Che Guevara, o viață de revoluționar

Una dintre cele mai cunoscute figuri în cultura de masă contemporană este cea a lui Che Guevara.  După moartea sa - și mai ales datorită acesteia - imaginea argentinianului s-a transformat într-un adevărat simbol cultural al revoluționarilor  de stânga din întreaga lume.

Guevara rămâne o figură istorică respectată de unii, denunțată de alții. Asupra vieții sale s-au scris o multitudine de biografii, eseuri, memorii, documentare, filme și cântece – dintre care Hasta siempre, Comandate, compus de Carlos Puebla în 1965, este cunoscut în întreaga lume. Prin moartea sa – executat de forțele boliviene în 1967 (cu implicația americanilor), prin talentul scriitoricesc cu care și-a promovat convingerile, el a devenit eroul-martir al grupărilor de stânga din întreaga lume, și imaginea lui a devenit un icon al radicalismului de stânga și al anti-imperialismului.

Cum devii un revoluționar

Guevara era cel mai în vârstă din cei cinci copii ai unei familii de clasă mijlocie, de origini irlandezo-spaniole și cu înclinații de stânga.  Încă de mic, Guevara a intrat în contact cu problemele politice. Tatăl lui, un ferm susținător al republicanilor în timpul războiului civil din Spania, primea adeseori vizite de la veteranii spanioli. Tănârul a dat dovadă din tinerețe de capacități intelectuale de excepție, devenind un foarte bun jucător de șah; trăind într-o casă cu o foarte bogată bibliotecă, el a fost un pasionat de literatură, apreciind în mod special lirica lui Pablo Neruda, John Keats, Antonio Machado, Federica Garcia Lorca, Walt Withman. De asemenea, a citit mult din operele lui Marx, Faulkner, Gide, Kafka, Camus, lenin, Anatole France și Sartre.

El obișnuia să ia notițe din cărțile pe care le citea, ținând caiete cu idei, concepte, definiții, sisteme filosofice; a compus scheme de analiză pe budism și filosofia aristotelică, analize ale conceptelor de dragoste și patriotism la Betrand Russell, a societății la Jack London sau a morții la Nietzsche. Unul din rapoartele CIA, declasificate după moartea lui Che Guevara, menționa interesele academice ale revoluționarului, descriindu-l ca fiind ”quite well read, fairly intellectual for a Latino”.

Călătoria inițiatică

În 1948, Guevara se înscrie la Universitatea din Buenos Aires pentru a studia medicina, dar până la terminarea studiilor, în 1953, va face două mari călătorii în America Latină ce-i vor influența definitiv destinul.  Prima călătorie – de 4.500 de kilometri – a început-o în 1950; a străbătut singur, pe o bicicletă dotată cu un mic motor, nordul Argentinei. Anul următor și-a întrerupt temporar studiile pentru a face o călătorie de 9 luni de zile și 8.000 de km pe motocicletă, împreună cu prietenul său, Alberto Granado. Setea de aventură l-a purtat prin Argentina, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Panama și Florida. În Chile, a fost intrigat de condițiile jalnice în care trebuiau să muncească minerii din mina de cupru Chuquicamata, de sărăcia zonelor rurale, unde țăranii lucrau mici parcele de pământ deținute de latifundiari foarte bogați. În urma celor două călătorii, s-a născut cartea Diarios de motocicleta.

Călătoria prin America Latină l-a făcut să vadă acest continent ca pe o singură entitate culturală și economică, nu o colecție de națiuni separate, ce are nevoie de o strategie de eliberare la nivel continental. Ideea unei Americi Hispanice, fără granițe, ce împarte o moștenire comună ”latino” a fost o temă importantă în viitoarele activități revoluționare. Guevara spunea mai târziu că în drumul său prin America Latină a intrat în contact direct cu sărăcia, foamea și boala, cu exploatarea capitalistă – simbolizată cu precădere de United Fruit Company, o companie americană ce deținea numeroase plantații pe întregul continent. Experiențele trăite l-au convins că trebuie să-i ajute pe acest oameni, iar pentru asta era necesar să părăsească medicina pentru arena politică revoluționară. Într-una din scrisorile trimise familiei sale, Guevara scria: ”Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin domninioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatițe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului și regretatului tovarăș Stalin că nu mă opri până când nu voi vedea aceste caracatițe capitaliste distruse.”

Foto: Che Guevara împreună cu Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir

O viață în slujba revoluției

În 1953, Guevara a plecat în Guatemala, unde Jacobo Arbenz conducea un regim de stânga. Înlăturarea acestui regim printr-o lovitură de stat susținută de CIA i-a întârit convingerile antiamericane, și l-a făcut să declare că ”ultima democrație revoluționară din America Latină – cea a lui Jacobo Arbenz – a eșuat ca rezultat al unei premeditate agresiuni coordonate de Statele Unite. Arhitectul ei a fost Secretarul de Stat John Foster Dulles, un om care, printr-o rară coincidență, este și deținător de acțiuni și avocat la United Fruit”. După lovitura de stat din Guatemala, Che Guevara a plecat în Mexic, unde a lucrat la un spital. Prin intermediul unor prieteni de origine cubaneză, l-a cunoscut pe Raul Castro, în iunie 1955, care i-a făcut cunoștiință cu fratele său, Fidel. Guevara se va alătura grupării revoluționare conduse de Castro ce avea ca scop înlăturarea guvernului Batista, astfel că la sfârșitul anului 1956 va pleca împreună cu el în Cuba. Simon Reid-Henry, autorul unei biografii despre Che Guevara, scria că în noaptea când s-au întâlnit prima oară, după o lungă conversație, argentinianul și-a dat seama că a găsit în cauza Cubei cauza revoluționară pe care o căuta. Imediat după aceea, el a aderat la gruparea revoluționară condusă de Castro, Mișcarea 26 iulie. În ciuda personalităților diferite, între Che și Fidel s-a născut ceea ce Reid-Henry numea ”o prietenie revoluționară care avea să schimbe lumea”.  Grupul s-a stabilit în zona munților Sierra Maestra, unde începe o intensă pregătire în lupta de gherilă, la care Guevara excelează.

În acei ani petrecuți în munți, Guevara a jucat un rol important în armata revoluționară, organizând fabrici de grenade, școli pentru a-i învăța pe localnici să scrie și să citească; clinici pentru îngrijirea bolnavilor și cursuri de tactici militare. Pentru acitivitatea sa, Castro l-a promovat la rangul de comandant, fiind singurul – în afară de Castro – în această poziție.

După preluarea puterii de către Castro, Guevara a devenit una din figurile centrale ale noului regim. A fost șeful departamentului industrial al Institutului Național al Reformei Agrare, președinte al Băncii Naționale a Cubei și ministru al industriei și finanțelor. A devenit faimos prin discursurile sale îndreptate împotriva imperialismului american și a politicii americane în țările din lumea a treia. În faimosul articol Note despre om și socialism, el argumenta că ”pentru a construi comunismul, trebuie să construiești și oameni noi, și o nouă bază economică”.

Guevarea visa să creeze o națiune condusă de îndemnuri morale, nu materiale. În opinia sa, capitalismul era ”un concurs între lupi”, în care nu poți câștiga decât în detrimentul altora. În scrierile sale, sublinia că o economie socialistă în sine nu merită efortul, sacrificiile, riscul războiului și distrugerile dacă ajunge să încurajeze lăcomia și ambițiile individuale pe seama spiritului colectiv. Astfel, el și-a definit ca prim țel reformarea conștiinței individuale și a valorilor, pentru crearea omului nou (eternul mit al regimurilor totalitare). ”Noul om” al Cubei trebuia să fie capabil să-și depășească egoismul – pe care el îl detesta, considerându-l o trăsătură specifică indivizilor din societățile capitaliste.

Distanțarea de URSS, de Castro

În perioada în care a ocupat o serie de funcții importante în stat, Che Guevara  a călătorit foarte mult, vizitând numeroase țări din Europa și Africa, printre care șiJawaharel Nehru și Nikita Hrușciov. Che Guevara și-a făcut ultima apariție publică pe 24 februarie 1965, în Algeria, la un seminar economic la care a vorbit despre datoria morală a țărilor socialiste, acuzând inclusiv URSS-ul de a colabora tacit cu țările exploatatoare. În acest ultim discurs public, el a declarat că a ajuns să vadă emisfera nordică – condusă de America în Vest și de Uniunea Sovietică în Est – ca exploatator al emisferei sudice. Până în acel moment, el se distanțase deja destul de mult de linia Moscovei, apropiindu-se mai mult de ideile maoiste. Aceste convingeri aveau să-i afecteze poziția în Cuba, țară care devenise foarte dependentă din punct de vedere economic de URSS. După ce reușise să-și întârească poziția în stat, Castro se distanțează treptat de Che Guevara, mizând pe relațiile cu Moscova. În timp ce Che se opunea condițiilor și recomandărilor sovietice – pe care le descrie ca fiind corupte și pre-monopoliste, Castro le vedea ca necesare.

Scrierile publicate mult mai târziu revelă o critică din ce în ce mai acidă la adresa politicii economice sovietice și la co-existența pașnică la care URSS și SUA aderaseră. La două săptămâni după discursul din Algeria, întors în Cuba, Guevara s-a retras din viața publică definitiv. Câteva luni mai târziu, Castro a dat publicității o scrisoare adresată lui de către Che prin care acesta își reafirma solidaritatea cu revoluția cubaneză, declarând însă că dorește să părăsească țara pentru a se alătura luptei revoluționare din alte țări. El a petrecut câteva luni în Congo pentru a-i ajuta pe revoluționarii de acolo. Ulterior, a locuit timp de șase luni în clandestinitate în Tanzania, la Dar es Salaam, și la Praga, unde își petrece timpul scriindu-și memoriile experienței din Congo. A vizitat apoi Cuba pentru ultima dată, în secret, înainte de a se îndrepta spre Bolivia, unde ajunge în noiembrie 1966. Aici a coordonat o forță de gherilă denumită Ejército de Liberación Nacional de Bolivia. El n-a fost însă sprijinit de Partidul Comunist național, acesta fiind orientat mai degrabă către Moscova, și nu a primit nici un sprijin consistent din partea populației locale.

Între momentul dispariției din Cuba și moartea sa în Bolivia, singura declarație publică făcută de Che a fost adresată Organizației de Solidaritate cu Popoarele Asiei, Africii și Americii Latine (cunoscută mai degrabă sub numele de Tricontinentala, această organizație a fost fondată în Cuba în 1966). Mesajul său a fost făcut public la Havana în aprilie 1967. Reproducem aici câteva fragmente (textul complet aici):

”Trebuie să avem în vedere faptul că imperialismul este un sistem mondial, ultimul stadiu al capitalismului - și el trebuie învins într-o confruntare mondială. Finalul strategic al acestei lupte ar trebui să fie distrugerea imperialismului. Contribuția noastră, responsabilitatea lumii exploatate și subdezvoltate este de a elimina fundațiile imperialismului: națiunile noastre oprimate, de unde ei își extrag capitalul, materiile prime, tehnicienii și forța de muncă ieftină, și către care exportă noi capitaluri – instrumente ale dominației, arme și alte obiecte, astfel cufundându-ne astfel într-o dependență absolută.

Contemplând distrugerea imperialismului, este necesar să-i identificăm vârful, care este nimeni altul decât statul american.

Trebuie să ducem la până la capăt o sarcină generală cu scopul tactic de a-l scoate pe inamic din mediul său natural, forțându-l să lupte în regiuni unde viața și obiceiurile lor se vor ciocni cu realitatea existentă. Nu trebuie să ne subestimăm adversarul; soldatul american are capacități tehnice și e sprijinit de arme și resurse de o asemenea magnitudine încât el devine înfricoșător. El nu are însă motivația ideologică esențială pe care cei mai înverșunați inamici ai săi de azi – soldații vietnamezi – o au în cel mai înalt grad. Vom putea învinge această armată doar prin subminarea moralului său, iar asta poate fi realizat învingând-o și cauzându-i suferințe repetate.

Trebuie să ducem acest război în toate colțurile în care inamicul pare să-l poarte: în casa lui, în centrele sale de distracție; un război total. Este necesară să-l împiedicăm să aibă un moment de pace, un moment liniștit în afara barăcilor sau chiar și înăuntru; trbebuie să-l atacăm oriunde s-ar afla; să-l facem să se simtă ca o bestie încolțită oriunde s-ar duce. Atunci, fibra sa morală va începe să se deterioreze. El va deveni chiar și mai bestial, dar noi vom observa cum încep să apară semnele decadenței.

Să mori sub steagul Vietnamului, Venezuelei, Guatemalei, Laosului, Guineei, Columbiei, Boliviei, Braziliei – pentru a numi doar câteva scene ale luptei armate actuale – va fi la fel de glorios și dezirabil pentru un american, un asiatic, un african, chiar și un european.

Astea înseamnă un război lung. Și, o repetăm încă o dată, un război nemilos. Să nu se păcălească nimeni pe sine la început și să nu ezite nimeni din cauza fricii de consecințele ce le-ar putea cauza asupra popoarelor. Este aproape singura noastră speranță de victorie. Nu putem eluda chemarea acestei ore. Vietnamul o arată prin nesfârșita lecție de eroism, tragica și zilnica lecție de luptă și moarte pentru obținerea victoriei finale.

Sfârșitul

În cele din urmă, grupul condus de Guevara a fost înfrânt de forțele armate boliviene sprijinite de CIA. Rănit în timpul atacului, Che a fost capturat în octombrie 1967 și executat câteva zile mai târziu de un soldat bolivian. Într-una din multele variante ale modului în care s-a desfășurat execuția, un soldat l-ar fi întrebat pe Guevara, cu puțin timp înainte de momentul execuției, adcă se gândește la propria-i nemurire, la care acesta i-ar fi răspuns: ”Nu, mă gândesc la nemurirea revoluției.” 

După execuție, cadavrul său a fost dus în orașul Vallegrande, une au fost chemați martori pentru a-i confirma identitatea. Fotografii cu Guevara mort au fost făcute publice, iar corpul său a fost expus pentru localnici într-o încercare de a demonstra victoria armatei boliviene și de a sublinia care este soarta opoziției revoluționare. Pe 15 octombrie, Fidel Castro a vorbit despre asasinarea fostului său camarat și a proclamat trei zile de doliu în Cuba.

În iulie 1997, o echipă de geologi cubanezi și antropologi argentinieni au descoperit, în Bolivia, rămășițele a șapte oameni în două morminte comune. Analizele ulterioare au demonstrat că unul dintre cadavre aparținea lui Ghe Guevara. În luna octombrie a aceluiași an, rămășițele lui au fost depuse, cu onoruri militare, într-un mausoleu special construit în orașul cubanez Santa-Clara, locul de unde Che comandase victoria militară decisivă din timpul revoluției cubaneze.

La Editura Polirom au apărut Jurnalul bolivian, Jurnalul revoluției cubaneze și Jurnal pe motocicletă. Aceeași editură a publicat și memoriile agentului CIA care a jucat un rol important în capturarea lui Che Guevara ( Luptătorul din umbră: un agent CIA și bătăliile sale secrete).

 

Surse:

http://www.rcgfrfi.easynet.co.uk/ww/guevara/

http://kirjasto.sci.fi/guevar.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Che_Guevara