Caligula, cel mai nebun împărat din istorie

În toată istoria Romei nu există un alt împărat a cărui ascendenţă la tron să fie mai dorită de plebe şi nobili totodată. Caligula era fiul celui mai iubit general al Romei, Germanicus Claudianus, iar copilăria şi-o petrecuse alături de legionarii tatălui său, aparent departe de tentaţiile vieţii romane. Înscăunat la doar 25 de ani, Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, pe numele său real, îşi începea scurtă domnie aşa cum toţi şi-ar fi dorit. Printre primele sale edicte se numărau interzicerea „les majestăţii”, iertarea tuturor celor acuzaţi de această crimă, reducerea impozitelor, mărirea soldelor legionarilor, reinstaurarea jocurilor publice sau încercarea de a institui dreptul de vot tuturor cetăţenilor romani. Roma întreaga era în delir. Caligula era conducătorul pe care îl visase orice roman.

O boală misterioasă care-l transformă total pe împărat

După ce timp de aproape 3 săptămâni fusese cuprins de o boală misterioasă, ce-l făcuse să stea inconştient, îşi reveni însă este complet schimbat în atitudine. Nobilii care din exces de zel strigaseră la căpătâiul său că sunt gata să-şi dea viaţa pentru a o salva pe a lui, sunt împinşi către sinucidere sau sunt executaţi. Rudele apropiate sunt izgonite din Roma sau sunt obligate să îşi ia singure viaţa. Caligula începe să vadă conspiraţii împotrivă să la fiecare pas.

Caligula începe epurarea

„Să mă urască, dar să se teamă”, strigă cuprins de mânie împotriva romanilor care, în mintea să tulburată, vroiau cu toţi să îl asasineze. Nimeni nu mai era în siguranţă. Senatorii, nobilii, actorii sau oamenii simpli sunt ridicaţi în toiul nopţii de gărzile pretoriene şi torturaţi cumplit înainte de a fi ucişi. Drept compensaţie pentru pierderile din Senat, Caligula îşi investeşte calul senator cu drepturi depline.

„Pe mulţi oameni de rang onorabil i-a însemnat cu fierul roşu şi i-a condamnat la munca în mine, la drumuri sau i-a azvârlit fiarelor sălbatice; pe alţii i-a obligat să stea în cuşcă în patru labe, asemenea animalelor, sau i-a tăiat cu fierăstrăul la jumătatea corpului. Şi în majoritatea cazurilor nu era vorba de pedepse pentru chestiuni serioase, ci pentru că avuseseră o părere proastă despre un spectacol sau pentru că nu juraseră pe geniul lui Caligula. Pe părinţi i-a obligat să asiste la executarea copiilor lor. Pe unul dintre aceştia, abia revenit de la execuţia fiului său, l-a invitat la masă şi a făcut toate eforturile pentru a crea o atmosferă vesela care să-i stârnească râsul”, Suetonius

Caligula, violatorul incestuos

În mai puţin de doi ani, Roma se afla aproape de colapsul financiar din pricina banchetelor fastuoase şi a jocurilor de gladiatori fără egal. Nici chiar averile confiscate de la victimele împăratului nu mai erau suficiente pentru a suplini nevoia de lux a acestuia. Caligula găseşte însă o soluţie şocantă. Întregul Capitoliu va fi transformat în cea mai mare casă de toleranţă care a existat vreodată, iar damele de companie urmau a fi soţiile şi fiicele nobililor. Ca să îşi întărească decizia, împăratul îşi violează toate cele trei surori în timpul unui banchet apoi le aruncă nobililor în schimbul unor sume imense de bani. În timpul aceloraşi orgii, Caligula îşi alege partenerele la întâmplare din rândul sotiilor celor prezenţi.

Nimeni nu are curajul să i se opună. Îşi plimbă propria soţie goală prin faţa soldaţilor şi este la un pas de a o tortură pentru a afla de ce îl iubeşte atât de mult. În nebunia sa, el dezonorează chiar mai mulţi tineri de origine nobilă. Mai mult, împăratul devine gelos pe orice roman pe care îl considera superior fizic propriei sale persoane.  Bărbaţii sunt tunşi grotesc pentru a nu întrece în frumuseţe părul împăratului, iar cei puternici şi atrăgători sunt aruncaţi în arenă prada gladiatorilor sau fiarelor sălbatice Cum una dintre victimele sale reuşeşte să îşi înfrângă toţi adversarii, ea este torturata şi purtată goală în văzul mulţimii. Nefericitul avea să fie ucis la marginea Romei în aceeaşi seară.

Cu armata la război împotriva…copacilorşi a ocenului!

Dar paroxismul faptelor sale este atins atunci când vrea să devină cel mai mare cuceritor din istoria Romei.

„Când i-a venit ideea unei campanii în Germania; n-a mai ezitat, a concentrat de pretutindeni legiuni şi unităţi auxiliare, a făcut recrutări, a adunat provizii nemaivăzute până atunci şi a pornit la drum… Apoi, deoarece îi lipsea ocazia de război, a poruncit câtorva germani din garda sa să treacă Rinul şi să se ascundă. A ordonat ca după prânz să i se anunţe în chip alarmant prezenta duşmanului. Când s-a produs faptul, s-a năpustit cu o parte a cavaleriei pretoriene şi cu prieteni în cea mai apropiată pădure; acolo au tăiat arbori şi i-au dispus în forma unui trofeu. Revenit la lumina torţelor i-a acuzat de timiditate şi laşitate pe cei care nu îl urmaseră… Între timp a trimis Senatului şi poporului un edict prin care îi dojenea ca „în timp ce Caesar da bătălii şi înfrunta atâtea primejdii, ei se distrează la circ, la teatre şi în alte locuri de plăceri”, Suetonius.

Următoarea pe lista „cuceririlor” sale avea să fie sălbatică insula a Britaniei. Cu aceeaşi mobilizare exemplară, Caligula îşi purta armatele până pe ţărmul Atlanticului, acolo unde ordona ca toate trupele să fie aliniate iar maşinile de război să fie pregătite de luptă. Când nimeni nu ştia care urma să fie decizia împăratului, acesta le ordona legionarilor să adune cât mai multe scoici. Apoi, ca şi cum dăduse dovadă de un gest de mărinimie absolută, îi îndemna pe toţi cei prezenţi „Duceţi-vă bucuroşi, duceţi-vă bogaţi!” În mintea să chinuită, el obţinuse cea mai mare victorie dintre toate, o victorie în faţa oceanului. Scoicile nu erau altceva decât prăzile de război capturate de la acesta. În scrisoarea adresată funcţionarilor fiscului Caligula cerea să-i fie organizat „cel mai ieftin triumf, dar de un fast fără precedent, deoarece putea dispune de bunurile tuturor”.

Omorât de propria gardă

Patru luni mai târziu, la 24 ianuarie 41 d.Hr., Caligula este înjunghiat în timp ce se adresa unei trupe de actori. Aproape 30 de senatori şi membri ai gărzii pretoriene îşi implantau pumnalele în cel care avea să fie catalogat drept cel mai infam lider al Romei de până atunci. Trecuseră doar patru ani de când acesta fusese numit împărat… patru ani pe care Roma nu îi va uita niciodată. Dar răul încă nu se terminase pentru cel mai mândru popor al Antichităţii…