Populaţia Basarabiei în perioada ţaristă

Autor: Dinu Poştarencu | 3371 vizualizări

Din 1817, an în care a avut loc primul recensământ al populaţiei Basarabiei, şi până în 1913, numărul locuitorilor provinciei s-a majorat de cinci ori: de la 491.904 persoane la 2.545.834. Această creştere spectaculoasă s-a datorat şi mişcării naturale a populaţiei; deşi, pe parcursul perioadei examinate, s-a manifestat o mortalitate infantilă considerabilă. Dar, mai cu seamă, s-a produs în urma colonizării intensive, stimulate de către autorităţile imperiale.


În istoriografie sunt expuse o varietate de cifre ce indică numărul populaţiei Basarabiei în anul anexării acestei provincii româneşti la Imperiul Rus în conformitate cu stipulaţiile Tratatului de pace de la Bucureşti din 1812. Cifrele existente oscilează între 200.000 şi 792.000[1], dintre care doar trei au acoperire documentară – cea indicată în Regulamentul privind constituirea administraţiei provizorii în Basarabia din 23 iulie 1812 (43.160 de familii[2]), cea conţinută de un memoriu anonim din 1812 (55.464 de familii[3]) şi cea lansată aproape simultan de V. Zelenciuc[4] şi V. Kabuzan[5] (51.121 de familii).

 

Numărul exact al populaţiei Basarabiei la 1812 – o enigmă

În realitate, însă, din motive variate – prima cifră înfăţişează efectiv numărul locuitorilor din 1808, nu din 1812; a doua nu poate fi acceptată pentru că nu cunoaştem modalitatea estimării ei şi dacă include într-adevăr toate categoriile sociale; iar în a treia nu se poate bucura decât de un grad redus de încredere, nereprezentând rezultatul unui recensământ – niciuna dintre ele nu reprezintă, cu certitudine, numărul populaţiei aflate între Prut şi Nistru în momentul anexării. Iar alte cifre, provenind din izvoare ale vremii – constatăm cu regret – nu mai există, oricât s-ar strădui cercetătorii să caute; fapt confirmat şi de conţinutul câtorva documente din epocă. Astfel, în ultimul său raport, adresat, la 19 mai 1813, împăratului Alexandru I, guvernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturza, îi comunica: „Numărul tuturor locuitorilor provinciei Basarabia este cunoscut doar din tabelul primit de la Divanul Moldovei şi din Regulamentul privind constituirea administraţiei provizoriiaici, elaborat de amiralul Ciceagov, însumând 41.160 de familii, cu excepţia boierilor şi feţelor bisericeşti. Efectuarea unui recensământ al populaţiei este dificilă, întrucât organizarea lui, imediat după încorporarea provinciei în imperiu, putea să sperie locuitorii, bănuind că după aceasta se va introduce recrutarea şi atunci ei aveau să fugă în toate părţile”[6].

Recensământul nu a fost realizat nici mai târziu, deşi Ministerul Finanţelor aştepta cu nerăbdare să intre în posesia unor asemenea date. În dispoziţia din 15 octombrie 1813, dată Departamentului al II-lea al Guvernului Regional al Basarabiei, guvernatorul civil interimar al Basarabiei, I.M. Harting, scria că încă în iunie 1813 a dispus acestui departament să-i prezinte informaţii referitoare la venituri şi numărul locuitorilor, solicitate de către Ministerul Finanţelor, dar nu a primit niciun răspuns. Deoarece Ministerul Finanţelor a cerut din nou să-i fie expediat acest grupaj de date, el repetă ordinul, specificând că dacă nu e posibil de urgenţă să i se dea informaţia deplină, să-i fie prezentat măcar bilanţul veniturilor[7]. Raportând, la 31 octombrie 1813, ministerului respectiv despre executarea acestei dispoziţii, Harting a motivat astfel lipsa informaţiei cu privire la numărul locuitorilor: „Recensământul populaţiei este necesar de a fi amânat până la un moment potrivit”[8]. Ora oportună nu sosise nici la sfârşitul anului 1815, când Pavel Svinin, trimis în Basarabia de către puterea centrală cu misiunea de a examina situaţia pe teren, a constatat: „Până în prezent nu s-a făcut un recensământ detaliat al populaţiei acestei provincii”[9].

Concluzia e cât se poate de clară: numărul exact al populaţiei Basarabiei din anul anexării la Imperiul rus va rămâne pentru totdeauna o enigmă. El poate fi determinat cu aproximaţie doar în urma unei estimări bazate pe date care ne oferă o asemenea posibilitate.Aşadar, potrivit metodei de determinare a creşterii numărului familiilor, aplicată de Vistieria Moldovei (la fiecare 10 familii se adună coeficientul 1), în 1812, pe teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru locuiau 53.360 de familii de birnici, mazili, ruptaşi, evrei care plăteau dajdie, negustori hrisovuliţi, ţigani şi slujitori, plus 2.624 de familii de colonişti transdanubieni (10.933 de persoane), plus circa 2.445 de familii de slujitori ai bisericii, indicate într-un tablou din iulie 1810[10]. În total, 58.429 de familii sau aproximativ 300.000 de oameni locuiau în teritoriul dintre Prut şi Nistru în 1812.

 

Datele din 1817; populaţia creşte datorită colonizărilor

Primul recensământ al populaţiei Basarabiei are loc în 1817; potrivit acestuia, 491.904 de persoane locuiau în anul cu pricina în provincia anexată la Imperiul Rus. Dar nici rezultatul recensământului din 1817 nu este, în opinia lui L.T. Boga, întru totul real, înregistrându-se cazuri de eschivare. Ispravnicul ţinutului Orhei scria cu prilejul acestui recensământ: „Mulţi din săteni, văzând această scriere, înspăimântându-se, au început a fugi de prin sate şi se dosi”[11]. De altfel, timp de secole, în ţările române existase „un decalaj între populaţia existentă şi cea înregistrată”[12], situaţie caracteristică şi altor state. Această nepotrivire, susţine Louis Roman, s-a menţinut un timp în provinciile româneşti răpite. În Bucovina, deosebirea esenţială între înregistraţi şi existenţi „ia sfârşit cu ocazia recensământului efectuat în timpul domniei lui Joseph al II-lea, iar în Basarabia – prin catagrafia din 1817”[13].

Discrepanţa dintre datele anterioare şi cele din 1817 poate fi explicată şi prin majorarea substanţială a numărului populaţiei în urma colonizării cu seminţii străine a spaţiului dintre Prut şi Nistru, după 1812. Numai în 1814, guvernanţii de la Sankt Petersburg au adus aici din ducatul Varşoviei 1.743 de familii de etnici germani[14]. Dar, precum a dedus P. Svinin, deşi numărul locuitorilor a sporit graţie strămutării în Basarabia a coloniştilor nemţi, a sârbilor şi a altor emigranţi, provincia a pierdut mult din cauza refugierii peste hotar a moldovenilor şi coloniştilor transdanubieni, până la 3.000 de familii[15].

 

Perioada 1817-1856

Înainte de a contura tabloul evolutiv al populaţiei din punct de vedere cantitativ precizăm că numărul locuitorilor este redat în funcţie de informaţiile statistice existente, unele dintre care sunt aproximative şi contradictorii sau, pentru o serie de ani, lipsesc în sursele documentare. Datele din perioada de până la 1842 sunt extrase, cu precădere, din lucrarea lui A. Zaşciuk, care, pus în faţa dificultăţii de a determina numărului populaţiei Basarabiei, a specificat în privinţa surselor consultate: „Toate aceste materiale, bazate pe date oficiale, adesea nu se potrivesc între ele”[16].

