Cele mai vechi şi scumpe mărci poştale româneşti: capul de bour

Marea Britanie este prima ţară care a emis un timbru. Numele său era Penny Black şi a văzut lumina zilei pe 6 mai 1840. Pe el figura un portret al reginei Victoria. Alte ţări urmează rapid exemplul dat de englezi, astfel că la 1843 se tipăresc timbre în Brazilia, în Grecia în 1961, în Imperiul Otoman în 1863, în Bulgaria 1879.

 Şi în România tot în această perioadă apar mărcile poştale, mai exact în 1858. Ele poartă numele de ‘cap de bour’ şi prima serie iese de la tipar pe 15 iulie. După o săptămână, timbrele sunt puse în circulaţie la biroul poştal din Iaşi, urmat ulterior şi de restul birourilor poştale modoveneşti. Nu apucă însă să circule foarte mult, fiind retrase la numai trei luni. Mai interesantă poate decât această chestiune este alegerea simbolisticii timbrului, care face aluzie la legenda întemeierii Moldovei. Mai precis, este vorba despre acea legendă în care voievodul Dragoş se află la vânătoare şi îl atacă un bour. Îl apără căţeluşa Molda, care moare în confruntare şi este îngropată acolo, de unde şi toponimia mitică a regiunii respective. Capul de bour devine simbol heraldic pentru casa domnitoare, iar cinci secole mai târziu încă se mai observă legătura ancestrală a regiunii cu protagonistul actului fondator.

Ca urmare a Tratatului de la Paris din 1856, Moldova şi Tara Românească au luat drumul unor reforme printre care şi cea a sistemului poştal. Primele timbre ies din tipografia Atelia Timbrului din Iaşi, în timpul caimacamului Nicolae Vogoride care a numit un comitet poştal şi a chemat oameni instruiţi din Austria. S-a folosit în acest caz un model austriac, iar tipărirea s-a produs prin intermediul unei matriţe de oţel. Timbrul nu este bine primit de Imperiul otoman, care îl consideră un abuz întrucât îl clasifică drept un însemn naţional, ca şi  moneda sau drapelul. Într-un fel reprezintă şi un mesaj politic la adresa unei suzeranităţi nedorite.

Pe marcă putem observa într-un cerc capul de bour, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri şi legenda “porto scrisori” scrisă cu litere chirilice şi plasată în interiorul buclei pe care o formează goarna. Există valori de 27, 54, 81 şi 108 parale (adică 57 de bani, 1,14 lei, 2 lei, respectiv 2,28 lei), iar cercul se măreşte şi el în funcţie de aceste valori. Cu 27 de parale se puteau trimite scrisori la Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Vaslui, Bacău, Dorohoi, Huşi. Costa mai mult pentru a trimite la Adjud, Bârlad, Cahul, Focşani sau Ismail.

Timbrele s-au imprimat printr-o tehnică în care al doilea timbru era rotit la 180 de grade faţă de linia de separaţie pentru a distinge mai bine rândurile. Tirajul “capului de bour” nu atinge mai mult de 6000 la 27 şi 108 parale, 2000 la 81 de parale şi 10.000 la 54. Colile utilizate sunt coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri de câte opt bucăţi. Gumarea s-a realizat prin guma arabică galben-brună, aplicată manual şi inegal. Valoarea unor astfel de timbre depinde de calitate, dar în general este cuprinsa între 5000 şi 100000 de euro.

După ce se introduce tariful poştal unic, se emite a doua oară “capul de bour” în noiembrie 1858, cu valorile de 5, 40 şi 80 de parale. Diferenţele constau în steaua cu şase colţuri, legenda “porto gazetei” şi scrierea cu litere latine a valorii. Nici forma nu mai este chiar rotundă, ci dreptunghiulară rotunjită uşor la colţuri. Timbrele se scot tot pe hârtie străină, transparentă sau gălbuie, tot la Atelia Timbrului. Emisiunile încetează pe 1 mai 1862 şi de reţinut este faptul că au fost valabile doar în Moldova. O a treia serie este emisă până în 1865, de data aceasta bourul fiind acompaniat de vulturul valah, iar expresia “porto” este înlocuită cu “franco”. Aceasta apare la Bucureşti, sub auspiciile Principatelor Unite.

Încă un fapt interesant se referă la cea mai scumpă piesă filatelică românească, ziarul Zimbrulu-Vulturulu, francat cu 8 mărci de 5 parale. La o licitaţie de la Geneva din 2007, s-a vândut la un preţ de nu mai puţin de un milion de dolari. Numărul exemplarelor care au supravieţuit se ridică undeva la 700, dintre care 50 au mai rămas în România. La vremea când au fost retrase, din aprox. 25000 s-au vândut jumătate, iar după unire cele rămase au ajuns la vechiul oficiu poştal de pe Strada Doamnei, distrus într-un incendiu în 1874.

Muzeul Naţional Filatelic conduce încă investigaţii privind autenticitatea mărcilor rămase, a căror valoare totală este de undeva între 4 şi 60 de milioane de euro. Printre cei mai faimoşi falsificatori îl amintim pe Costică Moroiu, la finele secolului al XIX-lea, care folosea totuşi un design mai personalizat şi tocmai de aceea a şi fost eliberat din închisoare.