Cafenele din Vechiul București (secolele XIX-XX)

Autor: Andra Frățilă | 6204 vizualizări

O inovație în viața bucureșteană au fost cafenelele, iar mai apoi cofetăriile, locuri de preumblare folosite mai mult în timpul zilei. Cafenelele Europei – azi ele nu mai sunt ce-au fost – reprezintă locul unde s-au pus la cale revoluțiile, în istorie, ca și în literatură. Cafeaua a inventat cafenelele (în Europa, desigur), iar acestea din urmă au inventat, la rândul lor, multe alte lucruri: liberalism si convivialitate, cotidianul citadin implicat în presa, poșta, cafeaua de dimineata, tertulias spaniole, dezbaterile literare furtunoase din cafenelele vieneze si pariziene ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.[1]

Prima cafenea[2] cunoscuta în București, apare documentar în 1667, în vremea domnului Radu Leon (1664-1669). Proprietatea unui oarecare Kara Hamie, fost oștean în garda palatului împărătesc din Constantinopol și se afla în plin centrul orașului în apropiere de Hanul Șerban Vodă de mai târziu, în locul căruia s-a construit în (1881-1883), palatul Băncii Naționale. Murind Hamie, fără să aibă moștenitori, cafeneaua a trecut în proprietatea Imperiului otoman, până în luna decembrie a anului 1691, când din ordinul lui Hamid, aga ienicerilor, ceaușul Mustafa, serdarul Rusciucului a fost trimis la București care a vândut-o unui turc, lui Kavaz bașa cu 65 piaștri(lei).[3]

Dintre cafenelele cu vad și trecere existente între 1880 și 1900, nu putem uita următoarele: Bulevard (B-ul Elisabeta, azi Gh. Gheorgiu- Dej), Otetelișanu (Calea Victoriei 27), Cafe francaise (Calea Victoriei 37, în Pasajul Român), Imperial ( Calea Victoriei 49), Regal și Union (str. Regală 1 și 2), Labes junior (str. Lipsacani), Steiner (str. Acedemiei 41), Concordia (str. Smârdan 53), Blrenner (str. Stavopoleos 4), Labes senior ( str. Smârdan 2), Tunelul de viață (Calea Victoriei 1), Vlașca și Teleorman (Calea Rahovei 90), Avram (str. Bibescu Vodă 8), Patria (str. Patria 6) și altele.[4] În 1872, potrivit indicațiilor Dicționarului topografic și statistic al României al lui Dimitrie Frunzescu, existau în capitală „o sută cafenele” mari și mici.[5] Epoca lor de înflorire a durat până la Primul Război Mondial. Perioada cuprinsă între cele două războaie a favorizat dispariția cafenelelor din Vechiul București. După cel de-al Doilea Război Mondial, locul lor a fost luat de cofetării și restaurante, precum și de așa zisele expresso, instalații care debitează o cafea concentrată.

Înainte și după primul război mondial, populația orașului înmulțindu-se au apărut cafenelele: Capșa, Terasa Otetelișanu, Rigler, Kubler, High Life, Brasserie de la Paix, toate pe Calea Victoriei și Cafe de Paris pe str. Mihai Vodă nr.5 deschisă de francezul Aime Molard care mai înainte condusese mulți ani câteva restaurante mari din București.[6]

În cafeneaua-restaurant deschisă de Molard, conform frumoasei invitați semnată de pictorul Mutzner, se putea lua masa, supeuri după spectacolele de teatru, se programau după amiază serate dansante, unde cei mai buni dansatori și dansatoare stăteau la dispoziția publicului pentru tangouri și valsuri și unde se puteau asculta cele mai frumoase melodii, en-vogue, din lumea întreagă, executate de orchestra condusă de celebrul și foarte simpaticul artist Grigoraș Dinicu.

Dacă asta-i cafea, vă rog să-mi aduceţi un ceai; dar dacă este ceai, vă rog să-mi aduceţi o cafea.(Abraham Lincoln)

Potrivit unei catagrafii din 1919 existau în București 31 de cafenele dintre ele 14 fiind situate în centru[7]. Să nu se creadă însă că într-un oraș-capitală erau numai câteva cafenele în centru și în restul orașului, prin mahalale, nu mai exista nici una. Și în interiorul băilor publice se aflau camere de cafenea. Logic și deductibil, mai erau și altele atât în centru cât și în restul orașului, dar întâmplarea a făcut, din cauza anumitor împrejurări, ca numai aceste câteva să fie menționate documentar.

Italianul Domenico Zanelle împarte în 1841 cafenele bucureștene în două categorii: o minoritate„ în care găsești ziare și biliard”, restul „de modă turcească”, toate „înnegrite de fumul ce neîntrerupt iese din sutele de lulele pe care le vezi mereu în mâna mușteriilor ce stau toată ziua, ca niște automate, pe băncile cele unsuroase”. Alături de cafenele „turcești” încep a apărea și cafenele „europene” care aveau instalații mai îngrijite (mese, scaune și oglinzi uneori și biliard).[8] De exemplu, Cafeneaua lui Huverstrome, numele pare a fi germanic, amintită în 1801 lângă poarta bisericii domnești de la Curtea Veche.

Din scrierile și scrisorile străinilor – bogătași, diplomați sau artiști- ce veneau pe aici pe la noi, se vede că de cele mai multe ori nu se mai îndurau să plece de dragul bucureștenilor și de al  orașului , iar dacă totuși plecau erau nerabdători să revină ca să petreacă în urbea noastră sau să vâneze pe moșiile întinse și mânoase ale boierilor noștri cu care ei căutau înadins prietenie. Amintim pe Edouard Toudouze, marele peisagist socotit printre cei mai de seamă pictori ai Franței, care a fost ani de-a rândul oaspe al familiei pictorului nostru Theodor Aman și ale cărui tablouri înfățișând „Iarna la București” și prin împrejurimi i-au adus o bună parte din celebritatea de care s-a bucurat. Un alt mare artist pictorul Bellet, prieten bun al familiei prințului Alexandru Scarlat Ghica, a stat de asemenea multă vreme aici la noi și a pictat numeroase tablouri, de exemplu,„Dâmboviței la izvoare”, tablou ce acum face parte din colecția Pinacotecii bucureștene.Un alt calător străin care a poposit la o ceașcă de cafea este Jean Loverdo  care amintește despre cafeneaua„Colaro”.

Atmosfera din cafeneaua Frascatti (Calea Victoriei, în stânga Palatului Telefoanelor), ne este prezentată de Dick de Lonlay[9] astfel: „Seara mergem regulat la cafeneau Frascatti, care este cafeneaua Bignon din București. Aici se adună lumea din cele patru colțuri ale orașului. Cafeneau este o sală lungă ai cărei pereți sunt împodobiți cu oglinzi. La mijloc se află o masă mare încărcată cu prăjituri și sticle de lichioruri. Printre micile mese de marmură la care stau clienții aleargă chelnerii încoace și încolo”.[10]

Cafenele și cofetăriile din centrul Bucureștilor de atunci erau pe lângă niște localuri de adunare și de „siestă ”ale cetățenilor cu trai mai deosebit și adevărate focare de viață mai aleasă pentru pătura intelectuală a concetățenilor noștri. Aceste focare însuflețeau mai liber activitatea culturală în genere și erau ca niște seminarii din care se desprindeau apoi inițiații sacerdoțiului artei literare, alcătuind contingentele saloanelor maeștrilor sau ale mecenaților timpului.

     "Neagra precum necuratul, fierbinte ca iadul, pura ca un înger si dulce ca iubirea". Aceasta este rețeta unei cafele perfecte, potrivit omului de stat francez Talleyrand[11].

Optiunile noastre la ora actuală în privinta cafelei nu sunt însă cu mult diferite: cafea filtru sau la ibric, cappucino, espresso,macchiato, mocha etc. Toate aceste sortimente de cafea fac parte din obiceiul deja implementat, de a ne servi cafeaua de dimineața, și uneori chiar si pe cea de după-amiază.

 

Bibliografie

 

  • Braudeau Michel, Cafea. Cafenele, Editura Art, Colecția „Dulapulîndrăgostit, București, 2009.
  • Giurescu Constantin C., IstoriaBucureștilor, ediția a III-a revizuită,EdituraVremea, București, 2009.
  • Potra George, Din Bucureștii de ieri, vol. II,EdituraȘtiințificășiEnciclopedică, București, 1950.
  • Idem, Bucureștii văzuți de călători străini (sec. XVI-XIX), Editura Academiei Române, București, 1992.

 

 

 


[1]Michel Braudeau, Cafea. Cafenele, , Ed. Art, Colectia „Dulapul indragostit, București,2009, p.10.

[2]Denumirea de cafenea vine de la cuvântul turcesc kahvehane, kave-hane, ceea ce înseamnă loc public în care se poate bea cafea după modă turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum(numele unui joc de cărți) și să fumeze tutun, în schimbul unui preț relativ mic.

[3]George Potra,Din Bucureștii de ieri, vol. II, , Editura Științică și Enciclopedică, București, 1950, p.387.

[4]George Potra,op.cit., p.397.

[5]C-tin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, ediția a III-a revăzută,, Editura Vremea, București,2009, p.637.

[6]George Potra, op. cit, p.397.

[7]C-tin C. Giurescu, op.cit, p 636.

[8]C-tin C. Giurescu, op.cit, p 636.

[9]Publicistul francez Georges Hardoin (1846-1893), cunoscut mai mult sub pseudonimul său literar Dick de Lonlay a vizitat orașul București în vremea participării României la războiul din 1877-1878 purtat de Rusia împotriva Imperiului Otoman.

[10]George Potra, Bucureștii văzuți de călători străini (sec. XVI-XIX), , Editura Academiei Române, București, 1992, p.232.

[11]Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (n. 2 februarie1754, Paris- d. 17 mai1838, Paris), binecunoscutca Talleyrand, a fost un politicianșidiplomatfrancez. Ocupă  înalte funcții de: consilier, ambasador, ministru de externe, președinteal Consiliului de miniștri. A servit sub mai multe regimuri, fiind o persoană controversată.

 

 



Ziare.com
Comentarii

bulevardul gh gh-dej

M-a amuzat amplasarea cafenelei Bulevard: "B-ul Elisabeta, azi Gh. Gheorgiu- Dej" :)) In anul aparitiei volumului lui Potra (1950), intr-adevar, Elisabeta era Gheorghe Gheorghiu-Dej. Azi bulevardul si-a recapatat numele de odinioara, Elisabeta.

Postat de: Anonymous, 18 Februarie 2012 |

Buuuuuunnnnnn...

Deosebit.. si adevarat.. Este ceea ce eu numesc "preocupari destepte":) .. Cafeneaua inseamna mai mult decat locul in care bei o cafea.. E un paradox in care informatii precise transmit de fapt o stare pe care tot mai putini stiu sa o aprecieze.. Si sunt putini artisti care reusesc sa faca treaba asta.. Felicitari, Fratila Andra!!

Postat de: Anonymous, 18 Februarie 2012 |

FELICITARI...si HISTORIA,

FELICITARI...si HISTORIA, PENTRU SPIRITUL DESCHIS CATRE TINERII CECETATORI AI ISTORIEI NATIONALE ! Profesor C.P

Postat de: Anonymous, 14 Februarie 2012 |

Satisfactie...

FELICITARI ANDRA FRATILA ...ABSOLVENTA A LICEULUI DE INFORMATICA PETROSANI -CLASA DE SOCIO-UMANE PENTRU ACEST PRIM STUDIU PUBLICAT INTR-O PRESTIGIOASA PUBLICATIE DE SPECIALITATE CUM ESTE REVISTA HISTORIA. Personal imi permit sa cred cu satisfactie si emotie ca fosta eleva a cercului de istorie „Nicolae Iorga” se dovedeste foarte serios a fi preocupata de o solida pregatire pentru munca de cercetare istorica ;multe si cat mai multe noi reusite in viitor .Cu multa simpatie profesor Cornel Platon - Petrosani.

Postat de: Anonymous, 14 Februarie 2012 |

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014

HISTORIA, Nr. 150, Iulie 2014 -
14 Iulie 2014

La mai puţin de patruzeci de ani de la publicarea Ocolului pământului în 80 de zile al lui Jules Verne, Dumitru Dan, unnecunoscut, face, cu resurse proprii, o remarcabilă călătorie de ocolire a pământului pe jos, pe o distanţă de 100.000 de kilometri. La concursul iniţiat în 1908 de Touring-Club de France, menit să stimuleze cunoaşterea lumii şi turismul, românul se înscrisese alături de alţi trei colegi şi prieteni, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, cu toţii studenţi la Paris; însă în 1916, când Primul Război Mondial întrerupe cursa, Dumitru Dan rămăsese singur – şi parcursese 96.000 de kilometri din total, după ce traversase continente, mări şi oceane (pe punţile vapoarelor, călătorii români mărşăluiau câte 10-12 ore pe zi, cu pedometre rudimentare montate la picior).

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI