Terciul şi virtuţile strămoşeşti

Istoria hranei omeneşti dovedeşte cu prisosinţă că ne hrănim în egală măsură cu alimente şi cu simboluri. Încă acum vreo 40 de ani, istoricii secolului al XIX-lea observau un lucru ciudat: în spitalele şi azilele de săraci ale marilor oraşe, „pensionarii” primeau adesea o hrană mult mai consistentă decât cea a familiilor sărace care îşi duceau, cum-necum, viaţa în propriul... » citeste mai mult

Câini în miniatură, cai dansând şi cetăţi distruse din temelie

Cea mai consistentă relatare referitoare la luxul sybaritic provine, cum era şi de aşteptat, din cartea a 12-a a „Universitarilor la cină” a ades menţionatului Athenaios din Alexandria. » citeste mai mult

„Niciunul dintre compatrioţii noştri nu are un stră-străbunic dac de care să-şi...

„Moştenirea“ geto-dacă a devenit pentru mulţi egală cu mândria de a fi român. Exagerările voite din perioada Epocii de Aur şi nu numai nu doar că au prins rădăcini adânci în mentalul colectiv, dar au făcut ca în concepţia comună naţionalismul românesc să fie strâns legat de o populaţie a cărei moştenire o „păstrăm“, semnificativ diluat, în ADN-ul nostru. E foarte greu azi... » citeste mai mult

O cultură aristocratică a banchetului

În ultimele trei decenii, istoria socială şi culturală a cetăţilor greceşti în epoca arhaică şi clasică a acordat o importanţă crescândă instituţiei banchetului, symposion, mai ales de când istoricul britanic Oswin Murray, de la Oxford, a deschis o dezbatere devenită repede internaţională şi foarte productivă. » citeste mai mult

Câini în miniatură, cai dansând şi cetăţi distruse din temelie

Cea mai consistentă relatare referitoare la luxul sybaritic provine, cum era şi de aşteptat, din cartea a 12-a a „Universitarilor la cină” a ades menţionatului Athenaios din Alexandria. El atribuie o bună parte din aceste anecdote istoricului Timaios din Tauromenion, una dintre vestitele cetăţi greceşti din Sicilia. Timaios ne e cunoscut indirect, mai ales datorită polemicii pe... » citeste mai mult

Banchetele Greciei antice: Rafinament sau ostentatie?

Aşa cum spuneam şi în textele precedente din paginile acestei reviste, banchetul, symposion, devine, în Grecia secolelor VII-VI a. Chr., semnul vizibil al unui stil de viaţă aristocratic, modul anume în care distincţia socială se manifestă cu precădere. În acest cadru, excesul de bogăţie se rafinează prin consumul de bunuri exotice. Aşa cum a arătat de mult încă marele... » citeste mai mult

A bea, bere - Geografia alcoolurilor în lumea antică

În cele mai multe texte de până acum am vorbit despre hrană, despre feluri de mâncare şi despre ospeţe mai cu seamă în sensul de consum în comun al hranei. Este o temă pe care nu o voi părăsi prea curând, dar care se cere neapărat întregită încă de pe acum cu detalii privitoare la complementul obligatoriu al hranei – băutura. A mânca dar şi a bea împreună sunt cele două... » citeste mai mult

Vin nou în ulcioare vechi

Aşa cum am încercat să arăt în articolul precedent, sursele antice din Orientul Apropiat se referă nu o dată la împrejurări sărbătoreşti, în care vinul şi euforia pe care această băutură o provoacă deţin un loc de seamă. Mai multe texte din Ugarit, de exemplu, evocă o reuniune a întregului Panteon, unde zeii se întrec în a bea din greu. Când Ba’al îşi inaugurează casa cea... » citeste mai mult

Cârnaţii de la Apaturii şi cimbrul lui Teofrast

Comedia Acharnienii, compusă şi reprezentată de Aristofan în 425 a. Chr., acordă un loc deosebit de important diferitelor ospeţe, începând cu cina Marelui Rege al Persiei, unde se pun pe masă măgari şi struţi fripţi întregi la cuptor, şi încheindu-se cu masa rustică, modestă dar sărbătorească, pe care eroul comediei, Dikaiopolis, şi-o oferă sieşi în finalul... » citeste mai mult

Strămoşii traci - Între asceză şi exces

Ultimul ţinut locuit de oameni „ca toţi oamenii“ – locul de unde Ulise, eroul Odiseei, este azvârlit de furtună în lumea inumană a aventurilor sale maritime – este teritoriul tracilor ciconi, în frunte cu regele-sacerdot Maron.  » citeste mai mult

Socrate nu a fost invitat la masă în Pritaneu

În anii dificili ai războiului cu Sparta, o nouă generaţie de oameni politici îşi caută legitimitatea cu atât mai activ, cu cât nu mai aparţine aristocraţiei tradiţionale a cetăţii şi are nevoie de afirmarea sonoră a meritelor personale datorită cărora reprezentanţii acestui tip de lideri ajunseseră în fruntea Atenei.     » citeste mai mult

La masă cu pritanii

Aşa cum am mai scris adesea, comensalitatea e o marcă semantică dintre cele mai bogate în sensuri. În esenţă, ea transmite acceptarea în interiorul grupului cu care împarţi aceeaşi hrană. Poate vă amintiţi de Contele de Monte Cristo, al cărui cod de onoare nu-i permitea ca, o dată ce împărţise cu cineva pâinea şi sarea, să-i facă vreun rău. » citeste mai mult