Românism sau europenism?

A.    Ortodoxism și anti-europenism — Nichifor Crainic, Sensul tradiției

[…] Romanticii afirmau poporul și legenda naționalpă „intelectualiștii“ tăgăduiesc poporul și își fac din legenda latinistă argumentul anexării lor la cultura franceză. Ceea ce ei numesc europenism, nu e decât franțuzism; ceea ce ei numesc intelectualism și raționalism, nu e decât adaptarea la o anumită direcție din cultura franceză și totdeodată abdicarea de la autohtonism. […]

Dacă menirea poporului românesc este aceea de a crea o cultură după chipul și asemănarea lui, afirmația aceasta implică și soluția unei orientări. Cine preconizează orientarea spre Occident rostește un non-sens. Orientarea cuprinde în sine cuvântul Orient și înseamnă îndreptarea spre Orient, după Orient. Altarele se așează spre Orient, icoanele căminului se așează pe peretele dinspre Orient, țăranul când se închină pe câmp se întoarce spre Orient. Zicala spune pretutindeni că lumina vine de la Răsărit. Și cum noi ne aflăm geografic în Orient și cum, prin religia ortodoxă, deținem adevărul luminii răsăritene, orientarea noastră nu poate fi decât spre Orient, adică spre noi înșine, spre ceea ce suntem prin moștenirea de care ne-am învrednicit.

Moștenim un pământ răsăritean, moștenim părinți creștini — soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. […] Pe linia acestei directive a tradiției autohtone „Gândirea“ moștenește „Semănătorul“. Două idei principale se desfac din mișcarea semănătoristă: ideea istorică și ideea folklorică. Genialul animator al mișcării îi prescria un scop precis fațăde care nu admitea discuție: unitatea politică a românilor. […]

Acelui care va scrie o filozofie a istoriei noastre, ortodoxia îi va da cheia înțelesului acestei istorii. […].

(Chimet, IV, p.169–179)

B.    Critica ortodoxismului și apărarea europenismului — precizările publicate de Mihai Ralea în revista „Kalende“ (1929)

Precizări

Intelectualism, ortodoxism, misticism: cuvinte și formule noi pentru realități vechi. Acum după război vechea dispută se formulează între ortodoxism tradiționalist și europenism progresiv. Definiția fenomenului specific românesc nu stă, la noi, în trecut. N-o putem găsi pe calea tradiționalismului. Suntem cu toții de acord că n-am trăit încă momentul național culminant, că trecutul nostru e impur și înstrăinat și că așteptăm realizarea noastră sufletească integrală de la viitor. Românismul, adică ceea ce e particular, unic românesc, nu e făcut, nu e închegat încă, ci cu o formulă bergsoniană, e pe cale de a se face. E încă în acea devenire care se dibuiește, se caută pe sine. […]

Numai prin cultivarea formelor superioare sufletești, prin adăparea la culturile apusului vom crea cultura românească, adică instrumentul de percepție, care să ne indice, să ne spue cine și ce suntem. Specific național fără conștiințăși fără rațiune nu e posibil. Întâi să ne cultivăm și pe urmă ne vom în]elege. Adică ne vom înțelege pe măsură ce ne vom crea. Specificitatea națională e o operă de desprindere, iar percepția diferențierii nu se poate obține decât prin rațiune. Începând a fi buni europeni, vom sfârși prin a fi buni români — Românismul se învațăprin europenism. […] Suprimând însă orice posibilitate de evoluție culturală, orice tentativă de civilizare, scoborându-ne din contra în jos, către faza instinctului, a animalizării crescânde, a obscurantismului triumfător, vom îneca în întuneric amorf orice veleitate de distincțiune națională. Misticismul, cu formula lui românească recentă, ortodoxismul, suprimă comparațiile paralele, individualizările, contopind totul în neant.

(Chimet, IV, p. 317–318)

 

Preluat din Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, Editura Corint, 2001