Cele mai bizare taxe din istorie

Taxele reprezintã un subiect în vogã în momentul de faţã, regresul economic aducându-le în topul agendei politice în foarte multe state. Recent o comisie de experţi de la Societatea Fabian a dat publicitãţii cifre care indicã un apel la o taxare mai aprigã a celor înstãriţi. Dacã acest sentiment general justificat are vreo influenţã asupra politicii guvernamentale rãmâne de vazut, dar cu toatã aceastã tevaturã în jurul taxãrilor n-ar fi o idee rea sã aruncãm o privire asupra celor mai controversate taxe de-a lungul istoriei.

Taxa pe uleiul de gãtit

Pentru a finanţa unele dintre cele mai mari proiecte ale vanitãţii din toate timpurile, faraonii egipteni au impus multe taxe, multe dintre ele pe producţia de bazã. Una dintre cele mai bizare şi injuste se referã la…uleiul de gãtit. Într-un  sistem total lipsit de scrupule, cetãţenii erau obligate sã obţinã uleiul de la reprezentanţii faraonului şi refolosirea era interzisã. Prin urmare, scribii verificau fiecare gospodãrie pentru a se asigura cã se foloseşte cantitatea corespunzãtoare, pentru a confisca proviziile mai vechi şi pentru a forţa cumpãrarea de ulei proaspãt.

Taxa pe urinã

Pentru a-şi continua preferinţele pentru salubritatea publicã, romanii colectau cu mult zel taxa pe urinã. Deşi introdusã de predecesorii lui Vespasian, împãratul flavian (69-79) a fost cel care a elaborat o taxã care sã cuprindã toate latrinele romane. Taxa era perceputã de fapt pe colectarea de urinã care era apoi vândutã pe bani buni curãţãtoriilor şi tãbãcãriilor care se serveau de conţinutul sãu bogat în amoniac. Poate cã o reintroducere a acestei practici de reciclare ar ajuta la susţinerea unor procese industriale…

Taxa pe barbã

Petru cel Mare, ţarul Rusiei între 1682 şi 1725, era cu siguranţã unul dintre principalii susţinãtori ai celor mai ciudate forme de taxare, forme duse câteodatã pe culmile absurdului. A introdus dãri pentru consumul de apã, stupi şi suflete (de fapt asta era doar o capitaţie – nu atât de interesantã precum sunã). Ba chiar a creat un comitet al cãrui rol singular era acela de a elabora tarife. Una dintre cele mai amuzante taxe pe care le-a inventat, introdusã în 1705, a fost impusã celor ce purtau barbã. Darea fãcea parte din programul reformist al lui Petru şi era menitã sãi convingã pe conaţionali sã renunţe la obiceiurile arhaice şi sã se racordeze la standardele europene.

Taxa pe fereastrã

Taxa pe ferestre sau geamuri a fost introdusã în Anglia în 1696 în timpul lui William al III-lea. Desfiinţatã în 1851, a fost iniţial formulatã ca o metodã de taxare pe avere pentru cei care se eschivau de la plata taxei pe venituri. În mod interesant consecinţele taxei pe ferestre încã pot fi observate în Marea Britanie. Multe dintre clãdirile datând din aceastã perioadã posedã spaţii pentru ferestre baricadate cu cãrãmizi, o practicã obişnuitã pentru a uşura povara dãrilor pentru clasa mijlocie, cea mai afectatã.

Taxa pe pãlãrii

Taxa pe pãlãrii, la fel ca şi cea pe ferestre, a fost introdusã de guvernul britanic în 1784 ca o formã de a obţine fonduri de la oameni fãrã a recurge la impozitul pe venituri. Prima datã introdusã de prim-ministrul Pitt del Tânãr, taxa pe pãlãrii i-a forţat pe comercianţi sã obţinã licenţa şi întrebuinţa un sistem de taxare nivelat, depinzând de costul pãlãriei, cu timbre de impozit lipite în cãptuşealã. Se pare cã mulţi modişti şi purtãtori de pãlãrii au încercat sã evite taxa insistând cã podoaba în cauzã n-ar fi o pãlãrie. Forma aceasta de evaziune devenise atât de rãspânditã încât guvernul a amendat legea cu o definiţie a pãlãriei în 1804.

Taxa pe sare

Este greu sã te raportezi la umilul şi atotprezentul bob de sare ca la una dintre cele mai influente mãrfuri din istorie. Dar rolul crucial al clorurii de sodiu în dieta umanã, animalã şi nenumãratele aplicaţii în ştiinţã, religie şi alte domenii i-a determinat soarta în definirea culturii şi economiei, transformând-o într-adevãr într-una dintre cele mai taxate mãrfuri. Dintre toate impozitele pe sare probabil cel mai cunoscut este cel impus de britanici în India colonialã. Taxa pe sare nu era nicio noutate în India, dar în 1835 Compania Indiilor de Est a mãrit considerabil impozitul, Imperiul Britanic agravând situaţia pânã în 1858. hegemonia impozitului pe sare a atras atenţia mondialã în martie 1930, când Mahatma Gandhi a condos marşul sãrii pe drumul spre Dandi. Era primul act din cadrul campaniei Salt Satyagraha, un protest non-violent împotriva taxelor britanice, ba mai mult, primul act de nesupunere civicã organizatã dupã declaraţia de independenţã a congresului naţional Indian. Campania nu a avut un efect foarte puternic asupra impozitului pe sare, dar a sporit conştiinţa globalã şi susţinerea luptei indiene împotriva controlului britanic.

Capitaţia

Spre deosebire de celelalte taxe din listã, implementarea acestei taxe este poate mai bizarã decât taxa în sine. Capitaţia (impozitul pe cap de locuitor), este o ratã fixã de contribuţie care nu are nicio legãturã nici cu veniturile, nici cu proprietatea. Taxele de acest tip au fost utilizate încã din antichitate de vreme ce natura lor indiscriminatorie le face uşor de implementat. Tot natura indiscriminatorie le face şi foarte nepopulare. Una dintre cele mai controversate implementãri dateazã din 1980, din vremea guvernului lui Margaret Thatcher. Efectul transbordãrii poverii taxei celor mai puţin avuţi a rezultat într-o revoltã publicã generalã, în proteste de masã şi decãderea gravã a ‘regimului’ Thatcher.

Taxa pe substanţe neautorizate

De când Carolina de Nord a iniţiat schema în 2005, multe state americane impoziteazã folosirea drogurilor ilegale. Deseori denumitã “Crack Tax”, acest program bizar îi obligã pe dealerii cinstiţi şi consumatorii de droguri sã cumpere anonim timbre de taxare pentru tot felul de substanţe ilegale, de la cocainã şi heroinã pânã la marijuana şi bãuturi alcoolice de contrabandã. Timbrele satisfac doar legislaţia fiscalã, deci posesia de droguri rãmâne tot ilegalã. Cu toate acestea, posesia fãrã timbrele potrivite poate conduce la amenzi fiscale substanţiale. Previzibil, doar câţiva dealeri şi consumatori cumpãrã în avans timbre. Prin urmare, veniturile generate de aceste taxe sunt majoritatea obţinute prin amenzile pentru evaziune fiscalã, urmate de aresturi care adesea se finalizeazã cu confiscare de proprietãţi. Criticii au clasificat acest sistem ca lipsit de transparenţã pentru cã violeazã drepturile comercianţilor la un process corect şi la protecţie împotriva incriminãrii. În consecinţã, în unele state taxa a fost abolitã din cauza neconstituţionalitãţii sale.

Sursa: www.knowyourmoney.co.uk