Alaric, barbarii şi Roma, o relaţie complicatã

Autor: Irina-Maria Manea | 11791 vizualizări

Unul dintre aspectele principale ce pot fi observate în antichitatea târzie îl reprezintã puterea pe care o câştigã barbarii atât în afara cât şi în interiorul Imperiului Roman. Termenul, denotând iniţial lumea din afara civilizaţiei greceşti, ajunge sã-i desemneze în antichitatea târzie pe cei care nu sunt cetãţeni romani, ce care vor depinde în mare mãsurã de sursele romane pentru reconstrucţia imaginii lor, ca de pildã Orosius (sec. IV-V), Zosimos (sec. VI), Iordanes (sec. VI), Socrates Scholasticul (sec. V) sau Sozomenos (sec. V), ţinând seama de limitãrile de obiectivitate din fiecare caz.

Goţii, localizaţi undeva în nord-vestul Mãrii Negre, între Dunãre şi Don, sunt cauza a numeroase raiduri în secolul al III-lea, iar în 332 conflictul cu împãratul Constantin se sfârşeşte printr-un foedus care îşi dovedeşte eficacitatea pe o perioadã de trei decenii, vreme în care goţii sunt recrutaţi ocazional ca trupe auxiliare (de pildã de cãtre Constantius în 360 sau uzurpatorul Procopius în 365). Breviariile lui Eutropius şi Aurelius Victor înregistreazã conflicte ale acestora cu Decius sau Gallienus, iar Constantin îi învinge în câteva rânduri pe thervingii/vizigoţii sub comanda regelui Rausimodus. În timpul guvernãrii colegiale a lui Valentinian şi Valens îi gãsim pe goţi sprijinind forţele militare aflate în trecere prin Constantinopol care îl proclamã august pe intelectualul pagân Procopius. Între 367-69 Valens luptã împotriva vizigoţilor, care, sub conducerea lui Fritigern şi Alaviv, vor cere ulterior azil in imperiu sub presiunea hunã şi se vor stabili în Tracia în calitate de foederati, incipitul marilor migraţii vestice si sudice.

Ca urmare a abuzurilor autoritãţilor imperiale din Balcani, goţii se rãscoalã în 376 devastând peninsula, ceea ce provoacã reacţia lui Valens la Adrianopol, pe 9 august 378, cu rezultatul catastrofal al morţii împãratului în încleştarea dominatã de cavaleria gotã. În urma acordului cu Theodosius din 382, goţilor li se permite instalarea intre Dunare şi Balcani, beneficiind de autonomie şi imunitate fiscalã, precum şi de subvenţii sub formã de produse agricole, goţii promiţând la rândul lor furnizare de soldaţi şi apãrarea Romei. Defectiunile din sistemul de alianţã conceput de Theodosius devin vizibile în momentul uzurpãrii lui Magnus Maximus în Occident (383), când într-adevãr thervingii participã ca aliaţi ai împãratului, dar mulţi dezerteazã şi se refugiazã în Macedonia. Fapte de acest gen fac aluzie şi la ceea ce Peter Heather numeşte “iraţionalitatea barbarã”[1], parte a perceptiei romane asupra celuilalt, barbarul care reacţioneazã spontan şi se lasã în voia sorţii, spre deosebire de romanul care calculeazã probabilitãţi, formuleazã planuri responsabile pe care le respectã. Barbarul este astfel imaginea alteritãţii prin excelenţã, societatea inferioarã ale cãrei imperfecţiuni legitimau dominaţia romanã, care avea ca suport şi o organizare ce o mima pe cea divinã. Implicaţiile acestei antiteze, susţine Heather, sunt perpetuarea unei stãri conflictuale (în ciuda tratatelor care oricum funcţioneazã limitat) considerate normale şi ideea cã Roma trebuia sã fie victorioasã mereu[2], deşi în practicã nu de puţine ori conflicutl este parte a unui joc diplomatic care urmãreşte maximizarea avantajelor pentru ambele pãrţi. Mai ales cã la sfârşitul secolului al IV-lea goţii se integreazã în lumea romanã.

