În cursul zilei de 23 decembrie 1989, ora 10.30, crainicul George Marinescu va transmite: ,,Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”. La scurt timp, la Radio, Gabriela Neagu va declara: ,,Suntem informaţi că, prin intermediul Ambasadei Uniunii Sovietice, s-a cerut ajutor armatei sovietice, întrucât teroriştii au apelat la elicoptere prin intervenţioniştii străini”. Crainicii nu au ştiu de unde a venit această informaţie care avea să producă o vie emoţie în rândul poporului român. Nu s-a specificat nici cine a cerut şi un astfel de gest se putea interpreta în orice fel, în contextul evoluţiei evenimentelor începând cu ora 18.30 din seara de 22 decembrie 1989. Colonelul Mircea Dumitru, şeful Biroului Special din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major român, va mărturisi faptul că în cursul zilei de 22 decembrie 1989, ora 16.00, ministrul Apărării Naţionale al Ungariei, generalul-colonel Ferenc Karpaty, a avut o convorbire telefonică cu şeful Direcţiei Operaţii, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, în urma căreia partea maghiară a fost pusă la curent cu evoluţia evenimentelor din România şi din conducerea MApN. La propunerea de ajutor, de orice natură, din partea armatei maghiare, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu a mulţumit şi a respins ajutorul, însă a cerut ministrului Karpaty să apeleze la populaţia maghiară pentru a-i cere să se abţină de la orice manifestări duşmănoase. La ora 17.40, ministrul ungar al apărării va reveni cu un nou telefon pentru a asigura conducerea MApN că armata ungară nu a concentrat trupe la frontiera româno-ungară. În cursul serii se vor mai desfăşura câteva convorbiri telefonice cu partea maghiară, având în vedere un convoi umanitar cu alimente ce urma să fie primit din partea Ungariei, în cursul zilei de 23 decembrie 1989.

,,Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit” (George Marinescu – Comunicat TVR, 23 decembrie 1989)

La ora 18.40, în seara de 22 decembrie 1989, generalul-maior Boceaev va comunica şefului Direcţiei Operaţii a Marelui Stat Major, prin intermediul colonelului Mircea Dumitru, că şeful Marelui Stat Major sovietic, generalul de armată Moiseev, şi generalul-colonel Veliovschi Rahalschi, prim-locţiitor al şefului Statului-Major al Comandamentului Forţelor Armate Unite (CFAU) ale Tratatului de la Varşovia, ,,încredinţează conducerea armatei române că la graniţa româno-sovietică nu se fac concentrări de trupe şi nu se intenţionează desfăşurarea vreunei activităţi militare în apropierea frontierei” şi că ,,sunt gata să acorde sprijin în orice domeniu”. Acest telefon venea ca urmare a discuţiilor purtate cu sovieticii în cursul zilei de 22 decembrie 1989, la sediul MApN, de către generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu în jurul orei 12.00. Peste o oră, la 19.55, generalul-maior Boceaev a revenit cu un nou telefon şi a comunicat că ,,nu se face niciun fel de pregătire militară din partea sovietică la frontiera cu România, în zona Iaşi, şi dacă sunt îndoieli în această privinţă se poate cere din partea armatei noastre (române – n. n.) şi o confirmare scrisă din partea armatei sovietice”.

Fraternizarea Armatei cu populaţia Bucureştiului - 22 decembrie 1989

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, ora 08.15, conducerea Marelui Stat Major de la Moscova a reiterat, prin intermediul colonelului Culicov, şeful de cabinet al generalului Moiseev, că la frontiera româno-sovietică nu se desfăşoară niciun fel de acţiuni militare ale Armatei Roşii. Pe 23 decembrie 1989, în jurul orei prânzului, colonelul Mircea Dumitru va fi chemat în cabinetul ministrului Apărării Naţionale unde se aflau, printre alţii, şi Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, generalul-colonel (r) Nicolae Militaru ş.a. Din dispoziţia generalului-locotenent Nicolae Eftimescu, colonelul Mircea Dumitru va suna la Moscova, pe telefonul special, cerând legătura cu generalul Moiseev, şeful Marelui Stat Major sovietic. ,,După ce am făcut această legătură, gen. Eftimescu mi-a spus să-l întreb, deci, eu vorbeam la ordinul lui Eftimescu, «dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor»; exact aşa am notat. Generalul sovietic a răspuns foarte scurt: «o asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor». (...) În ce măsură cei de acolo şi-au însuşit sau nu, a cui a fost iniţiativa nu ştiu şi nu aş putea decât să fac supoziţii, dar alte probleme la această convorbire cu gen. Moiseev nu au fost”, va declara colonelul Mircea Dumitru în faţa Comisiei Senatoriale. Această convorbire telefonică pare să fi fost generată ca urmare a situaţiei militare deosebit de gravă şi de neînţeles, mai ales pentru membrii CFSN, în condiţiile în care unităţile Ministerului de Interne şi ale DSS-ului se subordonaseră MApN pe care se baza noua structură de putere politică din România.

,,Generalul sovietic a răspuns foarte scurt: «o asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor». (...) În ce măsură cei de acolo şi-au însuşit sau nu, a cui a fost iniţiativa nu ştiu şi nu aş putea decât să fac supoziţii, dar alte probleme la această convorbire cu gen. Moiseev nu au fost” -  Colonel (r) Mircea Dumitru

Tancurile Armatei în poziţie de apărare în faţa fostului Palat Regal din Bucureşti, 23 decembrie 1989

Ion Iliescu nu era de acord cu opţiunea generalului-maior Ştefan Guşă privind retragerea populaţiei de pe străzi deoarece ,,pe de o parte - va declara Ion Iliescu -, lumea ar fi putut crede că armata preia puterea, ceea ce risca să provoace reacţii deosebit de violente, pe de alta, mulţimea care umplea străzile era, în acelaşi timp, legitimitatea noastră şi principalul nostru sprijin în cazul unui război civil, ipoteză care, la ora aceea, nu era cu totul exclusă”. În opinia lui Ion Iliescu, şeful Marelui Stat Major ,,părea el însuşi depăşit de evenimente”. Dintr-o astfel de perspectivă, am putea înţelege necesitatea acelui telefon dat conducerii Marelui Stat Major sovietic. Acest telefon va suscita numeroase speculaţii şi discuţii privind un posibil complot al membrilor CFSN de-a aduce trupele sovietice în România. Nu împărtăşesc această opinie în condiţiile în care, totuşi, structurile de forţă ale României se subordonaseră întru-totul noii puteri în stat, CFSN, deşi nostalgicii regimului Ceauşescu, dacă nu chiar fanaticii, păreau să nu cedeze. Ion Iliescu va menţiona în mod clar: ,,Trebuie să precizez, de altfel, că singurele legături şi convorbiri telefonice, în acele zile şi nopţi, cu exteriorul şi, în particular, cu Moscova, au fost stabilite de la grupul de comandă al Marelui Stat Major şi, în particular, de generalul Guşă, care m-a şi informat despre o asemenea discuţie, precum şi despre neacceptarea ideii de a solicita vreun ajutor, de orice fel. Eu pot să confirm doar un lucru: că, în ceea ce priveşte nucleul politic de conducere a Consiliului Frontului salvării Naţionale, nimeni nu a ridicat problema solicitării vreunui ajutor militar din afară, poziţia noastră de principiu respingând net o asemenea idee”.

Ion Iliescu în balconul fostului sediu CC al PCR în seara de 22 decembrie 1989

În cursul aceleiaşi zile, generalul-maior Ştefan Guşă va solicita o convorbire cu omologul său de la Moscova căruia îi va transmite că nu cere, din postura de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, niciun fel de ajutor militar sovietic. La ora 16.05, colonelul Mircea Dumitru îi va transmite generalului-maior Dumitru Pănescu, la Moscova, informaţia potrivit căreia noul ministru al Apărării Naţionale este generalul-colonel (r) Nicolae Militaru care prelua, în mod informal, comanda având în vedere că era încă trecut în rezervă. Reprezentantul nostru la CFAU urma să informeze Ministerul Apărării al URSS, CFAU şi Marele Stat Major sovietic despre noua situaţie de la MApN din Bucureşti. Pe 24 decembrie 1989, generalul A. C. Gaponenco, reprezentantul comandantului-şef al CFAU la Bucureşti, s-a înapoiat de la Chişinău şi a cerut să fie primit de către ministrul Apărării Naţionale, însă generalul-colonel Nicolae Militaru l-a primit abia pe 27 decembrie 1989, după mari intervenţii, precum şi, mai apoi, noul şef al Marelui Stat Major român, generalul-colonel Vasile Ionel.

Generalul Ştefan Guşă, şeful Statului Major general român, la TVR în după-amiaza de 22 decembrie 1989

În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni” a SUA, fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack Matlock (1987 – 1991) îi va declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, pe 24 decembrie 1989, însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România. Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Kremlinul că erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti, trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de evenimente în România şi aflaţi în dificultate. Colonelul Mircea Dumitru va infirma în faţa Comisiei Senatoriale afirmaţiile făcute în mass-media în legătură cu implicarea sa în evacuarea cetăţenilor sovietici aflaţi în România, pe 22 decembrie 1989, în blocul din Piaţa Aviatorilor, după care s-a dezlănţuit focul „teroriştilor”. În fapt, pe 24 decembrie 1989, la ora 11.00, generalul Gaponenco va suna la MApN şi va informa partea română despre faptul că reprezentanţa comercială sovietică din Piaţa Victoriei este mitraliată, distrusă, jefuită şi solicită să fie luată sub pază militară, şi, totodată, să fie trimise 2 TAB-uri care să însoţească un autobuz cu personal diplomatic, soţii şi copii de la Ambasada URSS, care urmau să plece spre Gara de Nord. Sovieticii doreau protecţia Armatei române în drumul spre trenul cu care urmau a fi evacuate familiile diplomaţilor sovietici în patrie. Operaţiunea a fost coordonată de către colonelul Mircea Dumitru şi executată de către doi ofiţeri din Biroul Special al Direcţiei Operaţii, sprijiniţi de un TAB. În contextul unor dezvăluiri, mai mult sau mai puţin incendiare, din mass-media post-decembristă, privind o serie de cadre militare, cu funcţii de răspundere, care au interzis intrarea trupelor sovietice în România, colonelul Mircea Dumitru va declara în faţa Comisiei Senatoriale: ,,Dacă era un general care vroia să intre în România, el nu putea fi oprit decât cu foc, nu că i-a spus un colonel de grăniceri că nu au ce căuta în România”.

În timpul lucrărilor celui de-al II-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail S. Gorbaciov îi va informa pe deputaţi despre ultimele evenimente din România, menţionând că în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 situaţia s-a înrăutăţit mult, că reprezentanţii CFSN au declarat că doresc dezvoltarea colaborării cu URSS şi că România va respecta obligaţiile referitoare la Tratatul de la Varşovia. Vadim Perfiliev, purtătorul de cuvânt al MAE sovietic, va declara: ,,Uniunea Sovietică este gata să ofere nemijlocit şi efectiv poporului român şi noii conduceri ajutor umanitar pentru a contribui la înlăturarea urmărilor tragicelor evenimente care au avut loc în ultimele zile. (…) Oamenii sovietici sunt solidari cu poporul român în îndeplinirea idealurilor de libertate, democraţie şi suveranitate”. În conformitate cu o ştire Agerpres din 24 decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov a declarat: ,,Frontul Salvării Naţionale a apreciat că în legătură cu lipsa de muniţie este necesar ajutor de peste hotare. Cu toate acestea, şeful Marelui Stat Major al armatei române a precizat ulterior că armata controlează situaţia din ţară şi nu are nevoie de nici un ajutor”.

Militari români într-un moment de repaos - 23 decembrie 1989

Ambasada SUA la Moscova avea să fie informată, pe 24 decembrie 1989, că partea română ştia că la frontiera sovieto-română fuseseră instalate spitale militare pentru primirea răniţilor din România, iar o garnitură de 11 vagoane (cu mărfuri în valoare de 0,5 milioane ruble) era în aşteptarea semnalului de plecare. Societatea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din URSS erau şi ele pregătite să ofere ajutor României, respectiv instrumentar operatoriu, feşe, truse medicale etc. RSS Moldovenească pregătise ajutoare de primă necesitate: medicamente, alimente, îmbrăcăminte etc. Pe 5 ianuarie 1990, ministrul de Externe al URSS, Eduard A. Şevardnadze, declara, într-un interviu acordat ziarului Komsomolsakaia Pravda, că Ambasada URSS din România a organizat primirea şi livrarea ajutoarelor trimise din Uniunea Sovietică, din care numai medicamentele reprezentau circa 700.000 de ruble. Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS, Ivan P. Aboimov va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că „în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”.

,,Pe fondul surprinderii şi superiorităţii în spectrul electromagnetic, consider că unele din momentele de derută şi confuzie ar fi putut să fie evitate dacă problemele de cooperare între categoriile de forţe ale armatei cât şi în interiorul lor ar fi fost mai bine organizate”

Colonel (r) Ion Panait

În ceea ce priveşte războiul radio-electronic şi uriaşa diversiune în care a fost angrenată Armata Română în decembrie 1989, comandorul (r) ing. Ioan Stoleru, fost comandant al Centrului Radioelectronic şi Observare din cadrul Comandamentului Marinei Militare în decembrie 1989, parte a sistemului de cercetare şi goniometrare al DIA, mărturiseşte: ,,După 22 decembrie 1989 ne-am confruntat cu o diversiune şi o dezinformare intensă, de toate genurile, îndeosebi în reţelele telefonice, şi care s-au manifestat, de regulă, după căderea întunericului şi durau până la miezul nopţii, zilnic. (...) Am fost intoxicaţi cu informaţii care mai de care mai năstruşnice, greu de stabilit veridicitatea lor, pe care după o analiză atentă le transmiteam forurilor noastre superioare. Au existat forţe şi mijloace bine organizate şi conduse care cunoşteau toate numerele de telefon ale unităţilor, numele comandanţilor, nu numai cele din trunchiul de centrală ci şi telefoanele directe, pe care nici eu nu le ştiam, fiind obligat să consult agenda”. Referindu-se la acele momente, Colonelul Ion Panait, comandant al Batalionului de Bruiaj Electronic în decembrie 1989, cu gradul de căpitan, va consemna: ,,Victoria a aparţinut celor care au deţinut superioritatea în domeniul mijloacelor de conducere şi informatizare şi au beneficiat de avans tehnologic în domeniul mijloacelor de cercetare şi contraacţiune electronică. Din analiza datelor şi informaţiilor obţinute din diferite surse au reultat o serie de aspecte, după cum urmează:

● dezinformarea şi înşelarea eletronică au fost unele din cele mai uzitate procedee. Impactul şi eficienţa lor dovedesc că acestea au fost foarte bine pregătite şi dirijate în timp;

● unităţile militare au fost foarte bine studiate din punct de vedere al sistemelor de conducere şi comunicaţii şi au fost permanenet blocate sau intoxicate cu informaţii în funcţie de specific, potenţial şi viteză de reacţie în raport cu «scenariul de derulare al evenimentelor»;

● «adversarul» a beneficiat de o puternică bază de date, de un aparat complex de analiză, prelucrare şi manipulare a informaţiilor. În acelaşi timp se reliefează fragilitatea sistemului militar la scurgerea de informaţii şi limitele sistemului de protecţie şi reacţie flexibilă;

● s-a înregistrat o intensificare a traficului radio în fonie, în limbile engleză, rusă şi arabă şi s-a constatat apariţia unor noi direcţii şi reţele ale «radioamatorilor»”. În pofida celor afirmate mai sus şi care sugerează intervenţia unui stat străin în treburile interne ale României, în decembrie 1989, colonelul Ion Panait subliniază: ,,Pe fondul surprinderii şi superiorităţii în spectrul electromagnetic, consider că unele din momentele de derută şi confuzie ar fi putut să fie evitate dacă problemele de cooperare între categoriile de forţe ale armatei cât şi în interiorul lor ar fi fost mai bine organizate”.

Militari români în poziţie de tragere în apărarea Revoluţiei - 24 decembrie 1989

Diplomatul român Savian Bulacu, aflat în misiune diplomatică la Moscova în perioada 1990 – 1993, introduce în circuitul istoriografic o serie de informaţii extrem de interesante despre poziţia URSS în ceea ce priveşte evoluţia evenimentelor din România. Ghennadi Ianaev, vicepreşedinte al URSS, va afirma în vara anului 1990, într-o convorbire cu Savian Bulacu, că sovieticii şi americanii erau convinşi de faptul că „românii vor complica lucrurile în procesul înlăturării dictatorului, mai ales în zonele unde maghiarii sunt majoritari”, astfel încât „având în vedere că evenimentele se precipitau s-a convenit cu administraţia americană să monitorizăm împreună cursul evenimentelor şi, în caz de forţă majoră, SUA urmau să exercite presiuni asupra Ungariei şi Iugoslaviei, iar noi să ţinem sub control întreaga situaţie”. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înţelege cele afirmate de către fostul comandant al CAAT în decembrie 1989, generalul (r) Mircea Mocanu într-un interviu apărut în publicaţia Caietele Revoluţiei (nr. 5/37, 2011). ,,În seara de 22 decembrie s-au umplut planşetele din punctul de comandă cu date transmise de staţiile de radiolocaţie din toată ţara, cu acţiuni aeriene. Ciudate, pe alocuri; plauzibile, pe alte părţi. Fel de fel de concluzii...Am trimis oameni: «Du-te, măi, la operator, vezi ce naiba transmite!». Veneau şi raportau: «Apar ţinte pe ecranul staţiei de radiolocaţie!». Cine putea să facă această imitare? Sovieticii nu erau în stare. Eu ştiam ce tehnică aveau ei, ce puteau să facă şi ce nu. Ştiam amănunţit ce au făcut ei în Coreea, în Vietnam, în Afganistan; ştiam la amănunt ce au făcut ei când i-au bumbăcit americanii pe libieni. N-au făcut nimic! Atunci când americanii au atacat Libia cu avioane de pe portavioanele din Mediterană, consilierii sovietici au privit din balcoanele vilelor unde erau cazaţi. Şi toţi au fost trimişi acasă. Numai americanii, cu acele Boeing-uri care au sistemul AWACS, puteau să creeze o situaţie ca aceea cu care ne-am confruntat în decembrie 1989. De la o sută de kilometri de dincolo de graniţă, aveau în raza de acţiune toată România. Pentru mine lucrurile sunt clare. Am auzit fel de fel de explicaţii...că au fost baloane meteo sârbeşti sau maghiare. S-au găsit pe teritoriul ţării asemenea baloane, dar ele zboară, invariabil, de la vest la est, cum sunt curenţii de aer. Ori, pe planşetă, noi aveam formaţii, care zburau în toate părţile. La un moment dat, cum am spus, foarte multe apăreau de pe autostrada Bucureşti-Piteşti. (...) În martie 1990, la Consiliul Militar al Pactului de la Varşovia – şedinţa era la Moscova – ce-mi spune omologul bulgar, generalul Blagoiev? Zice: «Măi, ştiu prin ce aţi trecut, a apărut şi la noi. Situaţia de la voi, din noaptea de 22 spre 23 decembrie şi din nopţile următoare, a apărut şi pe ecranele noastre. Au văzut ţinte venind de la voi, trecând Dunărea; am ridicat vânătoarea, dar nu a găsit nimic în zonă. Aţi încasat o mare plasă!». (...) Pe 23 decembrie 1989, dimineaţa, mă sună şeful de tură de la Baloteşti. Un colonel care avea un nume italian...Era ofiţer de aviaţie. La Baloteşti era telefon direct cu Moscova, în Comandament nu aveam aşa ceva. Colonelul mi-a spus aşa: «Mi s-a comunicat de la Punctul Central de Comandă - Moscova că forţele lor aeriene sunt pregătite să intervină. Dar nu declanşează acţiunea, decât la cererea noilor organe de conducere de la Bucureşti, făcută prin mass-media». Ei erau conectaţi la datele noastre, conform normelor Tratatului de la Varşovia. În faţa Comisiei Senatoriale, generalul (r) Nicolae Militaru va declara că în cursul zilei de 24 decembrie 1989, în dorinţa de a avea unele informaţii în legătură cu situaţia aeriană creată în România, l-a sunat pe generalul P. G. Luşev, comandantul-şef al FAU ale Tratatului de la Varşovia, pentru a obţine datele necesare. ,,La această întrebare – va declara generalul (r) Nicolae Militaru – n-am primit niciun răspuns. Deşi România făcea parte din Tratatul de la Varşovia şi din sistemul unic existent pe linie de apărare antiaeriană, iar informarea reciprocă era obligatorie”.

Militari români citind presa liberă - 24 decembrie 1989

La un sfert de veac de la izbucnirea şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, posibila intervenţie a trupelor sovietice continuă să agite spiritele şi să facă apel la naţionalismul românesc şi la sentimentele anti-sovietice/ruse ale românilor, omiţându-se, în mod voit sau nu, cronologia unor clipe istorice care ar putea lămuri ,,misterul” posibilului ajutor militar sovietic. Rămâne de lămurit un aspect extrem de important: informarea diplomaţilor polonezi, de la ora 15.00 din ziua de 23 decembrie 1989, se referă la un telefon dat direct de către liderii CFSN la Ambasada URSS din Bucureşti sau la cele petrecute în sediul MApN? O clarificare a acestui amănunt extrem de important în ecuaţia înţelegerii acelor clipe, precum şi a stabilirii responsabilităţilor morale şi politice, se va dovedi esenţială.