Descoperire macabră: Primii europeni erau canibali!
Primii oameni ai cavernelor din Europa obişnuiau "să măcelărească şi să mănânce creierele copiilor", carnea umană făcând parte, în acea perioadă, din dieta lor zilnică, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, informează dailymail.co.uk.
În urma testelor efectuate pe fosile umane descoperite în Spania, cercetătorii au ajuns la concluzia potrivit căreia canibalismul făcea parte din viaţa zilnică a primilor oameni care au trăit în Europa, în urmă cu aproximativ 800.000 de ani.
Oasele descoperite în peştera Gran Dolina (Spania) prezintă urme de tăieturi şi alte semne ce au fost făcute cu unelte primitive din piatră.
Printre oasele de bizoni, oi, capre şi alte animale, oamenii de ştiinţă au descoperit rămăşiţele pământeşti a cel puţin 11 copii şi adolescenţi care au fost "măcelăriţi".
Oasele prezintă anumite semne care indică faptul că au fost sparte, pentru a permite extragerea măduvei, un aliment cu potenţial nutritiv ridicat. Aceleaşi semne se regăsesc şi pe cutiile craniene ale victimelor, sugerând faptul că şi creierele lor au avut aceeaşi soartă.
Urmele de pe oase şi de la baza craniilor descoperite indică faptul că victimele au fost decapitate, a explicat José Maria Bermúdez de Castro, de la National Research Center on Human Evolution din Burgos, coordonatorul studiului.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că oamenii cavernelor îşi devorau semenii atât pentru a-şi asigura necesarul nutritiv, cât şi pentru a-şi ucide rivalii din triburile cu care se învecinau. Copiii erau ţinte predilecte, deoarece erau mai puţin capabili să se apere.
Oasele victimelor umane datează din perioade diverse, care alcătuiesc un interval de circa 100.000 de ani, sugerând astfel ideea că oamenii cavernelor practicau canibalismul nu doar în perioadele în care resursele de hrană erau sărace.
În plus, cercetătorii au remarcat că oasele umane erau aruncate în acelaşi loc cu oasele altor animale, întărind astfel ipoteza potrivit căreia canibalismul nu avea o semnificaţie religioasă.
HISTORIA, Nr. 121, Ianuarie 2011 -
12 Ianuarie 2012
Importanţi membri ai camarilei regale, industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt se vor întrece în a câştiga favorurile lui Carol al II-lea.Pe fondul apropierii României de Germania nazistă, Auschnitt devine victima unui proces răsunător, acuzat că a pus în pericol producţia de armament a ţării. Malaxa, deşi partener de afaceri cu industriaşul evreu, scapă basma curată, protejat fiind de rege. „Historia” vă duce în culisele acestui scandal, urmărind şi traseul celor doi după ce au părăsit România, cu direcţia SUA.
Vedeţi mai multe detalii






























Canibalism de zi cu zi?!
O emisiune de pe Discovery descria un asediu al scotienilor asupra unor englezi baricadati intr-o cetate. Acestia erau infometati, incet-incet, si, intr-o incursiune fulger printre scotieni, captureaza cativa si unul este folosit ca hrana, din cauza ca englezii nu mai aveau alimente. Cate asemenea cazuri sa se fi petrecut, in diversele lupte? Putem trage concluzia ca englezii erau canibali in anii aceia? (parca 1300 si ceva dupa Hristos, in timpul deselor confruntari dintre scotieni si englezi).
11 cazuri de oameni decapitati, si cu oasele capului sparte, de-a lungul a 100.000 de ani? Si, bineinteles, concluzia: aia erau canibali! Totusi, pot exista si alte ipoteze. Se desfasura un ritual religios, necunoscut noua inca, la care, eventual, se mancau parti ale victimelor. Iar sacrificii rituale de copii se faceau, de exemplu, in Cartagina antica. Sau, dupa o batalie crunta, castigata cu greu, infuriati, invingatorii sa se razbune in acest fel, infricosandu-i pe ceilalti. Trebuie sa recunoastem ca a gasi 1 (o singura!) victima a canibalismului pe o perioada de 9000 de ani, nu prea inseamna ca oamenii erau canibali, si cu atat mai putin, ca aceasta practica barbara facea parte din viata lor zilnica. Doar daca o zi dura pe atunci 9000 de ani si ceva!
atentie la numere!
Baieti, acum 800.000 de ani nu exista Homo Sapiens Sapiens! El apare acum 100-250.000 de ani (parerile sunt impartite) si paraseste Africa acum 80.000 de ani, facandu-si de lucru prin Europa (cu efective complete) acum vreo 40.000 de ani, dupa un ocol prin Asia centrala (pentru ca era un pic cam frig prin Europa glaciatiunii si mai avea de exterminat un verisor hominid pe nume Neanderthal. Care - si ala - venise in Europa tot din Africa, acu' vreo 250.000 de ani. Si a disparut acu' vreo 30.000 de ani, probabil lichidat de bunicii nostri pasnici si inteligenti. Asa ca nu prea stiu ce fel de "stramosi" ne erau aia de acu 800.000 de ani, dar asta-i alta poveste. Poate ca erau niste australopiteci alungati din sud de "furtunurile" tropicale (vorba gastei aleia de la IRealitatea Tv, de azi dimineata). Poate ca nu.
Carne umana sintetica pentru consum
Osemintele pesterei Gran Dolina Spania proband 100 000 ani de canibalism european nu aduc stiri noi. In epoca noastra culinara, astept insa lansarea zgomotosa pe piata mondiala a carnii sintetice cu gust identic celei umane!
manipulare
Pai, fratilor, iarasi manipulati citittorii.
"canibalismul făcea parte din viaţa zilnică a primilor oameni care au trăit în Europa, în urmă cu aproximativ 800.000 de ani..."
Avand in vedere ca homo sapiens (fiinta inteligenta) a aparut acum 250000 de ani, articolul nu-si are rostul..pana atunci, aia nu erau oameni,europeni nici macar atat..pur si simplu erau hominizi!
canibalism
se zice si este adevarat ca pe o insula de canibali,dupa ce si-au facut reclame turistice cu peisaje si relief despre insula lor,au inceput sa le calce nisipul,strainii cu bani,dupa ce le vizitau tarimurile erau decimati si consumati la mic dejun,prinz si cina.astfel au venit cu un avion francezii iar dupa au fost PAPATI,asa sa intimplat si cu un avion de germani si cu unul de canadieni s.a.m.d.A venit intr o zi seful insulei cu o telegrama in mina si a facut semn sa se adune toti cei mai mari si incepe; avem vesti ca vine un avion de romani di romania trebue sa fim foarte atenti cu acesti boboci ,nu trebue sa i lasam sa viziteze nimic ,cum se dau jos din avion tre " sa sarim pe ei ptr. ca daca nu i prindem la timp riscam sa raminem flaminzi ptr ca acestia se MANINCA INTRE EI """""""""""""""""""""""""
canibalism
canibalismul este ce-a ce se intimpla acum intre partidele politice unde marea masa de hrana este poporul,pe care acesti canibali care au mancat toata avutia de care dispunea romania.ce forma ma-imare de canibalism o fi oare aceasta.cand acesti devoratori,acesti mari ecscroci,acesri mari prfitoriatai ei cat si corhotele lorne maninca de VII.
canibalism
a se citi cu atentie poemele-scrisori ale poetului exilat Ovidiu Naso, veti afla mai multe, dar atentie, doar cele traduse pina in anul 1957.
ex.historia
Ceea ce afirma acei spanioli sau ce-or fi nu-si gaseste logica din cele afirmate! ..."carnea umană făcând parte, în acea perioadă, din dieta lor zilnică"... pai la cit de putini erau atunci, cum au evoluat daca se mai si decimau intre ei??? dar si altele neregului
Concluzie: asta o cred ei, asa-zisi "specialisti lu' peste prajit". DOWN .:. !!!
da ai dreptate
...
Canibalismul de astazi...
...si acum ce suntem...!? Tot niste canibali..numai ca acum suntem canibali stilati...Ascunsi si perversi....... in esenta la fel....Ne zambim in fata si ne "mancam " pe la spate.....Omul fara Dumnezeu este ceia ca numeau comunistii omul nou..Un om fara retineri...crud care se gandeste doar la privilegiile si stomacul lui.
Publică un comentariu nou