Cum a murit Toma Caragiu la cutremurul din 1977

În urma cutremurului din 1977 au murit multi bucureșteni. Printre ei și marele actor Toma Caragiu. Scenariul ultimelor ore din viaţa lui Toma Caragiu îşi are primul cadru în decorul unei dimineţi de primăvară, vineri, 4 martie 1977. Aşa cum spunea Molière, cea mai nesuferită zi – ajun de sâmbăta morţilor, o zi care n-ar fi trebuit să se ivească pe planeta noastră. În acea zi, Toma Caragiu era liber. Nu avea repetiţie la teatru, nici filmare, nici înregistrare, nici spectacol, nici lectură, nici probă de costum, nici vizionare.

0ra 9.30 – Toma Caragiu se urcă în maşina personală, alături de soţie, şi pleacă din Bucureşti spre Periş.

ora 12.00 – mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase trist în receptor. De aceea, se hotărăşte să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă. Acolo, la prietenul său, râde, cântă, povesteşte, e în vervă, întreţine buna dispoziţie, joacă biliard. Seara urma să participe la o petrecere, alături de echipa de filmare ce realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă“.

ora 15.00 – soţia sa se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveşte mirat, tăcut, straniu, încât ea îl întreabă: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumate acasă…“.

ora 18.30 – unul din oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa blocului, nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă la uşa liftului. Actorul locuia la etajul al II-ea.

ora 19.15 – Toma îi telefonează sorei sale, Geti, ca să-i spună că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi şi o roagă să i-l trimită pe Dragoş, ca să ia pachetul. Îşi adora nepoţii.

ora 19.22 – îl sună la telefon Cristian Popişteanu. După moartea lui Toma, acesta şi-a amintit despre conversaţia avută: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică precum oricând, doar tandreţea, grija şi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau mai copleşitoare ca până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în «O scrisoare pierdută», duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10.00. Destinul intercepta ultima noastră convorbire. Doar m-a chemat pentru a mă anunţa că se pregătea pentru apariţia la o festivitate, sâmbătă seara; îmi vorbea cu responsabilitate sporită despre apropiatul turneu peste hotare; doar îmi proiecta – spre încântarea mea – crâmpeie dintr-un scenariu de prim-plan pe care-l pregătea cu bunii săi prieteni de la televiziune.”

ora 19.30 – îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ, anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el, să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.

ora 19.35 – îl sună Nicolae Susan şi îl roagă să accepte să-i fie naş la apropiata-i nuntă. Toma îl pofteşte la el. „Voi trece pe la ora zece cu fata…“, îi spune Susan.

ora 19.50 – cineva sună la uşă. Actorul iese grăbit, din baie, cu halatul pe el. La uşă era nepotul Dragoş. Unchiul îl roagă să-l plimbe pe căţelul Puşi câteva minute.

ora 20.00 – Dragoş revine cu Puşi. Toma este îmbrăcat în cămaşă roşie, în blugi prinşi cu o centură lată sub burtă şi încălţat cu ghetele lui de antilopă. Îi dă băiatului pachetul, iar acesta vrea să mai rămână în vizită. Unchiul îi spune că aşteaptă pe cineva şi că e destul de târziu pentru nepot, dar la insistenţele acestuia, Toma cedează şi îl mai lasă pe Dragoş să mai stea puţin.

ora 20.10 – Toma coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală şi ţigări. Barul nu e deschis, însă, actorul, fiind de-al casei, şi iubit de toţi, e servit imediat.

ora 20.25 – îl sună Sergiu Verona care-i propune să ia masa împreună la „Capşa”.

ora 20.30 – soseşte Andu Bocăneţ, care-i dă vestea că primul său film, “Gloria nu cântă”, unde Toma are rol principal, a ieşit din laborator. Actorul pune pe masă o sticlă cu whiskey, toarnă în două pahare, pentru a ciocni în cinstea evenimentului, deşi Bocăneţ nu bea. Sunt amândoi în sufragerie.

ora 20.40 – telefonează din nou Verona, care-i spune că a sosit la “Capşa “şi că îl aşteaptă acolo.

ora 20.55 – se aude soneria. Sunt Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Toma face prezentările, le oferă scaune şi whiskey.

ora 21.00 – ferm, unchiul îşi trimite nepotul acasă. 

ora 21.10 – îi telefonează Mariana Calotescu pentru a-i propune, în numele soţului ei, regizorul Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte” devenit ulterior „Operaţiunea autobuzul”.

Ora 21.15 – sună telefonul. Mama lui Dragoş întreabă dacă băiatul a plecat de la Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?“ aşa îl alinta, iar Toma îi răspunde că mai are puţină treabă şi se duce la teatru.

Ora 21.22 – Bucureştiul se cutremură apocaliptic.

Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa ambasadei Cehoslovace situată vizavi de blocul lui Toma Caragiu, a văzut cum blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, ca într-un film în relanti, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii s-a năruit. Apartamentul lui Toma, aflat la etajul al doilea, a rămas aproape intact.

În momentul cutremurului s-au ivit pentru Alexandru Bocăneţ şi Toma Caragiu trei posibilităţi: să rămână în casă; să iasă pe scara de serviciu; să coboare pe scara principală…

În a şasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureşteni, de sub ruine, din locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, a apărut claia de păr creţ şi grizonat a lui Toma. Vărul său, Nelu Adam, l-a luat în braţe. A fost îngropat a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul “Bellu” din Bucureşti nu departe de cavoul lui Constantin Tănase.

Citiți în continuarea în Ziarul Metropolis