Am fost la San Luca, sângeroasa capitală a Mafiei Calabreze, La ʼNdrangheta

Indiferent că se referă la un stat sau la o unitate administrativă, teritorială, Dicţionarul Explicativ al Limbii române nu șovăie când vine vorba de cuvântul Capitală: Capitala e o localitate în care îşi au sediul organele supreme ale puterii în stat. 

Luând în serios definiţia, cine vrea, poate să vadă, într-un oraş-Capitală, sediile Puterii de stat. La Washington, Casa Albă şi Congresul. La Moscova, Kremlinul şi Lublianka (unde e sediul FSB, fostul KGB). La Paris, Palatul Elyssée. Şi aşa mai departe. 

Toate site-urile, dicționarele, televiziunile de ştiri şi documentele Serviciilor Secrete cad de acord asupra unui adevăr: satul San Luca, din provincia Reggio Calabria, aflată pe versanţii de Est ai munţiilor Aspromonte, în valea râului Bonamico, în partea dinspre Marea Ionică a Calabriei, e capitala ʼNdrangheta. 

Wikipedia (Noua Bibliotecă din Alexandria pentru cei care se cultivă doar de pe Google.com), varianta franceză, scrie negru pe alb: „San Luca e «capitala» Mafiei Calabreze”. Varianta în limba italiană apelează la o metaforă niţel romantică: „Comuna San Luca e considerată inima ʼNdranghetei calabreze”. În spirit anglo-saxon, Wikipedia în varianta englezească preferă o metaforă milităroasă: „San Luca e considerată a fi bastionul ʼNdrangheta, o Mafie de tip organizaţie criminală, cu baza în Calabria”. 

În 2008, la San Luca a fost jurnalista de la „Stern”, Petra Reski. Ea s-a documentat pentru cartea The Honored Society: A Portrait of Italyʼs Most Powerful Mafia, apărută în SUA, la Nation Books în 2013, după alte două variante, în Germania (2008) și Anglia (2012). Locul şi rolul San Luca în ʼNdrangheta sunt fixate cu precizie: „Satul San Luca e cunoscut printre investigatorii italieni ca «Mama Crimei». El se distinge prin densitatea – înaltă chiar şi în Calabria – de 39 de clanuri la doar 4.000 de locuitori. Familiile mafiote din San Luca se numără printre cele mai puternice clanuri din ʼNdrangheta (…). Că e vorba de traficul internaţional de narcotice sau de arme, de şantaje, răpiri pentru răscumpărare, furturi de maşini sau spălare de bani, clanurile din San Luca au în urmă decenii de experienţă”.

Deja o ameninţare mondială.  Că satul San Luca din creierii munților Aspromonte, în sudul Italiei, e capitala ʼNdrangheta am înțeles rapid din lecturile textelor despre localitate. Dar ʼNdrangheta ce e?, m-am întrebat, în mod firesc, plecând de la prezentarea San Luca drept capitală. Înseamnă că e ceva de capul ʼNdrangheta, o dată ce, din ipostaza de capitală a organizației, un sat oarecare, de 400 de locuitori, San Luca, își trage o faimă planetară. 

Stau altfel lucrurile pe harta lumii?! Una e să spui despre un oraș că e capitala Burundi, țară al cărei loc pe hartă îl dibui cu greu, și una e să spui că e capitala Regatului Unit.

Am acasă un raft de cărți despre Mafiile din lume, cu precădere cele din Italia. Le-am cumpărat și le-am studiat după un popas la Corleone, în Sicilia (unde m-a amuzat exploatarea turistică a Mafiei), dar mai ales după ce am trecut pe la casa lui Paolo Borsellino, procurorul asasinat de Cosa Nostra, și pe la locul de pe autostrada Aeroport-Palermo, unde mașina lui Giovanni Falcone a fost aruncată în aer, cu procuror, cu nevastă şi cu gărzi cu tot. Nu țineam minte să fi dat peste vreo carte sau măcar peste vreun capitol consistent despre ʼNdrangheta. Sunt convins că referirile la Mafia calabreză erau trecute la Şi altele. Aura primită de San Luca, pe motiv de capitala ʼNdrangheta, m-a convins că e ceva de capul Mafiei cu pricina.

Chiar la Reggio Calabria fiind, am căutat pe Google articole despre ʼNdrangheta. Am căutat și am cumpărat de pe Amazon Kindle și de pe Google Play cărți despre ʼNdrangheta. Surpriza a fost totală. Toate scrierile despre ʼNdrangheta o consideră Mafia numărul unu din Italia și una dintre cele mai puternice din lume. Pe site-ul France 24, la rubrica Reporter, din 21 mai 2013, e sintetizat un reportaj tv intitulat: „Sur les traces de la 'Ndrangheta, la plus puissante des mafias d’Italie” (Pe urmele ʼNdrangheta, cea mai puternică dintre Mafiile Italiei). Primele rânduri proclamă: „În ultimii ani, La ʼNdrangheta a devenit mai importantă și mai redutabilă decât cele patru organizații ale crimei din Italia, depășind Camorra din regiunea Neapole, Cosa Nostra din Sicilia și Sacra Corona Unita din Puglia. 

2.jpg

Scene obişnuite în Calabria (sudul Italiei), patria ’Ndrangheta: o reglare de conturi (uciderea lui Salvatore Valente, în oraşul Strongoli, în anul 2000) și o înmormântare

Specializată în trafic de droguri, organizația s-a mondializat. John Dickie, în lucrarea de referință Mafia Republic: Italyʼs Criminal Curse: Cosa Nostra, ʼNdrangheta and Camora from 1946 to the Present (Republica Mafia. Întrecerea criminală din Italia: Cosa Nostra, 'Ndrangheta şi Camora din 1946 până în prezent), apărută în 2014 la editura Sceptre, confirmă: „ʼNdrangheta e fără nici un dubiu cea mai puternică Mafie din Italia contemporană”. După lectura cărții Mafia Republic, mi-am zis că n-am de ce să fiu complexat, pentru că înainte de a veni în Calabria nu ştiam prea multe lucruri despre ʼNdrangheta: „În fine, la ʼNdrangheta e o noutate. În 1979 doar o singură carte a fost publicată în italiană cu cuvântul ʼNdrangheta în titlu. În 1980, n-a fost nici una. În 2010 și 2011, totalul era confortabil: peste 20”.

Între timp au apărut și alte cărți dedicate în întregime ʼNdrangheta, cum ar fi: La ʼNdrangheta: Enquete au coeur de la plus puissante des mafia italiennes de Stéphane Quéré (2009), Blood Ties: The 'Ndrangheta: Italy's New Mafia de Gianluigi Nuzzi şi Claudio Antoneli (2012), La ʼNdrangheta. Dalla Calabria verso il resto del mondo de Anna Abbenante ( 2012), La Mamma 'ndrangheta de Arcangelo Badolati (2014), Santa Ndrangeta de Denuncia Moccia ( 2015), The Recipes of the Mafia: The secret plates of the ʼNdrangheta de Lino Ponte și Maria Lupina (2014), o carte despre rețetele culinare ale Mafiei calabreze!, Cosa Nouva. Viaggio nei feudi della ʼNdrangheta con lo squadrone cocciatori de Andrea Apollonio (2012). 

Cea mai bună rămâne Dire e non dire. I dieci comandamenti della ʼndrangheta nelle parole degli affiliati (A zice și a nu zice: Zece porunci ale ʼNdrangheta în cuvintele membrilor), scrisă de Nicola Gratteri și Antonio Nicoso, tipărită de Mondadori în 2012, apărută în varianta franceză cu titlul Mafia Calabraise, les dix commandements, la editura LʼExpress, 2013. Chiar din Preambul, autorii țin să avertizeze: „Cu numele său dificil de pronunţat, la ʼNdrangheta constituie deja o ameninţare mondială, pentru că ea deţine o mare parte a pieţei europene de cocaină, parvenind la o cifră de afaceri de o dată şi jumătate produsul intern brut al Calabriei – 21,8 milioane euro pe cap de locuitor, 44 de miliarde în total, cifre care dau ameţeli şi dezvăluie prin ele însele prejudiciul pe care, în termeni de creştere, îl provoacă această organizaţie criminală Calabriei şi chiar întregii ţări. Ei i se adresează şefi de întreprinderi, oameni politici sau membri ai unor profesiuni liberale în căutare de securitate, de apeluri de oferte, de voturi la alegeri, de recomandări, de favoruri ilegale şi de sfaturi”.

ʼNdrangheta s-a lansat spectaculos cu obţinerea de bani din răpiri. Cei răpiţi erau ţinuţi în ascunzişuri din Aspromonte. Cu timpul, mafioții și-au dat seama că afacerea nu era rentabilă. Riscurile erau prea mari pentru sumele obținute. Răpirea provoca o emoție deosebită în opinia publică. Asta însemna, pe de o parte, pericolul unei ostilități din partea populației, de evitat câtă vreme ʼNdrangheta supraviețuiește din osmoza cu locuitorii Calabriei, pe de alta, autoritățile simțeau nevoia să acționeze imediat și spectaculos. Mafia calabreză s-a orientat atunci spre traficul de cocaină. Ea a luat-o înaintea Cosei Nostra, axate pe heroină. Din cauza HIV, traficul de heroină a devenit mai puțin rentabil. Toată lumea e de acord că azi ʼNdrangheta joacă un rol de prim rang în traficul mondial de cocaină. Banii obținuți din răpiri au fost investiți în cocaină.

Potrivit serviciilor secrete italieneşti, 90% din intrările de cocaină în Europa se fac prin Mafia calabreză. Portul de intrare e Gioia Tauro, al treilea port ca mărime din Italia, situat pe coasta Tireniană, într-o zonă controlată de ’Ndrangheta, având în centru Rosarna.

Cocaina vine din Columbia în containere cu fundul dublu. Până la sosirea încărcăturii în port, ʼndranghetiștii acceptă să fie garanţie, ca ostatici, pentru cei din Columbia. Pe 3 mai 2008, preşedintele George W. Bush a înscris ʼNdrangheta pe lista organizaţiilor criminale cele mai periculoase din America, bazat pe rapoartele „Foreign Narcotics Kingpin Designation Act”.

După traficul de cocaină, ʼNdrangheta obține bani din taxa de protecție, numită Pizzo, impusă mai tuturor firmelor din Calabria. Reportajul de pe site-ul France 24 din 21 mai 2013 dezvăluie: „Mafie mondializată, stăpânind circuite complexe de spălare a banilor și investind în lumea întreagă, La ʼNdrangheta își trage puterea dintr-o funcționare arhaică: ea rămâne cu baza în regiunea sa de origine, Calabria, în punctul de sud al Italiei, departe de Roma și Milano. Regiunea cea mai săracă a Italiei. Aici toate întreprinderile sau aproape toate plătesc «Pizzo», impozitul Mafiei. E prețul unei vieți liniștite”.

În volumul Milieux criminels et pouvoir politique (Medii criminale şi putere politică), apărut la Edition Karthala, 2008, sub direcţia lui Jean-Louis Briquet şi Gilles Favarel-Garrigues, în capitolul dedicat relațiilor dintre ʼNdrangheta și firme, „Mafia şi societatea civilă. Controlul teritoriului şi coliziunile economico-criminale în Calabria”, Rocco Sciarrone concluzionează: „Manifestarea cea mai clară a controlului teritoriului de către ʼNdrangheta o reprezintă existența unui mecanism de extorsiune-protecție pe care grupurile mafiote îl aplică într-o manieră capilară la toate formele de activitate economică din teritoriul pe care ele se implantează”. Rocco Sciarrone, specialist în fenomen, insistă pe adevărul că mai toate firmele locale iau în considerare din start când își calculează veniturile pe un an pizzo, văzut ca un soi de TVA. Chiar și marile firme din Nord care vin să investească în Calabria țin cont de banii negri pe care trebuie să-i dea ʼNdrangheta.

Iscoadele de pe motoretă. Pe întinderea unei călătorii în Sicilia (partea din insulă având Palermo în centru), am ţinut neapărat să ajung la Corleone. Fusesem în localitatea de baştină a Naşului. Cum să ratez ocazia de a vizita şi capitala ʼNdrangheta?! 

Pe harta Calabriei, San Luca e de cealaltă parte a vârfului Cizmei, în Aspromonte. Pe hartă părea uşor de ajuns. În viaţă, aşa cum se va vedea nu peste mult timp, lucrurile şedeau mult mai complicat. N-am putut ajunge decât închiriind un taxi de la Reggio Calabria. Prin românii din Reggio Calabria, am dat de unul. 

Luni, 28 decembrie 2015, am pornit cu el spre San Luca. Când le-am zis românilor unde vreau să merg, la San Luca, a fost mai rău decât dacă le-aş fi spus că vreau să ajung în Iad, ca să iau un foc pentru luleaua care s-a stins. 

Pentru mine, din România, Mafia, indiferent de poreclă, ţinea de filme, de cărţi, de reportaje de presă senzaţionale. Din discuţii am înţeles la iuțeală că aici, în Calabria, Mafia e o realitate cotidiană, cu care te confrunţi la fiecare pas şi nu una din gazete, filme sau emisiuni tv. O româncă angajată ca femeie de serviciu la vila unui tânăr îmi spune că tatăl acestuia, amestecat în afaceri imobiliare, a fost împuşcat în cap chiar în faţa vilei. San Luca!

Toate reportajele, fie de televiziune, fie de presă tipărită despre San Luca debutează cu imaginea panoului care anunţă, la vreun kilometru de primele case, înaintea urcării în pantă, localitatea cu pricina: „SAN LUCA Comune dʼEuropa gemellato con il comune i VALLERANO e con la città di Cascia”. Cele două texte sunt scrise pe două tăbliţe, aşezate una sub alta, de mărimi egale. Sub ele, o tăbliţă pătrată, mai mică, avertizează: „CARABINIERI località SAN LUCA, indirizzo Via Potamia snc telefoni... pronto intervento 112”.

Luând exemplul înaintaşilor mei din presa mare a Europei, m-am oprit în dreptul schelăriei de panouri pentru a o fotografia şi filma. Maşina, cu soţia pe bancheta din spate şi şoferul guraliv la volan, a rămas trasă la marginea şoselei.

Fotografiind şi filmând (nu numai cu camera, dar şi cu telefonul mobil, de teamă să nu mă întorc la Reggio fără inestimabilele dovezi c-am fost în capitala La ʼNdrangheta), mi-am dat seama de ce s-au oprit ca să consemneze video și foto panourile antecesorii mei într-ale aventurii la San Luca. Nu pentru a avea un clenci de deschidere a filmului, deşi nici asta n-aş exclude dintre motive, ci pentru că cele trei tăbliţe sunt ciupite de gloanţe.

Cine o fi tras?

Mafioţii?

Carabinierii?

Responsabilii cu PR-ul senzaţionalist al San Luca?

În timpul filmării, doi puşti călare pe o motoretă venind dinspre Bovalino s-au oprit în dreptul maşinii pentru a-l întreba pe şoferul taxiului cine e şi ce face pe acolo. Nu ştiu ce le-a zis şoferul, care ştia dialectul calabrez. Sigur e că respectivii au demarat în forță, suind motoreta pe roata din spate și au plecat spre sat. Întorcîndu-mă la maşină, am observat cu voce tare, în română, ce babuini sunt ăştia din San Luca!, o dată ce nu şi-au putut înfrâna curiozitatea de a şti ce caută pe acolo un taxi de la Reggio Calabria. Soţia, mai suspicioasă, mi-a zis că băieţandrii erau ditamai iscoadele. La întoarcerea la Reggio, m-am apucat de lectura reportajelor despre San Luca.

Unul, semnificativ intitulat „Dans la sanctuaire du crime” (În sanctuarul crimei), din „LʼExpress”, 6 august 2008, scria negru pe alb: „Tinerii pe scuter fac turul pentru a semnala orice străin care pătrunde pe teritoriul satului”. Pe cei doi puşti de pe motoretă i-am mai întâlnit prin sat. Din când în când, făceau acrobaţii pe o roată, să fim mai convinşi că ei doar se dau cu motoreta. 

Acum, revăzându-mi amintirile din popasul de la San Luca, îmi explic temeiul principalei mele trăiri: stinghereala, tradusă în nevoia inconştientă de a o şterge de acolo. 

Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit în plan personal. 

N-a venit nimeni să mă întrebe ce caut în satul lui şi, cu atât mai puţin, să mă ia la rost că filmez, fără aprobare. 

N-a tras nimeni în mine. 

Nu m-a răpit nimeni. 

Şi, cu toate acestea, timp de două ore, cât mi-am îngăduit să stau în San Luca, am încercat sentimentul unui tip pândit în permanenţă în mişcările sale. Sunt sigur că puştii au dat alarma de ivire a unui tip ciudat. Reportajul din „LʼExpress” scoate în prim-plan o axiomă: „Pentru a merge la San Luca, aşezare încastrată în munţii sălbatici ai Aspromonte, la capătul Italiei şi al Calabriei, trebuie cu adevărat să vrei să mergi. Altfel n-ai ce căuta acolo”.

Dacă ar fi să iau seamă la reportajele de până acum despre San Luca, ziariştii – italieni, dar şi străini – au făcut popas la San Luca. Cei mai mulţi după masacrul de la Duisburg (Germania), din 15 august 2007, cum i s-a spus asasinării de către ʼNdrangheta din San Luca a şase membri ai Clanului Pelle-Vottari în cadrul unei sîngeroase Faida (1991-2007). 

Au fost la San Luca şi jurnalişti italieni, specializaţi în Mafia. Despre aceşti jurnaliști se poate spune c-au fost cu treabă la San Luca. Prin urmare, cei din San Luca sunt obişnuiţi cu străinii. Cu o singură condiţie: ca ei să vină acolo cu o treabă anume. Jurnaliştii să scrie despre ei. Carabinierii, ca să-i aresteze şi să-i percheziţioneze. 

La San Luca nu vin turişti. Oricât te-ai strădui, n-o să găseşti site-ul vreunui hotel sau al vreunei pensiuni. Trip Advisor nu suflă o vorbă despre San Luca. Şoferul meu de taxi nu ştia că sunt jurnalist. Lesne de imaginat bizareria întruchipată de apariţia mea la San Luca. Un tip din România, împreună cu nevastă-sa, închiriază un taxi la Reggio Calabria (distanţă de mers, peste 100 km), dând bani grei ca să ajungă la San Luca, pentru a fotografia şi filma. În ce scop? Comunicate Centrului de către iscoade, aceste informaţii vor fi avut menirea să-i dea peste cap pe şefii din San Luca.

N-am nici o îndoială că ordinul a fost de monitorizare a persoanei mele, fie şi din curiozitatea de a vedea ce vreau. Să adaug ciudăţeniilor de mai sus, alta, cea mai importantă. Veneam din România. Dacă veneam din America, mai era de înţeles. America e plină de excentrici, doritori de călătorii exotice. Dar România? România – unde sunt sigur că ʼNdrangheta are multe pizzerii – trece în ochii celor din San Luca drept o ţară de oameni serioşi. Ce să caute un român la San Luca, şi nu oricum, ci după ce-a închiriat un taxi, tocmai de la Reggio Calabria?!

Monument de PR al Mafiei Calabreze?! La câteva zeci de metri de începutul pantei care duce în centrul San Luca, pe stânga, se vede un monument. O clipă, dacă ești din România, ca mine, îţi spui că e o troiță ridicată în memoria unui șofer mort într-un accident tragic, după curba luată prost. Pe dreapta Monumentului, pe o plăcuță zidită în perete, pot fi citite aceste însemnări: 

„La comunita Sanluchese Nel 28a anniversario dell uccisione del Brigadiere dei Carabinieri CARMINE TRIPODI

 MOVM 

«Generosità, umanità e sacrificio sono valori che rendona la vita eterna» 

San Luca, li 06 febbraio 2013 

Lʼamministrazione comunale”.

San Luca e proclamată de toate instrumentele de lucru drept Capitala ʼNdrangheta, la Mamma, cum îi spun membrii organizației mafiote. Dacă ar fi să credem textelor, puține sunt familiile din San Luca rămase în afara Mafiei. Dacă ar fi fost întrebat despre ocupațiunea mintală a celor din San Luca, Cocoșilă din Moromeții ar fi răspuns prompt: ocupațiunea lor mintală e Mafia. Înscrisul de pe monument e asumat de Comunitatea din San Luca. Dar Comunitatea din San Luca e alcătuită cu precădere din mafioți. Îmi stăpânesc cu greu un chiot de uimire. Brigadierul de carabinieri o fi fost ucis într-o confruntare cu niște hoți de lemne. Mafioții din San Luca, generoși, i-au ridicat un monument! Întors la Reggio, m-am apucat de studierea problemei.

Un asasinat comis de ’Ndrangheta poate fi rezolvat doar în primele 24 de ore. Spre surprinderea mea, Carmine Tripodi e trecut în Wikipedia, varianta exclusiv italiană. Ce zice Wikipedia? 

Carmine Tripodi (Torre Orsaia, 14 mai 1960-San Luca, 6 februarie 1985), a fost un carabinier italian, brigadier în Arma dei Carabinieri: „Vittima della ʼNdrangheta” („Victimă a ʼNdranghetei). Tot pe Wikipedia în varianta italiană, Carmine Tripodi e trecut pe lista Vittime della ʼNdrangheta. 

Textul are drept motto un citat din Nicola Gratteri, procuror adjunct la Reggio Calabria, unul dintre magistrații din prima linie a Frontului anti-ʼNdrangheta, sub escortă din aprilie 1989, scăpat din mai multe atentate: „Un asasinat comis de ʼNdrangheta poate fi rezolvat doar în primele 24 de ore. Altfel e imposibil. Dacă ești norocos poți afla după zece ani, dar de la un pocăit, altfel nimic”. 

Declarația e citată de cotidianul „La Repubblica” în ancheta „ʼNdrangheta, delicte nepedepsite”, apărută în 2 mai 2013. Articolul sintetizează conținutul în rândurile introductive: „Un delict se descoperă doar în primele două zile – susțin investigatorii. În 50% din cazuri s-a reușit să se clarifice doar contextul în care au fost comise crimele”. 

Carmine Tripodi e unul dintre cazurile nerezolvate. Absolvent al Academiei de Poliție, ajunge în Calabria, la Bianco, la vârsta de 20 de ani. De la început se confruntă cu Fenomenul Dispăruți fără urmă, rezultat al răpirilor de tip ’Ndrangheta. Pe 8 ianuarie 1982, Carmine Tripodi e numit Comandantul Garnizoanei de Carabinieri din San Luca. Anchetele conduse de el duc la arestări spectaculoase la San Luca. În seara lui 6 februarie 1985, în timp ce se îndrepta spre Bianco, unde locuia cu logodnica (urmau să se căsătorească peste o lună), pe la 21, un comando ʼNdrangheta îi barează drumul. Se trage asupra lui. Carmine Tripodi răspunde, reușind, înainte de a muri, să-l rănească pe unul dintre atacatori. Atacatorii urinează pe cadavrul lui, în semn de dezonoare. 

La câteva zile de la asasinarea lui sunt arestați trei suspecți din San Luca. Alte opt persoane sunt anchetate pentru complicitate. Între 1986-1989, toți cei suspectați vor fi absolviți de acuzații. Nici acum nu se cunosc asasinii! 

Monumentul a fost inaugurat după 28 de ani de la asasinat. M-am oprit în dreptul lui, l-am filmat și l-am fotografiat. Nici un semn că pe cei din San Luca i-ar scoate din sărite monumentul, ridicat – culmea! – în numele lor. Se tem aceștia de carabinieri? Firește că nu. Explicația e alta.

Carmine Tripodi a fost ucis drept sancţiune pentru lupta sa împotriva ʼNdranghetei. Asasinii n-au fost descoperiți și pedepsiți. Monumentul de la intrarea în San Luca e cel mai eficient mijloc de publicitate gratuită a ʼNdranghetei. Eu, de exemplu, n-aș fi știut în veci că un polițist care a cutezat să se ia de ʼNdrangheta a fost asasinat cât ai clipi. Polițiștilor, monumentul le atrage atenția că pot plăti cu viața dacă se iau de ʼNdrangheta. Celorlalți muritori monumentul le confirmă adevărul despre ferocitatea acestei organizații. Să nu se fi gândit autoritățile la acest simbol?

Primarul din San Luca a fost arestat şi condamnat pentru asociere mafiotă. Suind strada în pantă, prin nimic diferită de străzile tipice Calabriei, ajungem în ceea ce am putea numi Centru. Că e vorba de Centru, îmi dau seama după clădirea Primăriei, anunțată de inscripția Municipio. Fie și la o simplă privire te izbește înfățișarea-i sinistră, de clădire născută din concubinajul dintre o cazarmă și un bloc de mineri din Valea Jiului. Toate ferestrele de la parter sunt apărate de grilaje. 

Înainte de a o lua la drum spre San Luca, mai precis când românii din Reggio Calabria mă avertizau că-i periculos să mergi la San Luca, îmi spuneam, pentru a mă liniști: Ce dracuʼ e vorba doar de o localitate dintr-o țară membră a UE! Are primărie, jandarmerie, are primar!

E luni, 28 decembrie 2015, ora 3 după-amiază. Teoretic, primăria ar trebui să lucreze. Din câte bag eu seamă în clădire nu se simte viaţă. Ei bine, San Luca n-are primar ales! Tărășenia cu primarul de la San Luca e un exemplu al puterii ʼNdrangheta asupra administrației locale în Calabria. 

În 2009, la alegerile locale de la San Luca a fost ales ca primar avocatul Sebastiano Giorgi. Chiar din primele zile de mandat, Sebastiano Giorgi s-a afirmat în chip spectaculos ca un neînfricat luptător împotriva ʼNdranghetei. Televiziunea Calabriei, cu sediul la Cosenza, l-a surprins, în multe reportaje, în primele rânduri ale demonstrațiilor ani-Mafia.

Cinci ani mai târziu, pe 17 mai 2013, vine lovitura de teatru. În virtutea Legii nr. 26/2000, Consiliul local e dizolvat sub motiv de infiltrare mafiotă. Potrivit Legii, în fruntea localităţii a fost numit de Prefectură un Comisar. Dizolvarea s-a petrecut cu puțin înaintea alegerilor comunale din 26 și 27 mai 2013. Prin urmare, la San Luca nu s-au organizat alegeri.

Pe 11 septembrie 2014, perioada de dizolvare e prelungită cu încă șase luni, peste cele zece din Decretul Prefecturii. Pe 31 mai 2015, urmau să aibă loc alegerile comunale. Au avut loc, dar n-au avut cvorum. La San Luca e în continuare Comisar. Pe 12 decembrie 2013, o nouă lovitură de teatru. Fostul primar e arestat în cadrul Operațiunii „Înşelătorie”. Acuzația adusă fostului primar: asociere criminală de tip mafiot.

Luptătorul împotriva ʼNdranghetei era omul ʼNdrangheta! Cu el au mai fost puși în cătușe un consilier comunal și doi șefi ʼNdrangheta. La Conferinţa de presă ţinută pe 12 decembrie 2013 la sediul Carabinierilor din provincia Reggio Calabria, Procuratura anunţă şi o altă arestare de senzaţie: Rossy Canale, preşedinta Movimento delle donne di San Luca, vedetă naţională a luptei anti-mafia, dovedită de Procuratură ca delapidatoare a 300.000 de euro primiţi de la stat pentru educarea anti-mafiotă a femeilor din San Luca. În realitate i-a folosit în interes personal pentru a-şi cumpăra bijuterii şi o maşină.

La arestarea lui Sebastiano Giorgi, site-ul www.giornalettisimo.com, din 12 decembrie 2013, îşi intitula astfel relatarea: „Rosy Canale şi Sebastiano Giorgi: simbolurile antimafia arestate la San Luca”.

Despre Sebastiano Giorgi, articolul precizează: „În funcţie din 2009 până în primele luni ale lui 2013, Giorgi era cunoscut pentru participarea sa la diferite manifestări de denunţarea a ’Ndrangheta, oferind administraţiei sale o imagine anti-Mafia”. Anchetatorii aveau dovezi că Sebastiano Giorgi a fost ales cu sprijinul Clanului Nirta din San Luca. În schimbul acestui sprijin, Clanul a primit contractul de introducere a gazului metan în San Luca şi alte facilităţi.

Rocco Sciarrone pune în lucrarea citată o aserțiune în chip de concluzie: „Sistemul politic local s-a revelat extrem de permeabil în cursul timpului la presiunile și interesele mafiote”. Una dintre cauze trebuie căutată într-o realitate tipică Mezzogiorno: „Viața politică a fost dominată de relații clientelare”.

O radiografie de excepție a cauzelor care stau la temelia infiltrării ʼNdrangheta în autoritățile locale din Calabria e întreprinsă de Marie-Anne Matard-Bonucci în lucrarea Histoire de la Mafia, apărută la editura Complexe, Bruxelles în 1994, tradusă la noi de Corint, în 2002, sub titlul Istoria Mafiei. Cartea citează din concluziile Comisiei parlamentare de anchetă privind Mafia, prezentate pe 16 aprilie 1985: „Controlul acestor structuri (administrațiile locale – n.n.) va deveni unul din obiectivele prioritare ale ʼndrine-lor, obiectiv atins la începutul deceniului 1980. Poate fi observată în această perioadă o infiltrare a criminalității calabreze în ansamblul țesutului administrativ, începând cu organele de decizie și până la structurile care țin de acestea, de la birourile de plasament în spitale până la locuințele populare etc.”

Spre deosebire de Cosa Nostra, ʼNdrangheta evită confruntarea cu Statul. Ea preferă subminarea Statului prin infiltrare. Cazul Francesco Fortugno, vicepreşedinte al Consiliului regional Calabria, asasinat de ’Ndrangheta, pare a contrazice această teză. 

O radiografie a cazului arată însă că asasinarea a făcut parte din operaţiunea de infiltrare. Francesco Fortugno, vicepreşedinte al Consiliului regional al Calabriei, medic de profesie, a fost ales consilier în 2005 din partea partidului politic efemer (2002-2007) La Margherita, de centru-dreapta. Francesco Fortugno se opunea unor contracte ale Mafiei calabreze pentru achiziţii vizând spitalele din Calabria. A fost ucis nu din răzbunare, ci din calcul rece. Prin asasinarea lui Francesco Fortugno se lăsa locul liber pentru un om al Mafiei, Domenico Crea, consilier regional din partea Democrat-creştinilor. Francesco Fortugno a fost lichidat cu cinci gloanţe trase în cap de un trăgător al ’Ndranghetei chiar în ziua alegerilor primare din partid, din 16 octombrie 2005 la Locri. Politicianul tocmai votase şi se îndrepta spre ieşire, ca să se urce în maşină. A căzut răpus sub privirile celor care aşteptau să voteze.

Ancheta şi procesul s-au soldat cu condamnarea la închisoare pe viaţă a patru membri ai ’Ndranghetei. Alessandro Marcianò şi fiul său, Giuseppe, angajaţi ai spitalului din Locri, pentru comandarea asasinatului, şi Salvatore Ritorto şi Domenico Andino, complici. Ancheta şi procesul s-au bazat pe mărturiile unui proprietar de bar din Locri, membru al ’Ndranghetei. 

Acesta a fost declarat Nedemn de ai săi şi obligat să se sinucidă. 

Ținta ʼNdranghetei o reprezintă cucerirea administrației publice locale. M.-A. Mattard-Bonnuci citează mărturia prefectului din Reggio Calabria, din septembrie 1955: „Aici, criminalitatea controlează activitățile locale, începând, cel mai adesea, cu activitatea politică; în comunele acestea este imposibil să faci carieră în administrația publică fără sprijinul criminalității locale, drept recompensă, prin favoruri și abuzuri”.

Culmea ironiei! După 57 de ani de la avertisment, pe 9 octombrie 2012, în urma unor investigaţii de luni întregi ale Guvernului de la Roma, Consiliul municipal al Reggio Calabria a fost dizolvat pentru infiltrare mafiotă. Primarul, Demetrio Arena, şi 30 de consilieri au fost destituiţi pentru a preveni orice „contagiune mafiotă” a Guvernului local.

„Voturile pentru ei, Şantierele pentru noi”.  De ce și-a făcut ʼNdrangheta un obiectiv din a pune mâna pe administrațiile locale? De dragul puterii în sine? Nici vorbă. Dacă lucrurile ar fi stat așa, ʼNdrangheta s-ar fi concentrat pe infiltrarea în administrația centrală a Italiei. Marie-Anne Matard-Bonnuci, profesor universitar la Paris, specialistă în Italia, explică orientarea ʼNdranghetei printr-un motiv extrem de simplu: „Sectorul terțiar, turismul și construcțiile sunt controlate de administrațiile regionale, provinciale și comunale, abilitate cu distribuirea subvențiilor publice și cu conceperea politicilor de amenajări teritoriale”.

Ca peste tot în lume, izvorul câștigului ilicit din afaceri de corupție trebuie căutat, în Calabria, în banii publici. Contractele bănoase sunt cele cu statul. Pentru a pune mâna pe astfel de contracte se cer îndeplinite două condiții:

1) Țara sau zona respectivă să fie binecuvântată cu bani publici din belșug.

2) Distribuirea acestor bani să fie privilegiul aproape exclusiv al autorităților locale.

E ceea ce s-a întâmplat în sudul Italiei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Complexat de eterna sărăcie a sudului, statul italian a declanșat o vastă campanie de dezvoltare cu orice preț a zonei. Proiecte uriașe s-au pus în mișcare sub acest semn. Unele dau și acum impresia de „Catedrale în deșert”, precum portul Gioia Tauro la Marea Tireniană. Altele, precum autostrada Soarelui între Salerno și Reggio Calabria, se impuneau, fie și pentru dezvoltarea turismului. Rocco Sciarrone trece în revistă obiectivele finanțate din bani publici: „Dublarea liniei feroviare între Napoli și Reggio Calabria realizarea autostrăzii între Reggio Calabria și Salerno – lucrările pregătitoare la construirea unui pol siderurgic, și a unei centrale termo-electrice (două proiecte care n-au fost realizate niciodată), ridicarea unui dig pe fluviul Metramo”.

Implicarea Mafiei Calabreze rămâne evidentă: „În toate aceste cazuri, prezența grupurilor mafiote a fost atestată, fie în momentul adjudecării, fie în etapa realizării lucrărilor. Mafioții și-au demonstrat în aceste cazuri capacitățile lor antreprenoriale și, dar mai ales, abilitatea lor relațională. Numeroase anchete judiciare au pus în evidență existența unor acorduri coluzive între oamenii politici, marile firme de lucrări publice și clanurile mafiote”.

Concentrarea ʼNdrangheta pe contracte din bani publici, pentru că în sudul Italiei s-au vârât mulţi bani de la bugetul statului, se explică uşor. Cum se explică însă concentrarea asupra administraţiilor locale din Calabria? Marie-Anne Matard-Bonucci descoperă cauza:

„Stabilirea de legături organice între criminalitate şi puterea politică va coincide, de fapt – majoritatea autorilor fiind de acord în această privinţă –, cu instituirea, în etape succesive, între 1970 şi 1977, a unei veritabile politici de regionalizare în Italia, reformă care punea, în sfârşit, în fapt, spiritul şi litera Constituţiei din 1947, prevăzând că afirmarea autonomiei regional trebuie «să meargă mână în mână cu proclamarea caracterului unitar şi indivizibil al Republicii italiene». În ansamblul CUVANT LIPSA, regiunile obişnuite se găseau de acum înainte dotate cu puteri egale pe plan politic şi financiar şi chiar superioare, în unele cazuri, celor de care dispunea Sicilia la data respectivă”.

În sine, descentralizarea nu înseamnă corupţie. Ca şi în România postdecembristă, în Calabria postbelică descentralizarea n-a fost precedată sau măcar însoţită de o democratizare a deciziilor luate în consiliile locale. „În comune, de exemplu, numeroase decizii sunt adoptate fără deliberarea consiliului comunal, în vreme ce o seamă de contracte pentru realizarea de şantiere publice vor fi atribuite în absenţa apelurilor de oferte”. 

Nicolo Gratteri şi Antonio Nicoso citează pe un ’ndranghetist devenit colaborator al Procuraturii, Rocco Varacelli: „Pactul e pecetluit în amonte. «Voturile pentru ei, Șantierele pentru noi»”.

Mijloacele prin care ʼNdrangheta se infiltrează în administrațiile locale se întemeiază pe negustoria de voturi. Cum se explică? Foarte simplu. Într-o Italie de Sud, în care votul e văzut nu ca un drept de a alege, ci ca un drept de a câştiga ceva material, ’Ndrangheta are la dispoziţie mulţi alegători. Fenomenul îşi trage rădăcinile și din numărul mare al celor care fac parte din familiile mafiote sau sunt în strânsă legătură cu ele.

Eseul „Les mafias”, semnat de Isabelle Sommier, în 1998, la Montchrestien, calculează şi numărul de înscrişi pe liste aflate sub controlul ’Ndrangheta: „În Reggio Calabria, familiile mafiote, regrupând între 30 şi 80 de oameni, relaţiile lor clienteliste – parentale – permit naşilor să controleze între 10-15% şi 30% din înscrişii pe liste. În fine, dacă grupăm cele patru organizaţii criminale din Mezzogiorno – Cosa Nostra siciliană, Camorra din Campania, ’Ndrangheta calabreză şi Sacra Corona din Puglia – se obţinea în 1992 al patrulea partid politic din Italia, potrivit cotidianului „La Republica” (7 martie 1992): un milion de voturi sub controlul lor direct şi 2,6 milioane sub influenţă”.

Boşii ’Ndrangheta nu-şi afişează bogăţia. Privesc în jur. Nu numai pe mine, dar și pe oricine care e atât de iresponsabil încât să se aventureze până la San Luca, îl surprinde sărăcia și mizeria caselor. Mai toate clădirile văzute la San Luca, inclusiv cele din jurul Pieței din Centru, sunt alcătuite din parter și etaj. Cimentul e gol, neacoperit de tencuială, balcoanele sunt neterminate. În Găgești sunt infinit mai multe vile decât aici, în capitala ʼNdrangheta. Privirile îmi cad pe o cișmea plasată fără probleme lângă un uriaș tomberon de gunoi. Un cetățean ia apă de la sursă.

E 16, după-amiaza de luni, 28 decembrie 2015. În jurul meu nu văd țipenie de om. Toate – baruri, magazine – sunt închise. Poșta și-a încheiat programul la 13.30! Reportajul „În sanctuarul crimei”, semnat de Delphine Saubaber în „LʼExpres” din 7 august 2008, ne pune însă în gardă: „E adevărat, nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Căci dincolo de aceste fațade decojite, sunt coloane de marmură (de Carrara) și pânzeturi de mătase (Versace). Mare lux! – suspină un polițist. Băi cu hidromasaj, lustre de Murano, buncăre, de asemenea, pline de arme. Ascunzători secrete à la James Bond. Panouri care culisează grație comenzilor electrice, peroane care dispar, tuneluri subterane legând casele între ele”.

Prăpastia dintre aparență și realitate în materie de bogăție e reliefată de toți cei care s-au ocupat de ʼNdrangheta, de la procurori și judecători până la jurnaliști și istorici. Eseul „10 Chilling Facts About The Secretive ʼNdrangheta Mafia” (10 fapte reci despre secretoasa Mafie ʼNdrangheta), semnat de Matt Martin în 15 noiembrie 2015, pe site-ul Listverse.com, ţine să avertizeze: „Boșii Ndrangheta se străduiesc din răsputeri să evite ieşirea în evidenţă. În ciuda averilor imense ale șefilor de clan, Calabria e ceva asemănător unui teritoriu părăsit. Distribuitorii de droguri de nivel jos își conduc BMW-urile pe străzile în pantă ale satelor din Calabria. Bătrânii gangsteri sunt mult mai grijulii. Exteriorul caselor lor arată decojit, cu pridvoare dezgolindu-şi fierăria și pereți nevopsiți. Treci însă de prag și vei vedea podele de opal și candelabre”.

Această preocupare pentru discreție, pentru umbră, rar contrazisă de asasinate spectaculoase, e una dintre cauzele ascensiunii ʼNdrangheta până la nivelul de Mafie globală.

Pe site-ul Al Jazeera din 26 februarie 2015, în articolul semnificativ intitulat „The most powerful mafia youʼve never heard of” (Cea mai puternică Mafie despre care n-ați auzit), e semnalată și o altă cauză: „După atacul din 11 septembrie, guvernul italian și-a concentrat resursele pentru a lupta împotriva «terorismului», permițând organizației criminale din Calabria să opereze în cea mai mare impunitate. În ultima decadă, crizele economice care au lovit mult Europa de sud și de Est au dat ʼNdrangheta oportunităţi pentru investirea profiturilor ilegale”.

Una dintre preocupările specialiștilor e reprezentată de felul în care ʼNdrangheta a întrecut Cosa Nostra. Articolul de pe site-ul Al Jazeera dă o explicație:

„Ascensiunea ʼNdrangheta a fost înlesnită de greșeala strategică făcută de Mafia siciliană. La finele anilor 1980, Cosa Nostra s-a angajat într-o politică de confruntare cu statul, culminând cu asasinările spectaculoase ale magistraților anti-Mafia, Giovani Falcone și Paolo Borsellino, în 1992. Guvernul a reacționat deplasând armată în Sicilia și adoptând o nouă lege care permitea plasarea mafioților din închisori în celule izolate”.

Alte explicaţii date de cei care au studiat fenomenul:

1. Cosa Nostra a investit în heroină și nu în cocaină.

2. Față de cartelurile columbiene, Cosa Nostra a fost mult mai arogantă decât modesta ʼNdrangheta.

3. În familiile din Cosa Nostra pot pătrunde și străini. În familiile din ʼNdrangheta se pătrunde doar prin legătura de sânge. Cel mult, mariaj. Trădările sunt minime ca număr, pentru că însemnă să-ți trădezi neamurile.

4. Spre deosebire de Cosa Nostra, în ʼNdrangheta femeile sunt egale cu bărbații.

Mafia unei lumi sălbatice. În timp ce fotografiez şi filmez, soţia a coborât din taxi. Din părculeţ, se uită la ea nişte pisici. Iubitoare cum e de animale le zice Pis! Pis! şi dă să se apropie de ele. O rup la fugă cât ai clipi, dispărând fără urmă. Când revin la maşină, îmi povesteşte tărăşenia. Pentru ea e semnul indiscutabil al sălbăticiei celor din San Luca. Pisicile o rup la fugă la vederea omului acolo unde omul înseamnă cel care le loveşte. 

Într-adevăr, sălbăticia celor din ’Ndrangheta e remarcată de toţi autorii. Ea se dezvăluie spectaculos în destinele femeilor care au încercat să rupă cercul. Un caz celebru e cel al Mariei Concetta, din Rosarno. Istoria Mariei din Rosarno conține note zguduitoare.

Familia ei aparține ʼNdrangheta. Tatăl, Michele Cacciola, cumnatul lui Gregorie Bellaco, bos al Mafiei calabreze, a făcut închisoare. Închisoare a făcut şi Giuseppe, fratele Mariei. La 13 ani, e curtată de un băiat de la ţară, Salvatore Figliuzzi. Părinţii i-o promit de nevastă când fata va împlini 16 ani. 

La 16 ani, Maria se căsătoreşte cu Salvatore. Acesta o luase de nevastă nu din amor, ci pentru a putea pătrunde într-o familie mafiotă. Maria fuge la un moment dat la părinţi. Tatăl o trimite înapoi, reamintindu-i că aşa va fi toată viaţa. Prin intermediul Facebook, Maria cunoaşte un tip din Reggio Calabria care munceşte în Germania. Se îndrăgosteşte de el. Un timp familia nu ştie de această relaţie, rezumată doar la jurăminte amoroase pe facebook. Din iunie 2010, familia primeşte anonime despre relaţia ei. Tatăl şi fratele o convoacă pentru a-i cere explicaţii. Maria nu neagă că e amorezată de altul. Ea le cere să divorţeze.

Cei doi o zvântă în bătaie. Tatăl îi pune pistolul la tâmplă şi-i spune: „E căsnicia ta. Aşa o să rămână toată viaţa”. Maria e supravegheată şi mai strict ca înainte. Pe 11 mai 2011, ea se prezintă la sediul Carabinierilor pentru fiul ei cel mare, care a furat motorină. Nu venise pentru a se confesa. În faţa ofiţerului îşi pierde cumpătul şi-i povesteşte tărăşenia, cerându-i ajutorul. Pleacă de la Carabinieri, motivând că nu poate spune mai mult, deoarece se teme de taică-său. 

Patru zile mai târziu e convocată la cazarmă. E pusă sub protecţie şi dusă la Genova. Aici fiind, o loveşte dorul de cei trei copii, lăsaţi la Rosarno. Ia legătura cu maică-sa, care îi întinde o capcană, chemînd-o acasă. Taică-său şi maică-sa merg s-o ia cu maşina. La începutul lui august 2011 se întoarce la Rosarno. Ai ei o bat şi-o pun să retracteze declaraţiile de la Procuratură. Le retractează într-o înregistrare video, susţinând c-a inventat totul pentru a se răzbuna pe familie. Pe 20 august 2011 se sinucide, bând acid clorhidric. 

O altă tentativă de a rupe legăturile familiale e cea a numitei Lea Garofalo. E fată de mafioţi. Tatăl i-a fost ucis când era un copil. Bunicul şi unchiul au fost ucişi. Aşa cum avea să se confeseze mai tîrziu: „Aveam imaginea femeilor din familie mereu îmbrăcate în negru. Erau totdeauna în doliu”. Lea se îndrăgosteşte de un alt membru ’Ndrangheta, Carlo Casco. Pleacă amîndoi la Milano, el zicîndu-i că vrea s-o rupă cu Mafia. 

Aici Lea constată că amicul continuă afacerile mafiote, mai precis, trafic de cocaină. După 11 ani de supliciu, Lea se adresează Poliţiei cerând protecţie pentru fiică-sa, Denise. Declaraţiile sale sunt lipsite de dovezi. Timp de şapte ani, e plimbată dintr-un hotel într-altul de Poliţie. Disperată, apelează la Carlo, care o cheamă la Milano. Pe 24 noiembrie 2009, Carlo şi fraţii săi o omoară şi o dizolvă în 50 de litri de acid clorhidric în suburbiile Milano, spunând fetei că mama a plecat în Australia. Tatăl va fi arestat și condamnat în urma denunțului fetei.

Cum am cumpărat caramele produse pe plan local, în capitala ’Ndrangheta. Ajuns la San Luca, am privit în dreapta şi-n stânga, în căutarea mult cunoscutelor suveniruri. După o jumătate de oră de stat în centru, mi-am dat seama că a căuta suveniruri la San Luca e ca şi cum ai căuta apă pe Soare. De fapt, dacă mă gândesc bine, n-am găsit aşa ceva nici în Reggio Calabria. În Sicilia se vând pe rupte suveniruri cu Cosa Nostra, de la căni cu toartă sub formă de toc de pistol, până la pixuri cu Godfathers scris pe ele. În Calabria n-am văzut suveniruri cu ’Ndrangheta. Ce mai încolo şi-ncoace, Organizaţie serioasă!

Un alt mijloc de a fi încredinţat c-ai ajuns într-un loc celebru e să bei o cafea în locul respectiv. Am apelat la el peste tot unde ghidurile mi-au oferit elogii despre un bar, despre o cafenea sau despre un local aşezat lângă un loc faimos, gen La Watterloo de exemplu. 

Nu plec din San Luca – mi-am zis în barbă, mai ceva decât Sultanul din Scrisoarea a III-a a lui Eminescu – până nu beau o cafea. Uşor de zis, greu de făcut. În jurul meu totul era închis. Ceea ce putea fi loc unde se putea bea o cafea, deschis, era în realitate o prăvălie de pariuri sportive. Nenorocit la gândul că voi părăsi San Luca pentru totdeauna fără a-mi putea spune peste ani, cu mândrie – Am băut o cafea la San Luca! – m-am întors la maşină. Am pornit-o în căutarea drumului către Sanctuarul de la Polsi. După vreo sută de metri de mers, după o cotitură, pe fereastra maşinii am zărit o prăvălie. Transcriu inscripţiile care o defineau: Bar Pasticeria Gelateria Dolci Sapori Enaloto.

Am coborât ca să imortalizez. A coborât, într-un gest de supremă vitejie, şi soţia. Spre surprinderea mea, aşezământul dădea semne că-i deschis. Am încercat uluirea bucuroasă a unui astronaut căzut pe o planetă străină din Univers la vederea unui semn de viaţă omenească într-o văgăună, după ce-a rătăcit prin pustietăţi vreo câteva luni. 

Am păşit cu îndrăzneală în local. La bar, un tânăr cu ochelari spăla nişte pahare. Deşi strâmtă, încăperea era curăţică. Pe stânga, vitrina cu prăjituri. Pe dreapta, două măsuţe, un dispozitiv de joc cu manete şi uşa spre toaletă. Potrivit unui anunţ, Fumatul era interzis! Am comandat o cafea. Cu cofeină pentru mine. Fără cofeină, pentru soţie. Tânărul m-a servit cu o amabilitate ieşită din comun. 

În timp ce beam cafeaua la măsuţă, în prăvălie au dat buzna cinci vlăjgani. Toţi la fel. Purtau toţi veste ţipătoare şi ghete cu botul ascuţit. Tunsoarea era la fel. Raşi de jur împrejur până în creştet, sus de tot. În creştet, o creastă. O creastă dată cu gel abundent. Şi tânărul de la bar era tuns la fel. Se cunoştea cu tinerii vlăjgani intraţi acolo, fără un motiv anume, altul decât cel de a pierde vremea. Privindu-i m-am întrebat: Câţi dintre ei or fi membri ’Ndrangheta?

O întrebare de prisos câtă vreme toate studiile spun că, în ’Ndrangheta, băieţii devin automat mafioţi. „LʼExpress” din 20 iulie 2010, în reportajul despre arestarea la 13 iunie 2010, a lui Domenico Oppedisano, Capocrimine, dezvăluie rolul jucat în ʼNdrangheta de legăturile de sînge: „Într-o familie de ʼndranghetist, te naști prin definiţie «tânăr de onoare». La 14 ani, vîrsta legală a botezului de afiliere la ʼNdrangheta, printr-o înțepătură rituală în deget, se trece frontiera invizibilă care separă existența trivială de sacru”. 

Eseul scris de Nicola Gratteri și Antonio Nicoso aduce amănunte despre rolul familiei în explozia ʼNdrangheta: „Chiar de la intrarea sa în Organizație, noul venit se trezește implicat într-o rețea de amiciții și căsătorii și evoluează într-un vast sistem clientelar, care poate include sute de persoane și care se protejează astfel împotriva oricărui risc de delațiune. Rari sunt cei care trec la o trădare a propriului sânge”. Familia își spune cuvîntul și în pacificarea clanurilor: „Sângele vărsat în timpul ostilităților mafiote e adesea compensat prin cel al soțiilor virgine, obiecte ale mariajelor aranjate”. Potrivit autorilor, „căsătoriile în sânul ʼNdrangheta sunt destinate a consolida puterile, aliind familiile”. Fetelor și băieților li se distribuie roluri diferite: „Fetele sunt capabile să întărească clanurile și băieții să le asigure clanurilor supraviețuirea, perenitatea și puterea”.

Antonio Zagari, ʼndranghetistul care „se pocăiește”, scrie în cartea sa Ammazzare Stanca. Autobiografia di una 'ndranghetistta pentito, Edizioni Periferia, Cosenza, 1992, după predarea la Poliție, în 1990: „Printre membrii ʼndrangheta sunt mulți care nu gândesc decât să aibă băieți... A avea băieți, mulți băieți sau, în orice caz, un număr suficient de ridicat de bărbați înrudiți trece drept un avantaj în activitatea criminală”. Citat de Nicola Gratteri și Antonio Nicoso, Antonio Zagari (mort într-un accident auto în 2004!) e completat de criminologul Letizia Paoli: „Și azi încă, în provinicia Reggio Calabria, grupurile mafiote predominante sunt cele care au cei mai mulți membri: micile clanuri cuprind de la cinci la zece bărbați adulți, mijlociile au între 20 și 30 și, printre cele mai puternice, de exemplu, clanul Piromalli din Gioia Tauro, numără mai mult de 200”.

– Iau şi o canoli! (prăjitura specifică Sudului şi Siciliei), am decis cu solemnitatea cu care Cesar hotărâse să treacă Rubiconul. Am cerut o canoli, mi s-a înmânat, am dus-o la masă şi am mâncat-o. În timp ce-o mâncam, mi-am dat seama că, spre deosebire de alte locuri, tânărul nu mi-a cerut să plătesc înainte de a consuma cafeau şi prăjitura. O clipă m-am gândit că-şi asuma riscul de a mă vedea ieşit pe uşă fără a achita consumul. Imediat însă m-a pufnit râsul.

– Cum dracuʼ să plec fără a achita nota de plată dintr-un local din San Luca, capitala ʼNdrangheta! În vitrină, mi-au atras atenţia nişte caramele. Potrivit unui anunț erau fabricate pe plan local. Mafia calabreză trecuse la producerea de dulciuri! Erau împachetate într-o hârtie pe care scria îmbietor: Dolci Sapori di Mammoliti Agata 1, Via Santissimi Apostoli – 89030, San Luca (RC). Am înţeles rapid că mă aflam chiar pe Via Santissimi Apostoli nu departe de Centru. Erau caramele, potrivit inscripţiei, produse la San Luca. Am cumpărat vreo jumătate de kilogram şi am plătit toată nota. Puteau trece drept suveniruri din San Luca. Din nenorocire, suveniruri care se mănâncă.

Reuniunea anuală a Criminei are loc la Sanctuarul de la Polsi. Am luat-o spre Sanctuarul de la Polsi. Santuario della Madonna di Polsi e alcătuit dintr-o mănăstire şi o biserică din Aspromonte, în apropiere de San Luca. A fost înființat de Roger II de Sicilia în 1144. Aici se află statuia Madonei din Polsi. Situată în vârful unei coloane, statuia e un obiect de cult în Calabria și în Italia. 

În fiecare an, de 2 septembrie, ziua când e sărbătoarea Fecioarei din Polsi, are loc un pelerinaj binecunoscut. Statuia e purtată, în procesiunea cu care culminează sărbătoarea, doar de bărbați din San Luca. Potrivit specialiștilor în ʼNdrangheta, la Sanctuar sau lângă Sanctuar se reunesc anual, de ziua Sfintei, membrii Criminei, care aleg un şef pentru un an, fără puteri executive.

În volumul de referinţă Mafia Republic, John Dickie descrie un film postat pe youtube de Directoratul de District Antimafia (DDA) din Reggio Calabria: „Filmul arată un grup de bărbați, cei mai mulţi de vârstă matură, şi toţi îmbrăcaţi de parcă tocmai atunci străbăteau drumul care-i ducea la un joc de cărţi şi la un vin la localul lor obişnuit. Aceştia sunt surprinşi oprindu-se în faţa unei mici statui a Madonei cu pruncul, aflată în vârful unei coloane de piatră de doi metri. Pentru cine a fost la Polsi, locul e clar: Acesta e Sanctuarul medieval al Madonei din Munţi. Potrivit anchetatorilor – şi cu mult înainte ca Justiţia să rezolve cazul – ceea ce se va întâmpla imediat e un moment sacru din Ciclul de viaţă al ʼNdrangheta. În fiecare an, la începutul lui septembrie, şefi mandataţi din toată Calabria se amestecă printre pelerinii care merg la Sanctuar, pentru a ratifica numirea Seniorului dintre liderii calabrezi. O dată ajunși în faţa statuii Fecioarei, bărbaţii din film se strâng încet într-un cerc şi-l ascultă cu atenţie intensă pe cel mai bătrân dintre ei rostindu-şi acreditările”,

Autorul ne dezvăluie cine e omul: „Omul care se adresează ʼndranghetiştilor la Polsi, în septembrie 2009, e Domenico Oppedisano, care tocmai a fost ales Capo Crimine (Şeful Criminei ) cel mai important post în ʼNdrangheta”. Domenico Oppedisano a fost desemnat Capo Crimine la nunta Elisei Pelle, fiica lui Giuseppe Pelle şi nepoata lui Antonio Pelle, zis Gambazza, fostul Capo Crimine, mort cu câteva luni în urmă, cu Giuseppe Barbaro, din clanul Barbaro din Plati. La nuntă au fost 2.000 de invitaţi. Polsi a fost locul de alegere ritualică. 

Pe 13 iulie 2010 s-a desfăşurat în Calabria o vastă operaţiune a Poliţiei, cu participarea a 3.000 de ofiţeri. Ea a urmat unor investigații de doi ani cu un milion cinci sute de mii de interceptări și înregistrări. Au fost arestate 304 persoane, dintre care 120 numai în Reggio Calabria. Printre cei arestaţi s-a numărat şi Domenico Oppedisano, în vârstă de 80 de ani.

Domenico Oppedisano trăia modest, în jurul Rosarno, din vânzarea fructelor din livadă, duse la piaţă cu o furgonetă rablagită, pe trei roţi. În 8 martie 2012 a fost condamnat la 10 ani închisoare. Presa a făcut mare caz de descoperirea structurii piramidale a ʼNdrangheta, iar autorităţile s-au lăudat c-au decapitat Organizaţia. A fost și un fel de sărbătoare la Roma.

După ce ministrul de Interne, Roberto Maroni, s-a lăudat cu, „în chip absolut cea mai importantă Operațiune împotriva ʼNdrangheta din ultimii ani”, Senatul a aplaudat, ridicat în picioare. Eseul semnat de Nicola Gratteri și Antonio Nicaso îl descrie astfel pe Capo Crimine:

„Oppedisano are mâini mari, poartă o cămașă în carouri și un pantalon maro. Cu părul său alb și fața sa plină de riduri, are un aer modest”. 

gfh.jpg

’Ndrangheta e, la propriu, o afacere de familie – iar băieţii devin automat mafioţi. Cu aceasta în minte, să privim încă o dată acest instantaneu, care-i înfăţişează pe bărbaţii din San Luca, în faţa bisericii, la înmormântarea lui Francesco Giorgi, Sebastiano Strangio and Narco Marmo, ucişi în Germania ca parte a unei răzbunări (august 2007)

Arestarea lui Domenico Oppedisano a fost Breaking news-ul presei din iulie 2010. Titlurile sunt semnificative și pentru greșeala de a confunda pe Capo Crimine cu Capo di tutti i cappi din Cosa Nostra: „Mafia calabreză lovită la vârf” („Le Figaro”, 14 iulie 2010), „Era Nașul Mafiei calabreze” („LʼExpress”, 20 iulie 2010); „Maxi blitz contra ʼNdrangheta” („La Reppublica”, 13 iulie 2010). Jonh Dickie în Mafia Brotherhoods: The Rise of the Italian Mafias, apărută la Sceptre în 2012, polemizează cu sensurile date lui Capo Crimine: „Multe ziare în Italia şi în afară care au acoperit Operaţia Grand Crime au portretizat Crimine ca versiunea ʼNdrangheta a Comisiei din cazul Mafiei Siciliene şi pe Domenico Oppedisano ca un corespondent calabrez al lui Capo di tutti i capi, vârful Piramidei, cum cel al Cosa Nostra. Imaginea asta nu corespunde cu ceea ce magistraţii afirmă. Ei îl portretizează pe Oppedisano ca fiind doar un maestru de ceremonii, speakerul unei adunări, un judecător bătrân şi înţelept al cărui job e să interpreteze legile. Responsabilităţile lui Capo Crimine se referă la proceduri şi politici, nu la afaceri”.

Organizarea 'Ndranghetei face obiectul tuturor studiilor despre Mafia calabreză. O prezentare sintetică aparţine lui Marie-Anne Matard-Bonucci, în a sa Histoire de la Mafia: „Celula de bază a organizaţiei este ’ndrina, unitate de bază teritorială. Nucleul ’ndrinei este format din familia naturală, relaţiile de rudenie constituind în mod evident garanţia coeziunii şi a securităţii. În fruntea fiecărei ’ndrina se află un «capobastone» care conduce o organizaţie riguros piramidală formată din «camorrişti» – este chiar termenul utilizat – cu grade diferite («ofiţeri» ai organizaţiei care au ştiut să urce treptele ierarhice după ce au îndeplinit o faptă sîngeroasă, înjunghiere sau omor), şi din «piccioti», cei noi veniţi. Adesea, aceste ’ndrine sunt dotate cu un statut ce comportă un ansamblu de norme penale şi rituale, de condiţii de admitere şi exludere şi un cod comportamental menit să întărească sentimentul de apartenenţă la organizaţie”.

Conflictul dintre Papa Francisc şi ’Ndrangheta. Alegerea Sanctuarului ca loc de reuniune a Crimine nu e întâmplătoare. Membrii ʼNdrangheta sunt credincioși. Nicola Gratteri și Antonio Nicaso consemnează. „Crucifixe, capele, imagini pioase ale Madonei de Polsi și ale Tatălui Pio. Se găsesc toate în bunkerele ʼNdranghetei (...). Păstrată în Sanctuarul cu același nume, în inima Aspromonte, Madona din Polsi e obiect de devoțiune pentru ʼndranghetiști. Dificil de ajuns la el, acest loc e izolat (...). Venerarea Madonei Munților e imensă în sânul ʼNdranghetei (...). Toți boșii calabrezi au adresat rugăciuni Madonei din Polsi”.

Pe 21 iunie 2014, credincioși din ʼNdrangheta au avut un moment de descumpănire. Papa Francisc, aflat în vizită în Calabria, a condamnat public ʼNdrangheta ca fiind: „Adorarea Răului și disprețuirea Binelui. Acest Rău trebuie combătut, vânat”. Denunțarea a avut loc în timpul Mesei ținute pe câmpia Sibari, în apropiere de Cassano Allo Ionio, în prezența a 100.000 de persoane. Cum s-a ajuns la acest moment? Cauza stă într-o tragedie care a zguduit Italia. Pe 19 ianuarie 2014, Poliția a găsit, în marginea orașului Cosenza, din Calabria, un Fiat Punto ars. În interior erau trei trupuri carbonizate: unul de bărbat, unul de femeie și unul de copil. Copilul, în vârstă de 3 ani, se numea Nicola «Coco» Campolongo, bărbatul era bunicul lui și femeia, amanta bunicului.

Toți trei au fost împușcați într-o operațiune de pedepsire a bărbatului, Giussepe Iannicelli, traficant de droguri, pentru că a cheltuit banii datorați celor de la care primise marfa. Pe acoperişul maşinii, ucigaşii au pus o monedă de 50 de cenţi, semn că viaţa celor trei a fost ieftină. 

Istoria copilului trimite la realitățile mafiote din Calabria. Mama lui Coco, Antonia Maria, a fost arestată pe 10 iunie 2011 sub acuzația de trafic de droguri. Bărbatul Mariei, tatăl lui Coco și al altor doi copii mici, ispășea o pedeapsă cu închisoarea la Cantazaro. Pentru că era mamă de copil mic, Antonia primește arest la domiciliu. În decembrie 2012, măsura e revocată. Nicola, care avea doar doi ani, nu putea fi lăsat bunicului Giuseppe, singurul neam rămas în afara închisorii. Copilul de doar doi ani a fost luat de mamă cu ea în închisoare. 

Ca urmare a unei campanii, Maria Antonia Iannicelli e eliberată, împreună cu copilul, și trimisă în arest la domiciliu. După câteva luni, Maria Antonia încalcă legea. Luându-și cei trei copii, merge la Cantazaro, ca să-și vadă soțul, Nicola Campolongo, închis pentru trafic de droguri. Copilul rămâne cu bunicul, Giuseppe Iannicelli. Bunicul îl ia însă pe copil cu el în toate călătoriile făcute ca traficant de droguri. Presa vremii respective a scris că era folosit ca scut uman. 

Despre familia Ianicelli, consacrată traficului de droguri, spune totul situația membrilor. Giuseppe Iannicelli era arestat la domiciliu. Nevasta lui Giuseppe și mama lui Nicola erau la închisoare pentru trafic de droguri. Tatăl băiatului făcea pușcărie pentru trafic de droguri. Nicola a stat la închisoare, cu maică-sa, timp de un an. Maică-sa l-a luat și la procesul ei desfășurat într-un bunker din închisoare. Giuseppe Iannicelli, de 52 de ani, își luase o amantă, o tânără marocană, de 27 de ani, în timp ce nevasta era la pușcărie. Mama lui Coco avea 24 de ani. Sora mamei era și ea în arest la domiciliu, tot pentru trafic de droguri. Declarația Papei și-a avut izvorul în această crimă care a zguduit Italia. De altfel, după Mesa, Papa l-a vizitat la închisoare pe tatăl băiatului. Cu toate cuvintele grele ale Papei, membrii ʼNdrangheta n-au fost excomunicați, deoarece asta presupune proceduri complicate.

8989341.jpg

Tânără mamă din San Luca, în haine de doliu (august 2007)

De ce n-am ajuns la Polsi? Din ce citisem despre Sanctuarul de la Polsi știam că e practic imposibil de ajuns acolo cu altceva decât 4x4. Când i-am zis de Polsi, taximetristul meu mi-a răspuns: OK! Nici o problemă! Nu e departe de San Luca! Lăsa impresia că ar mai fi fost până atunci la Polsi de nenumărate ori cu alți tipi ca mine. 

Cum eram la prima experiență cu fanfaronada lui, l-am crezut și m-am grăbit să plec din San Luca spre Polsi. Teoretic, de la Pasticeria cu caramele făcute de Mafioți ne îndreptam spre Polsi. Pe drum, înainte de a ieși din San Luca, taximetristul s-a oprit în fața unei porți la care se ivise, pentru a pleca, un tip între două vârste. În dialectul din Calabria, l-a întrebat cum se ajunge la Polsi. La întoarcerea în mașină, mi-a zis că drumul e stricat. Atunci, pe loc, am fost convins că insul întrebat aparține ʼNdrangheta și nu voia să ajungem la Locul sfânt al Mafioților.

Ulterior, am citit, pentru a mă documenta asupra ʼNdrangheta, cartea celebrei jurnaliste Petra Reski, The Honored Society: A Portrait of Italyʼs Most Powerful Mafia, publicată în Germania în 2008 cu probleme, deoarece Mafia a obținut în justiție cenzurarea unor pagini!

Venită la San Luca după Masacrul de la Duisburg, împreună cu fotografa Shabha, Petra Reski ține neapărat să ajungă la Polsi. Preotul din San Luca, Don Pino Strangio, devenit celebru prin conferințele sale de presă ținute în fața bisericii după Masacrul de la Duisburg, în urma căruia San Luca a devenit o scenă a Planetei, i-a luat într-un 4x4, condus de un șofer tăcut. Jurnalista descrie astfel drumul: „Am rulat ore întregi prin păduri de castani, am străbătut râpi și dâmburi sus și jos, pe drumul întortocheat”. Nicio șansă pentru mine, așadar, de a ajunge la Polsi, cu mașina normală care era taxiul, în apropiere de căderea întunericului. Deși la vremea respectivă bănuiam o conspirație, m-am resemnat și am zis să ne întoarcem la Reggio Calabria. O clipă mi-am zis s-o luăm și pe la sediul Carabinierilor. Amintindu-mi atmosfera, am decis c-ar fi prea mult.

Una dintre cele mai spectaculoase răpiri din istorie. Ne întoarcem pe șoseaua San Luca-Bovalino, cea pe care am venit și cea pe care a fost ucis carabinierul. Înainte de a face curba și a mă despărți definitiv de San Luca, mă opresc și filmez priveliștea satului atârnat pe povârnișurile Aspromonte. De la distanța asta și scutit de înfrigurarea premergătoare intrării în sat, pot vedea în liniște o imagine cunoscută din toate cărțile, articolele și filmele despre San Luca.

Pe youtube se găsește postată „Tarantella de la San Luca” sau, cum sună primele versuri, „Tarantela dei briganti” din San Luca. Videoclipul se reduce la imaginea satului întins ca un triunghi cu baza spre poale și vârful spre munte, atârnat între două stânci ale Aspromonte. O imagine astfel surprinsă de un înaintaș de-al meu într-ale aventurii la San Luca, autorul reportajului „ʼNdrangheta – autopsia unei vendete”, apărută în „LʼExpress” din 18 martie 2009:

„San Luca, la capătul Italiei, un pământ ars și rears de soarele spânzurat pe cer, un burg mizerabil și sfidător, care-l venerează pe Dumnezeu și-și contemplă legenda din înălțimea stâncii sale, asediat de colții ascuțiți ai Aspromonte”. Priveliștea e pentru mine o explicație a uneia dintre cele mai sălbatice practici ale ʼNdrangheta: răpirile de persoane pentru răscumpărare. Răpirile pentru răscumpărare sunt considerate de mai toată lumea specialitatea ’Ndrangheta. 

În Istoria Mafiei, Marie-Anne Matard-Bonucci face un bilanț: „De la sfârșitul anilor 1960 și până în 1983 este estimat un număr de 200 de răpiri de persoane, acțiuni organizate de ʼndrangheta. În anii 1960, răscumpărările sunt investite în utilaj greu sau direct, în industria construcțiilor. La Bovalino, centru agricol din Aspromonte, există un cartier pe care locuitorii îl numesc «Paul Getty», nume care amintește că răscumpărarea plătită de familia celebrului industriaș a fost convertită în ciment și în beton”. 

Referirea la Paul Getty trimite la cea mai spectaculoasă răpire pusă la cale de Mafia calabreză, una dintre cele mai faimoase din istoria lumii: răpirea lui John Paul Getty III, nepotul lui John Paul Getty I, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. John Paul Getty III s-a născut în 1956. Tatăl său, Jean Paul Getty II, a fost trimis de multimiliardar la Roma, pentru a-i gira afacerile. Părinții divorțează. Tânărul Jean Paul Getty III rămâne cu maică-sa, Gail Harris. Duce o viață de beizadea, alături de cei patru frați și surori. Pe 10 iulie 1973, la vârsta de 16 ani, aflat la Roma, e răpit și dus în văgăunile din Aspromonte. Răpitorii cer 17 milioane de dolari în schimbul eliberării. 

La început, părinții nu cred că-i vorba de o răpire reală. Adolescentul se remarcase anterior prin zicerea că singura metodă de a obține bani de la bunicul său era să se dea răpit. Bunicul, Jean Paul Getty I, e faimos prin zgârcenia sa. În vila sa de la Suttor Place el a instalat un telefon cu fise, pentru ca oaspeții să nu-i încarce nota la telefon. Răpitorii nu știau asta. Părinții adolescentului se adresează multimilionarului, în vârstă de 80 de ani. Acesta refuză și se explică printr-un Comunicat de presă: „Am 14 nepoți. Dacă plătesc răscumpărarea, voi avea 14 nepoți răpiți”. Din ascunzătoare, unde e ținut legat la ochi și înlănțuit, adolescentul trimite scrisori disperate maică-si, în care-i cere să plătească. 

În noiembrie 1973, după patru luni de așteptare, răpitorii își pierd răbdarea. Ei trimit ziarului „Il Messagero” o ureche tăiată (prost) și o șuviță din părul răpitului, împreună cu cererea de 3,2 milioane dolari răscumpărare. Nota care conține suma avertizează: „Aceasta e urechea lui Paul. Dacă nu primim suma în termen de 10 zile, o altă ureche va veni”. Altfel spus, o să vi-l trimitem în bucăți. Nu numai că urechea a fost tăiată prost, dar – din cauza aiurelilor din Italia – ea a stat la un oficiu poștal trei săptămâni. Unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii răspunde însă că nu poate plăti decât 2,2 milioane dolari, sumă până la care putea face deducere de taxe. Restul el cere să fie plătit ulterior de tatăl adolescentului cu o dobândă de 4%! În urma negocierilor, se ajunge la suma de 3 milioane dolari. 

Pe 15 decembrie 1973, Jean Paul Getty III e eliberat. Autoritățile îl găsesc viu în sudul Italiei. Primul său gest e de a-l suna pe bunic pentru a-i mulțumi. Acesta nu răspunde însă, supărat c-a trebuit să dea 2,2 milioane dolari. Jean Paul Getty III nu-și mai revine însă după 6 luni de traumatism. Abia eliberat, el se apucă de alcool și droguri. La 18 ani se căsătorește cu fotomodelul german Gisela Zacher, de 24 de ani. Furios pe căsătoria asta, bunicul nu-i mai dă nici un ban. În 1981, din cauza unui cocteil de Vailum, metadonă și alcool Jean Paul Getty III devine tetraplegic și aproape orb. Taică-său, care-l moștenește pe multimilionar, refuză să-i plătească îngrijirile medicale. Maică-sa e nevoită să ducă o bătălie juridică pentru a-l constrânge. La rându-i, taică-său se cufundă în alcool și droguri. Intrat în comă, în care stă timp de șase luni, Jean Paul Getty III e o legumă. În 1993, Gisela divorțează. Jean Paul Getty III moare pe 5 februarie 2011.

În loc de concluzii. Prestigiosul săptămânal „LʼExpress” a consacrat ʼNdrangheta un grupaj special în numărul din 8 august 2010. Titlul grupajului e semnificativ pentru realitatea numită ’Ndrangheta: „Comment la mafia nous envahit” (Cum ne invadează Mafia).

Reportajele, notele, interviurile din grupaj ţin să tragă un semnal de alarmă asupra unui pericol: păstrându-şi baza în Calabria, ʼNdrangheta s-a răspândit în Europa şi în întreaga lume. Sunt date exemple de investiţii ale Mafiei calabreze în Germania, Franţa, Spania, Rusia, Canada, Australia, chiar și în România. O dată cu investiţiile, bazate pe lichidităţile uriaşe ale ʼNdrangheta, se răspândesc, asemenea unui cancer, şi ʼndrinele – familiile mafiote întemeiate exclusiv pe legătura de sânge. 

Grupajul cuprinde şi un interviu cu Francesco Forgione, cel care a prezidat Comisia anti-Mafia din Italia, autorul cărţii Mafia Export. Mafia export. Come 'ndrangheta, cosa nostra e camorra hanno colonizzato il mondo (Mafia Export. Cum au colonizat lumea ’Ndrangheta, Cosa Nostra şi Camorra), apărută în 2009 în Italia şi în 2010 în Franţa. Are loc la un moment dat, următorul dialog:

„– Mafia calabreză a devenit cea mai puternică (44 miliarde de euro cifra de afaceri annual) şi cea mai periculoasă dintre mafiile italiene.

– Da. Timp de decenii ea n-a fost combătută. În timp ce Cosa Nostra se cufunda într-o politică de confruntare sîngeroasă cu statul, asasinând pe magistraţii Falcone şi Borsellino în 1992, la un nivel naţional deci, ’Ndrangheta, ea, «a cules» explozia globalizării, gata să reinvestească tezaurul strâns de ea prin sechestrarea industriaşilor bogaţi. (…) ’Ndrangheta e prima mafie globală. Organizată în 150 de familii de sânge, structurate ca întreprinderi, ea are colonii pe 5 continente”. Din câte înţeleg, în materie de organizaţii criminale, ʼNdrangheta e un fel de SUA de azi în materie de ţări ale lumii. Popasul la Washington e azi o mândrie pentru politicieni, jurnalişti, oameni de afaceri din România. E un popas în Capitala Lumii.

De ce n-aş fi şi eu mândru de popasul meu la San Luca, în Calabria, Capitala Lumii criminale!