa cum nu a mai fost văzut, au ajuns la compania „J.P.Humbert Auctioneers“, care le va scoate la licitaţie în luna ianuarie. Jonathan Humbert, reprezentantul companiei care va scoate la licitaţie fotografiile, a precizat că pozele au fost realizate înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. „Sunt aproximativ 800 de negative şi 600 de fotografii. Toate pozele sunt făcute de Heinrich Hoffmann, care a făcut parte din echipa nazistă de propagandă. Pozele au o rezoluţie foarte mare“, a spus Humbert.
Acesta a precizat şi faptul că pozele nu au fost încă făcute publice şi că vor prezenta o faţă nevăzută a dictatorului german. Jonathan Humbert a adăugat că aceste poze vor atrage interesul persoanelor din întreaga lume şi se aşteaptă ca fotografiile să fie vândute pentru o sumă că şase zerouri. „Sunt şi poze de la o întâlnire cu Mussolini din Munchen, dar şi de la Olimpiada din 1936. Sunt poze excepţionale, nepublicate încă, în care este prezentată o imagine nemaivăzută a lui Hitler. Mai mulţi experţi au spus că aceste fotografii pot fi vândute contra unei sume cu şase zerouri“, a încheiat Humbert.
HISTORIA, Nr. 125, Mai 2012 -
17 Mai 2012
Mai 1812. Imperiul Ţarist ocupă jumătate din Ţara Moldovei, stabilind un hotar pe Prut. Teritoriul va rămâne şi astăzi în conştiinţa românilor sub numele de „Basarabia”. Dedicăm Basarabiei, în integralitate, acest număr al revistei „Historia”. De ce? În primul rând pentru că am obosit să tot ascultăm tocitele clişee despre Moldova de dincolo de Prut. Abordările de faţadă şi declaraţiile patetice, pretins compătimitoare şi parţial patriotice.
Vedeţi mai multe detalii

























Publică un comentariu nou