Alaric si Stilicho, barbarii de la Roma

În 391 apare în scenã Alaric, în contextul unui raid de pradã care ajunge pânã în Grecia. Probabil fiul lui Alaviv, pe care îl regãsim în evenimentele de la 376, Alaric face parte din cel de-al doilea clan al goţilor, cel al Balthi-lor. Sursele care se ocupã de personalitatea sa sunt de cele mai multe ori pãrtinitoare, acesta fiind privit drept întruchiparea pedepsei divine pentru pãcatele Romei, dar în fapt a fost un bun conducãtor, capabil sã îmbine acţiunea militarã cu tactul diplomatic pentru a extrage avantaje chiar din pozitie inferioarã. De la Iordanes aflãm cã atunci când devine rege al goţilor, sfãtuindu-se cu ai sãi, Alaric formuleazã scopul “de a stabili un regat prin forţe proprii care sã nu fie subordonat niciunei alte autoritãţi”[3], deci dorea un teritoriu propriu, o alianţã cu romanii şi recunoaşterea autoritãţii asupra propriilor oameni fãrã ingerinţe strãine. Abilitatea politicã apare uneori în surse drept perfidie barbarã, topos recurent. Alt topos recurrent este acela al imaginii de instrument divin, fie cã este vorba de surse pãgâne sau creştine, pentru a justifica într-un fel neputinţa romanã din anii 401-410. Sã revenim acum la cumpãna secolelor IV-V, când în 392 Alaric este învins de Stilicho pe râul Hebrus, apoi în 395 în Larissa Thessaliei şi în 397 pe platoul Phloe din Elis. Supravieţuirea lui Alaric şi a oamenilor sãi face parte dintr-un plan al generalului Stilicho, care conduce de facto Imperiul Roman de Apus în timpul lui Arcadius, de a recupera prefectura Illyricum de cãtre Occident.

Când moare Theodosius, Stilicho pretinde tutela asupra ambilor fii. Neobţinând-o, apeleazã la presiunea militarã asupra lui Rufinus în Balcani. Ca urmare a unei expediţii navale în Grecia care îl forţeazã pe liderul got sã se retragã în Epir dar nu îl aduce la supunere, eunucul Eutropius, care o vede ca pe o subminare a autoritãţii sale, îl convinge pe Arcadius sã-l declare pe Stilicho hostis publicus. Relaţiile lui Alaric se rãcesc şi în contextul revoltelor lui Gainas şi Trigibild, goţii devenind extrem de nepopulari la Constantinopol. Ce face Alaric în schimb este sã ia calea Italiei, şi din cauzã cã devastãrile masive din Balcani nu mai puteau permite supravieţuirea oamenilor sãi, ori problema stringentã în condiţiile suprimãrii subsidiilor de la guvernul oriental era asigurarea hranei. În vara lui 401 începe marşul spre Italia. Obligat de vandali şi alani sã-şi concentreze trupele în Raetia si Noricum, Stilicho nu-l poate împiedica pe Alaric sã pãtrundã în Italia la 18 noiembrie, înaintând pânã la Aquileia, pe care nu o pot cuceri din cauza lipsei de experienţã cu asediile. În schimb devasteazã câmpia Veneţiei, captureazã mai multe orase şi ameninţã şi capitala de atunci, Milano, care este transferatã la Ravenna. Recrutând în grabã unitãţi de cavalerie alanã şi trupe de federaţi vandali, Stilicho îl ajunge pe Alaric la Pollentia. Bãtãlia are loc pe 6 aprilie 402 şi se terminã cu un success modest al lui Stilicho, care însã îi acapareazã toatã prada şi îi acordã un armistiţiu pe care gotul nu-l respectã. Drept urmare are loc în iulie sau august 402 bãtãlia de la Verona, tot cu final neconcludent.

