A fost găsită comoara Romanovilor pe fundul lacului Baikal?

Autor: Redactia | 12972 vizualizări
Harta lacului Baikal

Două mini submarine care executau o misiune de cartografiere a lacului Baikal au reperat la o adăncime de 1200 de metri „unele obiecte strălucitoare”, despre care se crede că ar fi comoara pierdută a familie Romanov, relatează presa internaţională.

Legenda spune că 1.600 tone de aur au fost pierdute atunci când trenul care transporta valoroasa încărcatură a deraiat, iar amiralul Alexandr Kolceak, comandantul Armatei Albe, a hotărât să arunce aurul în lacul Baikal pentru a nu încăpea în mâinile bolşevicilor.

O altă legendă susţine că trupe ale Armatei Albe aflate în retragerea au traversat lacul Baikal, în iarna anului 1919-1920, fiind surprinse de un ger cumplit de minus 60C. În aceste condiţii, cea mai mare soldaţilor şi cailor care transportau aurul au murit de frig. În momentul în care a venit primăvara lacul s-a dezgheţat şi întreaga comoară s-a scufundat pe fundul lacului Baikal.

În 2009, resturile unui tren şi cutii de muniţie au fost găsite în lac, dar în ultimele zile, două mini submarine Mir au descoperit noi “obiecte strălucitoare” în apropiere de Capul Tolsty.

Încercarea de a aduce la suprafaţă “obiectele stralucitoare” a eşuat monentan din cauza condiţilor vitrege de pe fundul lacului Baikal. Surse din cadrul misunii de cartografiere au declarat că a fost deja  planificată o nouă scufundare pentru a aduce la suprafata un eşantion din “obiectele strălucitoare”.

Anul trecut, Inna Kyrlova, directorul adjunct al Fondului pentru Protecţia Lacul Baikal, unul din organismele de finanţare a cercetării, a recunoscut că mini submarine au început să caute “aurul lui Kolceak” pe fundul lacului.

În cazul în care presupusa comoara a fost găsită, s-ar putea declanşa un scandal uriaş între statul rus, descendenţi ai ţarului Nicolae al doilea şi alte ţări, cum ar fi Marea Britanie - care ar putea argumenta că acest aur reprezintă datoriile “regimului” Romanov către ele.

Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei. Lacul conţine cea mai mare rezervă de apă dulce din lume (23000 km³, adică 20% din rezervele de apă potabilă ale lumii ), fiind cel mai adânc lac de pe glob (1637 m).


Comentarii

ANTIBOLSEVICI

Pentru astia cu trenul regelui Mihai va zic "somn usor!" in continuare bolsevicilor! Regelui abia i s-a permis sa-si ia bunurile personale, pana si frunctele din tren au fost cautate ca ziceau rusii ca au ascuns bijuterii in ele. Puneti mana sa cititi istoria adevarata a Romaniei nu mizeriile lui roller retardatilor (daca stiti cine e roller)! Habar n-aveti sa scrieti corect si va dati cu parerea despre monarhie chiflarilor! HAI SICTIR!

Postat de: Anonim, 03 Mai 2011 |

esti mincinos

Bunicul meu a coordonat incarcarcarea mobilei in trenul pt rege. Si-a spus ce-a fost in tren. Asha ca nu mai vorbi aiurea.

Postat de: Anonim, 29 Ianuarie 2012 |

Stie ISARESCU si Iliescu

Isarascu si Iliescu stie cum au platit cu Tezaurul Romaniei sa cistige revolutzia.O parte la turistii Rusi si o parte Ambasada USA la dus prin bulgaria in 16 autobuze.Restu nu la mai cautat ca lingouriile erau grele. Dupa revolutzie din 250 tone au mai gasit 40 tone.

Postat de: Anonim, 02 Mai 2011 |

tren

un tren putea transporta , in 1915,2000{douamii} de tone,avea in componenta trei locomotive si 200{douasute}de vagoane.Daca tot aveti P.C. accesati GOOGLE si tastati"tren".Succes,specialistilor !

Postat de: Anonim, 03 Septembrie 2010 |

tren

un tren putea transporta , in 1915,2000{douamii} de tone,avea in componenta trei locomotive si 200{douasute}de vagoane.Daca tot aveti P.C. accesati GOOGLE si tastati"tren".Succes,specialistilor !

Postat de: Anonim, 03 Septembrie 2010 |

tren

un tren de marfa transporta,in 1915,2000 de tone cu trei locomotive{200 de vagoane}. Daca tot ai acces la P.C.,acceseaza GOOGLE si scrie "tren"

Postat de: Anonim, 03 Septembrie 2010 |

De nu venea bunicu-sau

De nu venea bunicu-sau, ne castigam noi independenta in 1990, si Cdrilaterul nu apartinea in veci Romaniei.........deci fire-ar al naibii valiza aia cu izmene ca multe a ami facut.

Postat de: Anonim, 30 Mai 2011 |

Da' trenu' lu' regelei Mihai

Noi avem sanse sa gasim trenul cu care regele Mihai a plecat din tara? Sunt banii nostrii ca doar bunicu-so a venit pe Dunare cu o valiza plina de izmene. Nepotu' lui a plecat cu un tren de bijuterii, obiecte de arta, aur, etc. Nu avem neoie de submarine sa cautam averea aia, doar de un cleste de zbrobit degetele. ... Pe de alta parte, mai bine-l pupam in fund si ii spunem maiestatea voastra, la urma urmei meritam

Postat de: Anonim, 03 Septembrie 2010 |

vodca

albii au pierdut aurul, asa ca bolsevicii i-au cumparat pe mujici cu vodca. o revolutie low-cost.

Postat de: Anonim, 02 Septembrie 2010 |

erau banii lu Moshu!

-- draga revista "hystorica", erau banii lu moshu meu care a venit de la cazan si io pierdut pe drum, dupa ce-o golit damigenele! Spuneti-mi si mie va rog, cum poat intra in posesia lor again, va rog!

Postat de: Anonim, 02 Septembrie 2010 |

1600 tone!

Domnule,

spune-mi si mie, ca ma intereseaza, care e trenul ala care poate transporta 1600 tone?!

Postat de: Anonim, 02 Septembrie 2010 |

Nu este al Romanovilor , este tezaurul Romaniei

Cu siguranta este tezaurul Romaniei incredintat cu buna-credinta aliatului rus in Primul Razboi Mondial pentru a nu cadea in mainile inamicilor . Putin va decide sa ni-l restituie pentru a arata ca Rusia este un stat responsabil , relatiile romano-ruse se vor imbunatati iar cu sprijinul nostru scutul antiracheta se va muta de la noi pe teritoriul Rusiei , pentru a ne apara pe toti de teroristi . Nu e asa ca e un vis frumos ?

Postat de: Anonim, 01 Septembrie 2010 |

tezaur

Noi romani ciocu mic, regele duce tezaurul cu trenul si acumil pupam in f.

Postat de: Anonim, 01 Septembrie 2010 |

Sa le trimita la pastrare in Romania

Poate ii convingem sa ne trimita noua tezaurul, sa avem grija de el as cum au avut ei grija de al nostru!

Marius

Postat de: Anonim, 01 Septembrie 2010 |

Publică un comentariu nou

Dosarul lunii Decembrie al revistei noastre vă propune o întrebare controversată: Sunt Dacii strămoşii noştri?
Aboneaza-te la NEWSLETTER
 

HISTORIA, Nr. 121, Ianuarie 2011

HISTORIA, Nr. 121, Ianuarie 2011 -
12 Ianuarie 2012

Importanţi membri ai camarilei regale, industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt se vor întrece în a câştiga favorurile lui Carol al II-lea.Pe fondul apropierii României de Germania nazistă, Auschnitt devine victima unui proces răsunător, acuzat că a pus în pericol producţia de armament a ţării. Malaxa, deşi partener de afaceri cu industriaşul evreu, scapă basma curată, protejat fiind de rege. „Historia” vă duce în culisele acestui scandal, urmărind şi traseul celor doi după ce au părăsit România, cu direcţia SUA.

Vedeţi mai multe detalii

Popular content

Soluţie implementată de Tremend
SATI