Rebeliunea legionară - o mineriadă împotriva Mareşalului

Justitie a linsajului sau revolutie totala

Miscarea Legionara ajunsese la putere pe fondul nemultumirii generale fata de politica falimentara a regelui Carol al II-lea, ea fiind la acea data singura forta necompromisa prin participarea la guvernare si cu un ascendent moral datorat mai degraba unor idealuri formulate într-un context istoric decât unor actiuni practice. Conducatorii Miscarii, asa cum se prezenta ea la începutul lunii septembrie, împutinata de repetatele arestari ale liderilor de marca erau, însa, total nepregatiti pentru a-si asuma actul de maxima raspundere al conducerii treburilor unei tari aflata într-un moment de rascruce pe plan intern si într-un context international extrem de periculos pentru însasi suveranitatea sa. 
Desi apologetii ei afirma ca Miscarea Legionara era animata de sentimentul dragostei de tara si de dorinta de a realiza idealurile fundamentale fixate de întemeietori, actiunile politice ale acestei organizatii în deceniul 4 au infirmat asteptarile marii majoritati a membrilor societatii românesti. Activitatea Miscarii Legionare s-a desfasurat preponderent atât în jurul ideii de razbunare pentru întreaga prigoana la care fusese supusa timp de aproape un deceniu - atasatul militar german la Bucuresti califica aceasta atitudine ca "justitie a linsajului" - cât si în jurul aceleia de formare a unei noi societati, bazata pe existenta "omului nou". Însa punerea în practica a acestor idei ar fi însemnat o revolutie totala, ceea ce contravenea în mod flagrant în primul rând aspectelor concrete ale realitatii, dar, nu în mai mica masura, spiritului conservator al Conducatorului Statului, caruia îi repugnau schimbarile de tip revolutionar.
 
Ruptura între Maresal si Horia Sima

Astfel, din punct de vedere ideologic, ruptura aparea de la bun început ca inevitabila. Generalul Arthur Phleps sintetiza în urmatoarele cuvinte antagonismul existent între Ion Antonescu si Horia Sima: "Pe de o parte, Seful Statului, un vechi soldat, doar un soldat, dur cu sine si cu cei din jurul sau, strict în planuri si actiuni, intolerant fata de compromisuri, având doar un tel înaintea ochilor, complet apolitic prin structura. De partea cealalta, opusul sau, tânarul sef al Legiunii, idealist, plin de planuri si de o daruire entuziasta si mistic religioasa pentru cauza, sef al unei armate de legionari, al acestui conglomerat neconsolidat de barbati si femei, majoritatea extrem de tineri, dornici de pozitii, onoruri, avere si pâine". 
Gheorghe Barbul subliniaza si el duplicitatea relatiei Antonescu - Legiune:"Legionarii l-au considerat pe Antonescu ca un fel de Hindenburg, ca un fel de paravan, în spatele caruia puteau sa-si impuna puterea. Antonescu, neavând stofa de paravan, i-a scos el pe legionari din joc si i-a scos intentionat. Intentionat, premeditat si calculat, atunci când si-a dat seama ca nemtii vor porni curând razboiul contra U.R.S.S. si vor avea nevoie în România atât de liniste, cât si de armata româna. Antonescu voia si el sa divorteze, între el si legionari nu a fost niciodata o casatorie sentimentala. Cu alte cuvinte, a fost o convietuire bazata nu pe sentimente, ci pe resentimente".
La frictiunile inerente unei coabitari politice conjuncturale se adauga, si nu ca un factor de neglijat, amestecul marilor puteri, care considerau ca detinerea unor pozitii cheie în zona sau cel putin crearea aici a unui focar de tensiuni care sa permita, eventual, o interventie armata se înscrie în planurile unui preconizat razboi total. O nota a Serviciului Secret de Informatii, din 24 ianuarie 1941 este elocventa în ceea ce priveste atitudinea cercurilor engleze din Capitala - reflex al  metropolei - care "se arata indispuse de faptul ca nu a persistat starea de anarhie si haos care ar fi dezorganizat viata economica sau ar fi dus la prelungirea unui razboi civil. Cercurile britanice sperau în dezorganizarea cailor ferate, degradarea instalatiilor de petrol, desfiintarea de fabrici, scaderea productiei prin perpetuarea anarhiei etc. Se spera - dupa însasi formula britanica - într-un "front de haos" în spatele frontului german din Balcani. Englezii au considerat cu dezamagire înfrângerea rapida a rebelilor, colaborarea dintre armata germana si româna pentru restabilirea ordinii". (C. Troncota, Alin Spânu, Documente SSI  privind spatiul sovietic 22 august 1939-23 august 1944, Editura INST, Bucuresti, 2004, p. 137).

Asasinarea maiorului Döring

În dimineata zilei de 14 ianuarie 1941 generalul Antonescu a plecat spre Germania, însotit doar de ministrul plenipotentiar Fabricius (dupa unele relatari Horia Sima a refuzat invitatia, iar dupa altele el nu a fost invitat), fiind primit în aceeasi zi la resedinta lui Hitler, de la Berghof. La întoarcere, pentru a combate unele zvonuri din cercurile legionare, potrivit carora Miscarea Legionara a fost sprijinita de Germania, Fabricius a comunicat conducatorilor legionari ca guvernul Reich-ului doreste ca Miscarea Legionara sa se subordoneze generalului Antonescu, asigurând astfel linistea în tara, de care statul german si trupele din cadrul Misiunii aveau absoluta nevoie. 
În continuare, evenimentele s-au desfasurat cu repeziciune, scapând de sub controlul celor care le declansasera sau al celor care profitau de ele.
La 19 ianuarie 1941 a fost asasinat maiorul Döring, de la Misiunea Militara germana pentru Armata de Uscat.
În aceeasi zi, sub pretextul unor conferinte pe tema "Lupta Germaniei national-socialiste si a Italiei fasciste pentru instaurarea unei noi ordini europene" s-a tinut o serie de conferinte nu numai în Bucuresti, ci si în alte orase din tara.
Ca urmare, la 20 ianuarie 1941, generalul Constantin Petrovicescu a fost înlocuit din fruntea Ministerului de Interne. În comunicatul dat publicitatii la 22 ianuarie 1941 se preciza: "Generalul Antonescu a înlocuit pe generalul Petrovicescu de la Ministerul de Interne pentru urmatoarele motive: 
1. Pentru a întari ordinea interna, care în ultima vreme reclama noi masuri de liniste si autoritate spre a curma actele de anarhie, însusirile de avere în scopuri personale si care duc la dezordine economica. 
2. Pentru ca ministrul de Interne, 9 ore dupa comiterea unui asasinat împotriva unui brav ofiter german, în plin centrul Capitalei, nu luase masurile impuse de împrejurarile crimei. 
3. Pentru ca nu ordonase nici o paza la sediul Misiunii Militare germane".
În locul generalului Petrovicescu a fost numit generalul Dumitru Popescu; de la 8 septembrie 1940, acesta îndeplinea functia de comandant militar al Capitalei.

Legionarii iau cu asalt Bucurestiul

Aceste evenimente au constituit cauza imediata a evenimentelor din zilele de 21-23 ianuarie 1941. Desfasurarea strict cronologica a evenimentelor este bine cunoscuta. Interpretarea lor înseamna si acum ciocniri ideologice sau de alta natura care nu îsi vor afla o cuvenita odihna decât, poate, atunci când arhivele foste sovietice îsi vor dezvalui, daca o vor face vreodata, macar o mica parte a tainelor lor românesti.
Ca atare, în momentul de fata putem doar sa încercam sa mai nuantam putin, pe baza documentelor de arhiva.
Chiar daca jurnalele de operatii ale regimentelor participante la confruntarile din acele zile de pe strazile Bucurestilor au fost redactate la o perioada fata de desfasurarea stricta a evenimentelor - timp în care comandantii, unii dintre ei, au putut sa-si fructifice si talentele literare - totusi ele trebuie luate în considerare, pentru a nu repeta greseala ca din istorie sa învatam un singur lucru: sa nu învatam nimic!

Femeile - asezate în fata ca scut

Situatia din Bucuresti a fost în acele zile cel putin confuza. Desi pregatiti prin instructiuni si regulamente pentru a actiona în caz de "tulburari interne", militarii s-au vazut pusi în fata unor situatii carora cu greu le-au putut face fata si de  multe ori  in extremis: participarea la actiuni a unor "detasamente de legionari care aveau în fata femei, la mijloc o masina megafonica, iar în spate grosul rebelilor, compus în majoritate din lucratori si derbedei" (darea de seama a Regimentului 21 Infanterie din 21 ianuarie 1941), aparitia la întruniri a unor lideri ai Miscarii Legionare a caror situatie oficiala îi punea la adapost de suspiciunea organelor de politie si siguranta la care se adauga ordinele initiale primite de la conducerea armatei de a proceda cu "tact si omenie". Totul a condus la bulversarea trupelor si la o serie de actiuni care dovedeau confuzia care domnea la toate nivelurile de decizie si de executie: "desi regulamentele armelor prescriu în mod precis ca nu se trage decât într-un obiectiv si numai atunci când tragatorul a descoperit tinta, s-a varsat un prapad de gloante în ziduri, fara nici un scop si fara nici un folos. S-a început cu o rapaiala dezordonata de focuri fara nici un efect altul decât de a prapadi munitia si a darâma tencuiala caselor".
Propunem spre lectura si analiza un extras din Jurnalul de operatii al Batalionului III din Regimentul 4 Dorobanti, aflat în "vâltoarea" evenimentelor de la Siguranta Generala a Statului, punct "fierbinte" din Capitala! Sau care ulterior a încercat sa fie prezentat în acest mod. A fost singurul caz?!