Secretele Bibliotecii din Alexandria

Distrugerea marii biblioteci din Alexandria a fost desăvârşită de arabi în anul 646 al erei creştine. Dar această distrugere a fost precedată de altele, iar înverşunarea în a face să dispară această colecţie fantastică a cunoaşterii este de o semnificaţie aparte.

Biblioteca din Alexandria pare să fi fost fondată de Ptolemeu I sau de Ptolemeu al ll-lea. Oraşul în sine, după cum o arată şi numele, fusese înfiinţat de Alexandru cel Mare în iarna anului 331/330 înainte de Hristos. Se scurseră deci aproape 1000 de ani până când biblioteca să fie complet distrusă. Alexandria a fost, poate, primul oraş din lume construit complet din piatră, fară a se folosi în nici un fel lemnul. Biblioteca avea zece săli mari şi camere separate pentru cercetători.

Se mai discută încă despre data exactă a fondării şi numele fondatorului, dar adevăratul fondator, în sensul de organizator şi creator al bibliotecii, nu doar al regelui care domnea pe atunci, pare să fi fost un personaj numit Demetrios din Phalera. De la început, el strânse şapte sute de mii de cărţi, cărora le adăugă mereu altele. Cărţile erau cumpărate cu banii regelui.

Acest Demetrios din Phalera, născut între 354 şi 348 î.Hr., pare să-i fi cunoscut personal pe Aristotel. În 324 îHr. apare ca orator public, în 317 este ales guvernator al Atenei, pe care-o conduce timp de zece ani, din 317 până-n 307 î.Hr. Impuse un anumit număr de legi, mai ales una referitoare la reducerea luxului în cazurile de înmormântare. Pe vremea lui, Atena număra 90.000 de locuitori, 45.000 de străini admişi şi 400.000 de sclavi.

În ce priveşte persoana însăşi a lui Demetrios, istoria ni-l prezintă ca pe arbitrul eleganţei ţării sale. A fost primul atenian care şi-a decolorat părul în blond cu ajutorul apei oxigenate. :) După aceea fu alungat de la guvernare şi se duse la Teba. Acolo scrise un mare număr de lucrări, printre care una cu un titlu ciudat, Pe marginea fasciculului de lumină din cer, care este, probabil, prima lucrare despre farfuriile zburătoare. În 297 î.Hr., faraonul Ptolemeu îl convinge să vină să se instaleze la Alexandria. Atunci fondează biblioteca. Ptolemeu I moare în 283 î.Hr. şi fiul său, Ptolemeu al ll-lea, îl exilează pe Demetrios la Busiris, în Egipt. Acolo este muşcat de un şarpe veninos şi moare.

Demetrios a devenit celebru în Egipt ca mecenat al ştiinţelor şi artelor, în numele lui Ptolemeu I. Ptolemeu al ll-lea continuă să se intereseze de bibliotecă, precum şi de ştiinţe, mai ales de zoologie. Îl numeşte bibliotecar pe Zenodotus din Efes, născut în 327 î.Hr., căruia nu i se ştie data morţii. După care, o succesiune de bibliotecari, de-a lungul secolelor, măriră biblioteca prin acumulare de pergamente, papirusuri, gravuri şi chiar cărţi imprimate, dacă ar fi să ne încredem în unele tradiţii. Biblioteca posedă deci documente absolut inestimabile.

Există documente care ne permit să reconstituim o listă destul de credibilă a bibliotecarilor de până la 131 î.Hr.  După aceasta informaţiile devin vagi. Se ştie că unul din bibliotecari s-a opus violent unui prim jaf al bibliotecii de către Iulius Cezar, în anul 47 î.Hr:, dar Istoria nu i-a reţinut numele. Ceea ce-i sigur este că, în epoca lui Iulius Cezar deja, biblioteca din Alexandria are reputaţia bine stabilită că ar conţine cărţi secrete care ar da o putere practic nelimitată.

În momentul în care Cezar ajunge la Alexandria, biblioteca are cel puţin şapte sute de mii de manuscrise. Care? Şi de ce începe lumea să se teamă de unele dintre ele? Documentele care au supravieţuit ne dau o idee destul de exactă. Erau mai întâi cărţile în greacă. Categoric nişte comori: toată partea care ne lipseşte din literatura greacă clasică. Dar printre aceste manuscrise, se pare că nu se afla ceva periculos.

În schimb, ansamblul operei lui Beros avea de ce să neliniştească. Preot babilonian refugiat în Grecia, Beros ne-a lăsat povestea unei întâlniri cu extratereştrii: misterioşii Apkallus, fiinţe asemănătoare peştilor, care trăiau în nişte costume de scafandru, şi care le-ar fi adus oamenilor primele cunoştinţe ştiinţifice.

Beros trăise în timpul lui Alexandru cel Mare, până-n vremea lui Ptolemeu I. Fusese preot al lui Bel-Marduk, la Babilon. Era istoric, astrolog şi astronom. Inventase cadranul solar semicircular. Emisese o teorie a ciocnirilor dintre razele Soarelui şi cele ale Lunii, care anticipează lucrările cele mai moderne referitoare la interferenţa luminii. I se poate fixa viaţa între 356 î.Hr. şi 261 ca an al morţii. O legendă contemporană spune că faimoasa Sibila, care profeţea, îi era fiică. „Istoria lumii” de Beros, care descria primele sale contacte cu extratereştrii, s-a pierdut. Rămân câteva fragmente, dar ansamblul operei era la Alexandria. Inclusiv ceea ce-i învăţaseră extratereştrii.

Se mai găsea la Alexandria opera completă a lui Manethon. Acesta, preot şi istoric egiptean, contemporan cu Ptolemeu I şi al ll-lea, cunoscuse toate secretele Egiptului. Chiar şi numele îi poate fi interpretat ca „mult-iubit de Toth” sau „care deţine adevărul lui Toth”. Era omul care ştia totul despre Egipt, citea hieroglifele, avea contacte cu ultimii preoţi egipteni. Ar fi scris el însuşi opt cărţi şi ar fi concentrat la Alexandria patruzeci de suluri de pergament extrem de bine alese, care conţineau toate secretele Egiptului şi, probabil, Cartea lui Toth. Dacă această colecţie ar fi fost conservată, am fi ştiut, probabil, tot ce trebuie ştiut despre secretele egiptene. Fără îndoială că asta s-a şi vrut să se împiedice.

Biblioteca din Alexandria avea, de asemenea, operele unui istoric fenician, Mochus, căruia i se atribuie inventarea teoriei atomice. Mai conţinea manuscrise indiene extrem de rare şi preţioase.

Din toate aceste manuscrise nu rămâne nicio urmă. Ştim numărul total al sulurilor atunci când a început distrugerea: cinci sute treizeci şi două de mii opt sute. Ştim că exista o secţie care-ar putea fi numită „Ştiinţe matematice” şi o alta de „Ştiinţe naturale”. Exista şi un catalog general, care-a fost distrus, de asemenea.

Cezar e cel ce-a inaugurat aceste distrugeri. A luat un număr de cărţi, a dat foc unei părţi şi a păstrat restul. De altfel mai planează o oarecare incertitudine şi-n zilele noastre asupra acestui episod şi, 2000 de ani după moarte, Iulius Cezar are partizani şi adversari. Primii spun că n-a ars niciodată cărţi chiar în bibliotecă; mai mult, un anumit număr din acestea, gata de a fi îmbarcate pentru Roma, au ars într-un hangar de pe cheiurile portului Alexandria, dar nu romanii sunt cei care ar fi pus focul. Dimpotrivă, unii adversari de-ai lui Cezar spun că un mare număr de cărţi au fost distruse deliberat. Estimarea numărului variază între 40.000 şi 70.000. O teză intermediară avansează ideea că flăcările ce proveneau dintr-un cartier în care se duceau lupte ar fi ajuns până la bibliotecă şi ai li distrus-o din întâmplare. În orice caz, pare sigur că distrugerea n-a fost totală. Adversarii, ca şi partizanii lui Cezar, nu fac referiri precise, contemporanii nu spun nimic, iar relatările cele mai apropiate de eveniment îi sunt posterioare acestuia cu două secole. Cezar însuşi, în operele sale, nu scoate un cuvânt. Pare să fi „ales” unele cărţi care i se păreau deosebit de interesante.

Cea mai mare parte a specialiştilor în istorie egipteană cred că localul bibliotecii trebuie să fi fost de mari dimensiuni, pentru că adăpostea şapte sute de mii de volume, săli de lucru, cabinete particulare şi că un monument de asemenea importanţă ce se găsea doar la marginea incendiului n-a putut fi complet distrus. E posibil ca incendiul să fi consumat stocurile de grâu, ca şi sulurile de papirus nescris. Nu e sigur c-ar fi devastat o mare parte a depozitului însuşi, e sigur că nu I-a distrus complet. Mai e sigur şi că o cantitate de cărţi considerate ca extrem de periculoase au dispărut.

sursa si continuarea: ISTORII REGASITE