Asasinarea lui Sissi

În 1898, în pofida numeroaselor avertizări privind posibile tentative de asasinat, Împărateasa Elisabeta a Austro-Ungariei, cunoscută mai degrabă sub numele de Sissi, a călătorit incognito la Geneva, unde s-a cazat la frumosul Hotel Beau-Rivage. O consecință nefericită a făcut ca în acele zile, pe străzile Genevei să umble și un anarhist italian în căutare de victime cu sânge nobil.

Încă din tinerețe, de când se căsătorise cu Franz Joseph, Sissi evita să petreacă prea mult timp la curte. Se simțea sufocată de protocolul imperial și, la început, și de soacra ei. De aceea, avea să-și facă un obicei din a călători timp îndelungat prin Europa. Călătoriile au devenit și mai dese, și mai lungi odată cu trecerea anilor, iar după căsătoria fiicei sale în 1890, Sissi rareori petrecea la Viena mai mult de câteva săptămâni pe an.

La 13.35, în ziua de sâmbătă, 10 septembrie, Sissi și însoțitoarea ei, Contesa Irma Sztáray de Sztára et Nagymihály, au părăsit hotelul Beau-Rivage și au luat-o pe jos, pe malul lacului Geneva, îndreptându-se spre port, pentru a se urca la bordul vaporului Genève cu direcția Montreux. La un moment dat, tânărul Luigi Lucheni, un anarhist italian în vârstă de 25 de ani, s-a apropiat de ele și s-a prefăcut că se împiedică, lovind-o pe Sissi parcă pentru a-și menține echilibrul. De fapt, totul fusese doar o manevră pentru nu trezi suspiciunile celor din jur. Lucheni o înjunghiase în piept pe împărăteasă fără ca nimeni să-și dea seama, nici măcar victima.

Fost mason, muncitor la căile ferate și fost valet al Prințului de Aragon, Lucheni plănuise inițial să-l ucidă pe Ducele de Orleans, pretendent la tronul Franței, care trebuia să se afle la Geneva în acea perioadă. Lucheni a citit însă într-un ziar că împărăteasa Sissi s-ar afla în oraș, cazată la Beau-Rivage, și a decis că ea ar fi o țintă mult mai bună. Oricum, în concepția lui, toți aristocrații erau la fel și meritau să moară; însă o Împărăteasă era o țintă mult mai bună decât un simplu duce. Avea ulterior să declare următoarele: „Sunt anarhist prin convingeri... Am venit la Geneva să ucid un suveran, cu scopul de a da un exemplu celor care suferă și celor care nu fac nimic pentru a-și îmbunătăți poziția socială. Nu conta pentru mine cine era suveranul pe care-l ucid. Nu am lovit o femeie, ci o împărăteasă; aveam în minte Coroana.” Ulterior, la proces, când va auzi mărturii despre personalitatea celei pe care o ucisese, Lucheni a părut că-și dă seama că alesese persoana nepotrivită.

După ce Lucheni a înjunghiat-o, Împărăteasa s-a prăbușit la pământ din cauza ciocnirii cu atacatorul, dar nu și-a dat seama ce se întâmplase. A fost ajutată să meagă pe jos până la navă. Atunci, Sztaray, care până în acel moment o ținea strâns de braț pe Împărăteasă, i-a dat drumul, iar Sissi și-a pierdut imediat În  cunoștința. Sztaray a chemat un doctor, dar cum nu se afla niciunul la bordul navei, a intervenit una dintre pasagere care era infirmieră. Sissi a fost dusă pe puntea superioară și așezată pe o bancă. Atunci, Sztaray i-a desfăcut corsetul pentru a putea respira mai bine. Sissi și-a revenit pentru câteva momente, dar și-a pierdut din nou cunoștința.

Abia atunci cei din jur au observat o mică pată de sânge pe hainele Împărătesei, în zona pieptului. Alarmată, Sztaray i-a spus căpitanului cine era de fapt femeia pe care o îngrijeau, iar acesta a decis întoarcerea vaporului în port. Sissi a fost readusă la hotel. La scurtă vreme după aceea, a murit. Doctorii au sosit prea târziu; decesul a fost pronunțat la 14.10.

Când Franz Joseph, aflat atunci la Hofburg, în biroul său, a primit telegrama prin care era înștiințat de moartea soției sale, primul lui gând a fost că Sissi s-a sinucis. Abia după aceea a mai primit un mesaj detaliat prin care i se spunea că a fost ucisă. Împăratul a fost de acord să se facă o autopsie, care a fost efectuată ziua următoare la Geneva. Doctorii au descoperit că arma lui Lucheni pătrunsese 8.5 cm în pieptul lui Sissi, străpungând un plămân și inima. Împărăteasa a fost în stare să mai meargă până la vapor doar datorită corsetului foarte strâns care a încetinit hemorargia. Doctorii au ajuns la concluzia că Sissi nu ar fi putut supraviețui.

Trupul ei a fost pus într-un sicriu elaborat, din plumb și bronz, și trimis înapoi la Viena cu trenul. Pe sicriu au fost inscripționate cuvintele „Elisabeta, Împărăteasă a Austriei”; ungurii s-au simțit foarte ofensați, mai ales având în vedere apropierea dintre Sissi și Ungaria, astfel că au fost adăugate apoi cuvintele „Regină a Ungariei”.

Cât despre Lucheni, el a fost prins în aceeași zi. A declarat că a acționat singur, fapt pus la îndoială de autorități deoarece, pentru că Elveția devenise gazda multor refugiați politici din întreaga Europă, și nu era exclus ca italianul să facă parte dintr-un complot care să pună în pericol și viața împăratului.

Șocul și durerea cetățenilor din Imperiu au fost mult mai mari decât în cazul morții prințului moștenitor. Și în ciuda faptului că Împărăteasa era iubită, simpatia oamenilor s-a îndreptat mai mult către Împărat, care suferise încă o grea lovitură (după moartea fratelui, în 1867, a primei sale fiice, Sophie, și sinuciderea fiului său Rudolf, în 1889), poate cea mai dură dintre toate. Ulterior însă, moartea tragică a Împărătesei avea să ducă la nașterea unui adevărat cult dedicat acesteia, care supraviețuiește până în zilele noastre, fapt ușor de observat pentru toți cei care ajung la Viena.

Autoritățile imperiale, dar și oamenii, s-au înfuriat din cauza lipsei de protecție a Împărătesei. Poliția elvețiană știa de prezența ei în oraș și autoritățile fuseseră sfătuite să ia toate măsurile de siguranță. Ceea ce s-a și întâmplat, dar Sissi îi detectase pe ofițerii staționați în afara hotelului cu o zi înainte de asasinat și a protestat că măsurile de supraveghere sunt deranjante. În consecință, șeful Poliției, Virieux, și-a retras agenții. Poate că dacă Sissi nu ar fi cerut retragerea polițiștilor și nu și-ar fi trimis restul servitorilor la Montreux cu trenul și ar fi călătorit cu ei, un anturaj mai mare l-ar fi descurajat pe Lucheni.

Lucheni a fost judecat în luna octombrie a aceluiași an. Italianul a cerut să fie judecat potrivit legilor din cantonul Lucerna deoarece în Geneva fusese abolită pedeapsa cu moartea, iar el își dorea să primească această pedeapsă. Pentru că Elisabeta era cunoscută pentru disprețul pe care-l simțea față de viața de la curte, precum și pentru activitatea ei caritabilă, fiind astfel considerată o victimă fără nicio vină, s-a pus problema că Lucheni ar fi avut probleme mentale. Altfel, cum ar fi putut s-o ucidă pe Sissi?! S-a decis însă că italianul era în deplinătatea facultăților mintale, dar a fost judecat ca un criminal de rând, nu ca unul politic. A fost încarcereat pe viață și s-a sinucis în 1910.