Migrațiile, migratori și distrugerea civilizațiilor

Valurile de imigranți de la granițele Europei au ținut anul trecut primele pagini ale ziarelor de ceva vreme. Acest fenomen a dus la măsuri extreme din partea unor țări: garduri de sârmă ghipată la graniță, masarea blindatelor, întărirea flotelor pe mare etc etc. Grecia, Macedonia, Italia, Serbia, dar și alte țări în măsură mai mică decât cele aminite s-au confruntat cu acest val de migratori veniți din sud și răsărit. UE a decis să îi împartă, iar cotele au stârnit zâzanie între liderii țărilor membre. Unii că nu pot, alții că nu vor ... și fiecare dintre ei au găsit metode de a-și legitima decizia: consultări, referendumuri etc. Totuși pornim de la o întrebare - de ce fug oamenii? 

Refugiații nu cuceresc o țară, dar sigur o vor schimba

Migrațiile de populații nu sunt fenomene neobișnuite în istorie. Ce le generează? De ce ar pleca un om după ce a muncit o viață întreagă să își facă rostul lui într-un colț de lume? Războaie, calamități naturale majore care au distrus regiuni întregi, regimuri opresive, epidemii, foamete, suprapopulare și sărăcie – iată câteva din motivele globale care provoacă migrația.

Ultimele două motive le putem asocia fenomenului global însă ele țin de o sub-categorie pe care o putem numi: emigrarea pentru un trai mai bun. E ceea ce au făcut turcii în RFG începând cu ani 60, grecii prin anii ’70 – ’80 sau românii după 1990. Ei nu au fost goniți de cineva din casele lor, ci sărăcia i-a determinat să plece în căutarea a ceva mai bun. Un exemplu legat de suprapopulare este China, care „exportă” oameni încă de pe la începutul secolului XX către toate colțurile lumii. În aceste două cazuri migrația este mult mai lentă, cei care își părăsesc locurile natale încearcă să se integreze în societatea respectivă și de multe ori nu pleacă cu gândul să rămână toată viața acolo.

Cine îi împinge prin sârme ghipate pe imigranți

Dacă greutățile vieții te fac să gândești la modul - plec temporar, moartea aduce pe lângă doza de disperare pe care o au și săracii și sentimentul de frica. Pe acești imigranți nimic nu îi leagă de locul din care au plecat. Au fugit din calea morții care vine sub diverse forme. Valurile de oameni care fug din calea morții sunt cu mult mai mari decât autocare cu români care ajungeau odinioară în Spania sau Italia ca turiști și apoi dispăreau la prima oprire în țările vizate. Frica de moarte îi împinge să treacă prin orice: sârmă ghimpată, ziduri (Zidul Berlinului sau Marele Zid Chinezesc au fost construite să oprească migrații și invazii).

Migrația de acest tip presupune ruperea legăturilor cu locul de baștină și plecarea cu totul (familie și avere) către alte locuri. Si totusi mai aduc ceva acesti migratori: tradițiile și obiceiurile lor. Fiecare dintre ei pleacă cu un bagaj de informații cu mult mai mare decât ce aduc în sarsanalele lor. Tocmai acest bagaj de informații corelat cu valul imens de oameni care îl împărtășesc și care fac această deplasare poate avea un efect nociv asupra civilizației în care ei, migratorii, pătrund.

Pe românește și fără ocolișuri – ceea ce nu au fost capabili să facă cei mai viteji dintre califii arabi, în timpul marii expansiuni arabe (sec.VII-VIII) sau cei mai războinici sultani otomani (sec. XV-XVII). Acest val de migratori musulmani. De unde vin și cine a ridicat acest val uriaș pe populații? Primăvara arabă de la sfârșitul anului 2010 a destabilizat numeroase țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. În unele dintre acestea (Tunisia, Egipt, Siria, Libia și Yemen) înlăturarea guvernului sau schimbarea lui a dus la un colaps al statului și la lupte armate între diverse facțiuni. Războiul și insecurtatea într-o zonă atât de vastă a ridicat un val masiv de migratori.

Migrațiile în istorie

Fenomenele de acest tip în istorie au fost studiate cu mare atenție. Ceea ce au concluzionat însă este faptul că aceste valuri puternice de migratori nu fac altceva decât să ducă la destabilizarea civilizațiilor pe care le invadează. Imperiul Roman s-a sfârșit sub asediul popoarelor migratoare. Cultura și civilizatia antică plămădită de greci și dusă la apogeu de romani a murit odată cu barbarizarea ei. Gardurile, zidurile și nici chiar legiunile nu i-au putut ține departe pe migratori, care vreme de câteva sute de ani au asaltat granițele civilizației romane. Nici banii sau încercarea de asimilare, prin oferirea de regiuni întregi migratorilor nu au putut opri decăderea. Istoricii vorbesc de caracterul nomad al acestor popoare precum: goții, hunii, gepizii, vandalii, francii, anglo-saxonii, avari, slavii, bulgarii, normanzii sau maghiari.

Totuși fenomenele sunt corelate cu o suprapopulare și apoi cu războaie și foamete în zona Asiei Centrale. Plecările din regiunile de baștină nu se fac cu totul decât dintr-un motiv cu totul special: atacul altor populații, imposibilitatea de a-și duce traiul. Mongolii și tătarii sunt cel mai concludent exemplu. Expansiunea lor militară nu a fost în primă instanță o migrație. Locurile de baștină erau neatinse. Totul a devenit o migrație abia când în anumite locuri și-au constituit baze care necesitau o administrare atentă. 

Migrația europeană în America a dus la distrugerea civilizațiilor de acolo fie că vorbim de amerindienii din Nord, fie că discutăm de azteci, mayași sau incași din America centrală și de sud. Până și migrația evreiască în Cannan, din timpul lui Moise, relatată în Biblie în episodul Exodului a dus la dispariția populațiilor din regiunea respectivă.

Migratorii modifică tot. Se schimbă și ei parțial, dar lumea sau civilizația lovită de migrație nu va mai arăta la fel. Cât de mult ne vor distruge aceste valuri de migrație, rămâne de văzut. Politicienii ne spun că-i vom asimila și că schimbările sociale vor fi minore? Să fie oare așa sau să îi sprijinim pe liderii radicali care ne îndeamnă să îi aruncăm înapoi în mare?