Retras în Dalmaţia şi Pannonia, Alaric întrepinde raiduri în estul prefecturii Illyricum, ceea ce înseamnã cã este foarte probabil ca cei doi sã fi ajuns la o inţelegere in condiţiile tensiunii crescânde între orient şi Occident. Pentru a ne da seama de ce era atât de importantã legãtura dintre lupta pentru Illyricum şi Alaric, trebuie sã ţinem cont şi de agenda goţilor. Alaric aratã din 395 cã este dispus la o alianţã cu statul roman, dar beneficiile trebuie sã fie generoase, pe scurt recunoaştere şi legitimitate într-un teritoriu. Stilicho se confrunta cu o dilemã: putea sã-i mute din zonele Daciei şi Macedoniei în estul prefecturii Illyricum, controlat de el; dar asta ar implica frãmântãri atât pentru goţi cât şi pentru proprietarii de pãmânt. Alternativ, putea legitima controlul teritoriiilor deja stãpânite de ei, ceea ce ar presupune decizia constantinopolitanã de a-i transfera estul Illyricum-ului generalului vandal spre protecţie. Stilicho alege a doua opţiune, metoda cea mai simplã de altfel de a-i atrage pe goţi de partea sa. Astfel cã, în 405 Alaric primeşte titlul de magister militum de data asta de la Imperiul Roman de Apus, element folosit de propaganda esticã pentru a-l acuza pe Stilicho de tendinţe invazioniste, dar acesta nu face altceva decât sã-şi întãreascã o hegemonie deja existentã prin prezenţa lui Alaric acolo.

Oricum, în tot contextul politic destul de complicat are loc invazia bandelor lui Radagaisus din central Europei spre Raetia şi Italia. Conglomeratul de barbari provoacã distrugeri în oraşele Flavia Solva şi Aguntum, oprit fiind abia la Faesule şi executat la 23 august 406. Problemele nu se opresc aici. În 405/406 vandali, alani şi suevi trec Rinul lângã Mainz şi devasteazã Gallia, provocând uzurpãri în Britannia din cauza incapacitaţii autoritãţilor de a gestiona criza. Astfel Marcus, Gratian şi Constantin al III-lea sunt proclamaţi augusti. Alaric nu mai pare însã dispus sã rãmânã un pion în politica lui Stilicho de recuperare acum atât a Illyricum-ului, cât şi a Galliei şi ia pozitie în Noricum, de unde pretinde 4000 de solidi, pe care Stilicho îl sfãtuieşte pe Honorius sã-i ofere în condiţiile eşecului din Gallia.

Marsul gotilor

Ca urmare a intrigilor de la curte care îl acuzau pe general de trãdare, Stilicho este demis şi executat la 22 august 408. Alaric acţioneazã în consecinţã, invadând Italia pe traseul Via Postumia pânã la Aquileia, apoi spre Verona şi Cremona, de unde trec pe Via Aemilia şi se îndreaptã spre Rimini. De aici pe Via Salaria şi ruta Ascoli-Reate ajung la Roma, întreaga campanile însumând o lunã. Asediul Romei are un impact deosebit asupra cetaţenilor, ameninţaţi cu foametea şi în cãutare de ţapi ispãşitori, unul gãsit în persoana soţiei lui Stilicho. cel datoritã cãruia Alaric se menţinuse pe scena politicã atâta vreme[4]. Sursele mai vorbesc şi despre faptul cã un demon i-ar fi ordonat sã atace Roma[5]. În ciuda impactului care a provocat şi un val de reactii prin care se solicita întoarcerea la pãgânism, Alaric intrã în negocieri cu statul roman, la Rimini, prin prefectul pretoriului Iovius, în cursul cãrora solicitã 30000 de livre de argint, 5000 de aur, dar şi titlul deţinut anterior de Stilicho, magisterium utriusque militiae. Împãratul îi refuzã doar poziţia în ierarhia imperialã[6]. Prin urmare, Alaric îşi proclamã propriul împãrat, pe Priscus Attalus, conştient de importanţa unei uzurpãri care poate l-ar convinge pe Honorius sã-şi revizuiascã atitudinea. Priscus Atallus fusese prefect al oraşului şi unul dintre ambasadorii care au pregãtit negocierile de la Rimini. Membru al cercului retorului Symmachus, este botezat în rit arian de episcopul goţilor Sigesar şi încoronat ca augustus. Îl numeşte pe Alaric magister utriusque militiae şi pe cumnatul sãu Athaulf comes domesticorum equitum[7]. Dar Priscus Atallus are pretenţii imperiale proprii. Ceea ce nu a realizat Priscus a fost dependenţa sa de Alaric, pe care l-a ignorant neacţionând suficient de repede pentru a securiza Africa şi refuzând oferta de colegialitate propusã de Honorius, dovadã a slãbiciunii pregnante a statului roman.

Fie cã a fost vorba de aroganţã, veleitãţi imperiale sau neîncrederea totalã în curtea de la Ravenna, Attalus se dovedeşte o opţiune proastã pentru Alaric, care îl demite la Rimini[8], recunoscându-i doar lui Honorius capacitatea de a îndeplini cererile goţilor. O înţelegere este pe cale sã se fructifice, dar Sarus, dezertorul aflat acum în solda romanilor, atacã armata goticã prin surprindere, poate ca expresie a temerilor sale legate de propria-i poziţie[9]. Acţionând sau nu conform instrucţiunilor de la Ravenna, cert este cã a provocat ultimul asediu al Romei, soldat de data aceasta cu intrarea în cetate prin Poarta Salaria, posibil datoritã unei trãdãri. Jaful începe pe 24 august 410 şi dureazã 3 zile. Şi autorii creştini, şi cei pãgâni, oferã o imagine sumbrã a distrugerilor şi masacrelor, care sunt totuşi limitate de pildã de permisiunea refugiului în Africa sau de respectarea sanctuarelor, iar comparativ cu jaful gallilor senoni cu 800 de ani înainte, lucrurile par sã fi fost ceva mai civlizate, dupã cum tot insistã şi Orosius, ce-i drept la modul idealizant când vorbeşte despre imnurile cântate împreunã de romani şi goţi pentru gloria lui Dumnezeu[10]. În orice caz, impactul psihlogic este unul covârşitor, redresarea imperiului ridicând mari semne de întrebare. Mai mult a contat şocul moral decât distrugerile propriu-zise, care au fost fãcute oarecum sistematic şi organizat, dar emoţiile au produs valuri milenariste şi cãutãri disperate de rãspunsuri în creştinism sau pãgânism. Pânã la urmã, era de neconceput pentru un roman ca un leagãn de civilizaţie sã ajungã pe mâna barbarilor. Dar nici pentru goţi nu a fost o situaţie fericitã. “Pentru Alaric, jaful Romei a fost o recunoaştere a înfrângerii, un eşec catastrofal. Tot ce sperase şi pentru care luptase un deceniu şi jumãtate a ars odatã cu oraşul. O funcţie imperialã, un loc legitim în interiorul imperiului, acestea erau departe acum”[11] (deşi Athaulf va reuşi pânã la urmã sã concretizeze dezideratele lui Alaric, la momentul respectiv situaţia nu era strãlucitã nici pentru barbari). Jaful Romei nu a rezolvat nimic concret pentru goţi, a fost mai mult o satisfacţie personalã. Alaric încercase sã forteze statul roman sã reconfigureze relaţiile cu goţii, Roma fiind un factor de presiune cu valoare simbolicã pentru cã autoritatea imperialã se stabilizase la Ravenna.

Dupã jaf, Alaric, preocupat de asigurarea hranei poporului sãu, se îndreaptã spre sud dorind trecerea în Sicilia şi Africa de Nord, dar lipsa experienţei maritime cauzeazã eşecul. Reîntorcându-se spre centrul Italiei, Alaric moare la Bruttum, urmându-i la tron Athaulf. Iordanes are o poveste elaboratã despre înmormântarea sa: “Cursul râului Busentus a fost deviat, iar captivii romani au fost îndemnaţi cãtre albie unde au sãpat un mormânt. Apoi, dupã ce Alaric a fost depus în el împreunã cu multele comori adunate de la jaful Romei, râul a fost redirecţionat pe cursul normal şi groparii au fost omorâţi ca sã nu poatã dezvãlui locul de veci al lui Alaric[12].

Personaj interesant, are abilitate politicã, ştie sã-şi urmãreascã scopul în ciuda inferioritãţii culturale cu care este creditat. Şi totuşi, este în inferioritate militarã şi administrativã, supravieţuind în bunã mãsurã datoritã intrigilor de la curte. Oricum, povestea sa este simptomaticã pentru realitãţile antichitãţii târzii: implicarea barbarilor în afacerile statului roman, migraţiile dese, încercãrile de stabilizare în interiorul provinciilor, distanţarea între estul şi vestul imperiului, jocul politic din ce în ce mai complicat, interferenţele culturale dintre lumile romanã şi non-romanã.

Surse primare:

Ammianus Marcellinus, Res Gestae, trad. David Popescu, Bucureşti, 1982;

Aurelius Victor, Caesares,trad. H. W. Bird, Liverpool, 1994;

Claudian, De Bello Gothico, ediţie online: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Claudian/De_Bello_Gothico* (accesat 13.11.2011);

Iordanes, Getica, ediţie online: http://www.gutenberg.org/cache/epub/14809/pg14809 (accesat 13.11.2011);

Orosius, Historia Adversum Paganos, ediţie online: http://sites.google.com/site/demontortoise2000/orosius_book7 (accesat 13.11.2011);

Socrates Scholasticus, Historia Ecclesiastica, ed. R. Hussey, Oxford, 1853;

Sozomenos, Historia Ecclesiastica, trad. I. Gheorghiu, Bucureşti, 1897;

Zosimos, Historia Nova, ed. F. Paschoud, Paris, 1971.

 

Lucrãri generale şi speciale:

Bury, J.B., The Invasion of Europe by the Barbarians. A Series of Lectures, University of London, 1927;

Cameron, Averil, Garnsey, Peter (ed.), Cambridge Ancient History, Cambridge University Press, 2008;

Cizek, Eugen, Istoria Romei, Bucureşti, Paideia, 2002;

Giese, Wolfgang, Die Goten, Stuttgart, 2004;

Heather, Peter, The Fall of the Roman Empire. A New History, London, Macmillan, 2005;

Kulikowski, Michael, Rome’s Gothic Wars, New York, Cambridge University Press, 2007;

Rohrbacher, David, Historians of Late Antiquity, London&New York, Routledge, 2002

Wolfram, Helwig, Die Germanen, München, Beck-Wissen, 1997.



[1] Peter Heather, The Fall of the Roman Empire. A New History, London, Macmillan, 2005.

[2] Ibid.

[3] Iordanes, Getica, XXIX, ediţie online:

http://www.gutenberg.org/cache/epub/14809/pg14809.

[4] Sozomenos, Historia Ecclesiastica, trad. I. Gheorghiu, Bucureşti, 1897, IX, 4.

[5] Socrates Scholasticus, Historia Ecclesiastica, ed. R. Hussey, Oxford, 1853, VII, 10; Sozomenos, op. cit., IX, 6.

[6] Sozomenos, op. cit., IX, 7.

[7] Sozomenos, op. cit., IX, 8; Orosius, op. cit., VII, 42.

[8] Zosimos, Historia Nova, ed. F. Paschoud, Paris, 1971, VI, 9-12; Sozomenos, op. cit., IX, 8.

[9] Sozomenos, op.cit., IX, 9.

[10] Orosius, op. cit., VII, 30.

[11] Michael Kulikowski, op. cit., pag. 177 (trad. aut.)

[12] Iordanes, op. cit., XXX.



Ziare.com
Comentarii

româncă

cine au fost arienilor

Postat de: Anonymous, 20 Octombrie 2013 |

penibil

ce penibil ii asta cu numele getii doar geti. hahahaahahhhh:)))). imi sa rad de tine distrusule ca habar nu ai de istorie. si anume ca habar nu ai ca getii erau chiar gotii sau spunei invers gotii erau getii. fiindca geti si goti reprezinta denumiri pentru acelasi popor. in alte cuvinte getii s-au numit si goti si invers. exista nenumarata dovezi care arata ca getii au trait de la marea neagra si pana in scandinavia. problema este ca getii din zona noastra a romaniei s-au amestecat mai mult cu alte popoare venite din asia decat au facut-o getii din scandinavia care au ramas puri.

Postat de: Anonymous, 23 Iulie 2013 |

Ravenna - San Apollinaire Nuovo Basilica

Ca sa nu zica alti carcotasi ca pozele cu mozaicul din Ravena sunt trucate :), gasiti cu o simpla cautare pe google imagini de ansamblu:

https://www.google.ro/search?q=Sant%27apollinare+Nuovo+Basilica&client=f...