Aşa cum rezultă din acest tabel, timp de 39 de ani (1817-1856), populaţia Basarabiei a crescut cu 500.937 de oameni, ceea ce reprezintă un spor numeric real de 101,8%. Cu alte cuvinte, numărul populaţiei s-a dublat. După V. Zelenciuc, asupra scăderii, în intervalul 1823-1828, a numărului populaţiei au influenţat, „în primul rând, epidemiile de ciumă şi holeră din 1825 şi 1829, anii secetoşi şi cu recoltă proastă, inclusiv micşorarea, la începutul anilor ’20, a ritmului migraţiunii populaţiei, în legătură cu măsurile luate de poliţie în vederea interzicerii migraţiunii ţăranilor fugari”[17], adică a celor care fugeau din guberniile interne ale Rusiei.

 

Perioada 1856-1877

Pe data de 1/13 martie 1857, corespunzător cu stipulaţiile Tratatului de pace de la Paris din 18/30 martie 1856, oficialităţile ruse au predat autorităţilor Principatului Moldovei teritoriul din sudul Basarabiei limitrof Dunării.În acest context este necesar să avem în vedere faptul că de pe teritoriul retrocedat s-au retras funcţionarii administraţiei ruse şi membrii familiilor acestora. În plus, de pe acest spaţiu a plecat şi o parte din locuitori, cei care au preferat să rămână în continuare sub sceptrul imperial, în puterea articolului XXI al Tratatului de la Paris, care prevedea: „Locuitorii de pe acest teritoriu se vor bucura de drepturile şi de privilegiile asigurate Principatelor şi, timp de trei ani, le va fi permis să-şi schimbe domiciliul unde vor”[18]. Ţinând cont de prevederea respectivă, guvernul rus a întreprins unele măsuri în vederea depopulării sectorului preconizat pentru a fi restituit Principatului Moldovei.

Prin numărul din 27 aprilie 1857 al „Buletinului regiunii Basarabia” a fost difuzată următoarea informaţie: „Ministrul Afacerilor Interne i-a comunicat guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei că termenul de trei ani, fixat prin articolul 21 al Tratatului de la Paris privind strămutarea locuitorilor de pe teritoriul din sudul Basarabiei alipit la Moldova, începe din ziua predării acestui teritoriu”[19].Iar la 3 august 1857, acelaşi organ oficial al administraţiei Basarabiei aducea la cunoştinţă: „În puterea aprobării imperiale din 4 iunie 1856, fostul ministru al Proprietăţilor Statului, contele Kiseliov, i-a comunicat guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,spre a informa locuitorii, că persoanelor dispuse să se strămute, pe lângă păstrarea drepturilor dăruite lor, li se vor acorda îndemnizaţii pentru stabilire, în sumă de 35 de ruble de argint pentru fiecare familie, şi vor fi scutiţi de impozite şi prestaţii în decurs de opt ani; lor li se va permite să viziteze guberniile Herson şi Ekaterinoslav cu scopul de a se stabili acolo”[20].Documentele de arhivă conţin informaţii cu privire la mai multe cazuri de migrare a locuitorilor de pe spaţiul retrocedat în partea Basarabiei administrată de ruşi.

În puterea clauzelor Tratatului de pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, Imperiul Rus a reanexat cele trei judeţe româneşti din stânga Prutului, care au fost reunite într-o singură unitate administrativ-teritorială: judeţul Ismail. Conform raportului anual al guvernatorului Basarabiei pe anul 1878, teritoriul reanexat avea 138.147 de locuitori[21].

 

Perioada 1879-1913

Evoluţia numerică a populaţiei Basarabiei din ultimul sfert al secolului al XIX-lea până la declanşarea Primului Război Mondial se prezintă astfel: vezi tabelul din stânga.

Constatăm că, timp de 34 de ani (1879-1913), populaţia Basarabiei a crescut cu 1.231.643 de oameni, ceea ce reprezintă un spor real de 93,7%. În decurs de 18 ani (1879-1897), adică până la recensământul din 1897, când s-a făcut o numărătoare corectă, populaţia Basarabiei s-a mărit cu 621.221 de oameni, iar în următorii 12 ani – cu 610.422 de oameni faţă de indicele înregistrat. Prin urmare, potrivit datelor statistice existente, către sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, dinamica populaţiei provinciei şi-a continuat sensul ascendent, cu oscilaţii anuale şi cu o uşoară încetinire a creşterii demografice de la evenimentele sociale din 1905-1907 până la dezlănţuirea Primului Război Mondial. Dinamica populaţiei este redată până în anul 1913, din cauza lipsei aproape totale de date statistice din timpul Primului Război Mondial.

Note


[1]Referitor la sursele istoriografice în care sunt expuşi aceşti indici a se vedea: Dinu Poştarencu,Numărul populaţiei Basarabiei la 1812, în ,,Destin românesc”, 2006, nr. 2, p. 25-37; Dinu Poştarencu, Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, Chişinău, Editura Prut-Internaţional, 2006, p. 133-149.

[2]Записки Бессарабского Статистического Комитета, Кишинев, 1868, том III, p. 108-110.

[3]Revista de istorie a Moldovei, 1998, nr. 3-4, p. 100.

[4]В.С. Зеленчук, Население Молдавии,Кишинев,1973,p. 9.

[5]В.М. Кабузан, Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Приднестровья, Кишинев, 1974, p. 27.

[6]ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 56.

[7]ANRM, F. 5, inv. 3, d. 3, f. 151-152.

[8]Ibidem, f. 402.

[9]П.Свиньин, Описание Бессарабской области, în„Записки Одесского Общества Истории и Древностей”, Одесса, 1867, том шестой, p. 210.

[10]Şt. Ciobanu, Contribuţii privitoare la numărul populaţiei din ţările române la 1810, în „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, Bucureşti, 1920-1921, p. 87 (Apud C. Istrati, Statistici ecleziastice efectuate în Moldova între anii 1808 şi 1812, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol”, Iaşi, 1988, tom XXV, vol. 1, p. 350-351); C.N. Tomescu, I. Catagrafia Basarabiei din 1817. II. Catagrafia numerică din Moldova, Valahia şi Basarabia din 1810, Chişinău, 1928, p. 53-54.

[11]L.T. Boga, Populaţia Basarabiei (Etnografie şi statistică). Extras din „Monografia Basarabiei”, Chişinău, 1926, 25.

[12]L. Roman, Implicaţii istoriografice ale cercetării demoistorice, în „Revista de istorie”, 1984, nr. 5, p. 460.

[13]Ibidem, p. 461.

[14]П. Свиньин, op. cit., p. 206.

[15]Ibidem, p. 221.

[16]А. Защук, Материалы для географии и статистики России, собранные офицерами Генерального Штаба. Бессарабская область, Санкт Петербург, 1862, частьI, p. 181.

[17]В.С. Зеленчук, Население Бессарабии и Поднестровьяв XIX в., p. 99.

[18]Şt. Pascu, L. Maior, Culegere de texte pentru istoria României, Bucureşti, 1977, vol. I, p. 199.

[19]Бессарабские областные ведомости, nr. 17 din 27 aprilie 1857, p. 81.

[20]Бессарабские областные ведомости, nr. 31 din 3 august 1857, p. 183.

[21]AICSR, F. 1284, inv. 69, d. 251, f. 9, 15.



Ziare.com
Comentarii

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014 -
14 Iulie 2014

La mai puţin de patruzeci de ani de la publicarea Ocolului pământului în 80 de zile al lui Jules Verne, Dumitru Dan, unnecunoscut, face, cu resurse proprii, o remarcabilă călătorie de ocolire a pământului pe jos, pe o distanţă de 100.000 de kilometri. La concursul iniţiat în 1908 de Touring-Club de France, menit să stimuleze cunoaşterea lumii şi turismul, românul se înscrisese alături de alţi trei colegi şi prieteni, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, cu toţii studenţi la Paris; însă în 1916, când Primul Război Mondial întrerupe cursa, Dumitru Dan rămăsese singur – şi parcursese 96.000 de kilometri din total, după ce traversase continente, mări şi oceane (pe punţile vapoarelor, călătorii români mărşăluiau câte 10-12 ore pe zi, cu pedometre rudimentare montate la picior).

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI