„Pot spune că fenomenele dela Maglavit, deşi întreţinute de senzaţionale vindecări speculate de unii interesaţi cari au trivializat evenimentele, nu pot fi considerate pur şi simplu ca datorite lipsei de tiraj a unor ziare, cum s’a presupus, nici a unei interese meschine locale, cum au afirmat alţii, sau efectul căldurei din luna lui Cuptor (1935). Pentru mine, e vorba de un fenomen mistic, este reacţia unui suflet drept, primitiv, dar cinstit, care a cunoscut în armată, după mărturisirea lui, relele tratamente, în satul său natal dispreţul, dacă nu batjocura, în repetate rânduri, şi i s’au furat oi din turmă. Pagubă cu atât mai mare cu cât mica lui leafă era foarte insuficientă ca să ducă chiar o viaţă de om necăjit. La acestea s’a adăugat izolarea lui completă şi contemplarea naturei. Toţi aceşti factori şi alţii pe care nu-i cunosc dar pe care îi bănuesc, s’au strâns, undeva, în acel labirint de activitate psihică pe care îl numim subconştient sau inconştient după împrejurări şi s’au tradus prin misticismul religios, care i-a dat vedenia «Moşului». (...) Ţăranul de la Maglavit nu este atins de debilitate mintală ci este un apostol al acestei morale, căci nu doreşte nici bani nici onoruri, iar cu banii adunaţi vrea să facă o mânăstire şi un spital. Oare aceste instituţii n’au o importanţă socială? Şi dacă mi-ar fi îngăduit să fac un apel, ar fi ca arhitecţii şi pictorii, pătrunşi de simţul religios şi moral, să dea concursul lor cel mai mare viitoarei mânăstiri, iar bogătaşii din Oltenia să contribue la crearea spitalului, la care ar fi folositor să se adaoge şi o instalaţie mare de bae. Dacă nu ar fi decât aceste realizări, P. Lupu va fi servit atât religia cât şi ştiinţa”.
Gheorghe Marinescu, Lourdes şi Maglavit, Ediţia a II-a, Tipografia ziarului Universul, Bucureşti, 1936
Publică un comentariu nou