Povestea bradului de Crăciun

Autor: Redactia | 10777 vizualizări

De când a fost folosit pentru prima oară pentru a marca Sărbătorile de iarnă, în Letonia, în secolul al XV-lea, pomul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului.

Împodobirea pomului de Crăciun a devenit cel mai emoţionant ritual al Sărbătorilor de iarnă. Toată familia se strânge în jurul bradului şi aproape fiecare dintre noi are cu siguranţă un glob preferat.

Primul moment în care bradul a devenit centrul atenţiei de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în Letonia. De atunci însă lucrurile s-au schimbat. Multe dintre aceste modificări s-au înregistrat la nivelul percepţiei şi al modului în care este serbat bradul.

„Legătura dintre pom şi Naşterea Domnului era foarte marcată în secolul al XVI-lea. Acum, componenta religioasă a trecut în plan secund, locul fiindu-i luat de ideea de sărbătoare ca festin, când oamenii îşi iau cadouri, se duc la munte. În ultimii 20-30 de ani, obiceiurile specifice Sărbătorilor de iarnă sunt parcă golite de sensul lor iniţial", este de părere istoricul Dan Falcan.

De când a fost folosit pentru prima oară pentru a marca Sărbătorile de iarnă, în Letonia, în secolul al XV-lea, pomul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului.

CLICK PENTRU A VEDEA o scurtă istorie a tradiţiei bradului de Crăciun

Împodobirea pomului de Crăciun a devenit cel mai emoţionant ritual al Sărbătorilor de iarnă. Toată familia se strânge în jurul bradului şi aproape fiecare dintre noi are cu siguranţă un glob preferat.

Primul moment în care bradul a devenit centrul atenţiei de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în Letonia. De atunci însă lucrurile s-au schimbat. Multe dintre aceste modificări s-au înregistrat la nivelul percepţiei şi al modului în care este serbat bradul.

„Legătura dintre pom şi Naşterea Domnului era foarte marcată în secolul al XVI-lea. Acum, componenta religioasă a trecut în plan secund, locul fiindu-i luat de ideea de sărbătoare ca festin, când oamenii îşi iau cadouri, se duc la munte. În ultimii 20-30 de ani, obiceiurile specifice Sărbătorilor de iarnă sunt parcă golite de sensul lor iniţial", este de părere istoricul Dan Falcan.

 

Sursa: www.adevarul.ro




Ziare.com
Comentarii

brad

foarte mare dreptate ai d-le anonim

Postat de: Anonymous, 22 Decembrie 2012 |

istoria bradului de craciun

Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii ale Crăciunului

este, fără îndoială, împodobirea bradului: cu luminiţe,

globuri, beteală, bomboane şi o stea vestitoare a

Naşterii Domnului în vârf. Dar oare de ce decorăm

bradul de Crăciun? Cum am ajuns să avem un astfel de

obicei? Iată câteva versiuni oferite de istorie.

Obiceiul este foarte vechi şi porneşte încă de la

vechii egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu

frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă.

Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către

romani, care au început să folosească brazi în locul

frunzelor de palmier, pentru că ei credeau în magia

copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în

brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi

primăvara se vor reîntoarce curând.

O legendă creştină spune că în noaptea Naşterii

Mântuitorului, flora, fauna şi toate creaturile vii, au

venit la Bethlehem cu daruri. Micul brad nu avea însă

niciun cadou şi era atât de obosit încât nu a putut să

ţină piept copacilor mai mari care l-au împins în spate

pentru a-l ascunde vederii. Dar atunci, unui înger din

apropiere i s-a făcut milă şi a comandat unui mănunchi

de stele să vină să se aşeze pe ramurile delicate ale

brăduţului. Când pruncul Iisus a văzut frumosul brăduţ

luminat, a zâmbit şi l-a binecuvîntat, îndemnând ca din

acel moment brazii să fie împodobiţi cu lumini, în

perioada Crăciunului, pentru a fi pe placul copiilor.

Originea germană
Conform altor surse, obiceiul îşi are originea prin

secolul al şaptelea, când un călugăr de la Crediton,

Devonshire, Sfântul Boniface, a plecat în Germania

pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu. Supărat de gestul

unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Boniface,

cel care a convertit germanii la creştinism, a tăiat

copacul de la rădăcină. În locul acestuia s-a înălţat

un brăduţ frumos. Uimit, Sfântul a considerat bradul

proaspăt crescut drept semn de credinţă în puterea lui

Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a

bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul

şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de

atunci bradul şi să-l considere Arborele lui Dumnezeu

şi un simbol al creştinismului.

Alături de Sfântul Boniface, Martin Luther este şi el

considerat un inventator al bradului de Crăciun.

Legenda spune că acest călugăr şi reformator al

Bisericii, care a trăit între anii 1483-1546, se

întorcea acasă într-o seară de iarnă, când a văzut

stelele strălucind printre ramurile brazilor.

Impresionat de privelişte, a mers în pădure şi a tăiat

un brăduţ pe care l-a decorat acasă cu lumânări, care

reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a

răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea.

Dacă Sfântul Boniface considera "pomul de Crăciun" ca

fiind creştinizarea unui ritual de iarnă pre-creştin,

alţii văd originea acestuia în "Pomul Paradisului",

folosit în unele piese jucate pe 24 decembrie, când se

sărbătorea ziua numelui lui Adam şi a Evei. Pentru a

sugera Grădina Edenului, un pom era decorat cu mere

(fructul interzis) şi folosit în decor. "Pomul

Paradisului" a fost încet-încet adoptat în casele

germanilor, iar merele au fost înlocuite cu obiecte

rotunde roşii strălucitoare. Ceea ce astăzi numim

globuri. Tot de aici pare să vină şi tradiţia ca "pomul

de Crăciun" să fie împodobit în ziua de 24 decembrie.

Originea livonă
Primul moment în care bradul a devenit centrul atenţiei

de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în

Livonia (Estonia şi Letonia de astăzi). Conform

primelor documente care atestă folosirea "pomului de

Crăciun" în Estonia (1441, 1442 şi 1514), membrii

Frăţiei Capetelor Negre duceau un pom în piaţa sfatului

din Reval (Talin de azi) şi dansau în jurul lui. În

1584, pastorul şi cronicarul Baltazar Russow a scris

despre tradiţia împodobirii unui pom în piaţă unde

tinerii cântă şi dansează în jurul lui, după care îi

dau foc.

În Marea Britanie, pomul a fost adus de germani, dar

localnicii nu au fost prea încântaţi la început să îşi

decoreze casele cu brazi. Totul s-a schimbat însă din

1846, când Regina Victoria şi Printul Albert au apărut

într-o imagine în Illustrated London News, în picioare

alături de copiii lor, în jurul unui pom de Crăciun.

Cum Victoria era foarte populară, tradiţia bradului a

devenit imediat la modă în Marea Britanie, iar patru

ani mai târziu Charles Dickens descrie pomul de Crăciun

ca o tradiţie destul de scumpă în care se puteau regăsi

păpuşi, bijuterii, fructe, mici instrumente muzicale şi

jucării.

Bradul în mitologia românească
La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual

azi dispărut, dar atestat încă de la romani. Un trunchi

de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de

24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi

renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.

Şi dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles

total diferit (pe care îl mai găsim şi astăzi în unele

zone ale ţării): bradul era un copac tăiat la nuntă sau

la moartea cuiva. În cadrul ritualului de înmormantare

bradul reprezenta "nunta" mortului cu divinitatea şi

natura.

Postat de: Anonymous, 25 Decembrie 2011 |

istoria bradului de craciun

Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii ale Crăciunului

este, fără îndoială, împodobirea bradului: cu luminiţe,

globuri, beteală, bomboane şi o stea vestitoare a

Naşterii Domnului în vârf. Dar oare de ce decorăm

bradul de Crăciun? Cum am ajuns să avem un astfel de

obicei? Iată câteva versiuni oferite de istorie.

Obiceiul este foarte vechi şi porneşte încă de la

vechii egipteni. Aceştia îşi împodobeau casele cu

frunze de palmier, în ziua solstiţiului de iarnă.

Obiceiul a fost împrumutat şi modificat de către

romani, care au început să folosească brazi în locul

frunzelor de palmier, pentru că ei credeau în magia

copacilor care erau în permanenţă verzi. Ei au văzut în

brazi simbolul vieţii şi un semn sigur că soarele şi

primăvara se vor reîntoarce curând.

O legendă creştină spune că în noaptea Naşterii

Mântuitorului, flora, fauna şi toate creaturile vii, au

venit la Bethlehem cu daruri. Micul brad nu avea însă

niciun cadou şi era atât de obosit încât nu a putut să

ţină piept copacilor mai mari care l-au împins în spate

pentru a-l ascunde vederii. Dar atunci, unui înger din

apropiere i s-a făcut milă şi a comandat unui mănunchi

de stele să vină să se aşeze pe ramurile delicate ale

brăduţului. Când pruncul Iisus a văzut frumosul brăduţ

luminat, a zâmbit şi l-a binecuvîntat, îndemnând ca din

acel moment brazii să fie împodobiţi cu lumini, în

perioada Crăciunului, pentru a fi pe placul copiilor.

Originea germană
Conform altor surse, obiceiul îşi are originea prin

secolul al şaptelea, când un călugăr de la Crediton,

Devonshire, Sfântul Boniface, a plecat în Germania

pentru a preda Cuvântul lui Dumnezeu. Supărat de gestul

unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Boniface,

cel care a convertit germanii la creştinism, a tăiat

copacul de la rădăcină. În locul acestuia s-a înălţat

un brăduţ frumos. Uimit, Sfântul a considerat bradul

proaspăt crescut drept semn de credinţă în puterea lui

Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a

bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul

şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de

atunci bradul şi să-l considere Arborele lui Dumnezeu

şi un simbol al creştinismului.

Alături de Sfântul Boniface, Martin Luther este şi el

considerat un inventator al bradului de Crăciun.

Legenda spune că acest călugăr şi reformator al

Bisericii, care a trăit între anii 1483-1546, se

întorcea acasă într-o seară de iarnă, când a văzut

stelele strălucind printre ramurile brazilor.

Impresionat de privelişte, a mers în pădure şi a tăiat

un brăduţ pe care l-a decorat acasă cu lumânări, care

reprezentau stelele pe care le văzuse. Obiceiul s-a

răspîndit în Germania şi de aici, în toată lumea.

Dacă Sfântul Boniface considera "pomul de Crăciun" ca

fiind creştinizarea unui ritual de iarnă pre-creştin,

alţii văd originea acestuia în "Pomul Paradisului",

folosit în unele piese jucate pe 24 decembrie, când se

sărbătorea ziua numelui lui Adam şi a Evei. Pentru a

sugera Grădina Edenului, un pom era decorat cu mere

(fructul interzis) şi folosit în decor. "Pomul

Paradisului" a fost încet-încet adoptat în casele

germanilor, iar merele au fost înlocuite cu obiecte

rotunde roşii strălucitoare. Ceea ce astăzi numim

globuri. Tot de aici pare să vină şi tradiţia ca "pomul

de Crăciun" să fie împodobit în ziua de 24 decembrie.

Originea livonă
Primul moment în care bradul a devenit centrul atenţiei

de Sărbători este marcat în secolul al XV-lea în

Livonia (Estonia şi Letonia de astăzi). Conform

primelor documente care atestă folosirea "pomului de

Crăciun" în Estonia (1441, 1442 şi 1514), membrii

Frăţiei Capetelor Negre duceau un pom în piaţa sfatului

din Reval (Talin de azi) şi dansau în jurul lui. În

1584, pastorul şi cronicarul Baltazar Russow a scris

despre tradiţia împodobirii unui pom în piaţă unde

tinerii cântă şi dansează în jurul lui, după care îi

dau foc.

În Marea Britanie, pomul a fost adus de germani, dar

localnicii nu au fost prea încântaţi la început să îşi

decoreze casele cu brazi. Totul s-a schimbat însă din

1846, când Regina Victoria şi Printul Albert au apărut

într-o imagine în Illustrated London News, în picioare

alături de copiii lor, în jurul unui pom de Crăciun.

Cum Victoria era foarte populară, tradiţia bradului a

devenit imediat la modă în Marea Britanie, iar patru

ani mai târziu Charles Dickens descrie pomul de Crăciun

ca o tradiţie destul de scumpă în care se puteau regăsi

păpuşi, bijuterii, fructe, mici instrumente muzicale şi

jucării.

Bradul în mitologia românească
La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual

azi dispărut, dar atestat încă de la romani. Un trunchi

de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de

24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi

renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.

Şi dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles

total diferit (pe care îl mai găsim şi astăzi în unele

zone ale ţării): bradul era un copac tăiat la nuntă sau

la moartea cuiva. În cadrul ritualului de înmormantare

bradul reprezenta "nunta" mortului cu divinitatea şi

natura.

Postat de: Anonymous, 25 Decembrie 2011 |

bradul

Completamente fals. Ideea arborelui sacru este prezentă din cele mai vechi timpuri în legende şi mituri. Axul lumii în folclorul românesc, de pildă, era un brad. Sunt dovezi preistorice ale folosirii bradului ca adjuvant psihopomp ( ajuta la trecerea spiritelor peste râul sau vamele morţii). Este prezent în toate ritualurile de trecere. Ceea ce descrieţi dvs. în articole este bradul modern care a rezultat dintr-o concesie făcută de biserica creştină curenţilor precreştini din fundal. Globurile sunt merele, vedeţi cum arată pomii (aşa-i spune) cu care merg colindătorii. Sunt pomii din mitologia românească oricum mai vechi decât 1500.

Postat de: Anonymous, 21 Decembrie 2011 |

Hibryd

Adica noi am inventat si bradul de Craciun. FFF tare. Apa calda tot noi. Roata...nu mai zic, o dadea dea dura Monumerut cand a vazut ca poate fi folosita si la bicicleta lui......

Postat de: Anonymous, 21 Decembrie 2011 |

Nu

Nu, domnule redactor, că probabil asta sunteţi. Exemplul românesc poate fi extins în toate mitologiile lumii care au avut, spre deosebire de noi, şansa de a fi consemnate în piatră sau în scris. Veţi găsi peste tot pomul ca axă a lumii sau a cosmosului. Nu sunt nici protocronist, nici rromân verde. Nu vreau să port niciun război cu dumneavoastră, vreau doar să spun că nu trebuie să mai traduceţi mot-a-mot din Wikipedia de unde este extras acest articol. Există biblioteci, ştiţi, locul acela cu multe cărţi unde poţi citi şi conspecta... mă rog, pentru asta trebuie ceva ştiinţă de carte.

Postat de: Anonymous, 22 Decembrie 2011 |

Publică un comentariu nou

By submitting this form, you accept the Mollom privacy policy.
Credeţi că achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1925 a fost justă?
Te abonezi la Historia şi câştigi
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 153, Octombrie 2014

HISTORIA, Nr. 153, Octombrie 2014 -
15 Octombrie 2014

În vara anului 1918, războiul civil aprinsese Rusia ca un rug. Pentru revoluţia boşevică, lunile fierbinţi de vară au reprezentat un moment de cumpănă; neobosit, Lenin ţinea discurs după discurs, încercând să redreseze situaţia.  De fiecare dată a vorbit cu convingere despre inevitabilitatea revoluţiei mondiale. Însă soarta îl va duce la uzinele Michelson, acolo unde va fi împușcat în condiții ce ridică până și astăzi mari semne de întrebare...

Vedeţi mai multe detalii
Realitatea.net

Popular content
Soluţie implementată de Tremend
SATI