Cum își povesteau soldații germani crimele comise

Mitul că armata germană din timpul războiului nu s-a implicat în crimele de război a persistat timp de decenii după 1945. De curând, doi cercetători germani au distrus acest mit odată pentru totdeauna, publicând mai multe conversații purtate de prizonierii de război germani. Aceste conversații, înregistrate în secret de Aliați, relevă detalii înfiorătoare despre violența împotriva civililor, violuri și genocid.

6 martie 1943: doi soldați germani discută despre război. Pilotul Bodde și caporalul Bartels fuseseră capturați de britanici cu câteva săptămâni în urmă. Războiul se sfârșise pentru el și venise vremea împărtășirii de amintiri:

Budde: ”Eu am zburat în două atacuri de distrugere la nimereală. Adică am distrus clădiri.”

Bartels: ”Dar nu atacuri distructive cu o țintă specifică, cum am făcut noi?”

Budde: ”Nu, doar atacuri de distrugere. Am întâlnit cele mai drăguțe ținte, precum conace în vârful muntelui. Când zburai către ele de jos și trăgeai, puteai să vezi geamurile cum se sparg și apoi cum explodează tavanul. La un moment dat am lovit Ashford [n.r. – oraș din Marea Britanie].Era un eveniment în piața orașului, mulțimi de oameni, se țineau discursuri. Chiar i-am pulverizat! A fost distractiv.”

Alți doi piloți, Bäumer și Greim, au discutat și ei despre experiențele amuzante, pe care le-au descris într-o conversație cu alți soldați.

Bäumer: ”Aveam o armă instalată în fața avionului. Am zburat jos, peste străzi, și când vedeam mașini venind din direcția opusă, puneam luminile ca să creadă că o altă mașină se apropie de ei. Apoi trăgeam în ei. Am avut mult succes așa. Era grozav și foarte distractiv. Am atacat și trenuri la fel.”

Greim: ”Odată am avut un atac la altitudine joasă lângă Eastbourge. Când am ajuns acolo am văzut un castel mare unde aparent se ținea un bal sau ceva de genul acesta. În orice caz, erau multe femei în haine frumoase și o trupă. Am zburat pe lângă prima oară, dar apoi am atacat [...] Uite asta, dragul meu prieten, a fost foarte distractiv.”

Soldații Budde, Bartels, Bäumer și Greim folosesc un ton deconcertant în acest conversații. Un ton cu totul diferit de cel întâlnit în documentarele sau memoriile despre război. Dar acesta e modul în care soldații vorbesc când sunt împreună și discută despre experiențele lor.

Discursul public despre război e caracterizat de un dispreț față de latura sângeroasă a profesiei militare, un dispreț cu care soldații se conformează atunci când sunt rugați să-și descrie experiențele. Dar există și o altă perspectivă a războiului, una în care războiul nu e doar un nesfârșit coșmar, ci o aventură de care soldații își amintesc ulterior ca fiind cea mai frumoasă perioadă din viața lor.

În al doilea război mondial, 18 milioane de bărbați – mai bine de 40% din populația masculină a Reichului – au servit în Wehrmacht și în Waffen-SS. Perioada cuprinsă între 1 septembrie 1939 și 8 mai 1945 este probabil cea mai studiată perioadă din istorie. Chiar și istoricilor le e greu să țină pasul cu literatura dedicată celui mai sângeros conflict din istorie. Monumentala lucrare ”Germania și Al Doilea Război Mondial”, terminată în 2008 de Institutul de Cercetare a Istorie Militare din Postdam, considerată principala lucrare germană pe acest subiect, are 10 volume!

Toate bătăliile din cei aproape șase ani de război își găsesc locul în scrierile istorice de azi, precum și violențele în urma cărora au murit circa 60 de milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv suferinețele populației civile, uciderea evreilor și războaiele de partizani din est. Dar experiența soldaților, prezența constantă a morții și violența care i-au schimbat, sentimentele și temerile lor, dar și momentele de care s-au bucurat – toate acestea tind să fie marginalizate în lucrările de istorie. Istoria a fost mult timp oarecum suspicioasă în privința acestei perspective subiective asupra evenimentelor, preferând în schimb datele și faptele ce pot fi verificate.

Avem însă de a face și cu surse incomplete. Scrisorile militarilor, rapoartele martorilor sau memoriile tind să prezinte realitatea într-o lumină ceva mai favorabilă. Cei care primeau aceste scrisori erau membrii familiilor soldaților sau, în cazul rapoartelor, publicul larg. Descrierea problemelor cotidiene ale războiului, în care soldații ucideau locuitorii unui sat întreg sau violau mai multe femei, nu-și găsea locul în aceste relatări.

Materialul descoperit în arhivele americane și britanice de către istoricul Sönke Neitzel e senzațional. Cercetând războiul submarinelor, el a descoperit stenogramele acestor conversații înregisrate, în care soldații germani vorbeau deschis despre experiențele lor. Neitzel și psihologul Harald Welzer au analizat 150.000 de pagini de materiale. Rezultatul este cartea denumită simplu Soldaten. Înregistrările oferă o perspectivă intimă asupra războiului, la care nu am avut acces până acum, soldații împărtășindu-și părerile despre inamic, despre conducătorii lor; ei discută despre misiunile de luptă și schimbă detalii impresionante – și șocante în același timp – despre atrocitățile la care au fost martori și pe care ei înșiși le-au comis.

Zotlöterer: ”Am împușcat un francez de la spate. Mergea pe bicicletă”.

Weber: ”De aproape?”

Zotlöterer: ”Da.”

Heuser: ”Voia să te ia prizonier?”

Zotlöterer: ”Prostii. Voiam bicicleta.”

Sursa: http://www.spiegel.de/