De ce e „Citizen Kane” cel mai bun film al tuturor timpurilor

În istoria cinematografului cu greu se pot găsi constante; există numeroşi factori care afectează percepţia despre o producţie sau un actor anume. Subiectul devine demodat, actorul uitat, iar tehnica folosită, suficient de învechită încât spectatorul să nu mai simtă o atracţie pentru pelicula respectivă. Există însă un film care din momentul în care a fost produs, în 1941, a devenit „cel mai bun film al tuturor timpurilor”: „Citizen Kane” (Cetăţeanul Kane). 

Afirmaţia aparţine scenaristului şi criticului de film american Roger Joseph Ebert, care sintetiza astfel, la finele mileniului trecut, opiniile celor mai prestigioşi critici din a doua jumătate a secolului XX. Iată însă şi paradoxul:  în pofida aprecierii deosebite şi constante de-a lungul vremii din partea cineaştilor şi a criticilor, „cel mai bun film al tuturor timpurilor” a fost, la vremea sa, un eşec major în box-office-uri.

În centrul peliculei se află unul dintre actorii şi regizorii emblematici ai cinematografiei americane: Orson Welles. Acesta a devenit faimos pe plan naţional după emisiunea radio din 30 octombrie 1938, în care a lecturat Războiul lumilor al lui H. G. Wells, provocând panică printre ascultători. Actorul atrăgea atenţia în acel moment asupra impactului pe care mass-media îl are asupra publicului larg. De altfel, în film, Welles (care semnează şi regia, şi scenariul) a întruchipat pe unul dintre cei mai puternici magnaţi de presă din Statele Unite ale Americii: Charles Foster Kane. O vreme s-a considerat că la baza personajului principal ar fi stat viaţa magnatului american William Randolph Hearst; s-a observat apoi că, în construcţia rolului, erau destul de multe elemente din biografia regizorului...

Ce e „Rosebud”?

Enigma peliculei poate fi rezumată simplu, într-un cuvânt: Rosebud; cuvânt rostit de marele bogătaş Kane pe patul de moarte. Fără a avea o semnificaţie deosebită pentru cei din jur, acest termen devine subiectul unei investigaţii jurnalistice foarte detaliate. Un ziarist vrea să dezvăluie lumii întregi ce semnificaţie a avut „Rosebud” pentru Charles Foster Kane; ce anume şi-a dorit, dar nu a putut avea omul care – un alt paradox – avea totul. „Rosebud” este liantul întregului film, catalizatorul prin care sunt prezentate flashback-uri – una dintre metodele inovative aduse de Welles în cinematografie – din viaţa cetăţeanului Kane.

După ce stă de vorbă cu toate persoanele apropiate fostului bogătaş, jurnalistul investigator concluzionează; dar ce concluzie ambiguă: „Mr. Kane was a man who got everything he wanted, and then lost it. Maybe Rosebud was something he couldn’t get, or something he lost” (Domnul Kane a fost un om care a obţinut tot ce a vrut, şi apoi a pierdut tot. Rosebud a fost, poate, ceva ce nu a putut să aibă sau ceva ce a pierdut).

Cheia e în secvenţa de final a peliculei, care o completează pe cea de la început: un bătrân îşi dă ultima suflare şi, în timp ce scapă din mână un glob cu zăpadă, rosteşte acelaşi „Rosebud”. În chiar ultimele clipe ale filmului, personajul din măreţul palat Xanadu face cureţenie şi aruncă pe foc tot ce e lipsit de valoare. Între obiecte considerate dispensabile e şi o sanie, dar pe lemnul care se înegreşte sub vâlvătaia focului apare acelaşi cuvânt misterios... Răspunsul e simplu: sania şi cuvântul simbolizează unicul lucru pe care cel mai puternic bogătaş al Americii nu l-a putut cumpăra; un deziderat pe cât de comun, pe atât de greu de atins: inocenţa copilăriei, bucuria unor clipe de mult pierdute...