Actualitate

Vaticanul lansează acuzaţii dure la adresa defunctului scriitor Jose Saramago

Autor: Redactia | 1810 vizualizări

Ziarul Vaticanului, L'Osservatore Romano, îl atacă dur pe scriitorul portughez José Saramago, care a murit, vineri, la vârsta de 87 de ani, calificându-l drept "un populist extremist" şi "un ideolog antireligios", relatează AFP.

Într-un editorial intitulat "Omnipotenţa (presupusă) a naratorului", publicaţia oficială a Vaticanului îl critică virulent pe Saramago, laureat al premiului Nobel pentru literatură, care era marxist şi ateu.

Astfel, L'Osservatore Romano îl cataloghează pe scriitorul portughez drept "un ideolog antireligios, un om şi un intelectual care nu admite niciun fel de metafizică, închis complet în încrederea sa adâncă în materialismul istoric, adică în marxism".

"Spunea că nu poate să doarmă numai la gândul cruciadelor şi Inchiziţiei, uitând de gulaguri, epurări, genocide şi samizdaturi (mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzură, n.r.) culturale şi religioase", mai scrie cotidianul de la Vatican.

Editorialul respectiv mai spune despre Saramago că era "un populist extremist" care "se lua cu o mare comoditate" de "un Dumnezeu în care el n-a crezut niciodată, în virtutea omnipotenţei şi omniscienţei Sale".

Saramago a provocat furia Vaticanului şi a Bisericii Catolice cu romanul său "Evanghelia după Isus Cristos" (1992), în care îl prezintă pe Iisus Hristos pierzându-şi virginitatea cu Maria Magdalena.

Scriitorul a mai trezit mânia catolicilor şi când a publicat ultimul său roman, "Cain" (2009), unde personajul biblic omonim, asasinul fratelui său, Abel, este personificarea răului şi, totodată, prezentat ca un om nici mai rău, nici mai bun decât alţii, în timp ce Dumnezeu este descris ca nedrept şi invidios.

Când şi-a prezentat această carte, Saramago a calificat Biblia drept "manual de rele moravuri".
Scriitorul portughez José Saramago, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1998, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 87 de ani, în insula spaniolă Lanzarote, după mai mulţi ani de boală.

Guvernul portughez a decretat două zile de doliu naţional şi a aprobat depunerea trupului neînsufleţit al scriitorului în clădirea Primăriei Lisabonei. Sicriul cu trupul scriitorului a fost transportat sâmbătă din Lanzarote la Lisabona, cu un avion în care au fost prezenţi soţia lui Saramago, Pilar del Rio, rude şi prieteni, precum şi ministrul portughez al Culturii şi biograful autorului.

Reprezentanţii Fundaţiei "José Saramago" au declarat, sâmbătă, că trupul neînsufleţit al scriitorului va fi incinerat duminică la prânz la cimitirul Alto de Sao Joao din Lisabona. Ulterior, cenuşa sa va fi împărţită: jumătate va fi dusă în satul natal al lui Saramago, Azinhaga, iar cealaltă jumătate va fi depusă la rădăcina unui măslin din grădina reşedinţei scriitorului de la Lanzarote, unde acesta şi-a petrecut ultimii 17 ani de viaţă.

José Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, la Azinhaga, în provincia Ribatejo, într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu obţinerea premiului Nobel pentru Literatură în 1998. În 1992, el a publicat "Evanghelia după Isus Cristos", cel mai polemic roman al său, care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Iisus. O cotitură în universul tematic al lui José Saramago o constituie seria de ficţiuni alegorice începută cu "Pluta de piatră" (1986) şi urmată de "Eseu despre orbire" (1995), "Toate numele" (1997), "Peştera" (2000), "Omul duplicat" (2002), "Eseu despre luciditate" (2004) şi "Intermitenţele morţii" (2005).

Saramago locuia în Lanzarote din 1993, împreună cu soţia sa, jurnalista Pilar del Rio. Acesta s-a autoexilat în urma polemicii create în Portugalia de publicarea romanului "Evanghelia după Isus Cristos", cenzurat de autorităţi.

Unul dintre cele mai recente romane ale lui José Saramago este "Călătoria elefantului", publicat în Portugalia în 2008. Cartea a apărut în România la editura Polirom în martie 2010, în traducerea Mioarei Caragea, în cadrul seriei de autor dedicate scriitorului portughez.


Comentarii

.....o stafida de om

...s-a dus acolo unde nici el nu credea...In iad...Cum sa nu crezi in Dumnezeu cand prezenta Sa este in toate si peste tot...Numai nebunii nu o vad.

Postat de: Anonim, 08 Septembrie 2010 |

Publică un comentariu nou

Dosarul lunii Decembrie al revistei noastre vă propune o întrebare controversată: Sunt Dacii strămoşii noştri?
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 121, Ianuarie 2011

HISTORIA, Nr. 121, Ianuarie 2011 -
12 Ianuarie 2012

Importanţi membri ai camarilei regale, industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt se vor întrece în a câştiga favorurile lui Carol al II-lea.Pe fondul apropierii României de Germania nazistă, Auschnitt devine victima unui proces răsunător, acuzat că a pus în pericol producţia de armament a ţării. Malaxa, deşi partener de afaceri cu industriaşul evreu, scapă basma curată, protejat fiind de rege. „Historia” vă duce în culisele acestui scandal, urmărind şi traseul celor doi după ce au părăsit România, cu direcţia SUA.

Vedeţi mai multe detalii

Popular content

Soluţie implementată de Tremend
SATI