Postat de: Anonymous, 20 Iunie 2013 |

herodot

@Nu Zau : intradevar ''esti cel mai vechi din europa '' ... la incultura :-)

Postat de: Anonymous, 04 Martie 2013 |

Comentariile unora de pe aici ...

... dovedesc incontestabil un habarnism istoric cronic, o iresponsabilitate jegoasă, care-şi închipuie că pofta lor ar fi istorie ...

Postat de: Anonymous, 12 Ianuarie 2012 |

Zece

puncte binemeritate d-le ! ca mai indoctrinati "multzilateral dezvolatatii" nu exista

Postat de: Anonymous, 18 Februarie 2014 |

Getii doar geti

n-aveau nici o treaba getii cu gotii, da asa ne place noua sa credem ca am fost centrul universului.. Cand dovezile istorice zic altceva bagam teoria conspiratiunii "a ascuns vaticanul" ca era prea rusinos ca zdrentarosii de romani sa fi cucerit Roma :). Da de ce nu ne pretindem si vandali, ca si ei au cucerit Roma?. Ne dam urmasii dacilor da suntem mici, bruneti fara nici o treaba cu gotii cei inalti si blonzi si vorbitor de dialect germanic. Ar trebui sa fim mindri stramosii nostri dar nu pentru ca au umilit imperii ci pentru ca au supravietuit. Eram vai de capul nostru, un popor de agricultori, ce sa umilm noi Roma..

Postat de: Anonymous, 04 Decembrie 2011 |

Nu zau

Poate esti tu mic,brunet si complexat.Eu knd ma duc afara vad oameni sateni,blonzi,bruneti si ALBI!!!.Cea mai comuna culoare de par la noi e satenul.Da-mi un singur nume,cineva care sa fi demonstrat fara doar si poate k getii si gotii nu erau din acelasi neam!Nimeni niciodata nu a demostrat "confuzia".In zeci de lucrari am gasit-o si eu AFIRMATA!Atat!Nu DEMONSTRATA!IDacii nu au fost doar agricultori ci si razboinici.Ce mare branza crezi k au facut romanii in 164 de ani de "dominatie" fragila??Genetic suntem traco-daci,cei mai vechi din Europa.Si asta ne-o confirma strainii!!Din Pen.Balcanica si teritoriul Romaniei de azi s-au format toate triburile ulterioare.Sau gotii de unde crezi k au venit?Poate au iesit din pamanturile scandinave?

Postat de: Anonymous, 23 Aprilie 2012 |

ignorant si agresiv

ignorant si agresiv

Postat de: Anonymous, 27 Iulie 2012 |

Si vandalii erau geti!

Citeste ce spune Procopius din Caesarea! (cel mai de jos comentariu)

Postat de: Anonymous, 05 Decembrie 2011 |

Ca sa nu se spuna ca sunt

Ca sa nu se spuna ca sunt partinitor am reprodus ceea ce a scris Iordanes despre goti/geti, dintr-o traducere independenta:

(JORDANES, THE ORIGIN AND DEEDS OF THE GOTHS/GETS translated by Charles C. Mierow
J. Vanderspoel, Department of Greek, Latin and Ancient History, University of Calgary)

(38) We read that on their first migration the Goths dwelt in the land of Scythia near Lake Maeotis. On the second migration they went to Moesia, Thrace and Dacia, and after their third they dwelt again in Scythia, above the Sea of Pontus. Nor do we find anywhere in their written records legends which tell of their subjection to slavery in Britain or in some other island, or of their redemption by a certain man at the cost of a single horse. Of course if anyone in our city says that the Goths had an origin different from that I have related, let him object. For myself, I prefer to believe what I have read, rather than put trust in old wives' tales.

Traducere: Am citit cum, in prima lor migratie, Gotii au ajuns sa locuiasca in Scitia, langa Lacul Meotis. . In ce-a de-a doua migratie au ajuns in Moesia(Serbis-Bulgaria), Tracia (Macedonia si nord-estul Greciei) si Dacia, dupa care s-au intors in Scitia , in nordul Marii Pontice (Marea Neagra).
……………………………………………………………………………………………..
De asemeni daca cineva din orasul nostru spune ca Gotii au o alta origine decat ce-a relatata de mine, lasati-l sa obiecteze. Din punctul meu de vedere prefer sa cred ceea ce am citit , mai degraba, decat sa-mi pun increderea in povestile unor sotii batrane.

Postat de: Anonymous, 02 Decembrie 2011 |

gotii

D-na Manea are dreptatea. Cine amesteca getii cu gotii inseamna ca nu a citit istorie. Poate doar articole de acest gen. La fel ca gotii au facut si francii, care isi cautau un trecut glorios si apelau la apartenenta la un teritoriu. Gotii, ca si francii, erau un trib germanic. Au disparut pentru ca erau putini numeric, dar au cucerit localnici din imperiul roman deoarece aveau forta militara superioara datorita cavaleriei. Au fost asimilati. Pentru cei care isi dau cu parerea le recomand sa citeasca lucrari de substanta si nu doar articole din ziare.

Postat de: Anonymous, 30 Noiembrie 2011 |

Visătorilor ...

... mai lăsaţi naibii tâmpeniile cu dublarile de popoare, astea-s beşini pentru săvişti şi-n rest nimic ...

Postat de: Anonymous, 30 Noiembrie 2011 |

Gotii care in vechime se numeau geti

In Getica lui Iordanes apare de mai multe ori afirmatia " Gotii care in vechime se chemau geti" ...
O carte foarte buna in care pe o pagina ai Getica in limba latina si pe alta traducerea in romana este scrisa de catre Gabriel Gheorghe ...
Deci ar trebui sa fim mindri stramosii nostri ( noi ) si-au luat revansa cu virf si indesat umilind Imperiul Roman de mai multe ori ....
Astfel toata istoria Evului Mediu ar trebui rescrisa ....Izvoare sigur sint dar nimeni nu-si doreste sa se demonstreze ca romanii/dacii/getii au cucerit sub numele de goti/ vizigoti toata Europa ...Ar fi jenant pentru ei ...Din motivul asta s-a descoperit o interdictie scrisa a Vaticanului de a nu vorbi nimic desre stramosii nostri si de a scoate din circuit toate dovezile istorice , timp de1000 de ani ...
Probabil si de asta a fost in permanenta un "razboi " psihologic impotriva romanilor
Asa am ajuns sa nu avem o limba ( adica au venit romanii si ne-au facut sa ne uitam limba materna !!!!!)
Deci ...."Gotii care in vechime se chemau geti" http://getica.go.ro/gg.htm

Postat de: Anonymous, 30 Noiembrie 2011 |

Goții nu au fost geții cum nici geții nu au fost goții.

Goții nu au fost geții cum nici geții nu au fost goții.

Intre 275 și sec 12, este un mileniu în care nu sunt dovezi ale trăirii urmașilor geților (dacilor) pe teritoriul României.

Postat de: Anonymous, 30 Noiembrie 2011 |

Alaric s-a nascut in Dobrogea

Alaric s-a nascut in Dobrogea, iar in acea vreme, Dacia apartinea dacilor. Dacii nu au fost asimilati, ei vorbeau latina, inainte ca romanii sa cucereasca Dacia (o mica parte din dacia), restul a ramas in stapanirea romanilor, care s-au retras din dacia datorita atacurilor puternice de catre dacii liberi! Romani, vb latina, pentru ca se trageau din traci, iar popoarele bastinase din nordul Italiei au renuntat la limba lor in favoarea limbii latine(este scris de catrea Traian in testamentul lui, care a spus printre altele, ca este urmasul primilor tarci veniti in Italia de nord, iar cand a cucerit Dacia, dacii vorbeau o limba foarte asemanatoare cu latina-citeste Jesus Pardo (istoric spaniol), Marcus Ulpius Traianus, cap 3. Traianus vine de la trac, iar Ulpius, insemna tribul trac din care facea parte).Tracii erau ca numar al doilea ca marime dupa inzi, si era format dintr-o 100 de grupuri, care aveau aceleasi obiceiuri si vb aceeasi limba, NU erau 100 de etnii diferite!

Postat de: Anonymous, 21 August 2013 |

Iordanes a vrut sa-si

Iordanes a vrut sa-si legitimeze propriul popor prin asocierea cu getii, care nu aveau nicio alta legatura cu gotii decat rezonanta etnonimelor, fondul indo-european si servirea drept mit de origine...Nu mai amestecati lucrurile ca le-a amestecat destul Iordanes cu buna stiinta...O sursa nu se ia lipsita de context, iar in cazul lui era necesar ca gotii, in conditiile unor migratii perpetue si lipsei de teritoriu, sa isi gaseasca un trecut glorios prin care sa-si justifice existenta si incursiunile.

Postat de: Irina Manea, 30 Noiembrie 2011 |

Alaric "tiranul get"...

Alaric (370-410) este "tiranul get" dupa Prudentius (348 – 405).
Cum este cu putinta ca despre goti sa se vorbeasca numai cind nu s-a mai vorbit despre geti? Unde au fost pina atunci?
Nu se stie despre nici un razboi intre geti si goti sau de actiuni comune. Curios! daca acceptam varianta oficiala.
Cum este cu putinta ca teritoriul atit sarac al Suediei sa nasca atita puhoi de oameni?
De ce Carolus Lundius spune pe la inceput de sec XVII ca suedezii isi trag invataturile de la Zalmoxe? Sau ca "Nempè unam eandemque Gentem Getas et Gothas fuisse” / “Fără îndoială Geţii şi Goţii au fost una şi aceeaş naţiune”?
De ce mozaicurile catedralei din Ravena, constructie a gotului(?) Theodoric, arata pe cei trei magi imbracati in daci iar pe mironosite in costume populare cu ie si catrinte? (adrese mai jos).
Nimeni nu-si lasa limba stramoseasca de buna voie; de ce gotii, daca au existat independent de geti, si-au lasat-o?
De ce vichingii au cusme dacice si nu coifuri cu coarne ca-n filme? (adresa mai jos)
Chiar daca admitem ca Iordanes "si-a bagat coada" de ce unii traducatori acolo unde Iordanes a scris geti, Getia au scris goti, Gotia? Cu de la cine putere?
Cum de Dio Cassius (155-dupa 229) nu stie de goti?
De ce Belizariu dupa ce'i invinge pe asa zisii goti in Italia isi ia titlul de GETICUS MAXIMUS si nu Goticus?
"Procopius din Caesarea [500-565] scrie (Despre războaie, III, 2.2): Neamurile gotice erau şi sînt şi astăzi multe la număr şi deosebite unele de altele, dar, dintre toate, cele mai mari şi mai vrednice de luat în seamă sînt goţii, vandalii, vizigoţii şi gepizii. Altădată li se spunea sarmaţi şi melanhleni, iar unii îi numeau neamuri getice. Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nume, după cum am mai spus, dar, încolo, sînt în toate la fel. Toţi sunt albi la trup şi cu părul blond, înalţi la statură, frumoşi la chip şi folosesc aceleaşi legi. Toţi sunt de credinţa lui Arius şi au o SINGURĂ LIMBĂ, numită gotică. Eu cred că la obîrşie se trag cu toţii dintr-UN SINGUR NEAM, iar mai târziu s-au deosebit după numele şefilor care i-au condus pe fiecare. Acest neam locuia în vechime DINCOLO DE FLUVIUL ISTRU." (Gabriel Gheorghe)
Mult mai multe aici: http://ramaniamyblog.wordpress.com/2010/04/15/studiu-asupra-getilor-sau-...

http://www.classicalmosaics.com/images/DSCN2520.JPG
http://www.classicalmosaics.com/images/DSCN2519.JPG
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Wikinger.jpg

Postat de: Anonymous, 30 Noiembrie 2011 |

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

 HISTORIA, Nr. 152, Septembrie 2014

HISTORIA, Nr. 152, Septembrie 2014 -
14 Septembrie 2014

Luna aceasta, când se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Carol I, întemeietorul dinastiei române, recuperăm conştiincios, pentru istorie, ultima perioadă din viaţa suveranului şi zilele de tristeţe profundă, atotcuprinzătoare, pe care le trăieşte România în toamna lui 1914. E o veste care lasă ţara fără grai – cu a sa domnie de 48 de ani, mai lungă decât a lui Ştefan cel Mare, Regele părea etern .

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI