Spionajul românesc în Primul Război Mondial

Tratate care se anulau reciproc
La 14 august 1916 s-a incheiat tratatul secret de alianta (sub forma unei conventii politice si militare) intre Romania, Rusia, Franta, Anglia si Italia, prin care Antanta garanta integritatea Romaniei pe toata intinderea teritoriilor sale de atunci. Romania se obliga, in schimb, sa declare razboi Austro-Ungariei si sa inceteze orice legaturi cu dusmanii Antantei. Aceasta coalitie politico-militara recunostea Romaniei dreptul de unire a teritoriilor locuite de romanii din Austro-Ungaria. Aliatii se obligau sa nu  incheie pace decat in unire si in acelasi timp, iar prin tratatul de pace teritoriile respective sa fie recunoscute Romaniei. De asemenea, Romaniei i se garantau aceleasi drepturi ca si  Puterilor Antantei la preliminariile si tratativele de pace. Antanta se obliga sa pastreze secretul Tratatului pana la inchiderea pacii generale.
Dar, la 11 august 1916, deci cu trei zile inainte de semnarea Tratatului cu  Antanta, se incheiase un acord ruso-francez, prin care Franta si Rusia se angajau in secret ca, in spatele Romaniei, sa se inteleaga asupra deciziilor pe care le vor  lua la  conferinta  pacii (neadmiterea  statului roman la  viitoarele  negocieri de pace cu titlu egal al principalelor puteri ale  Antantei, intinderea teritoriala ce va fi atribuita Romaniei si alte masuri) care de fapt anulau esenta angajamentelor si a spiritului  tratatului ce s-a semnat la 14 august 1916.

Diplomatia secreta a facut ca Romania sa incheie tratate care in esenta se anulau reciproc, iar conditiile angajarii in operatiunile militare, suveranitatea si integritatea national-statala sa fie puse intr-un grav pericol, deoarece a lipsit acea institutie cu rol de prevenire, adica serviciul secret, care sa fie cu un pas inaintea diplomatiei. Acest lucru a reprezentat un mare pericol, pentru integritatea si suveranitatea  Romaniei, datorat lipsei  unor informatii cu valoare strategica pentru factorii de decizie politica si militara. In esenta, a fost marea deficienta cu care s-au confruntat, intr-un fel sau altul, mai toate serviciile de informatii militare inainte de inceperea primului razboi mondial.
In timpul primei conflagratii a secolului XX din structurile informative ale  statului roman faceau parte structurile informative din Ministerul de Interne - Siguranta Generala a Statului, Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei, Structura Informativa  a Ministerului Apararii Nationale Serviciul de Informatii al Armatei, dar si alte structuri informative: Sectia Militara Secreta din Transilvania, Serviciul Supravegherii Stirilor6 si Biroul de cercetari informative de pe langa Ministerul Justitiei. De asemenea, au existat structuri de cooperare aparute din necesitatile desfasurarii razboiului, cum au fost Serviciul de Informatii si Contrainformatii romano-rus si o structura care colabora cu expertii francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.

Structuri informative ale Ministerului de Interne
Primele structuri cu atributii informative si contrainformative civile din tara noastra au fost create in structura Ministerului de Interne, astfel: prin Legea pentru organizarea Serviciului Administratiei Centrale a Ministerului de Interne, la 19 aprilie 1892 s-a infiintat Biroul Sigurantei Generale, care avea atributii in domeniul culegerii de informatii, iar din 1907 a fost creata Directia Administratiei Generale a Personalului, Politiei si Statisticii, o structura de informatii cu ramificatii in tara in centrele mai importante, condusa de Iancu Panaitescu - director in Directia Generala a Politiei si Sigurantei, ulterior desfiintata si asimilata de Siguranta Generala a Statului. O  noua reorganizare a structurilor  informative  de siguranta s-a produs  in baza Legii pentru organizarea Ministerului de Interne din 20 iunie 1913, conform careia in cadrul Serviciilor Centrale functiona Directia Politiei si Sigurantei Generale.
In timpul primei conflagratii mondiale (1914-1919), in urma acestor reorganizari in Ministerul de Interne, s-au constituit ca structuri informative Politia si Siguranta Generala (director Ion Panaitescu), Siguranta Generala a Statului (primul director Romulus P. Voinescu), Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei/ Serviciul de Siguranta al Dobrogei (Mihail Moruzov).
 
Siguranta  Generala a Statului
Siguranta Generala a Statului era condusa de comisarul  Iancu Panaitescu si integrata Directiunii Politiei si Sigurantei Generale.
Aceasta structura informativa a fost principala structura secreta pentru culegerea si valorificarea informatiilor cu relevanta pentru asigurarea sigurantei statului si a avut in compunere doua compartimente: Serviciul Secretariatului (organ central care aduna si sintetiza fluxul informational) si Brigazile speciale de siguranta (numite si Servicii speciale de siguranta), ca organisme teritoriale cu atributii informative si de contraspionaj.
Pentru indeplinirea misiunilor incredintate, structurile informative din siguranta cooperau cu formatiunile de politie din orase, gari, porturi si punctele de frontiera, precum si cu cele ale Jandarmeriei.
Serviciile de siguranta au initiat actiuni ofensive care au vizat interceptarea documentelor secrete ale serviciilor de spionaj straine. Eugen Cristescu - director al Serviciului Special de Siguranta (pana in 1929)14 si apoi Director General al Serviciului Special de Informatii mentiona in lucrarea sa memorialistica faptul ca "Siguranta Generala a devalizat o serie de curieri diplomatici ai statelor din Europa Centrala, ceea ce a adus un important material informativ, politic si militar" si s-a reusit astfel dejucarea unor actiuni politico-diplomatice ale Austro-Ungariei impotriva Romaniei.

Trebuie mentionat ca dupa retragerea in Moldova, Directia Politiei si Sigurantei Generale a trecut la infiintarea unor brigazi speciale in orasele Roman, Barlad, Tecuci, Piatra-Neamt, Vaslui, iar in  birourile de siguranta centrale din Iasi lucrau 73 de agenti care se ocupau cu munca informativa. Aceasta activitate era dificila intrucat se banuia, ulterior s-a confirmat, ca numarul suspectilor ajunsese deja foarte mare.

Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei/ Serviciul de Siguranta al Dobrogei
O alta structura informativa si contrainformativa creata  in 1917 si de care  se leaga strans activitatea lui Mihail Moruzov a fost Serviciul de Siguranta al Deltei. Informatiile  privind modul in care a fost infiintata respectiva structura le aflam dintr-un raport inaintat de Moruzov la 18 iunie 1917 directorului Sigurantei - I . Panaitescu.
In respectivul raport Moruzov scria: "Ca rezultat al delegatiunei ce mi-ati dat pentru organizarea si conducerea Serviciului [ de] contraspionaj din Delta Dunarii am onoarea a va raporta urmatoarele: in ziua de 14 martie a.c., impreuna cu personalul  ce mi s-a incredintat, am plecat spre Delta".
Denumirea serviciului apare intr-un document din 25 septembrie 1917 drept "Echipa de Siguranta din Delta Dunarii", iar la 31 ianuarie 1918, apare in documente sub denumirea "Brigada de Siguranta din Delta Dunarii". Dupa armistitiul cu Puterile Centrale se pare ca s-a  transformat in Serviciul de Siguranta al Dobrogei, fiind singura autoritate romaneasca de acest gen autorizata sa functioneze in zona.

In  realitate, Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei era o "structura informativa secreta" care lucra tot sub ordinele Marelui Cartier General al Armatei romane, dar  deosebirea consta in faptul ca era mai bine acoperita, deci cu posibilitati de risc mai mici, comparativ cu retelele de rezistenta care in marea lor majoritate se organizau spontan, din dorinta sincera de a contribui la sprijinirea cauzei nationale. De altfel Mihail Moruzov refuzase practic sa-si asume raspunderea reorganizarii si conducerii Serviciului de informatii al armatei pe motiv ca "un asemenea aparat nu se poate improviza", dar in schimb a acceptat "sa injghebeze" un aparat tehnic pe frontul dobrogean si tarmul Marii Negre, cu sediul la Ismail-Sulina.
Din punctul de vedere al efectivului acesta era putin numeros, cativa agenti experimentati _ pe care Moruzov nu i-a destainuit niciodata, dar care aveau de partea lor pescari lipoveni din Delta si alti locuitori ce cunosteau retelele de traficanti sau aveau posibilitati mai simple de infiltrare. Principala misiune a acestei structuri informative secrete era de a penetra in retelele inamicilor in scop de contracarare a actiunilor de spionaj desfasurate impotriva armatei romane. A actionat in zona Deltei Dunarii intrucat aceasta constituia un punct strategic important folosit pentru traficul de informatii si trecerea clandestina a agentilor secreti dintr-o parte in  alta a frontului.

Dintr-un raport intocmit in 1934 de Moruzov, intitulat Expunere asupra serviciilor de informatii ale Armatei, aflam si cifre de bilant al activitatii contra-informative a Serviciului de informatii, care "a reusit capturarea a 156 de spioni dintr-un total de 178 cati fusesera trimisi in liniile de aparare ale armatei romane de Serviciul de informatii al armatei germane". 
Acelasi document mai mentioneaza ca "inamicul" n-a reusit sa distruga niciun depozit de munitii, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile in zona celorlalte fronturi, tocmai datorita vigilentei agentilor lui Moruzov.
Despre modalitatile concrete in care s-au petrecut faptele, raportul intocmit de Mihail Moruzov aduce amanunte interesante, impreuna cu cativa agenti experimentati, profitand si de imprejurarile confuze din randurile armatei ruse, s-a reusit infiltrarea in compunerea delegatiei Armatei Rosii.

Dupa cum atesta documentul din 1934, "acest Serviciu a adus un aport insemnat actiunii armatei noastre prin aceea ca s-au putut salva ofiteri, trupe si/demnitari, cazuti in mainile bolsevicilor", si ca "s-au putut dejuca toate actiunile armatei bolsevice si acapara toate depozitele rusesti".
Serviciul Special  de Siguranta va fi  desfiintat in urma "afacerii rublelor false", din cauza neintelegerilor personale cu seful  Sigurantei, Romulus Voinescu, Moruzov fiind acuzat de  "pactizare cu inamicul, favorizarea contrabandei, sustragerea de documente..." desi instanta  de judecata il va declara  nevinovat.
Dovada ca dupa infiintarea Serviciului Secret de Informatii24 - dupa terminarea razboiului - Moruzov va deveni directorul acestui serviciu timp de douazeci de ani.

Serviciile de informatii ale armatei
Organizarea unui serviciu secret de informatii militar in Romania, inainte de primul razboi mondial a intampinat numeroase obstacole. Dupa cum atesta studiile si rapoartele intocmite inca din anul 1911 de catre ofiteri de la Marele Stat Major al armatei romane, cauzele principale care impiedicau organizarea serviciului de informatii erau "lipsa fondurilor banesti" si "inexistenta unei legi a contraspionajului in timp de pace". In intervalul 1911-1913 s-au depus eforturi pentru a remedia aceste neajunsuri. Incepand cu 31 ianuarie 1913, a intrat in vigoare Legea contraspionajului in timp de pace si au fost intocmite proiecte de organizare a unui nou serviciu de informatii, dar fara un rezultat practic, asa cum  atesta documentele  de arhiva, fondurile alocate fiind destinate altor intrebuintari.
Structura informativa a Ministerului Apararii Nationale este atestata atat in lucrarile memorialistice cat si in documentele de arhiva. Astfel, Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informatii, mentiona ca "pana la razboiul balcanic din 1913, armata noastra n-a dispus de un serviciu de informatii  propriu-zis". Abia in acel an, cand armata romana a intrat in Bulgaria, s-a izbit de lipsa unui asemenea serviciu "si atunci s-au luat primele masuri pentru organizarea acestuia".

Serviciul de informatii al armatei romane la inceputul primului razboi mondial
La randul lui, Eugen Cristescu28 - director al Sigurantei si ulterior al Serviciului Special de Informatii ne ofera urmatoarele detalii in legatura cu serviciul de informatii  al armatei romane la inceputul primului razboi mondial: "Marele Stat Major, prin Sectia a II-a,  activa si el un domeniu  informativ. Pe langa statele majore ale marilor unitati militare functiona cate un birou II, care facea contrainformatii in armata si contraspionaj pe teritoriu. Prin ofiteri special pregatiti si agenti  de frontiera se infiltrau  in tarile vecine  elemente  informative  pentru adunarea materialului  ce-i era necesar, in special in Ardeal, unde acestia aveau legatura cu patriotii romani din acea provincie".
Pentru serviciile de informatii romanesti, mai ales pentru cele cu caracter militar, s-au inregistrat in perioada 1914-1916 mari carente si in ceea ce priveste masurile de protectie contrainformativa.  Bogata literatura istoriografica dedicata participarii armatei romane la primul razboi mondial a acordat spatii largi evidentierii starii de spirit profund patriotice a majoritatii  romanilor. Numai ca,  dupa cum au evoluat  evenimentele, istoria a demonstrat ca patriotismul nu a fost suficient  pentru a ne asigura decizia intr-o campanie  ce-si propunea  ca obiectiv strategic realizarea  unitatii national-statale. Dimpotriva, indraznim sa afirmam ca, in momentul acela, avantul patriotic a fost anulat, in cea mai mare parte, de vulnerabilitatile in plan contrainformativ, atat al armatei, cat si, in general ale societatii romanesti. Afirmatia face referire  la scurgerea secretelor de stat si militare sau de a caror divulgare s-au facut vinovati chiar unii dintre cei care, prin insasi natura profesiei, erau obligati sa vegheze cu sfintenie la apararea  si protejarea  lor.

Structurile informative implicate in culegerea de date si informatii subordonate  Ministerului Apararii Nationale au fost organizate dupa modelul francez al Sectiei Statistice, astfel este creata in cadrul Marelui Stat Major Sectiunea II, in preajma primului razboi mondial fiind organizata in doua diviziuni:
Divizia I - studierea, analizarea si sintetizarea datelor referitoare la   armatele puterilor europene si statelor balcanice;
Divizia a II-a _ cu  sarcini specifice contraspionajului militar si coordonand Serviciul interior - contraspionaj, Serviciul  exterior  - cu rezidenti interni si externi; Serviciul  mobil - cu agenti de control  si de legatura.
In timpul primului razboi mondial structurile informative se diversifica si functioneaza in subordinea Marelui Stat Major  - Sectia a II-a cu Biroul 5 Informatii si a Marelui Cartier General - Biroul 2 Informatii.

Eforturile ofiterilor romani din cadrul M.St.M. de a reorganiza Serviciul de Informatii al Armatei, sub forma unui Birou 5 din Sectia a II-a  M.St.M. au fost pe deplin justificate in conditiile in care coruptia, neglijentele stupide, traficul de influenta din "inalta societate", usurinta condamnabila cu care au fost tratate problemele importante pentru interesul national si, nu in ultimul rand, "palavrageala" au produs adevarate ravagii in societatea romaneasca.
Documentele de arhiva confirma afirmatiile lui Eugen Cristescu despre Biroul 5  din Sectia a II-a a Marelui Stat Major, care este atestat documentar prin "Proiectul de Organizare".
Documentul intitulat "Proiectul de organizare" a fost intocmit probabil in primavara anului 1916, dar a fost pus in aplicare abia dupa intrarea Romaniei  in razboi. Numai ca, asa cum avea sa spuna Mihai Moruzov mai tarziu, "un astfel de serviciu nu se poate  improviza".32 Acest lucru  explica si faptului ca Biroul 5 n-a putut avea eficienta in campania  din toamna anului 1916.

In conformitate cu "Proiectul...", Biroul 5 trebuia condus de catre un ofiter superior, cu grad de locotenent-colonel, si de un ajutor, cu grad de maior, fiind format din doua diviziuni:
Diviziunea I (Studiul  armatelor straine) era compusa din 4 subdiviziuni: A (Austro-Ungaria), R (Rusia), G.F. (Germania, Franta, Italia si Elvetia), B (Peninsula  Balcanica, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia si Albania).
Diviziunea a II-a (Serviciul Informatiilor) era condusa  de subseful Biroului 5 si  se compunea din trei subdiviziuni:
- Subdiviziunea I (Serviciul interior sau  contra-spionajul), condusa de catre un civil, avand principala misiune de "a impiedica  organizatiile  de spionaj straine sa actioneze pe teritoriul  romanesc", " la nevoie sa le intoxice cu stiri false";
- Subdiviziunea a II-a  (Serviciul exterior), formata din agenti permanenti  si ficsi, cu resedinta in orasele Odessa, Chisinau, Ungheni-Rusi, Sofia, Sumla, Timisoara, Sibiu, Cernauti, Belgrad, Brasov si Rusciuk (Agentii erau recrutati dintre romani pe baza sentimentelor de nationalitate si puteau sa-si creeze la randul lor, agenti, ceea ce insemna  ca jucau rolul  de rezidenti, iar informatiile trebuiau comunicate direct la centru);
- Subdiviziunea a III-a (Serviciul mobil), care avea in componenta agenti mobili sau de legatura si curieri de control. Agentii mobili faceau legatura cu cei ficsi, aducand informatii sau transmitand ordine. Acestia trebuiau sa cunoasca foarte bine limba  si obiceiurile locuitorilor  din tara in care  erau trimisi in misiune. Curierii de control  erau ofiteri  din statul major, care se deplasau  pentru a lua corespondenta de la atasatii  militari si pentru a le transmite  instructiuni. In timpul misiunii era necesar sa culeaga informatii prin observarea directa,  in urma carora intocmeau un raport (memoriu). Astfel de misiuni erau incredintate o data pe luna.

Incercari de adaptare a structurilor informative la situatii de razboi
Intrarea Romaniei in razboi alaturi de puterile Antantei, incepand cu data de 14/27 august 1916, marcheaza in acelasi timp inceputul unei noi etape in activitatea structurilor informative romanesti cu caracter militar.
Trecerea tarii de la starea de pace la starea de razboi implica si adaptarea  structural-organizatorica a serviciilor de informatii militare la noua situatie.
In conformitate cu inaltul Decret cu nr. 2784 din 27 august 1916, privind reorganizarea Marelui Stat Major (in partea operativa - Marele Cartier General - si partea sedentara - Marele Stat Major), s-a produs si o reorganizare a Serviciului de informatii militare.
 La Marele Cartier General a functionat Biroul 2 Informatii, ca structura specializata in culegerea de informatii pentru Sectia operatii, iar la Marele Stat Major (partea sedentara) a fost organizat Biroul 5 Informatii, insarcinat cu supravegherea stirilor, adica cu masuri contrainformative.
Eugen Cristescu mentiona in Memoriile sale ca dupa inceperea razboiului, in constituirea Marelui Cartier General a intrat o puternica Brigada Speciala de Siguranta pentru actiune informativa si apararea spatelui comandamentelor militare.
Dupa retragerea in Moldova a armatei romane, a unei parti din populatie, a Parlamentului si a majoritatii clasei politice, inclusiv a Casei Regale, in paralel cu masurile de reorganizare a armatei, s-au intreprins si actiuni de consolidare in scopul eficientizarii randamentului in domeniul informatiilor si contrainformatiilor. Documentul prin care s-a purces la o astfel de actiune purta titlul de Instructiuni asupra organizarii si schitau "doctrina activitatii de informatii militare, precizau rolul si locul misiunilor informative, stabileau organizarea Biroului de informatii de la Marele Cartier General. Alte precizari ale instructiunilor se refereau la: modul de desfasurare a activitatii informative si a manipularii informatiilor; atributiile personalului indrituit cu misiuni informative; stabilirea cu mai multa exactitate a misiunilor aviatiei de recunoastere si a modului de executare a cercetarii aeriene; coordonarea activitatii agentilor secreti".

Astfel, la 12 iunie 1918, prin Ordinul de zi nr. 191, semnat de generalul Constantin Cristescu seful Marelui Stat Major, se reorganiza Sectia a IV-a informatii, care adapta activitatea in domeniu pentru situatia de pace, iar la 18 aprilie 1918 prin inaltul Decret regal cu nr. 1979, prin modificarile si completarile Legii de organizare a Ministerului de Razboi, s-a procedat la o noua reorganizare a Serviciilor de informatii, cu o structura mai completa prin crearea Sectiei a V-a informatii si contrainformatii , pusa sub comanda colonelului Constantin Balcescu, inclusa in Diviziunea a II-a a Marelui Stat Major si  organizata pe doua birouri:
- Biroul l informatii care dispunea de 4 sub-birouri: Studiul armatelor din Balcani; Studiul armatelor din Vest; Studiul armatelor din Est plus Germania si Austria; Redactarea si tiparirea buletinelor de informatii periodice, brosuri cu studii facute asupra armatelor straine si pregatire lunara privind cursurile de informatii;
- Biroul 2 contrainformatii era structurat doar pe doua sub-birouri: Culegerea si adunarea prin agenti a informatiilor secrete din tarile straine si Serviciul columbofil; Serviciul de contrainformatii, contraspionaj, propaganda si cenzura.
Ulterior la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, intervenind a doua mobilizare a armatei romane s-a trecut la organizarea pentru campanie,  ocazie cu care  s-a creat:
Sectia a II-a (cu un birou de informatii si altul de contrainformatii) pentru "Armata de operatiuni" - subordonat Marelui Cartier General,
Sectia a IV-a informatii - ( "Partea sedentara"), subordonata Marelui Stat Major.
Alte structuri informative
Biroul Mixt
O alta structura informativa care a activat in perioada neutralitatii, atestat documentar doar de un raport intocmit de Mihail Moruzov, era formata din ofiteri ai Marelui Stat Major al armatei romane si agenti ai Sigurantei  Generale, redus ca numar, mijloace logistice si sustinere materiala. O astfel de structura poate fi interpretata si ca o forma de cooperare intre Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne, in materie de informatii ce priveau strict domeniul sistemului apararii si sigurantei nationale.
Facand referire intr-un raport  la aceasta structura, Mihail Moruzov afirma ca rezultatul colaborarii  in cadrul Biroului Mixt "a fost nul".

Sectia militara secreta din Transilvania
Alte atestari documentare evidentiaza ca in primele zile ale izbucnirii razboiului, actiunile cu caracter informativ, organizate in Transilvania de structurile specializate romanesti, au folosit agentura secreta. Agentii fusesera recrutati din randul numerosilor romani transilvaneni care isi manifestasera sentimentele nationale. Ei au pus la dispozitia structurilor informative romanesti, infruntand mari riscuri, toata priceperea pentru culegerea de date si informatii necesare planului de campanie in ipoteza intrarii Romaniei in razboi contra Austro-Ungariei.
Cu ajutorul unor astfel de colaboratori patrioti s-au creat cateva centre informative in Transilvania, Banat si Bucovina. Misiunea acestora era de a supraveghea pregatirile militare ale Puterilor Centrale in cele mai mici detalii si a teatrului de operatiuni in care urmau sa actioneze unitatile militare romanesti. Astfel de centre informative au functionat la Brasov, Sibiu, Cluj, Timisoara, Suceava si in alte orase din  Transilvania si Bucovina.

In luna noiembrie 1918 a inceput constituirea Garzilor Nationale organe de ordine si informatii ale miscarii nationale a romanilor, care au avut atributii in ce priveste realizarea unitatii nationale si atributii informative si contrainformative. Alaturi de Garzile Nationale, documentele atesta existenta unei structuri informative, numita Sectia Militara Secreta (SMS) care si-a desfasurat activitatea in Transilvania in perioada noiembrie 1918 - noiembrie 1919, infiintat de Comitetul Roman Central din Transilvania pentru a contracara activitatea dusmanoasa a elementelor diversionist-teroriste ungare.
Acest  serviciu  de informatii unic in felul lui si foarte apropiat de cerintele moderne ale timpului, avea 31 de membri interni si 46  externi, fiind organizat  pe patru  sectii: o sectie  de spionaj si informatii politice (condusa de  medicul Carol  I. Sotel), o sectie militara (condusa de  Emilian Savu), o sectie de propaganda (al carei  sef era inginerul Gheorghe Chelemen) si o sectie muncitoreasca (condusa de  preotul  militar dr. Iuliu Florian).

Realizari concrete ale Serviciului  Militar Secret au fost descrise de Aurel Gociman, intr-o lucrare intitulata Romania si revizionismul maghiar, aparuta in 1934, in care a publicat si 13 documente (rapoarte). Prin continutul lor, rapoartele atestau ca "membrii acestei organizatii (SMS-n.n.) au dat dovada de un curaj si o disciplina extraordinara, si de numele lor sunt legate multe acte de eroism romanesc, inainte si dupa intrarea  armatei  romane (in Ardeal - n.n.) dintre care mentionam faptul ca au:
- demontat 16 tunuri unguresti  din Cetatuia  Clujului cu care secuii vroiau sa iasa in intampinarea armatelor romane;
-  demontat 6 tunuri la Dej;
- cutreierat transeele secuiesti facand rapoarte si spionaj;
- adus documente secrete din Budapesta;
- reusit sa puna  mana pe arhivele  profesorului Apathi;
-  scapat pe multi romani condamnati la moarte in Ungaria;
-  furnizat acte de mare pret pentru interesele romanesti pentru Conferinta de pace;
-  prins spioni ungari;
- confiscat multe milioane de coroane transmise din Budapesta ungurilor din Ardeal;
- infiintat  garzi nationale la sare si consilii; 
- constituit linii telegrafice secrete, prinzand ordinele ce s-au dat din  Ungaria sfaturilor  si garzilor unguresti  din Ardeal etc.

La rugamintea Comandamentului  trupelor  romane din  Transilvania, aceasta organizatie (S.M.S. - n.n.) a functionat pana la data  de 1 noiembrie 1919, servind cu acelasi eroism  cauza  romaneasca.
In paralel cu structurile mentionate, in timpul  primului razboi mondial au mai avut atributii informative sau de protectie contrainformativa Serviciul Supravegherii Stirilor, infiintat la Palatul Postei centrale la 5 ianuarie 1915 si Biroul de cercetari informative de pe langa Ministerul Justitiei  insarcinat cu instrumentarea cazurilor de spionaj/tradare, iar ca structuri de cooperare au functionat:
- o structura care colabora cu expertii francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
- Serviciul de informatii romano-rus constituit pentru prevenirea patrunderii serviciilor secrete ale inamicului in jurul unitatilor militare romanesti si rusesti care, pe langa realizarea cooperarii pe linie informativa cu trupele ruse, a desfasurat o vasta activitate contrainformativa si de politie militara in zona frontului din Moldova. Serviciul de informatii si contrainformatii romano-rus a avut la inceput sediul in orasul Roman, iar seful sau, a fost Romulus Voinescu.
Regulamentul Serviciului de Contrainformatiuni Roman, in colaborare cu Serviciul de Contrainformatiuni Rus, emis de Marele Cartier General al armatei romane, a stat  la baza activitatii Serviciului de informatii si contrainformatii romano-rus .

Concluzii
In Romania, gandirea militara a constientizat rolul important  al Serviciului de Informatii in cunoasterea inamicului  si in buna desfasurare a activitatilor militare. Dar lipsa fondurilor banesti sau deturnarea lor spre alte intrebuintari au facut imposibila organizarea unui serviciu eficient de informatii al armatei, astfel ca declansarea razboiului in luna august  1914 si, ulterior, intrarea armatei romane in campanie au gasit organismul militar si societatea civila nepregatite in acest domeniu.
Totusi, gratie unei gandiri flexibile, total ancorata la cerintele frontului si la interesele nationale, ofiterii  romani stat-majoristi au facut eforturi  pentru crearea unor structuri informative adecvate si au apelat  la mijloace si metode adecvate pentru culegerea informatiilor necesare  comandamentelor.
Oricum, se poate constata ca Serviciile de informatii romanesti, dar mai ales structurile informative ale armatei romane, in ansamblul lor, au urmat o evolutie determinata de mersul evenimentelor politico-militare interne si internationale si, implicit de situatia armatei romane, in functie de necesitatile planurilor de campanie sau ordinelor operative.

Structuri informative romanesti au  incercat de multe ori sa se completeze reciproc si cand au reusit acest lucru s-au obtinut rezultate importante prin structurile de informatii militare si civile secrete, atat in timpul armistitiului si pacii, cat si in campania contra Ungariei comuniste, intr-o perioada cand serviciul de informatii, oficial, suferea modificari si reorganizari la intervale scurte incat este greu sa credem ca-si putea intra rapid in atributii cu  maxima eficienta .
Mai trebuie remarcat si faptul ca in acel timp, Romania nu dispunea in cadrul guvernului sau la nivelul ansamblului structurilor de informatii de un serviciu de centralizare, analiza, evaluare, si valorificare a informatiilor de interes pentru apararea si promovarea intereselor national-statale. Aceste activitati, atat de specializate si tehniciste dar de mare importanta, care intrau de regula in atributiile serviciilor sau comunitatii lor  erau lasate in responsabilitatea membrilor guvernului, care la randul lor se consultau cu primul ministru si cu regele, sau difuzau informatiile in stare bruta, in cel mai bun caz, insotite uneori de opinii personale.

Deci, lipsa de masuri eficiente in materie de contracarare a surselor de insecuritate si multe din vulnerabilitatile societatii romanesti din acea perioada explica in mare masura reactiile factorilor de decizie ai statului roman, sub imperiul starilor emotionale, pentru ca primul razboi mondial a gasit Romania nepregatita la unul din cele mai importante capitole ale suprastructurii statale: serviciile de informatii.  De unde, si concluzia valabila si astazi ca un serviciu de informatii, bine organizat si specializat, ca sa poata furniza informatii  ce  se pot valorifica se pregateste din timp si nu se improvizeaza sub presiunea factorilor politici conjuncturali. De aici, necesitatea elaborarii unor strategii si politici de  securitate, pe termen mediu si lung, determinate de interesul national.

NOTE

1. Cristian Troncota, Momente din Istoria serviciilor de informatii militare din Romania la inceputul secolului al XX-lea, in Gandirea militara romaneasca nr. 3/1998, p. 152.
2. Dar Comandamentul Austro-Ungar detinea o copie a Conventiei Militare incheiate de Romania cu Antanta, in august 1916, privitoare la conditiile intrarii tarii si a armatei romane in campanie alaturi de acestea si impotriva Puterilor Centrale. Rezulta de aici, fara sarcasm, ca afirmatiile lui Eugen Cristescu si Constantin Argetoianu privind buna pastrare a secretului intrarii armatei romane in razboi, in august 1916, sunt  veridice doar in ceea ce-i priveste  pe oamenii  bine informati din Romania, nu si pe austro-ungari, cf. Cristian Troncota, art. cit., p 155.
3. Romania in Primul Razboi Mondial, vol. I, Bucuresti, Editura Militara, 1987, p. 125
4. Politica externa a Romaniei, Dictionar cronologic, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986, p. 162.
5. Cristian Troncota, art. cit., p. 159.
6. Infiintat la Palatul Postei Centrale la 5 ianuarie 1915, cf. Cristian Troncota, in  Studii si Cercetari Socio-umane nr. 3/1998, p. 97.
7. Ibidem, p. 98.
8. Constantin Gheorghe, Ministri de interne in Parlamentul Romaniei, Editura MAI, Bucuresti 2004,   p. 521.
9. Structura a functionat foarte putin pana in 17 martie 1908, cf. Constantin Gheorghe, op. cit. 527.
10. Cf.  M.O. din 21 iunie 1913.
11. Lazar Carjan, Istoria Politiei romane de la origini pana in 1949, Editura Vestala, Bucuresti, 2000, p. 192.
12. Horia Brestoiu, Vasile Bobocesu, Aspecte privind rolul informatiilor in victoria armatei romane in vara anului 1917, in Revista Arhivelor nr. 171978, p. 175.
13. La Inspectoratul General al Jandarmeriei functiona un birou de analiza si sinteza a informatiilor obtinute din teritoriu, cf. Cristian Troncota,  Serviciile secrete de informatii romanesti la inceputul primului razboi mondial (1914-1916), in Studii si cercetari socio-umane nr. 3/1998.,  p. 96
14. cf. Lionede Ochea, Serviciul Special de Informatii al Romaniei pe frontul de vest 1940- 1944, p. 118.
15. Vezi pe larg Cristian Troncota,, pp. 389-393.
16. Intr-adevar, in aprilie 1916, Mihail Moruzov, agent al Sigurantei, a reusit sa sustraga valiza diplomatica a contelui Czernin, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, care pleca la Viena spre a duce guvernului  sau ultimele informatii asupra atitudinilor si intentiilor Romaniei. El poseda o valiza cu acte diplomatice  si bagajele personale. Printre documentele secrete mai importante, fotocopiate cu aceasta ocazie, se afla si cifrul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe al Austro-Ungariei, fapt  ce a dat posibilitatea structurilor  contrainformative romanesti sa descifreze intreaga corespondenta a lui Czernin cu Viena, cf. Cristian Troncota, Rom.....,, Editura  Elion, Bucuresti, 2008, p. 63.
17. Vezi pe larg capitolul Serviciul Special de Siguranta din Delta Dunarii in lucrarea colectiva,  Florin Pintilie, Nevian Tunareanu, Stefan Maritiu, Corneliu Beldiman, Istoria Serviciului Secret de Informatii - Romania, 1917-1940,  pp.
    16-65.
18. Raport prezentat de Mihail Moruzov lui Iancu Panaitescu, vezi in Florin Pintilie, Nevian Tunareanu, Stefan Maritiu, Corneliu Beldiman, op.cit.,  p.133-140.
19. In cadrul operatiunilor de dezinformare a Comandamentului Puterilor Centrale se va remarca Echipa Speciala de Siguranta a Deltei Dunarii, condusa de Mihail Moruzov, care va colabora cu agenti ce cunosteau limba lipovenilor, unii vorbind si bulgara si germana. Zona a fost impartita in 3  sectoare - Sulina, Valcov, Ismail - in ultimul oras avand  centrul si Serviciul de Informatii al Armatei  Ruse prin  Alexandru Escholtz, fost agent corupator, avand sarcina de a provoca dezertarea cadrelor romanesti la rusi. Ulterior, obiectivul  activitatilor informative ale Echipei Speciale a fost  concentrat asupra depistarii elementelor revolutionare, a dezertorilor, a situatiei agrare si asupra extinderii actiunilor  spionajului  bulgar si german la nordul Dunarii. Se va implica si in Comisia bulgara pentru cumpararea de cereale din  sudul  Basarabiei  (1918), Cf. Colonel dr. Lionede Ochea, Serviciul  special de informatii  al Romaniei pe frontul de vest 1940-1944, p. 80-81.
20. Cristian Troncota, Mihail Moruzov si frontul secret, Editura Elion, Bucuresti, 2004, p. 39.
21. cf. Cristian Troncota, Mihail Moruzov si frontul  secret, p. 215-223.
22. Prin care s-a impiedicat introducerea in Romania de catre serviciile sovietice a unei mari cantitati de ruble false, cf. Cristian Troncota, op. cit.,  p. 40-41.
23. Colonel dr. Lionede Ochea, Serviciul  special de informatii  al Romaniei pe frontul de vest 1940-1944, p. 113.
24. Cristian Troncota, op. cit., p. 48-54.
25. Legea  stabilea ca infractiune  transmiterea sub orice forma a informatiilor  despre apararea tarii si prevedea  ca sanctiuni inchisoarea corectionala  de la 1 la 5 ani  sau o amenda  de la 500 la 5 000 de lei. Cf. Monitorul oficial nr. 242, joi , 31 ianuarie /13 februarie 1913, pp. 11225-11227.
26. Personalitatea lui  Moruzov este deosebit de bine conturara in  cartea lui Cristian Troncota, Mihail Moruzov si Serviciul Secret de Informatii al Armatei Romane., vezi si Cristian Troncota, Romania si Frontul Secret   pp. 229-233 precum si Lionede Ochea Serviciul Special de Informatii al Romaniei pe frontul de vest 1940- 1944, pp. 111-118.
27. Apud, Cristian Troncota, art. cit. p. 155.
28. Numit de Cristian Troncota, Omul de taina al maresalului..... (Antonescu), cf. Cristian Troncota  Eugen Cristescu...., p. 39-58.
29. Eugen Cristescu, Organizarea si activitatea Serviciului  Special de Informatii - in Cristian Troncot, Eugen Cristescu, Asul serviciilor  secrete romanesti - Studiu, memorii, documente, Bucuresti, Editura  Roza  Vanturilor, 1995, p. 95.
30. Cristian Troncota art. cit., p. 159.
31. Apud, Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918), Editura ANI, Bucuresti, 2002, p.43.
32. Cristian Troncota, Mihail Moruzov si frontul secret, Editura Elion, Bucuresti, 2004, p. 36.
33. Apud,  Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918), Editura ANI, Bucuresti, 2002, p. 47.
34. Cristian Troncota, Romania si Frontul Secret,, Editura Elion , Bucuresti, 2008,,  p. 91.
35. Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918), pp. 58-59.
36. Apud,  Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918), Editura ANI, Bucuresti, 2002, p. 45.
37. Cristian Troncota, art. cit. p. . 97.
38. Semnificativa in aceasta privinta este scrisoarea adresata la 7 iulie 1915 de Matei C. Cosma ministrului de Razboi roman, prin care ii cerea sa fie repartizat la Comandamentul trupelor romane cand acestea vor patrunde in Transilvania "prin locurile cunoscute" si pe care "le indicase"cf Apud,  Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918),, Editura ANI, Bucuresti, 2002, p. 44.
39. Valoroase informatii, cu caracter militar despre pregatirile de lupta ale Puterilor Centrale, au cules si comandamentelor armatei romane prin colaboratorii Centrului Brasov, condus de Spiridon Boite. Activitatea acestui centru a fost sprijinita de 200 de colaboratori, cf. . Cristian Troncota, oc. cit . p.  45.
40. Gheorghe Constantin, op. cit., 534.
41. Cf . Gheorghe Costantin op. cit., p. 534
42. Apud, Cristian Trocota, op.cit., 59-60.
43. cf. Lionede Ochea Comunitatea de Informatii a Romaniei Traditie si Modernitate, Editura Paco, 2005, p. 14 .
44. Cristian Troncota in Studii si Cercetari Sociumane nr. 3/1998,  p. 97
45. Ibidem, p. 98
46. Misiunea militara franceza condusa de generalul Berthelot avea in componenta acestei misiuni: un stat-major, doua birouri de informatii, un serviciu telegrafic, un serviciu radiotelegrafic si un numar de avioane si aerostatii de cercetare, care-si puteau aduce o contributie importanta in domeniul informatiilor. Numit consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul nominal al armatei romane, Berthelot, instalat la Peris, avea sa participe in fiecare dimineata la prezentarea rapoartelor informative asupra operatiilor, luand cuvantul si expunandu-si cu claritate ideile. Documentele sale inaintate Marelui Cartier General evidentiaza ideea apararii cu orice mijloace a integritatii teritoriului, a independentei romanesti. De asemenea pe langa seful Biroului 2 informatii din Marele Cartier General a fost numit un consilier francez in persoana locotenent-colonelului Odone. cf. Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918),, Editura ANI, Bucuresti, 2002, p. 51.
47. "In articolul 1, acest regulament prevedea necesitatea colaborarii dintre organele de contrainformatii romane si cele ruse, atat in vederea contracararii actiunilor de spionaj ale inamicului, cat si pentru descoperirea oricaror infractiuni savarsite impotriva celor doua armate. Vezi pe larg Cristian Troncota, Istoria Serviciilor de Informatii, fascicola I (1850-1918),, Editura ANI, Bucuresti, 2002, p. 51-53.
48. Cristian Troncota art. cit.  p. 98.