Jocuri şi jucării ucigaşe în Anglia medievală

Autor: Irina-Maria Manea | 16170 vizualizări

Lordul George Dacre, în vârstă de numai şapte ani, piere subit pe data de 17 mai 1569. Moartea micului lord are consecințe majore. Unchiul său, Leonard, pretinde titlul de lord precum şi pământurile aferente, dar este sabotat de către ducele de Norfolk, tatăl vitreg al copilului. Leonard se alătură rebeliunii din nord (a nobililor catolici care urmăreau să o înlocuiască pe Elisabeta I cu Mary, Queen of Scots), dar din păcate moare în acelaşi an în exil la Bruxelles. Norfolk, spre bucuria Elisabetei, nu sprijină revolta. În schimb el le căsătoreşte pe surorile lordului Dacre cu fiii săi, asigurându-şi stăpânirea asupra pământurilor.

Se ştie de mult că micul lord a murit în condiții suspecte, din cauza unui cal de lemn folosit la exerciții sau pentru legănat care a căzut peste el, conform biografiei cumnatului său, Philip Howard. Dar investigațiile ulterioare ne oferă detalii suplimentare asupra morții sale. Era în jur de două după-amiaza când George, după ce a luat masa cu alți nobili la reşedința sa din Thetford, a vrut să se receeze puțin. Aşa că s-a dus într-un soi de galerie de la etajele superioare, unde era montat calul de gimnastică, înalt de aproape cinci picioare şi fixat pe patru picioare de lemn. Era prea înalt pentru copil, care a încercat să şi-l regleze singur scoțându-I unul dintre şuruburile de fier care susținea un picior. Calul s-a dărâmat peste el, zdrobindu-I capul şi omorându-l instant.

Este doar unul dintre multele cazuri în care copiii mor striviți de jucării sau în jocuri ucigaşe. Între anii 1551 şi 1560 sunt raportate 1031 de decese, dintre care 140 sunt ale unor copii cu vârste sub 13 ani. Cel puțin 37 se jucau când au avut loc accidentele. Cu siguranță că se distrau, dar distracția se pare că era foarte periculoasă. Calul lordului George valora 10 şilingi, mai mult decât un cal viu, dar mulți copii aveau la dispoziție jucării mult mai ieftine. O copilă din Lincolnshire, Christiana Jeylan, de numai trei ani moare în timp ce se joacă în mâl, modelând diverse figurine, o ocupație comună a copiilor din vremea Tudorilor. Alunecă din nefericire într-un şanț. Mulți copii ce culeg flori de pe malurile râurilor mor înecați. Avem un caz al unui copil, Nicholas Braunche,  care se juca cu un cuțit de masă, s-a împiedicat de patul fratelui său, a căzut şi s-a înjunghiat în gât. O fetiță care se juca cu poneiul său moare după ce este lovită cu copita în frunte. Alt copil moare după ce urmăreşte o gâscă în spatele curții şi se îneacă în iaz. Distracțiile cu animale aveau şi ele prețul lor.

John Watson, de şapte ani, se strecoară într-o dimineață în grajd, unde erau o iapă şi un mânz. Mănzul îl loveşte în lateral, lăsându-l să agonizeze cinci ore. Robert Craneford, de acceaşt vârstă, are o soartă similară după ce ațâță un armăsar cu o creangă. Alți copii aleg jocuri mai puțin periculoase, dar locuri inadecvate. Joan Middleton şi Richard Stone se jucau pe lângă un zidul oraşului Chichester când izbucneşte o grindină care surpă nişte blocuri de piatră peste ei. Robert Alcocke se juca împreună cu alți copii în atelierul tatălui său când peste el cad un ciocan masiv şi o coasă. Când se joacă prin căruțe au mari şanse să cadă şi să ajungă sub roțile lor. Când se jucau pe drum nu rareori se întâmpla să fie călcați în picioare de cai. Iar când se jucau pe lângă ape cădeau de obicei în sanțuri, iazuri şi fântâni. Ba mai mult, îşi găseau sfârşitul şi în vase sau găleți lăsate pline pentru spălatul rufăriei sau a tărâțelor. Anchetatorii au raportat chiar un caz al unei copile care s-a înecat uitându-se la propria reflexie.

Observatul adulților la lucru iarăşi implica riscuri. Tatăl lui William Gregory repara o căruță în momentul în care una din roți cade şi îl loveşte la cap pe copil. William Russhe îşi însoțeşte surorile cu vacile la păscut când se împiedică şi cade într-un țăruş. Adulții încercau să-şi protejeze pruncii legându-i de scaune, dar puteau ajunge în focul din sobă dacă scaunul se răsturna. Unii adormeau pe malul râului sau prin tufişuri pe drumuri circulate de căruțe. George Nicholson adoarme lângă un cuptor de ars în Newcastel şi se sufocă cu fum. Catherine Else ațipeşte sub Marlow Bridge şi o ia un val la trecerea unor bărci pe râu.

Pe măsură ce copiii creşteau apăreau accidentele de muncă. După vârsta de şapte ani cam unul din patru copii îşi găseşte sfârşitul ocupându-se de treburile casei. Fetele cărau apă sau spălau aşternuturi, băieții păsteau animale, conduceau căruțe sau adunau fân. Uneori granița dintre muncă şi joacă este incertă. Când Jane Nune cade în izvorul Loughton din Buckinghamshire întinzându-se după o pană de gâscă, ea căuta o jucărie sau aduna material pentru perne? Thomas Hubbard este trimis în Brunish, Suffolk, cu mâncare pentru plugari. Încearcă şi el să lucreze cu plugul, dar se împiedică de o piatră şi loveşte accidental un mânz cu biciul. Calul îi dă cu copita şi copilul de zece ani moare patru ore mai târziu.  Thomas Cockerell conducea o căruță în câmpurile din Reymerston, Norfolk, când, fără să-şi întrebe tatăl, o accelerează şi se răstoarnă cu ea.

Nici participarea la jocurile pe care le practicau adulții nu era foarte sigură. În 1552, spectatorii cu vârste cuprinse între opt şi zece ani îşi găsesc sfârşitul în timpul unui concurs de tragere cu arcul din Louth, Lincolnshire, precum şi la o competiție de aruncare a ciocanului din Corfe, Dorset. Adolescența permitea o participare mai largă la diverse activități, dar iarăsi riscurile par să nu se diminueze. John Tyler şi Thomas Wilson, de 15 respectiv 16 ani, mor în timpul unui joc de fotbal, unul după ce se poticneşte de o movilă, iar altul când este înjunghiat accidental de cuțitul de la brâu al unui alt jucător de care se loveşte.

Plăcerile şi pericolele copilăriei se îmbinau aşadar, iar de multe ori ultimele aveau câştig de cauză. Trista soartă a sute de copii cu mult mai puțin faimoşi decât lordul Dacre ne aduce la cunoştință cruda realitate a drumului către maturitate în Anglia secolului al XVI-lea. Jocurile şi jucăriile care trebuiau să aducă voie bună într-o lume şi-aşa întunecată, se dovedeau fatale.

Mai multe pe: historytoday.com



Ziare.com
Comentarii

bun subiectul

bun subiectul

Postat de: Anonymous, 09 Decembrie 2013 |

Crime muşamalizate

Accidente simple sau intentionate, eu le vad k niste crime cu sau fara rea vointa...stilul de viata din istorisire este foarte asemanator cu viata de la tara de acum. Si nu cred k se moare in cicumstante atat de stupide si mai ales atat de frecvent!

Postat de: Anonymous, 09 Decembrie 2013 |

stirile de la ora 5

stirile de la ora 5 in varianta medievala. :)
asta ne mai trebuia!

Postat de: Anonymous, 28 Octombrie 2013 |

Fotbal in Anglia medievala????

nu prea cred

Postat de: Anonymous, 17 Decembrie 2012 |

George

Daca nu crezi ceva, cerceteaza. Cu cateva apasari de buton poti afla ca fotbalul, in unele forme mai...necizelate, apare chiar si in scrier ale grecilor antici si, daca mai citesti un pic, poti afla si ca in Anglia se practica acest sport inca de Evul Mediu.

Postat de: Anonymous, 17 Iunie 2013 |

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014 -
14 Iulie 2014

La mai puţin de patruzeci de ani de la publicarea Ocolului pământului în 80 de zile al lui Jules Verne, Dumitru Dan, unnecunoscut, face, cu resurse proprii, o remarcabilă călătorie de ocolire a pământului pe jos, pe o distanţă de 100.000 de kilometri. La concursul iniţiat în 1908 de Touring-Club de France, menit să stimuleze cunoaşterea lumii şi turismul, românul se înscrisese alături de alţi trei colegi şi prieteni, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, cu toţii studenţi la Paris; însă în 1916, când Primul Război Mondial întrerupe cursa, Dumitru Dan rămăsese singur – şi parcursese 96.000 de kilometri din total, după ce traversase continente, mări şi oceane (pe punţile vapoarelor, călătorii români mărşăluiau câte 10-12 ore pe zi, cu pedometre rudimentare montate la picior).

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI